Ți-am adus flori. Azi îmi ești mândră și le-ai zdrobit mirosul cu plecarea ta. Ți-a rămas pe tălpile mici orgoliu și regret smuls într-o doară, fără așteptări sau dezamăgire. O să devenim lut într-o bună zi. Și-o să răsari din mine ca o ploaie de vară care sărută țărmul întins al mării albastre cu nemurirea...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ești mantaua nisipului fin care îmi sărută tălpile la țărmul trecutului. Ne odihnim în leagănul timpului, ascultând în tăcere promisiunea unei povești cu final fericit.
Andreea Palasescu (16 iulie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Om flămând de iubire, nu te pripi! Te-aș lua de mână într-o doară, fără explicații. M-am pierdut pe mine, căutându-te. Într-o lume în care fericirea nu e mai mult decât un răsărit de toamna târzie..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-o închipui, în zbuciumul acesta plăcut, cum am întâlnit-o într-o doară la început. Mândră și rece, plimbându-se elegant prin viață pe tocuri înalte. Poate iubind-o i-am adus soarele în suflet. Și astfel azi, când dansa desculță, îmbrăcată doar cu visele mele, am găsit în sfârșit cea mai frumoasă femeie...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am promis un gând cu fiecare asfințit molcom. N-am știut cum altfel să agăț tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidențele par să fii spulberat fără milă fiecare emoție firavă. Ca și cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînțeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aș pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ție aș alege să-ți fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am chinuit zadarnic să șterg din adânc de suflet toate urmele de tine. Am iertat, am plâns, m-am răzvrătit pe alocuri și câteodată am strecurat unei bătăi de inimă certitudinea că nu ești mai mult decât o banală întâmplare. Ți-am închis ușile și-am înghitit cu lăcomie etichete de hazard pe care era scris cu majuscule DEFINITIV. Te-am dat afară în șuturi de gând, fără răgaz, orbește, nimicindu-mă de fapt pe mine, în amalgamul acesta de aparențe surde. Te-am vândut pe orgolii ieftine, convinsă că și tu ai zdrobit fără urmă de regret toate fărâmele de blândețe și bunătate, dăruite aproape inutil. Să-mi dai frumosul înapoi! Ce să mai cred?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am atât de multe să îți spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Și astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate și dor și-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărțirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăța să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare și încredere în rugăciune. Ți-am promis. Înțelegeam într-un sens că moartea era concretă și venea uneori să-și ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viață plăpândă, ca o lecție definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicție firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detașare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi ești veșnic și timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înțeleg cursul hazardului și să-ți aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curățenie și frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ți fie rușine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Promisiuni
Știu, ți-am promis ca te-aș iubi cumva, în efemer și-n veșnicie
Dintr-un pocal al vieții dac-am bea, tăcere, dor și surdă nebunie
Urme de tălpi pe țărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiați de-o șoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, și marea să ne șteargă niciodată.
Știu, ți-am promis că te-aș iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers așezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoție, fără de trup și fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim și suntem vii.
Știu ți-am promis că te-aș iubi cumva, prea simplu, infantil și cu tandrețe
Sa te hrănești cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinerețe
Și un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când ești pe rând și rege peste inimi și servitor supus.
Știu ți-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am promis că te voi iubi. Răbdător, blând și firesc, într-o frântură senină de hazard, cuprinsă în priviri fragede. Mereu nobil, fără clipe rătăcite în amurgul regretelor, fără tăceri umbrite de înțeles și singurătate. O să ne dezbrace marea învolburată a tainelor și vidul rece, cu șoapte rostite tardiv, îți va îmbrăca trupul gol și dulce într-o lungă îmbrățișare.
