Ne-am strâns palmele mici într-o singură rugăciune. Să iubim și să trăim veșnic. Ca marea cu valuri înalte de cer învolburat. Ce oare am putea sa ne fim? Nimic și totul deopotrivă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ne-am întâlnit în rugăciune, iertându-ne. Ne era dor de noi, într-o lume mică în care spațiul era limitat de o privire. Am înțeles că e necesar să ne iubim azi. Mereu azi cu toată puterea inimilor sărace. Și să-l rugăm pe Dumnezeu ca mâine să ne fie viată și dar...
Andreea Palasescu (18 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ne-am rosti, te-ai pierde. Mai bine să-ți păstrez toamna în palmele mici. Și când adie vântul proaspăt să-ți simt parfumul în fiecare gând...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate dacă ne-am folosi constructiv energia, irosită adesea în fuga constantă de propriu adevăr, am reuși să ne bucurăm de viață. Atât cât se poate. De frumos și lumină, ascunse într-o frântură de clipă firavă, pe care ne-a fost dat să o trăim doar o singură dată!
Andreea Palasescu (23 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat și demn, fără nostalgii sau regrete ca niște oameni mari. Simțeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esență validă, menite să păstreze mirajul aparențelor. Timpul o să curgă lent și lacom, aruncându-ne în brațe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenței ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică și superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca și cum într-o aglomerație de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu ști cel mai bine...
Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hmm... Opt ani din viața mea, de așteptare, de iluzii, de speranțe... S-au dus! Așa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi așa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul și am amânat mereu momentul, așa că... E numai vina mea! Eu am greșit, mereu. Ce-aș putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă bați?! Ai vrea tu... De parcă ai și putea!? Poate aș merita și o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poți schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aștepți?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învățat oare minte? N-am la ce să mă mai aștept din partea ei...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am născut ca să trăim, trăim ca să iubim, iubim ca să nu murim.
Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă sufletul ar putea scrie, oare cum ar începe toate poveștile? Dacă visele ar putea atinge oamenii cu vârfurile degetelor, printre dinți de clipă, la fiecare asfințit lacom, cine ar mai binecuvânta răsărituri? (...)
Andreea Palasescu (noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ceasul acela ne-am rugat amândoi în tăcere, înăltându-ne la margine de asfințit fiecare bătaie a inimii. Sub lespedea grea ne-am ascuns întunericul tainic și mândria rece, stăruitoare. Din zare, doina gândurilor nespuse se înălța falnic în ecouri mute. Sub pașii mici, o mare de suflete cuminți, ispitite de zgomotul vieții, se legănau sărutând cu atingerea delicată, adâncuri de timp necuprins. Mângâiau lutul moale și apoi într-o frântură de clipă, pe ramuri de salcie bătrână împleteau zorii proaspeți cu brațe de Cer.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt mai curajoasă de când ai plecat. Cu toate neputințele încă nedeclarate am găsit certitudinea că nimic nu invalidează mai evident un suflet decât răutatea. Ai plecat în grabă uitând să-mi spui cum se vindecă. Oare-i suficientă iubirea?
Mi-e tare dor. S-au schimbat destine rostite într-o rugăciune la intersectie de drum nesfârșit. Oamenii se urcă în trenuri diferite, ascunzând în bagaje timpul. Cred ca au totul. Doar noi doi sperăm să ne revedem cât mai des intr-un vis. Uneori ne este îngăduit. Alteori nu. Dar să știi că nu voi înceta niciodată să te iubesc...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E important să-ți dorești. Cu toată puterea pe care iubirea o așează în adâncuri de suflet. Să mergi mai departe cu nădejdea că Dumnezeu are așteptări de la tine, prin simpla întâlnire cu o încercare, măsurată în gânduri mici. Oamenii poartă cruci. Unele grele menite sa îngenuncheze păcatele și să le înalte sufletul până la Cer.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocluzie
Când sunt atât de multe țărmuri și urmele de pași le șterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Și peste goliciuni de șoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate și clipe sub apus ne întregesc.
Ne ținem și de sete și de umbră când dogoresc ispite peste noi
Și ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot și nevoi.
Când se-ntețesc atâtea graiuri mute și flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere și tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ținem și de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalță
Și strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer mușcă din viață.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puțin din Har, puțin din moarte
Ne suntem efemer și veșnicie, unde-i un amalgam firesc de zi și noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci și-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Și fără doar și poate, fără iubire n-avem nici un rost...
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu contează cine am fost ieri, într-o vreme uitată ori mâine. Azi! Să iubim azi, să trăim frumos clipele amestecate cu răsărituri, să facem schimb de poveri, cât să muște și alții din fericire. Oricum plecăm. Toți, fără menajamente sau diferențe, suntem datori cu același răspuns. Iartă-mă și pleacă dacă nu-ți mai sunt, iartă-mă și dacă-ți rămân și pot atât de puține.
