Ştirea

în schiţele neuitării
am reuşit reîntoarcerea spre mine
şi am dat peste un anunţ încovoiat pe un stâlp;
astăzi a murit un artist
lângă statui.
lumânări urcate pe vârfuri parcă prea devreme
urlând spre infinitul ascuns
în peruci de nori.
abateri de gânduri, abateri neîndulcite...
lacrimi adunate pe prispe în muchii
şi-n ocniţe.
clopotul în desfrâu,
tot îşi sună în mintea pustie
lehamitea de moarte.
veselia încă mai aşteaptă pe la uşi...
cade gândul în sine -
se năruie materia,
urgiile chemării au reînceput.

a murit un artist;
nimic nu se mai poate face,
nimicul de el aproape că nu ştie.
totul este fără faimă,
doar noduli de cenuşiu
prin gât de oraş.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă de primăvară

îţi aud trecerea de miraj prin meul adânc...
pare-se că-n gânduri înfăşuraţi stăm acum
când păsări pe piept de anotimp se strâng
şi sentimente de-a valma strigă spre alun.

peste joaca gravitaţiei, fluturii zbor mimează,
veniţi de pretutindeni spre blândeţea de odaie.
oricum părerea mea pe a ta uşor visează
ca o esenţă de privire urcată-n vârf de claie.

efemerului captivi privim aceeaşi chemare
suferinzi de abateri reuşim urcare în Si bemol;
gustăm din infinitul fără destin, aici lângă zare
şi tangaje de amintiri eternizăm în formol.

în intenţie se duce cumsecade al tău picior;
o cădere niertătoare de cer acum peste noi
cu răsaduri de îngeri albi până în alb fior
şi speranţele pe jos şi desculţ fug în zăvoi.

iubeşte-mi uscăciunea măcar acum în treacăt...
scuză-mă, nu mai ştiu să mă reîntorc din poem,
aici unde gândul e umblet încins şi freamăt,
ori furia oarbă şi imediată, insistentului blestem.

acum de limite înfrânt lângă umărul tău -
port iluzia că el e prea sosită albă minune;
alteori nu ştiu, parcă-i prea un pieziş călău
că restanţe-n gânduri apar şi curaju-mi apune.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

O, cum se duce gândul pe căile astrale
şi în infimul clipei, ajuns la infinit,
destramă vraja sorţii în visuri vesperale
la porţi întredeschise pe muchii de cuţit.

Şi nici măcar lumina nu poate să ajungă
acolo unde gândul deja a fost ajuns
şi nici trăirea clipei nu poate să se stingă
căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.

Pe ce suport ajunge la marginile lumii? –
sau dincolo de margini, în infinitul mic
al clipei resimţite trecând prin toţi atomii
ce par a face timpul aproape din nimic?

Pe muchii de-ndoială această paradigmă
cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,
spre detaşarea calmă de tragica enigmă
adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta unui artist (dedicata Madalinei Manole)

Daca ar fi murit
Simplu,
Rapusa doar
De durere,
Poate ca nimeni nu ar fi inteles.
Dar nu a murit deloc simplu,
A murit de tot
Pentru ca toata lumea sa inteleaga

Ca fara suflet
Nu existam

Si lumea nu are sens.

Lacrimi care nu cad,
Frunze care nu se vestejesc,
Flori care nu infloresc
Niciodata.
Simplu
Se usuca
Si dispar in sine.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

de curbura glasului tău încercuit
mi se pare că aud turma mugurilor
de primăvară spre fiinţă-mi tropăind.

şi din respect pentru însingurare
îmi răsfir păr spre marele plâns
şi sărut umbrele din faţă contrare.

