Cerdacul

gloria cuvintelor trecea
prin faţa cerdacului orb
şi toate astea se puteau vedea
dintr-o arie muzicală înteţită.
păsările de dragul lui mai făceau
un zbor suplimentar prin totala seară.
tu tot alergai prin sentimentele mele
ştiind că-n capătul lor se cheltuiau nuanţele
de o albastră mirare aduse
datorită unui cer ce te aştepta
cu autentică mână întinsă.

în sublimă aşteptare eu aşezat
cu-n spectru de intenţii albe şi păcatul trăirii
ritmul ţi-l voiam oprit.
eu, din zbaterea emoţiilor întinse
joc plutind pe lacrimi,
rezonanţele să ţi le ofer
invadând maldărul de mistere;
şi cu timpul negociind să mi te mai lase puţin,
sărutului peste cerdacul adormit.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

fug prin sensuri albe
ştiind că nu dau peste tine
că nu mă pot împiedica în aşteptări
şi nici să ating confesiunea lunii în zări

fug între viziuni şi ispite
cu-n cântec furat din chitară
şi cu câteva cuvinte
de ultima iubire mototolite

fug prin ecuaţiile mele
mă ridic la pătrat
şi răstorn Carul Mare
cu gânduri cu tot şi ce mai are

fug prin astenii de timp
eu peregrin de intimidări
şi prin desene de aventuri instantanee fug
încât cu degete de celule exfoliate
mă prind de câteva axiome exacerbate

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiam

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celestul mister

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (28 decembrie 2023)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău...

De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simţindu-ţi tălpile arse de lacrimile mele,
ţi-au adormit focurile din adâncuri.

De dragul tău...
Şi-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ţi buzele crăpate de suspinele mele,
ţi-a plâns norii peste ele

De dragul tău...
Şi-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ţi chipul brăzdat de săruturile mele,
ţi-au mângâiat obrajii îmbujoraţi.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul infernului din mine

Timpul meu s-a scurs într-un mic infern:

prin copacii
care plâng trăirii dezrădăcinarea pădurii visării
ramurilor, frunzelor şi florilor iubirii
dar şi amintirea anilor din inelele vieţii.

prin oceanele naşterii din miazănoapte
ce sărută fiecare răsărit viu de vis
sorbind cu nesaţ fiecare picătură de viaţă
din amontele râurilor nordice.

prin iarba violet a luncii durerii
aciuată pe umbra tălpilor tale
din izvorul ruinelor secate
de liniştea neagră a uitării şi strigătul sângelui meu.

prin hamadele lunii
dezgolite de gravitaţia întrupatei iubiri
rămânându-i doar neagra seceră
într-o infernală aşteptare.

atunci nu-mi păsa că timpul trecea
agale prin florile albe din infernul lui Dante
dar, probabil!
a picta adevărul timpului infernului din mine
e cu neputinţă....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.

Primeşte-mi, îngere, strigai,
paharul care-l beau, cu vin.
Pâinea primeşte-mi-o şi sarea...
Mi-apasă-n coastă înserarea.

Dar îngerul tăcea, trecea
prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind
o carte grea cu solzi de-argint.

Când fu în dreptul meu, strigai -
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn şi eu
de scaunul tău, de braţul tău.

Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăţ din zbor.

Astfel prin aer şi prin ziduri
cu îngerul zburam şi eu,
la fel cum flutură în vânt
mătasa unui steag înfrint!

Şi mă răneam de-acoperişe,
de ramurile verzi, piezişe,

şi mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri şi de sârme şi de dungi...

Mă desprinsei de sus căzând
în piaţa înserată, liniştită.
O, el se-ndepărta zburând,
prin aer şi prin ziduri străbătând
cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.