Ne prioritizăm și ne tratăm ca pe opțiuni. Depinde de context. Nu-i obligatoriu să mă porți în brațe de gând, să-ți amintești cu drag, să fii blând și înțelept în judecată. Dar măcar să fii cinstit cu tine, omule! Dacă mai poți iubi, nimic nu e pierdut...
Andreea Palasescu (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am oprit să ne odihnim iubirea la marginea unui apus văratic de șoapte. Molcom, sărutând mireasma umbrelor fade, noaptea cu tainele necuprinse de freamătul timpului, ne îmbrățișa. Miroseai a flori și a vise răsfățate de zâmbetul dimneților de vară. Pofta flămândă a buzelor tale roșii, îmi cuprindea inima, purtând-o în adâncul albastru al valurilor învolburate. Vântul hoinărea nestingherit printre amintiri, într-o dulce chemare a ispitelor și marea ne ademenea pașii spre o noua zi. M-ai strâns în brațe cu grijă, fără să tulburi glasul tăcerilor. Eram în sfârșit acasă. Într-un fel, îmi pierdusem locul în lumea aceasta, dăruită sufletelor străine în lipsa ta..
Andreea Palasescu (1 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rând pe rând visele se așezau cuminți în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri și iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferințelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?
Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt liberă și inocentă și fiară. Ne strângem copilărește de mâini, învârtindu-ne. Râd cu inima, îți strivesc pieptul cu talpa goală și las urmă de fericire. Facem dragoste. În ce ordine vrei tu.
Într-o zi o să plec și o să-mi rămân mie. Ce deliciu! Oare, când? Până atunci știi, n-am mai întâlnit pe cineva ca tine. Oamenii m-au trăit după putință, de fapt toți s-au mințit că mă trăiesc. Aglomerație inutilă.
Până când într-o zi m-ai ascultat. Și în tăcere ne-am ascuns într-un singur suflet...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi era bine cu tine cunoscând puținul. Era cu neputință să-l folosesti ca sprijin, emoție pură sau rătăcire. Ca și cum dintr-o dată, spulberând aparențele ne-am fi dat întâlnire la mijloc de cale străbătută agale în ani frumoși. Nu-mi plăceau nuanțele de gri și împărțeala făcută în grabă cu jumătăți de gând. Ce om era acela dacă nu putea da totul sau nimic? Sunt egoistă, uneori ipocrită și puternică. Te iubesc. Necontrolat, nejustificat fară explicații plauzibile. Pierdusem dreptul să ofer și-acum încercam cu disperare să mă recâștig. N-ai să înțelegi. Mi-e bine cu tine cunoscând puținul. Ți-am mai zis.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul tău ascundea frumusețea ispitelor desenate pe gânduri nerostite. O singură clipă să-mi fi atins buzele rosii cu tăcerea privirilor mistuitoare, pline de păcat și dorințe... Tu erai noaptea mea cu aromă de libertate și nisipul ud ascuns în palmele albe. Erai furtuna din gândurile pustii și liniștea care străbate ecoul șoaptelor pline de povești...
Andreea Palasescu (4 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am adus flori. Azi îmi ești mândră și le-ai zdrobit mirosul cu plecarea ta. Ți-a rămas pe tălpile mici orgoliu și regret smuls într-o doară, fără așteptări sau dezamăgire. O să devenim lut într-o bună zi. Și-o să răsari din mine ca o ploaie de vară care sărută țărmul întins al mării albastre cu nemurirea...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor și țărmul sărutat de valuri înspumate se oglindește într-o fărâmă de șoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare și a dorințe îmbrățișate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârșite. Te-aș sorbi egoist și tandru până în adâncuri de suflet, să-mi lași urme neșterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ți-aș smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeți. Aș face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ți răpească timpul povestea și bruma de libertate. Cu cine mi-aș împărți graiul surd pe digurile mute? Cu cine aș porni într-o aventură, desculță, plină de poftă și entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins și nebunie?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stranie senzație îmi hoinărea prin sufletul plăpând... la margini de vis, cu șoaptele așezate grațios pe poante, îmi legănam gândul într-o firimitură de apus. Mă învârteam în cercuri, trasate cu palmele tale grele peste aroma clipelor sorbite cu nesaț, într-un sărut lung. Îmi erai prăpastie, fericire și abis necuprins de suspine. Câte puțin din toate și totul în puținul ce rămăsese din mine. Abia scâncit, sub umbra delicată a norilor, soarele se stingea în jar și scântei de amintire. Cerul îmi era pânză, țesută cu miresme și trecut cuprins într-o primăvară târzie. Totuși ochii tăi străbăteau nevăzutul să mă-ntâlnească.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!