Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români!!!

Veniţi, români! Veniţi de prin străini!
Sunt satele pustii, pe câmpuri cresc, ciulini,
Cad garduri de tristeţe si se dârâmâ, porţi,
Veniţi din depărtâri, veniţi acasâ, toţi,
Mai scuturaţi din cei ce-n frunte huzuresc,
Gem-n pâmânt străbunii, nimic nu-i omenesc,
Plâng mame ce sunt duse, la trudă-nstrăinate,
Şi prunci - ce cheamă-ncet în fiecare noapte,
Bătrâni ce se usucă de doruri, pustiiţi,
Veniţi români acasâ, grăbiţi-vă, veniţi,
Şi poate se mai aflâ, un Mircea, un Ştefan,
Sâ poarte spre izbândă pe ţarâ si pe neam,
Poate din cei plecaţi, în zâri departe - duşi,
E unul să ne scape de trântori şi căpuşi,
Să spele tricolorul de pulberea minciunii,
Să-i pese de amarul ce-a-mbrăcat românii,
Veniţi, români, acasâ! Pe hoţi sâ-i izgoniţi,
Veniţi! Vă cheamă ţara! Veniţi, români! VENIŢI!

poezie de Elena Caruntu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă pădurea

Veniţi, ai codrilor prieteni,
Veniţi la ei, cu suflet viu,
Veniţi cât brazii mai au cetini,
Veniţi cât nu e prea târziu!
Pădurea e izvor de viaţă
Şi-n ea strămoşii-au mers mereu
Ca-ntr-o biserică măreaţă,
În care cântă Dumnezeu!

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

Vă primesc pe toţi cu braţele deschise.
Veniţi oameni, veniţi stânjenei,
veniţi vise, veniţi lupi.

Fiecăruia dintre voi vă trebuie altceva, ştiu,
pentru voi mă pot face pământ,
râu cu dinţi feciorelnici sau pradă.

Pe toţi am ajuns să vă înţeleg,
vă trebuie tuturor hrană.
Din sângele meu se adapă bujorul sărbătoresc
şi limba lupului roşcovană sclipind.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi după mine, tovarăşi

Prietenilor mei
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Veniţi mai aproape! - Şi cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!
Ha, ha! Ce licăreşte-aşa straniu pe cer?
E cornul de lună?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu bratul de fier.

Sunt beat şi aş vrea să dărâm tot ce-i vis,
ce a temple şi-altar!
Veniţi lângă mine, tovarăşi! Ca mâne-o să mor,
dar vă las moştenire
superbul meu crania, din care să beţi
pelin
când vi-e dor de viaţă,
şi-otravă
când vreţi să-mi urmaţi! - Veniţi după mine, tovarăşi!

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Domnul

Veniţi la Domnul mântuirii
La Acel ce munţii a întărit
Nădejdea mea ş-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăţie
Ce dealuri face a sări.

Veniţi, că Domnul e scăpare
E locul ‘nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Şi viaţa n-are nici un rost.

Veniţi că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut şi va lucra.

Veniţi la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.

Veniţi. că somnul face dulce
Şi boale vindecă de tot
Veniţi la El, veniţi la Cruce
Veniţi că Domnu-I Savaot.

Pe aripi de vânt altul nu merge
Şi car din nori nu şi-a făcut
Păcatul altul nu va şterge
Nu e putere - este lut -.

Veniţi căci ziua e aproape
Şi în curând El va sosi
Veniţi la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi

Veniţi creştini – ca toţi păgânii,
Ca să vedeţi cum vede chiorul,
Ce bine mai trăiesc românii
Şi cât de tragic e umorul!
...
Veniţi în dimineaţa serii,
Ca să urlaţi cu dulce glas,
Când Ţepeş mângâie boierii
Şi Venus se scobeşte-n nas!
...
Veniţi ca să priviţi în noapte,
Cum Don Quijote-şi bate mânza,
Cum rage Apis calm, în şoapte
Şi ce frumos miroase brânza!
...
Priviţi zambila din pelagră
Şi-o să vedeţi – iubind infernul,
Cam cât de sus e Marea Neagră
Şi unde a căzut Guvernul!

