Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor și țărmul sărutat de valuri înspumate se oglindește într-...
Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor și țărmul sărutat de valuri înspumate se oglindește într-o fărâmă de șoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare și a dorințe îmbrățișate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârșite. Te-aș sorbi egoist și tandru până în adâncuri de suflet, să-mi lași urme neșterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ți-aș smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeți. Aș face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ți răpească timpul povestea și bruma de libertate. Cu cine mi-aș împărți graiul surd pe digurile mute? Cu cine aș porni într-o aventură, desculță, plină de poftă și entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins și nebunie?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.