O, el se-ndepărta şi eu
tot mai vroiam să-l văd, prin seară.
... Dar el s-a dus alunecând,
împins în rai ca de un vânt,
sau, poate, de-apăsarea unui gând
cu mult mai mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te ţineam pe braţe
să nu te ascundă norii de fluturi.

tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simptome de toamnă

port deajuns o maree de lacrimi
în care trepidează stelele sure
nebăgând în seamă de delfinii din ochii tăi.
quasarii mută străluciri exacte
peste năvala deznădejdilor mele.

ard eşecuri în amintiri bântuitoare
şi-mi deschid gânduri lăturalnice
în vocale ce schimbă răsuflările de vară
cum ferestrele lumii se deschid
pentru odihna soarelui prin odăi jalnice.

îmi stă în prag trupul sărac...!
de ce plâng mamă, de ce?
oiştea neantului putrezită în aspiraţii şi ea
dă acum într-un scrâşnet de gard.
peste faţa lumii cade toamnei fard.
iubito pasul ţi-l voi căta în frunza singulară
îmbulzită în gesturi fără mine...
pe când caldul zâmbet ţi-l voi smulge
din lunecoşii umeri de brumă!
straturi de emoţii cu rafale de amnezii se întind
pe o iarbă decapitată de frig;
în răceala vremii par şi eu beteag
nimic în stare să mai ating.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori se alungau de grădini fluturii în aripi
prin risipa emoţiilor mov reapărute-n seară.
suavitatea păpădii intra în obsedante datini
şi ningea anotimpul revenit şi înfipt-n vioară.

se fugea spre timpul de lângă perete
repede se albea mâna întinsă avangardă.
mofturile chemau de sub plopi şansonete
zării se întrevedea un sunet de ogradă.

apăreau elemente de romantism-n doi
apoi surplusuri de real fin întins-n coapse
şi cuvintele numai bune de rostogolit-n foi
plagiau rafala tremurului frunzei-n sinapse.

o muzică precisă îmbrâncită în detaliu
făcea ordine în minutele ce trebuiau trăite
sub salvări de amăgiri sinistre şi de travaliu,
victorioase atingeri vindecau iubiri rănite.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de idilă

mă dezlăcrimez să pot fugi mai uşor
prin lună după fluturii insomniaci.
spaţiilor chiar destul de abordabil sunt,
de când în mână se joacă timpul de-a copilăria.

mă tăvălesc fără scăpare de succes
de-a lungul cuvintelor tale
pe palete de întrebări neajunse de sens.
curaj nedoborât acum pot fi
găsindu-te în buza deschisă visului meu
pe un petic uitat de moarte.

candela se dezaripează -
constelaţii de zulufi pe cearşaf
ultimul gând zburdă prin foşnet de porţelan,
pe un drum ce nu ştie să aibă capăt.
sărutul îl dau jos dintr-o batistă ascuns
şi cu sferele din vârf de degete
îţi tulbur celulele toate.
o poftă zburdă prin ochii tăi aproape închişi neteferi
şi geamătul sparge golul nopţii de pe noptieră
îmi înfigi unghiile în sânge, tu leoaică neîmblânzită,
ca pe nişte peniţe în cerneala de dragoste poemului.

înteţirea mişcărilor ne împăduresc minţile;
o nebuloasă în contur amânat
ne cutreieră văgăuna strâmtă a lucidităţii de acu;
rând pe rând sub mişcare îţi cedezi
spaţiile trupului toate
azi mai puţine ca ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în unghiuri drepte

din albe timpuri ţi-am venit acum iubito,
cu gândul nesperat zburat-n unghiuri drepte...
aspra cădere altor chemări am ocolit-o,
să-mi culegi steaua creatoare din plete.

venit-am din visul Lunii glob deasupra mării
pe unde a trecut minunea în zbor ca şi mine
ori din spaţiul acela tocit în iluzia căutării,
cu păduri de ebonite, lăfăite-n tăceri feline.

sideral ţi-am venit, conform cerurilor hotărâre,
în poală să-şi revărs trupu-mi de porţelan moale;
din averile nopţii clădit, din moartea sfâşiere,
căci vai, sub umblet-ţi aud gândurile eter-goale.