şi voi striga ca de obicei spre cenuşiu
şi spre cele câteva stări de lună atacate
chiar spre conturul tău alint de târziu.

lângă tine simt o absenţă de moarte
gândul din catedrală mi-l alung,
sărutul ţi-l aştept zală răcorită de dud.

dar acolo iubito, în închipuirea mea
freamătul tău îl găsesc loc îngeresc,
năvălirile toate acolo mi le întregesc.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romantică

gânduri macroscopice fug
trăgând epitete
sub aprinse stele ascunse în noapte.
melancolia nereuşită se camuflează sub gard
vântul îşi aduce pânza pe un catarg de plop
şi nechemata cerneală inundă hârtie
sperând că lângă tine
o să răsară idei măcar siluete.

eu oi ajunge la tine
pe calea unei spirale încurcat dinadins.
mai aşteaptă,
mai ai grijă puţin de timp
apasă-l în unghi rotund să respire.
oricum voi ajunge să-ţi văd
surâsul tău exil spre cer
gravat de zboruri în cros
şi linii trăite fără desen.

şi vom păşi unul spre altul
să ne mişcăm pentru iubire frumoasă
cu paşi fără restanţă în artă;
pe o muchie de noapte târzie,
doar muchie
şi năucitor m-oi înşira pe emoţia ta
peste sentimentelor vânzoleală
dând de stilul tău aproape flămând
cu mângâieri exterminatoare
şi dacă alăturaţi fiind atât,
de ce în presimţul îndepărtării mişcaţi
uitare sună?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a murit!

Viaţa îmi joacă tot felul de feste,
Şi-aruncă-n mine cu un zar măsluit
E clar, nici nu mai încape poveste,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Ce-mi era drag a călcat în picioare
Viaţa şi corbii-in stol nesfîrşit,
Nuqq am pe lumea asta1 nicio chemare
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Totul este trist şi totul este gol
De tata, un accident ne-a desparţit,
Iar mama zâcând fără viaţă-n formol,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Şi pe motanul meu drag, pe Buzdugan,
Frumos şi blând, scump şi prea iubit,
L-ai luat degrabă, precum un uragan,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Las pe alţii ce-s în neagra genune,
Creiere spalate, emotivi-n asfintit
Ce-aveţi nevoie, de-un crez, o minune
Dar pentru mine, Dumnezeu a murit!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grozav

grozav de frumos mai cânta ieri cerul
pe măsură ce se apropia de umerii mei...
şi-n câtă minune se mai încorda verbul
nefiinţei poemului meu grăbit spre alei!

ce fermecător trecea orizontul tangent
capului meu ce sprijinea echilibrul lumii
şi-n mişcata privire găseam ceva fervent
nuferi în ţipăt erotic şi tăcerile toate-n furii.

şi-mi învăţam mintea să stea cuminte,
căci clipele încep dintr-un infinit la căpătâi
că n-am ce face, ce-i acum a fost şi înainte.
moarte şi creaţie, foc, ape, alge, şi lămâi.

Doamne, în ce frumoase salturi se mai duc
gândurile-mi peste pomi, peste suspine
şi eu înţeles din lumea asta nu mai apuc
chiar de-mi ţipă cerbii şi ea senină-mi vine.

chiar de părerile se băiesc în verzi lacrimi
şi stelele ţăcănesc prin atente aisberguri
când eu presor gânduri pe nesomn de platini
desculţ să trec violetul şi dezmăţul de neguri.

o Doamne, doar iubirea a mai rămas, mai este...
ea ce-n sprânceană înserată se încâlceşte
şi-n noapte inima o ronţăie clar, orbeşte,
doar valul de piatră fragedă-n ea năpăstuieşte!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mine aproape

intangibil tot fug prin nefoloasele vieţii-n stil
ori prin multele frunze date în exagerări
sub un cer scufundat într-un nimic
cu bolborosiri de stele.
eu, autentic translucid şi-n roz subtilizat,
încât nicio adiere, nici măcar a suspansului,
nu este în stare a-mi deranja alcătuirea
prin oraşul acesta cu margini subiective.