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

Îi văd, sunt tot aşa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile şi cu feţele supte,
Le sunt mâinile tot aşa aspre şi dure,
Privirile, tot oţel din tăiş de secure.
Cu ochii adânci şi lucioşi ca nişte băncuţe,
Aduc la oraş dimineţele în căruţe.
Beau ţuică prin cârciumi şi vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete şi hambare,
Li se umezesc ochii şi ascultă duşi
Când îşi taie ţiganul sufletul în arcuş.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor trişti şi adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Şi-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt şi eu tot ca voi, tot ţăran!
Dar glasul meu se topeşte, e de ceară...
Seara ţăranii pleacă, cu oraşul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în ţigănie,
Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l ştie.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Carte pentru domniţe (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu-apostolul Andrei întru credinţă

Veniţi aici, unde-i nisip de aur,
Veniţi unde se naşte răsăritul,
Ce-i este veşniciei veşnic faur
Şi-i este României nesfârşitul!

Veniţi aici, la margine de Mare,
Veniţi unde ea-şi caută odihnă
Şi valul poartă-n vuiet o chemare
A lupului cel alb fără de tihnă,

Când vede cum tărâmul i se fură
Şi lupii,-ai lui supuşi, îi pleacă-n lume,
Că dacii şi-au pus masca pe figură
Şi-ascund de-un virus fals chiar al lor nume;

Veniţi aici, că valurile-albastre
Aduc la mal speranţa de putinţă,
Să fim, sub lupul alb, a ţării oaste,
Cu-Apostolul Andrei întru credinţă!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt: totuşi, nimănui nu-i pasă şi nu ştie ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în nişte imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin şi dispar fără-avertisment, pe neaşteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste şi-n moarte;
Şi, totuşi, eu sunt! şi trăiesc toastând cu umbre, de-aproape şi departe:

În vidul dispreţului şi-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conştiinţa vieţii, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eşuarii mele-n faţa porţilor deschise –
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini – O, nu, nu! Mai străini decât străinii.

Mi-e dor de spaţii unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
Acolo mă-aş aciua lângă Creator – extras din vis, lipsit de gând –
Şi-aş adormi, precum copil dormeam, somn dulce, liniştit:
Fără-a şti ce-i grija, fără-a îngrijora pe altul;
Sub mine, iarba verde – deasupra, cerul înstelat, înaltul.

poezie clasică de John Clare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cărare îngustă duce spre vârf, unde este capătul şi ţinta vieţii noastre. Către acel vârf unde se află fericirea, noi suntem pelerini.

citat clasic din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara, horesc toate petalele

Îmi pare că, sub pom,
nu sub măr,
îl găsisem pe Dumnezeu, era plâns, hainele curgeau de pe El,
avea muguri străini, pe la sprâncene, era mugure de salcă şi trist,
în blândeţea Lui, molcom, cu sandalele rupte, încercând să nu spuie,
aşa s-a îndepărtat.
Ce faci cu primăverile, Doamne, Domnul meu? l-am întrebat
unde pleci, Doamne? primăvara, horesc pentru Tine toate petalele
de ce îţi iei, de la mine, ştergarele, şi Te duci, cu ele, departe?
Îmi pare că, în clopotniţă, se auzeau clopotele care erau mânate de soare şi vânt,
eu nu vând;
se auzeau miei behăind, mugeau, parcă, animalele,
în loc de clopotele
care nu se
tânguiseră
încă
pentru El.
Era devreme, şi am ştiut, atunci, că se apropia Paştele.
Unde te duci, Domnul meu, pe ce Cruce? Lasă
Crucile Tale în pace, şi mănâncă de la mine din ştergar, şi bea apă,
căci ţi-am pus, în el, câteva poame...
Nu ştiu de ce a tăcut, şi nu aveam să Îl mai văd vreodată.