ţi-am venit lângă gleznă să-ţi aşez o seară,
dezertatului sân să-i ofer scandaloasă melancolie...
venit-am cu sentimentul avariat-n unghi de chitară,
cu gândul înjunghiat de-o scârbită mizantropie.

fibra simţind-o ca pe o năucire de sânge şi foc,
faţa spre dimineţi atacată-n grabă de argintării
ş-o frunte melancolic evoluată prin dos de plop,
prin jupoanele serii eu trecere-n suspine dantelării.

zgâlţâind, trăgând, smuncind, gratiile genelor tale,
mă voi continua ochiului tău decupată şedere
pe urmele cuvintelor căzute pe fosforoase dale
te voi învăţa Andromeda s-o treci cu lină putere.

din albe timpuri acum ţi-am venit iubito
şi uite ce mai zboară gândul-n unghiuri drepte,
recuperării trupului tău fă-mă aliat tu, grăbito,
vai ce mai zboară gândul în unghiuri drepte!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra sărutului

Sunt flacăra sărutului sălbatic,

desprinsă dintr-o lume ireală

în care timpul a rămas ostatic,

iar muzica a devenit carnală.

Mereu arzândă, veselă şi vie,

cu frica doar a jarului mocnit,

dansez, atât cât viaţa va să-mi fie,

preludiul unui drum spre infinit.

Dar şi atunci, în zboru-mi de scânteie,

voi căuta o cale spre o viaţă

în care un sărut să-mi fie cheie

ce va deschide porţi de fortăreaţă.

Voi reaprinde focuri prin uitare

şi am să fiu păcatul de pe buze

ce-l vor şi-l cer în rugi ca o chemare

din jarul încă viu de printre spuze.

Eu, flacăra sărutului, acum,

pe-o muzică ce pâlpâie-n surdină,

îţi caut pe sub vălul de parfum

iubirea, focul meu să întreţină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vin este foarte bun atunci când răsfaţă toate cele 5 simţuri clasice ale omului: văzul (prin ochi), mirosul (prin nas), gustul (prin gură), tactil (prin buze) şi auzul (prin urechi, care recepţionează laudele aduse vinului).

aforism de George Budoi din Elogii vinului şi viei (14 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul cu flori albe

Cascada de flori albe pline de iubire
ninge intens pe faţa ta şi fulgul se plimba,
pe cap, pe umeri, prin nori de fericire,
lângă vise, speranţe cu tine aş zbura
într-un vis de iarnă de te-aş atinge
pe patul cu flori albe aş dormi o viaţă
şi deodată din vis aş vrea să mă trezesc
când fulgi de ninsoare pe mine mă albesc.
Cu lacrimi de nea aştept să mă priveşti
şi faţa să-ţi fie cu-n zâmbet în privire,
în gând, în viaţa ta tu mă primeşti
fără a şti de mine să-mi dăruieşti iubire.

poezie de Eugenia Calancea (17 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg cu gândul

Alerg cu gândul peste mări şi ape,
Peste câmpuri întinse, peste munţi,
În Univers pătrund tot mai aproape
Şi tot întind închipuite punţi.

Alerg prin galerii şi prin genuni,
În zbor de chinuite încleştări,
Mai cred şi câteodată în minuni,
În timpul ce-l consum în căutări.

Într-un ocean de gânduri mă scufund,
Când liniştea se-ascunde-ntr-un apus,
Ocean nemărginit şi fără fund,
Cep doar nedumerire mi-a adus.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

degeaba repar cuvintele ologite
de vântul oval aventurat-n canicula iubirii
ori reorientez sentimentul spre întâiul strigăt,
când suavele gânduri cu paniere în mână
culeg bunătăţi din flora metafizicii.

de prisos voi cercei şi voi nimburi,
căderi din matinalul zbor al stelei târzii,
călătorită prin intrinseci...
degeaba plonjonul păsării în zarea tălpii
redesenând dimensiunea zborului,
fără garduri şi delicvent prin hăul negaţiei...

degeaba tu şi eu,
neîntrebaţi întâmplării sosiţi
şi prin crăpăturile gravitaţiei căzuţi
în braţele celuilalt,
când un fatal cântă dintr-un caval!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!