Aici Dumnezeu

(alb)

cu dioptriile mele de nuntă
am început să văd pe stradă oameni albaştri
şi galbeni şi roşii
senini în sângele cu gelozii la mijloc
în vârful vântului cârpa
îmi bea ochii semnalizând nemurire

Andrei ridică din umerii cu poveri de sfinţire
a întemeierii aici Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşti peste peşti

Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Flutură lacul. Dorm pescarii
cu stelele sub cap
cu steaguri prinse în undiţe
cu undiţe prinse în mâini
cu mâinile prinse în cârlige
Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Pluta în cer se înfige.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,
frumoşii, mătăsoşii, foşnitorii fluturi.
ea îi mătura morţi,
îi mătura roşii, albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz şi portocalii -
acopereau aleile transparente de sticlă,
care vibrau în vântul de înserare.
eu, pe banca din oase ceruite,
îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,
voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.
la fiecare mişcare a frumoasei, mătăsoasei
măturătoare de fluturi,
simt cum mă topesc până ce din
mine nu rămâne decât un fluture negru,
care se-aşază pe umărul femeii ce murmură
un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp
se îndreaptă spre mine,
un fluture negru
printre fluturi albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz, portocalii,
morţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi ca doi sihaştri

Ochii tăi ca doi sihaştri,
Pe o stâncă-n larg de mare,
Caută spre zări... albaştri,
Răsăriturile clare.

Ochii tăi senini ca cerul,
Risipiţi pe valuri reci,
Spintecă tăcut... eterul
Înspre care vrei să pleci.

Ochii tăi, două izvoare,
Două flori de albăstrele,
Poartă-n dimineţi cu soare
Taina gândurilor mele.

Ochii tăi, sărut pe pleoape,
Ard de patimă şi dor
Inefabil... de aproape,
Mă pătrund năucitor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind pe fugă

Pe fugă-i viaţa, mâine tace-n racle...
Te-aşteaptă Domn cu pâine şi cu sare
În prag eternităţii necesare
S-aprindă-n bezne dimineţii facle.

În tine clipa de păcat tresare,
Nimicnicii în sângele tău zac; le
Descuie spre zadar de Măr şperacle,
Tu suie-n rugă Omul, spre iertare.

La Dumnezeu la uşă stă Minciuna
Să intre, buzna, de lumină făr'...
Divinul însă o-amăgeşte-ntruna.

Tu, despletită de eres la păr,
De-ţi cântă lebăda a nuntă,-i struna
Ce-ţi zice Sus tăceri de Adevăr...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini de mâine

priveşte sângele nu miez, doar coajă
eternitate mică-n zei de lume...
cu mâini de mâine te zidesc anume
să-mi fii altar ce ruga îşi degajă.
când pe hârtie stihurilor drum e
îmi eşti puţina lirei mele vrajă
paiangul Dumnezeu când ţese mreajă
iar tu mă naşti, ci iar în piept cu hume

statui veghează-n linişte umplute,
dar zarva-n oameni curge-n gând prelat
şi lărmuiesc, se-nchină-n pofte slute.
doar noi plutim pe visul dantelat
s-atingem ţărm de clipe absolute,
în Oul cu enigmă har aflat

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun de mâine 8

pe umbre trece clipa de nălucă
şi e-n a fi un vicleşug de mere...
pe calea apei lacrima îţi piere
în ochii tăi mirare să aducă.

se tot prelinge-n şoapta ta tăcere
de oameni şi de lutul lor uitucă
în şoapte ai un dor divin de ducă
femeie-n frumuseţe îmbiere...

ţi-e strălucirea inimii cometă
ce urma-şi lasă-n imn, sub labirint,
eternitate-n nuntă incompletă.

pe strada îngerilor mâine-alint
îţi stingi tristeţea, de senin poetă,
cobori din setea vorbei, de argint...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Piranhna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii grei

Mai-mai să-i dau buza de sus îngerului de sus.
Mi-am întors urechile pe dos cu mâinile în buzunare
şi mi-am suflecat inima pânâ la iertare
cu sângele la apus.
Şi copacii ridică din crengi umerii mei
scuturând ochii mei
unul de spus
altul de ne-spus
amândoi foarte grei.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasuri de copii pe stradă

