Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

M-am aşezat la căpătâi de gânduri în colţul tău de suflet ostenit
Unde cuvintele se pierd în rânduri şi umbre se înalţă-n asfinţit
Mi-am îmbrăcat cu şoapte rătăcirea şi dorul împletit cu primăveri
Când îşi sărută marea nemurirea, la adăpostul zilelor de ieri.
Şi amândoi ne-am descălţat de moarte şi-am strâns în pumnii mici o nebunie
Cu promisiuni demult uitate, pierdute-n glas de vânt şi păpădie.
Am stat cuminte, surâzând luminii, ce-ţi răsărea în taină dintr-un vis
Şi-am înflorit dintr-o ispită veche, flămândă şi-nsetată de abis.
M-am aşezat la căpătâi de noapte şi sărutându-ţi norii de furtună
Ţi-am prins de creştet bolte înstelate, înmugurind cu razele de lună.
Şi cum să nu te strâng la piept de soare, când eşti atât de surd şi atât de neiubit?
Cum să ne fie iar îndestulare când vanitatea dulce te-a orbit?
De data asta negreşit m-astâmpăr sunt egoistă şi nu-ţi las nimic
E prea frumoasă primăvara! Nu vreau s-o-nghesui într-un suflet mic...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leac

Te-aş molipsi cu fericire, ascunsă printre ramuri de cais
Unde se nasc tăcerile uitate şi asfinţitul muşcă din abis
Te-aş molipsi cu dulci ispite, atât de încărnate într-un glas
Unde tresar emotiile moarte, hotarul vieţii traversând la pas.
Te-aş molipsi cu bunătate, culeasă-n treacăt de pe un pridvor
Şi printre frământări neaşteptate am împărţi o patimă şi-un dor
Unde-i mai bine să-ţi strecor lumina, când Cerul e hoinar, aglomerat?
În buzunar de inimă flămândă, o şoaptă şi-un fior nestrămutat.
Te-aş molipsi cu inocenţă, soare ştrengar şi veşnic necuprins
Râzând îmbietor din toţi rărunchii, unde visarea e un foc nestins
Să fim pe rând un braţ de vreascuri şi flacără stingheră de mister
Când odihnesc singurătăţi nespuse, la adăpost de gânduri care pier.
Te-aş molipsi cu lungi îmbrăţişari, când e văzduhul gol, fără pudoare
Sub car de stele, dincolo de noapte, tot ne-am scălda păcatele în mare.
Şi-ar curge peste noi nemărginirea, până la urmă, nici n-ar mai conta
M-aş molipsi cu-n licăr de iubire. Te-aş vindeca...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taine

La mine-n suflet se-nfiripă şoapte, pe-alocuri înfloresc bătrâni salcâmi
Şi clipele se fac uitate, din muguri albi, tăceri şi visuri scrum
La mine-n suflet e o nostalgie şi-un dor tăcut de răsărit pribeag
Când lumi se prăbuşec în apă vie, simţim atât de lesne şi de vag.
La mine-n suflet e pe-alocuri grabă, cu paşii mici las urme prin hazard
Şi numai câteodată sting orgolii, şi-mi eşti atât de primitor şi drag.
M-aş lumina de gânduri printre clipe şi pe sub gene lungi aş înnopta
Unde adorm tăcerile nespuse şi unde pot în liniste uita.
La mine-n suflet e război şi-s temeri, le-am strâns în pumnii mici cu un fior
Atât de diferiţi şi totuşi gemeni, înmărmuriţi de glasul unui dor.
La mine-n suflet azi e primăvară, mâine-s capricii fară echivoc
Şi nu-i mai bine oare când te-apropii, să prindem fericirea de mijloc?
Îti dau şi ţie o ispită, pot numai pe furiş s-o prind de soare
Şi doar muscând din valul de păcate, să-i furi trecutului o sărutare.
La mine-n suflet e aglomeraţie. Stau într-un colţ străini frumoşi şi reci
Nu ştiu că i-am primit cu stăruinţă, doar ca să-mi treci.
Mi-aş cere parcă şi iertare, dar nu m-aud de zgomot egoist
Şi parcă bucuria-i ştirbă de emoţie, zâmbeşte trist.
Îi pun zorzoane, măşti şi chipuri, m-ascund mai abitir de mine
Dar totuşi recunosc în sine-mi:
La mine-n suflet încă-i despre tine...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor să-ţi fiu hoinar, străin prin gânduri, cu paşi de cânt să-ţi calc peste tăceri
Şi visul să-ţi cuprindă printre rânduri, o şoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ţi fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman şi mângâiere surdă, apus şi răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ţi fiu lumină peste umbre şi linişte flămândă de abis
Când se îmbrăţişează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ţi fiu şi reazăm şi revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din şoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ţi simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veşnicie
Unde-şi opreşte timpul pasul molcom, pe-un petic de senin şi nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine şi tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoţie şi fior şă-ţi dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd aşa cuminte în lumi pe care nu le recunosţi
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali şi foşti
Te uit şi iar mi-e dor de tine, mă regăsesc şi iar te părăsesc
Te-aş întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ţi-e dor să te iubesc?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi baţi în piept

