Stranie senzație îmi hoinărea prin sufletul plăpând... la margini de vis, cu șoaptele așezate grațios pe poante, îmi legănam gândul într-o firimitură de apus. Mă învârteam în cercuri, trasate cu palmele tale grele peste aroma clipelor sorbite cu nesaț, într-un sărut lung. Îmi erai prăpastie, fericire și abis necuprins de suspine. Câte puțin din toate și totul în puținul ce rămăsese din mine. Abia scâncit, sub umbra delicată a norilor, soarele se stingea în jar și scântei de amintire. Cerul îmi era pânză, țesută cu miresme și trecut cuprins într-o primăvară târzie. Totuși ochii tăi străbăteau nevăzutul să mă-ntâlnească.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre prăpăstii
- citate despre sărut
- citate despre suflet
- citate despre primăvară
- citate despre ochi
- citate despre nori
- citate despre gânduri
- citate despre fericire
- citate despre delicatețe
Citate similare
Ți-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau ușor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfințitul mușca din lumina clipelor cu nesaț, împletind fior și isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de șoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esența într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălța pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând și nemuritor. Urletul tăcerii senine și atât de cuminți prin ascultare și supunere consimțită se izbea frenetic de trecut, asmuțindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării iși purta îmbrățisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoși. Îmi erai început și sfârșit, rugăciune și păcat, viață și moarte adusă de acel dor necuprins.
Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre lumină, citate despre întuneric, citate despre început, citate despre vânt, citate despre viață, citate despre tăcere sau citate despre sfârșit
Ți-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau ușor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfințitul mușca din lumina clipelor cu nesaț, împletind fior și isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de șoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esența într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălța pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând și nemuritor. Urletul tăcerii senine și atât de cuminți prin ascultare și supunere consimțită se izbea frenetic de trecut, asmuțindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării iși purta îmbrățisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoși. Îmi erai început și sfârșit, rugăciune și păcat, viață și moarte adusă de acel dor necuprins.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am ascuns sufletul în palmele tale. Să-l cuprinzi, purtându-l cu grijă prin margini de lume. Și la apus când se vor aduna amintirile în cuibul lor, cuprinde-mi somnul adânc în raze de lună. Să te am cu mine pretutindeni. Și să nu mă trezesc din fericire.
Andreea Palasescu (6 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre timp, citate despre somn sau citate despre amintiri
Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâșietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai știam drumul înapoi către mine. Fără o șoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor și am așteptat răbdătoare să curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite să limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat să-l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp și a nopți de dor, rătăcite într-o întindere nesfârșită de apus. Era totul și cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..
Andreea Palasescu (7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre trecut, citate despre poduri, citate despre ploaie, citate despre noapte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.
Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am îmbrăcat sufletul cu tine. Îmi erai țesut din flori de primăvară târzie, infuzie de surâs și sensibilitate. Înfloreau teii bătrâni de șoapte și lumina clipelor înmiresmate săruta ușor ramurile umbrite. Din adâncul cerului visele pluteau tainic, pe fior de gând apus și tăceri cuminți. Puteam să zburăm iubind sau puteam să iubim simplu, intens și plin de vindecare, într-o margine pustie de lume unde oamenii au aripile frânte de suspin. Ce mai conta?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre tei sau citate despre iubire
Rătăcești în pribegia gândurilor mele cu mâinile pline de praful ispitelor. Mă îmbăt cu șoaptele tale și nopțile adună lacom mireama umbrelor, într-o liniște surdă de abis. Atingerea ta ma-nfioară și tulbură adâncul misterelor pierdute în deșertul sufletului. Iți sărut tainele și mă răcorește infinitul lor. Aș fugi descultă prin noaptea atingerilor fierbinți. Dar unde să mă ascund de dorintă?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâini, citate despre infinit sau citate despre deșert
Nu mai conteneam să-l ascult. Tăcerea mi-era răsfrântă în ecouri și noaptea pășea grațios peste clipele târzii. Avea urme de tocuri în suflet și parfumul trupurilor avute într-o doară, îi rămăsese încă impregnat în gânduri, ca o amintire savurată în taină, ca o piesă de teatru jucată pe scena vieții, fără aplauze. Purta în priviri toate păcatele, și-n palme inima mea străină de suflete călătoare, goală de sine si plină de el, până la nebunie.
Andreea Palasescu (25 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trup și suflet, citate despre încălțăminte, citate despre teatru, citate despre pantofi cu toc sau citate despre nebunie
Într-o zi timpul ne va îngădui rătăcirea, dezbrăcându-ne lent de orgolii, tăcere și promisiuni împlinite pe jumătate. Ne vom opune gândurilor aglomerate, regăsindu-ne cald, submisiv și poate tardiv, dincolo de abstract si necunoscut. Vom respira amurgul cu grijă, trăindu-ne proaspăt și intens, îmbrățișați într-o iubire veche, sărutând pașii clipelor și altarul vieții scăldat în lumină și umbre ispititoare de abis. Ne vom asculta și focul din noi o să ardă mocnit, asmuțindu-ne dorul și păcatele. Siluete negre de fum își vor încinge brâul subtire cu dorințe ascunse în profunzimi de suflet. Înainte de surâsul înalt al razelor o să pătrund în tainele tale, sorbindu-le esența dincolo de vibrație și slăbiciuni. Și marea o să ne scalde în seninul albastru, mușcând din amintiri nemuritoare. O să ne fim. Câte puțin sau totul într-o inimă avidă de NOI, din care vara plină de gust și fericire, nu plecase niciodată...