Pe coliba de paie,
se aşezaseră berzele, era primăvară, şi Îl găsisem, desculţ, lângă o biserică,
una străinică,
încă necreştină,
lângă pom.
Şi tot ceea ce mă întrebam, atunci, era
dacă El a avut vreodată nevoie de sufletul meu
şi de pâinea mea arsă, pe care I-aş fi întins-o, pentru că Mielul era Vinul.
Ştiam că se apropiau, pe la El, Paştele.
Unde eşti, Doamne, şi de ce nu mai
treci spre Samar?
Samaritenii, toţi, suntem barbari, dar femeile au ştergarele foarte curate...
În ştergarul meu, nu ştiam,
dar se adunseră lacrimile mele, frumoase, ca nişte boabe mari de diamante,
sau poate era, doar, roua de pe merele-acelea uscate...

(cred)
(uscate)
un pic.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea

Aş vrea să fiu o stea
Pe care s-o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vrea să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
Să ies de după nori...
Ce mult, mult aş vrea,
O viaţă în culori.

Aş vrea să fiu un soare
Să ştiu pe unde eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Care mereu înfloreşti.

Aş vrea să fiu răşina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi.

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aşa vreau eu să visez.

poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea care creşte

Ploi de flori şi ploi de stele
Peste noi trec rând pe rând,
Cu miresme şi lumină
Îl primim pe Domnu-n gând.

În belşug şi-n sărăcie,
În mocirle şi-n icoane
Trece firul vieţii noastre
Cu virtuţi şi cu slogane.

Numai tu ca om, în tine
Stai cu Domnul, pui la cale
Rolul ploilor cu stele,
Urci pe culmi, cobori în vale.

Şi-n lumina-mpărăţiei
Unde ţara se-nnoieşte,
Pui armuri obişnuinţei
Sub o cruce care creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi

Ea purta o rochie pe care se înălţau castele de nisip
şi învârtea pământu-n ochii ei
zi de vară amorţită pe chip
şi primii fulgi purta cercei
ce îi cădeau pe umeri troieniţi...
Veniţi! Veniţi să o vedeţi
căci nu mai este
când treceţi răsuciţi în dans
şi-atât de fericiţi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi de luaţi lumină-n mâini

Călărind spinări de asini
Se roagă MIELUL bun şi blând
Să fie pace în măslini
Şi-n lume niciun suferind,

Iar cel ce n-a văzut să vadă
Lumina-ntreaga ei splendoare
Din ceruri de la TATĂL, cadă
Cum irizările din soare.

Călcând pe reci spinări de lini
Se roagă MIELUL bun şi blând:
Veniţi de luaţi lumină-n mâini
C-aţi mers prea mult orbecăind...

Veniţi de luaţi lumină-n mâini!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa primăverilor capricioase

Capricii moi, de primăvară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Vii stele pe tapet de seară...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Aleile sub flori de măr
Se lasă-n râuri de peneluri,
Precum argintul prins în păr.

Capricii moi de primăvră
Şi muguri moi de catifea,
Poveşti de vis în fapt de seară,
Zâmbet, copilăria mea...
Cu toate-s strânse în clepsidră
Şi-n scurgerea luminii-n care
Şi jad şi umbre de jăratic
Se-ascund în scânteiri de soare.

Vise, copaci înmuguriţi
Şi ape limpezi, cristaline,
Tineri şi vârstnici fericiţi
Deodată le aducui cu tine.
Izvor din ceruri se prelinge
Şi soarele, sub ploi, s-a stins
Precum o candelă. Ne plânge
În noapte, fiecare vis...

Vii stele pe tapet de seară
Adorm în leagăn de argint.
Eşti tu, oh, dulce primăvară!
Îmi picuri tâmplele cu mirt...
Îmi creşte primăvara-n suflet
Altar de fluturi şi de stele,
Pământul tot e numai cântec –
Un semn al purităţii tele.

Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
V-aştept pe bancă, în grădină,
Unde copii îndrăgostiţi
Se-ascund, râzând, de-a ta lumină.
Mi-e dor de sărutarea ta!
De plânsul tău de ploi, de stele...
În amintiri te voi păstra,
Oh, primăvara vieţii mele!

