Stranie senzație îmi hoinărea prin sufletul plăpând... la margini de vis, cu șoaptele așezate grațios pe poante, îmi legănam gândul într-o firimitură de apus...
Stranie senzație îmi hoinărea prin sufletul plăpând... la margini de vis, cu șoaptele așezate grațios pe poante, îmi legănam gândul într-o firimitură de apus. Mă învârteam în cercuri, trasate cu palmele tale grele peste aroma clipelor sorbite cu nesaț, într-un sărut lung. Îmi erai prăpastie, fericire și abis necuprins de suspine. Câte puțin din toate și totul în puținul ce rămăsese din mine. Abia scâncit, sub umbra delicată a norilor, soarele se stingea în jar și scântei de amintire. Cerul îmi era pânză, țesută cu miresme și trecut cuprins într-o primăvară târzie. Totuși ochii tăi străbăteau nevăzutul să mă-ntâlnească.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.