Andreea Palasescu (4 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre promisiuni sau citate despre negru
Buzele roșii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorințelor arzătoare, picura șoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, pășeau delicat peste umbra păcatelor și pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale și-ți adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorințelor peste trupul tău. Ploaia șoaptelor dulci curgea în ropote și-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam ușor și noaptea ne îmbrățișa cu abisul ei..
Andreea Palasescu (16 ianuarie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vin, citate despre roșu, citate despre rouă sau citate despre poftă
Buzele roșii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorințelor arzătoare, picura șoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, pășeau delicat peste umbra păcatelor și pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale și-ți adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorințelor peste trupul tău. Ploaia șoaptelor dulci curgea în ropote și-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam ușor și noaptea ne îmbrățișa cu abisul ei...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Și câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorințele se izbeau de țărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleșită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine și apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.
Andreea Palasescu (19 august 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă, citate despre dorințe, citate despre dor sau citate despre declarații de dragoste
Cum se cos aripile frânte în zborul lin și legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor și umbra delicată a șoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrățișare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet șirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului și noaptea, cu tainele ei necuprinse își va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, mușcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteți văpaia sorbindu-le cu nesaț fumul efemer.
Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele
Cântă-mă în acorduri mute, estompate de șoaptele timpului. Sărută-mi notele schițate lent cu arcusul aspru care, retezat pe alocuri de rugina timpului, tremură în bătaia clipelor. Cântă-mă frumos, ritmic, șovăitor în tăceri și regrete, alipindu-mi trupul gol de freamătul mângâierilor. Vibrează-mi simțurile cu atingerea delicată a razelor palide care îți picură din genele lungi, la umbra sufletelor pereche, dezbrăcându-mă de amintiri trăite în grabă, printre străini și contradicții. Iubește-mă mult, neoprit între extaz și agonie. Fără limite impuse, până ce viața își va seca izvorul trăirilor și vom deveni frenezie și zgomot plăcut alocat fericirii. Trăiește-mă în adâncuri de văzduh, păcat și biruință. Câte puțin din toate, fără excese, într-o dependență surdă a ispitelor. Să-ți fie inima mică, ring de dans și eu să-l calc ușor, cu picioarele goale, mereu stângace în povești netrăite. O să crească muguri de pace, pe urmele pașilor și noaptea am să-i anin de o taină, adulmecând în sine primăvară.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflete pereche, citate despre stângaci, citate despre simțuri sau citate despre ritm
Simțeam uneori că oamenii erau mai curând o aglomerație de suflete, lipsite cu desăvârșire de plinul acelor iubiri care vindecă. Erau goi de gânduri, în chip necunoscut, necuprins în palmele timpului. Doar trupurile îmbrăcate în pulberea amintirilor, încă neatinse de șoaptele vremii, păseau agale pe ruinele clipelor, oglindite în surâsul amurgului. Călătoreau tainic, neoprit și frigul nopților de noiembrie mușca pofticios din vise, sorbindu-le în adâncuri de întuneric. Zorii aveau să cuprindă lumea, mocnind în suflete, ca o flacără vie, nestinsă de umbra păcatelor.
Andreea Palasescu (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perfecțiune
Om flămând de iubire, nu te pripi! Te-aș lua de mână într-o doară, fără explicații. M-am pierdut pe mine, căutându-te. Într-o lume în care fericirea nu e mai mult decât un răsărit de toamna târzie..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toamnă
Și-mi rup din buze
Privesc la tine, dragul meu,
Și-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceața clipelor de-acum,
Pline de dragoste, și multă așteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci și poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri și din pași.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul și privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă dorește... singură și tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... și astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care țin iubirea mea, și dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi și suspine
Cu toate mă așez în fața ta prin gând
Să mă adormi când simți a mea durere.
Să mă adormi cât ține viața
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul și cu a ta inimă de înger
Să nu simt pașii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul și îmbrățișarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca și plugul
Să nu îmbătrânesc în dor și așteptări
Să nu mă treacă Soarele și Luna
În lumea drepților... cu zâmbetul amar.
poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre dorințe
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
Mi-am strâns bagajele în grabă. Din amalgamul timpului rămăsese numai o clipă firavă care își stingea răsuflarea surdă în gânduri apuse. Visele îngrămădite, prinse în spice de grâu și încredere oarbă așteptau cuminți într-un compartiment de suflet. Am plecat mândră, cu inima strânsă de greutatea dezamăgirii. Regrete nu aveam. Cuvintele ne erau sărace și oricum rostul dezlegării lor de rădăcina orgoliilor îmi părea de neconceput. Trăisem mult, curat, cu toată puterea binelui, cultivată într-o inimă prea puțin pregătită pentru eșec și suferință. La fel de mult probabil și greșisem în trecerea mea zbuciumată prin adâncul vremii. Într-o zi m-au copleșit așteptările, le-am strâns în pumnii mici și-am suflat cu speranță peste ele. Au zburat în buzunarele tale pline cu mărunțișul acestei vieți trecătoare. Pesemne erau rupte și agoniseala anilor mei frumoși s-a izbit de pământul livid, devenind pulbere de amintiri. Le-ai călcat în picioare și rămășițele păstrează urma pașilor tăi apăsați și grei. O să crească peste tăceri un nou început. Îți promit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere sau citate despre sărăcie
Aprinde focul din cenușa nopților albe, sub cerul viscolit de umbra norilor cenușii. Pașii grei, goi de amintiri trecătoare îmbracă mantia umbrelor străvezii, peste șoaptele troienite de dor. Vântul îți suieră numele și gândurile curg în albia râurilor înghețate. Desenez fulgi de zăpadă pe geamurile aburite și te aștept. Aștept să-mi răsari in suflet ca un ghiocel care vestește primăvara...
Andreea Palasescu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cenușă, citate despre zăpadă, citate despre viscol sau citate despre râuri