ştiu că atestatul de fugară fugă
mi-l vopseam prin dreptul surâsului străin
sub o apăsare de naivă închipuire.
destul, mă bucur de bocancii extraşi
din nervosul calm parcă
al dimineţii absurde
ce tot cântă pe lângă fiecare
de nimic temându-se,
nici măcar de triumful unui impas.

am înţeles lacrimilor trebuinţă
cu ele am să nichelez ciutele...
strălucitoare ele să devină într-atât
că asurzitor vor orbi puştile de vânat;
în veselă rezonanţă ciuta să-şi plimbe viaţă
de mine aproape, chiar aproape destul
într-o senzaţie de raţiune
ce prea se vrea mângâiată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim nimic despre nimic, dar ne credem zei

amestecăm aproape inutil nimicul cu deşertăciunea
ca pe două substanţe chimice într-o eprubetă
apoi căutăm un catalizator numai bun de o minune
scriem ecuaţia reacţiei şi o verificăm de neant
trecem cu rigoare în catastife acest dezastru
ca pe reuşita tuturor reuşitelor
şi punem de o recunoaştere universală

uite bre cum se aşează infinitul la picioare
ca un căţeluş iubitor în aşteptarea jucăriei
nu ţi se pare totuşi suspect
că nu au dat încă ştirea la nimic tv

deşi pare profetic să numeşti nimicul NIMIC
nimic nu poate fi mai nimic decât nimicul
oricâte alte nimicuri am încerca să le transformăm
în ceva important
cu o oarecare solemnitate
dusă spre absurd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoveală

mă gândesc da, uite aici sunt eu
sub piatra aceea fără nume dorm oasele mele,
murii sunt goi, vântul e uscat şi rece,
copacii muncesc să îşi tragă spre cer rădăcina,
iarna cade ca un năvod peste iubiri pădurene

aici sunt buzele mele care înfloare sub râpă
auzul meu doinit dintr-un clopot mai înalt
în deal la cruce.
spre soare-răsare păsările negre se aruncă în cerul gol
de unde inima mea a mai smuls încă o stea albă.

nu mă aşteptam ca din fântâna uscată
să crească muşchiul greu sub neaua de pe ghizd şi roată
poate e fiindcă mama nu m-a înţărcat cu vorbă bună.
ori am murit când soarele cădea în echinocţii,
ori poate n-am murit deloc

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mă uit

Oh, a murit Primăvara, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit aş vrea în braţele unei fericite coline,
Acolo unde nici vântul puternic nu se mai vrea,
Decât fugarnică umbră travestită în nai.

Mi-am promis un măr ionatan să-mi bată în inimă,
Cu marea aproape şi ea, popor fumegând a oglinzi,
Scoici adunate cu perle-n visare-i, prin sânge-i,
Ah, de mine aş vrea să mă pierd, a murit Primăvara!

Ah, a murit Primăvara, aş vrea să mă uit roşu teribil,
Vers bine scris, verbe zburânde, lacrime leneşe,
Boare de suspin tandru de fină, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit întunericului tău de pe buze, verde aş vrea!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţia iernii

Ninge cu fulgi mari pe strada noastră,
împodobind castani necontenit,
dansează ilegal prin urme îngeri
şi ceasul din odaie a murit.

Încă un an coboară peste mine.
Mă pregătesc de-un nou recensământ.
Trăiri se scurg necontrolat prin mână,
încetul cu încetul spre pământ.

Şi dezertez spre alte anotimpuri,
cumplit de tristă-n tragicul destin,
compun cuvinte parcă la-ntâmplare,
îmbătrânind în golul clandestin.

Azi ninge peste mine, timpul strigă,
mă regăsesc în visul de-mprumut,
trec ilegal pe strada noastră îngeri,
valsând din nou la modul absolut.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Credeam că niciodată n-o să piară
Iubirea noastră- şi-a pierit,
Dar amintirea încă n-a murit,
Mai arde-n inimi ca un foc de pară.

Când soarele se lasă în deseară
Şi cade peste dealuri obosit,
Iubirea noastră n-o să mai apară,
Dar amintirea totuşi n-a murit.

Plimbându-mă pe-alei aşa agale,
Aşteaptă-mă sub geamurile tale,
Eu trubadurul cel îndrăgostit.

Cătând mereu în van desăvârşirea,
Vom învăţa-mpreună ce-i iubirea.
Dar prea târziu, aproape de zenit...

sonet de Ion Ionescu-Bucovu (20 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plâng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plâng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit
Şi poate că plâng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu –
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plâng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plîng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plîng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit,
Şi poate că plîng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu -
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plîng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului - 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!