Îmi baţi în piept şi lent şi ritmic, miroşi a vis, a cânt şi răsărit
Şi oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai şi lesne de iubit.
Când ne-aşezăm în templul rugăciunii, atât de goi şi simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire şi lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi baţi în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă şi extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viaţă, să-ţi strâng în braţe visul n-am răgaz.
Şi amândoi hoinari şi veseli, ne împărţim, ne naştem şi murim.
Când dincolo de dor şi nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi baţi în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Şi gând în gând, cu-atâta stăruinţă, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-aşez pe câmp de flori să te sărut
Cum îşi sărută marea tărmul veşted sau urma paşilor pierduţi în lut.
Îmi baţi în piept şi fără tine sunt pulbere de nori, fior şi scrum
Când viaţa-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi şi acum
Şi de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ţi raza pe un drum nedrept.
Adu-ţi aminte de iubire, adu-ţi aminte că îmi baţi în piept!

poezie de Andreea Palasescu (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veşted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îţi miroseau paşii a flori de toamnă, pe tărâm de şoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor şi leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe braţe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ţi-aş da freamătul vieţii cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ţi-aş da visuri la schimb şi senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoştinţă la fiecare margine de zori proaspeţi. Te-aş iubi o şoaptă de efemer, un codru de viaţă şi-un surâs. Te-aş iubi nestins o veşnicie şi încă puţin...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Şi oameni cuprinşi de-ale vieţii păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârşită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veşnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci şi deşarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierţi mereu Părinte şi nu cunoşti mânia
Când eu păcătuind, tot caut veşnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuşi l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Şi mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleaşi gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căinţă, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naşte-Nvăţătorul biruitor de rău
Se naşte din iubire, din lacrimi ca de ploi
Şi-ţi mulţumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri aiurea

Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.

Aiurea sau încotro,
Nici ele nu ştiu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?

Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toţi fugim.

Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste şi vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viaţa care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfinţit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.

poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne pierdem în nimicuri şi căutăm nefericirea
De ce în sufletele noastre reci păleşte strălucirea
De ce ne pervertim în lume şi ne golim de vise
Speranţe şi dorinţe vii atât de agresiv ucise?

Suntem doar fire de nisip pe plajele uitate
Perfecţi în lăcomii şi pofte, crudă infirmitate,
A neputinţelor lumeşti şi-a zilelor sordide
A slăbiciunilor cumplite şi-a vitejiilor stupide.

De ce ne ţinem dinţii strânşi când ura ne-mpresoară
Şi ne crucificăm voit pacea interioară
De ce ne credem mai frumoşi, mereu strălucitori
Când ştim, de fapt, atât de bine că suntem muritori?

Suntem fărâme-n Univers, suntem mici siluete
Umbre-neant ce trec grăbit prin căi şi prin comete
Nici n-apucăm să ne aprindem ca o scânteie vie
Că ne şi stingem imediat încă din temelie.