Fulgii firavi de zăpadă
Grăbiţi au început să cadă,
Iar aleea de copii e plină
Deja au început să vină
Veseli, roşii în obrăjori
De mână cu-ai lor fraţiori.
După ei o săniuţă trag
Bătrânii îi privesc cu drag
Şi ce gălăgie e pe stradă
Printre fluturi de zăpadă.

poezie pentru copii de Alina-Georgiana Drosu (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre ochii tăi senini,
Albaştri precum cerul vara,
Limpezi ca râul cristalin,
Adânci şi visători ca marea.

catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Lângă schit miezul nopţii găseşte
făpturi adormite-n picioare. Duhul muşchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-şi caute în focuri cenuşa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii ucişi de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - îşi freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni şi-adună sarea vieţii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roşii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung şi greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stâni.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deghizări

păşesc în glii, de zbor uitând penaje
eternităţi în oameni deghizate,
îşi făuresc în lutul stâmt cnezate
făcând la duhul lor pelerinaje.

au ploi de timp în văz, utilizate
la ale nunţilor prin veac miraje,
acele trei ce ducem în bagaje
de când ne nasc destine-n stele-n spate.

în zămislire soarta-n trai străpunge
apoi veni-vor nopţi cu plâns de carne,
în moarte-n urmă viaţa să ne-alunge.

când zei de piatră-n vis o să ne-ntoarne
cu lacrima-n sfinţire spre-a ajunge
vom aşeza vecie în lucarne.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet îmbibat în nimicuri

Tu te-ai născut odată cu-a ta moarte
Eşti lebăda ce va cânta-n crepuscul
Tăcere-ţi este viaţa, drum minuscul,
Spre mâine amintirea să şi-o poarte.

E cartea existenţei tale-opuscul
Cu ale clipelor luciri de arte
E Dumnezeu aici enigmă foarte
Pe zare-n dimineţilor corpuscul.

La numărarea banilor de Punte
Suindu-ţi sângele pe eşafod
Ţi se deschide ochiul cel din frunte.

Minciuna e un demon ce-i apod
Când înger adevărul din grăunte
Se mai întinde leneş în izvod...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Grinch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din pahar

Mă minţi divin şi îngeri ai la gură,
Ci-n zodia misterelor confuze
Sărutul zăvorăşte-a tale buze
A nuntă, cântec, naşteri ce trecură...

În veac, deasupra clipelor ursuze
Te scald sfios în dragoste şi ură,
Ci amforele-n duh ni se umplură
Dar, vai! Morminte-n carne-s călăuze.

Un imn de-amurg în lut când se ridică
Va lăcrima-n văzduh o ploaie-atunci
A ne-nălţa ne prăbuşeşte-n frică.

Şi beat în a tenebrelor spelunci
Lumina în paharul meu se strică
De mai că-ţi vine-n iaduri s-o arunci...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătăţii?

după visul în care
săruturile tremură ca nişte frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcţiile
de frica unei îmbrăţişări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alţii le dărâmă
dar prea puţini reuşesc
să le readucă la viaţă?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la naşterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălţi?

după visul în care
te scufunzi în propria suferinţă
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecţie
noroc şi nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă de... păsări

Nuntă de păsări sub un cer cu stele...
Părea o nuntă – nunta clipei mele
Bătând firav şi blând ca o aripă,
Uitând de vis, de boală şi de frică.

Nuntă de clipe, nuntă de lumină...
Azi când un vânt m-a smuls din rădăcină
Şi plouă cerul nunta mea de lacrimi,
Căci am purtat atâtea cruci cu patimi.

Nuntă de negru, floare în nuntire,
Atunci când mai speram în fericire
Şi binecuvântate mâini solare,
Atinsu-m-au cu nunta mea de floare.

Nuntă de îngeri, veghe şi lumină,
Nuntă de pace, vocea Ta divină
O simt strigându-mi azi, din depărtare –
Nuntă de vis, de păsări şi de floare.

Nunta credinţei – Cana Galileei,
I-a pus cunună de safir femeii.
Nuntă de pace şi de flori, de stele,
Nunta de sticlă a iubirii mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor
Şi acesta e timpul.

Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!