Ne scutur flori de măr din ceruri...
Pe braţe s-a-mprimăvărat.
Mustind, se-nalţă-n mii de feluri
Şi flori şi fluturi deodat.
Ce falnic vis se-nalţă-n mine!
Mă simt de-acum un răsărit.
În mine cresc păduri virgine,
Deşi la tâmple am albit.

Aleile, sub flori de măr
În necuvânt mi se arată.
Eu, fluture, din adevăr
Îmi iau iubirea-adevărată.
Liane albe de lumină,
Azi gleznele mi le cuprind
Şi sunt o stea diamantină,
Pulsând şi repetat murind.

Ne lasă-n râuri de peneluri,
Cuvinte moi... Şi s-a-noptat.
Stau risipite în creneluri
Pe stâncile de diamant,
Lumini şi stele pentru care
Nu mai există un sfârşit.
Lucesc, lumesc lucesc în zare...

Precum argintul prin în păr,
Viu legănându-se la tâmple,
În vânt şi-n nouri adevăr,
Eu mă ivesc în val de umbre.
În nopţi cu lună m-am ascuns
Şi m-am pierdut – ultima stea.
Povara ce o am de dus,
Voi, pământeni, n-o veţi avea...

Precum argintul prins în păr
Se lasă-n râuri de peneluri
Aleile. Sub flori de măr,
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Vii stele pe tapet de seară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Capricii moi de primăvară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubesc aşa

ştiu sigur câte zile are
o mângâi şi ea râde
de parcă îi mângâi inima
acolo unde suflă vântul
oasele sunt prea dure tăioase
adoarme cu tâmpla pe un colţ de stâncă
şi-n somn trăieşte un vis
unde casele sunt albe
şi atât de mari
prin valea de la capătul satului
trec munţi întregi de apă
oamenii coboară spre vărsare
pare că în orice clipă
norii se scufundă în şuvoiul de lumini
verdele tot se adună în unul
soarele în razele verzi fierbe câmpia
ea întinde o mână spre inimă
dincolo de vis oceanul...

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maidanezii

Mă trezesc în miez de noapte
Într-un vacarm de lătrături
Câinii vagabonzi în haite
Sunt veniţi de prin grădini.

Disputele sunt aprinse
Cu încăierări şi muşcături
Care nu pot fi stinse
Toţi, cu aceleaşi apucături.

Edili? Pe unde sunteţi
De nu veniţi la festin?
Ori vilele sunt departe
Şi dormiţi somnul din plin?

Staţi departe mai retraşi
Fără zgomot, nici ţânţari,
Ce vă pasă de oraş
Şi de ai câini hoinari!

Care au fost năpăstuiţi
De al nostru trecut,
Stăteau singuri în curţi,
Fără griji şi liniştiţi.

Răspunderea şi munca
Nu vă pun semne de întrebare?
Neliniştea noastră şi frica
N-o simţiţi şi nu vă doare?

Treceţi, domnilor, la treabă
Şi hotărâţi soarta lor
Cu adăposturi, hrană, apă,
Fiind ai noştri, ai tuturor.

Să nu mai avem urgie
Cu muşcături, spitalizare
Siguranţa noastră să fie
Un semn bun de revigorare.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din an în an

Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moş Ajun,
E ger cumplit şi drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.

E sărbătoare şi e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fără foc
Dar vine un an mai bun.

E veselie şi e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când eşti voios,
Române, să fii bun!

Veniţi, veniţi de sărbători
Veniţi, veniţi cântând
Să fie rodnic Anul Nou
Şi pace pe pământ!

Să fie pruncii sănătoşi,
Să crească năzdrăvani,
Voi oameni buni şi trecători
Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

folclor românesc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

La mine să nu veniţi cu flori,
cu laude şi zarvă,
la mine să veniţi cu luna în priviri,
cu cărţi, cu poezii,
cu-n pic de rai în pumni
şi-n ochi cu bucurii!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!