De ce ne amăgim amarnic în ţarcul nostru mic, meschin
Crezând că totul e sclipire şi viaţa toată un festin
De ce-am uitat să fim gingaşi, să dăruim iubire
Şi am fugit de slăbiciuni, sporind în risipire?

Atât de multe întrebări şi tot atâtea remuşcări
În ale noastre clipe rare de palide-ncercări
Să ne răspundem cu blândeţe şi cu înţelepciune
Că viaţa noastră toată e simplă deşertăciune.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de sentimente

Prea multe sentimente

Într-o singură inimă

Prea multe gânduri inocente

Adunate în palmă

Prea multe dureri prea multe vise

Unde au loc şi rezistă timpului

De atâta vreme închise

Ascunse de razele soarelui

Prea multe semne de întrebare

Ca într-un joc divin

Prea multe răspunsuri în aşteptare

Unde rătăcesc de nu mai vin

Şi totul pare anormal de firesc

Toate nedreptăţile din labirintul lumii

Una câte una ne-amăgesc

Lovind la porţile raiului inimii

Unde oare încap atâtea cuvinte nerostite

Când totul este ocupat de iluzii

Unde trăiesc speranţele adormite

În aşteptarea fericitelor concluzii

Prea multe sentimente într-o singură inimă

Ce bate împovărată de griji şi nevoi

Prea multe şi totuşi prea puţine

Din fericire pentru noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Cu tine încep poveştile nescrise şi visele croiesc mărgăritar,
Răsar din gând ispitele nestinse, înmuguruind un suflet solitar.
Cu tine-i soare pretutindeni, sub asfinţit de umbră şi de trai,
Când împărţim o mângâiere surdă, un colţ muşcat de zâmbet si de Rai.
Cu tine liniştea devine zbucium şi zbor de fluturi spulberă tăceri
Străine sunt emoţiile firave, sub cerul mângâiat de primăveri.
Cu tine lumea-i mai bogată, de mergi descult prin inimi desenate,
Când din mâhniri răsare fericirea şi amintirile îngână şoapte.
Ne naştem şi murim într-o iubire, unde uitarea-i pace şi firesc
Cu tine-ncep poveştile nescrise şi tot cu tine parcă se sfârşesc...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de toamna

Dacă tăcerea ar putea cuprinde, pe-o geană de suspine şi de umbre
Atingeri ce-nfiripă răsăritul, la ţărm de agonii absurde
M-aş alipi cu sufletul hoinar, înfrigurat de gânduri şi duios
Cu talpa vântului tomnatic, strivindu-ţi amintirea fără rost.

Dacă tăcerea ar putea să fure, surâs de-orgolii, lumi şi păpădii
Ţi-aş face un buchet din şoapte, să ne cuprindă noaptea-n fantezii
Poate-am muri pe rând de-atâtea doruri, sau poate-altminteri ne-am reîncarna
Şi degustând în linişte extazul mi-ar fi concis că nu te pot uita...

Dacă tăcerea ne-ar mai păsui, am împărţi pe dată visuri scrum
Ne-am odihni de clipe şi străini, îmbrăţişaţi sub ramuri de salcâm.
Să plouă peste noi cu zgomot, cu soare blând, septembrie şi Cer
La ţărm apus de ispitire, la adăpost de gânduri care pier.

Dacă tăcerea ne-ar fi hrană promit de dorul tău m-aş sătura.
Nu vrei când vara-i nostalgie să fii tu, toamna mea?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-as ierta

Te-aş ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanităţi şi veşnicie, alipite de-un surâs.
Să-ţi cuprind în palma mică o grimasă şi un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie şi abis.

Te-aş ierta cu îndoială şi lipindu-mă de soare
Ar muţi în noi orgolii şi ne-am contopi în mare
Unde-s aripi şi hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.

Te-aş ierta în fel şi chip, poate nici n-ai înţelege
Când se zbate-n piept tăcerea şi-un trecut ce nu se şterge
Plec şi pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Şi străini ne naştem moartea, parcă n-am avea ce pierde.

Te-aş ierta ca să ma ierţi findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Şi ne-am prins de mâini plăpânde şi de-o inimă săracă
Te-aş ierta căci mi-e iubire
Când eşti tu am lumea toată...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!