Andreea Palasescu (7 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec domol
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Negre,
unde albatroși nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peștii-au solzi de foc,
unde-i zi și nu e seară
în al păsărilor cioc.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Roșii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor și țărmul sărutat de valuri înspumate se oglindește într-o fărâmă de șoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare și a dorințe îmbrățișate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârșite. Te-aș sorbi egoist și tandru până în adâncuri de suflet, să-mi lași urme neșterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ți-aș smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeți. Aș face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ți răpească timpul povestea și bruma de libertate. Cu cine mi-aș împărți graiul surd pe digurile mute? Cu cine aș porni într-o aventură, desculță, plină de poftă și entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins și nebunie?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să ne facem mici. Destul cât să încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieții, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut și inima îmbrăcată-n virtuți și-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie că Iubirea va găsi o cale să ne înalțe.
Andreea Palasescu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În chip straniu, tu esti oglinda sufletului meu. Mă redai fericirii și limpezești apele gândurilor cu un zâmbet firav. Adorm la umbra inimii tale, ascultând glasul tăcerilor, într-o dulce mângâiere. Zgomotul viselor mă poartă agale la brațul tău. Ești dimineața mea de vară, cu aromă de speranță și noi începuturi. Ajută-mă să mă pierd într-o dulce fericire! Eu te voi ajuta să te regăsești...
Andreea Palasescu (9 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești apogeu și preludiu. Atingeri care freamătă, urlă din adâncuri de sine însetat de liniște orgasmică. Știu când mă implori să mă opresc și să continui. Fără cuvinte! Ești cine vreau să fii, privindu-te într-o fărâmă de albastru senin. Nu spune nimic. Nu risca să te asemeni cu oricine, fără esență.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâșietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai știam drumul înapoi către mine. Fără o șoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor și am așteptat răbdătoare să curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite să limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat să-l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp și a nopți de dor, rătăcite într-o întindere nesfârșită de apus. Era totul și cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..
Andreea Palasescu (7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru și stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenție gândurile. Un fior plantase cumva sămânța acestei vieți trecătoare la țărm senin de inimă blândă. Simțeam pe tălpile goale amarul vremii și cerul plin de frumos și îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri și așteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturați cu iubire și bunătate, până ce se vor îngropa în veșnicie dezamăgirile, uitarea și vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin și freamăt și-apoi promit vom sta la umbră de furie și păcat sub un cireș înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie și dacă printre respirații de șoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine știe?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O să rămân aici așteptându-te. N-ai cum uita. Ți-am sărutat visele cu vară și văzduh sărat de emoție. M-am lipit de fiecare gând. Ai rămas cu mult înainte de a pleca. Și marea n-ajunge nici acum să șteagă urma pașilor din sufletul meu...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă să fiu rea! Pentru că oamenii nu apreciază bunătatea. O găsesc o bufonerie stranie, nepotrivită, intrigantă. Și astfel devenim pradă invidiilor oarbe, isteriilor, cuvintelor fără noimă. Nu vreau decât un strop de liniște în care eu și cu mine să ne fim sprijin, răbdare și vindecare, fără victimizări inutile. Să nu mă vadă nimeni, plângând sau râzând după pofta inimii.
Știi ceva? Vreau să încalc reguli și să greșesc. Asta o să ne apropie și-o să ne despartă unii de alții inevitabil. Dumnezeu știe cum e mai bine!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am știut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînțeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoții intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale și-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau șansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătății ci inepției. Consum inutil.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de vară
Ne îmbrățisăm ca prima oară,
De ploaie suntem pătrunși
Și-n această zi de vară
Sub o umbrelă ascunși.
Stăm așa ca doi nebuni,
Inima din piept tresare.
Îmi amintesc de acea luni
Când te-am găsit din întâmplare.
Ești începutul și sfârșitul meu,
Doar tu ai adus speranță.
Și-i mulțumesc lui Dumnezeu,
Mi-a adus zâmbetul pe față.
În fiecare noapte te visez
Soarta o clădim împreună.
Ești versul cu care rimez,
Viața mi-am pus în a ta mână!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (27 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât e vară
în anu care ne-a rămas
plec un fragment la casa de la țară -
să te obișnuiești fără mine
(o pace comună, cornută)
măcar cât e vară - mă car
cu buza cusută și nu spun
cu voce nimic: ușor să împungă
în inimă să te doară! măcar
cât e lumina ca varu și-i vară
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!