Copacii se îmbracă în uitare

şi-au trimis tot verdele în vacanţă
şi cu tonurile pământii la vedere
aşteaptă o nouă revoluţie. vegetală.
castanele cad singure,
cernând ploaia
aşteptările zboară, stoluri, stoluri
şi neaua cade învelitoare şi mormânt
undeva la limita vieţii, visele uită să îmbobocească
pretextând că şi moartea e o alternativă...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de câmpie

Pe câmpul cu iarba arsă
Zboară grauri stoluri, stoluri,
Desenând pe cer decoruri-
Ca o pictoriţă-n transă!

Apoi fac o buclă-ntoarsă,
Peste vie dând ocoluri,
Pe câmpul cu iarba arsă-
Zboară grauri stoluri, stoluri!

Toamna s-a întors acasă
Şi e toată numai doruri,
După vara cu pârjoluri
Simfonile-şi revarsă-
Pe câmpul cu iarba arsă!

rondel de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocori ce zboară şi se pierd în ceaţă

lungi stoluri de speranţe se-îndreaptă către soare
purtând lumini pe aripi şi noapte pe picioare
priviri săgetătoare şi aşteptări prelungi
în iarna seculara ne cernem cerniţi fulgi

zăpada de azi o acoperă pe cea de ieri
rana de azi o adânceşte pe cea de ieri
lacrima de azi o spală pe cea de ieri
şi viaţa mea de azi o uită pe cea de ieri

ascunde-te-n brazdă
fii bobul sădit în durerea de azi
ce va creşte la căldura bucuriei de mâine
şi lasă ceaţa să se risipească purtată de vânt

chiar dacă au fost, visele s-au spulberat ca ultima zăpadă a mieilor...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri înaripate

stoluri de gânduri înaripate
pleacă din mine spre cer
vesele, gureşe, emancipate
lasă-n urmă dâre de mister.

privesc manechine crispate
îmbracă haina toamnei în foaier
stoluri de gânduri înaripate
pleacă din mine spre cer.

nopţi de vise sunt preocupate
să strângă stelele în colier
mustul din butoaie destupate
împrăştie miresme în eter.

stoluri de gânduri înaripate
zboară din mine spre cer.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii de piatră

Ei veniră întâi din ală epocă
De unde se risipeau stoluri stoluri
Ei zburau preventiv peste alte ere
Mult mai înainte de potop
De unde existau şi dinozauri
Ei veneau dinadins pe deasupra
Pe urmă s-au încastrat în piatră
Şi piatra în stânca veşniciei
Să nu ne calce pe orgoliu
În variante negre sau pedunculare
În versiuni emotive sau austere
Implementaţi în propria tăcere
Încremeniţi în nedumerire
Acum aşteaptă prefăcuţi în stânci
O nouă epocă exhaustivă
Când vor putea să procreeze
Când vor putea reproduce zboruri.

poezie de David Boia (17 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Duc visele în neant
pe un cer care e plumburiu
aşteptările coboară încet
pe un azimut necunoscut.
Gândurile zboară peste ţări
pe aripi de ploaie fulgerând,
iluziile aşteaptă deşarte
în miezul unei ierni.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lasarea serii -
în cartierul cu tei
tâmpla mea pe mâna ta

se reazămă lin -
stoluri de columbi zboară
peste acoperişuri

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate clopotele au început să bată singure şi păsări multe au venit în stoluri; şi a fost iar nuntă la palat, dar o nuntă cum niciun crai nu mai văzuse vreodată.

finalul de la Lebedele de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

RĂVĂŞIT NISIP PE PLAJĂ, STOLURI PESCĂRUŞII SE ROTESC
Răvăşit nisip pe plajă, pescăruşi în stoluri se rotesc
Şi-n zbor planat ei stau de strajă lacului cel pitoresc,
Imensitatea verde-albastră e a cerului oglindă
În care noaptea infinite constelaţii strălucesc.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut prea târziu

povestea verdelui ce moare e pe cât de tristă pe atât de incredibilă
pentru că nimeni nu e dispus să moară tânăr. e greu de-înţeles ideea de sacrificiu
şi numai zeii pot accepta să-şi însuşească moartea omneneasca
ştiind că eternitatea le e hărăzită de la naştere

arşiţa verii se opreşte-n prag. primele ploi spăla cerul. ceaţa acoperă crepusculul
şi din tot acest amalgam acvatic vezi răsărind verdele crud al toamnei
seminţe nerăbdătoare sau poate naive îşi iau lumea-n cap
şi se dau. dau tot ce pot ca ofrandă. verdele lor inundă tristeţea

greu de crezut că cineva e dispus să moară la prima schimbare, la primul ger
şi totuşi, moartea sădită-n carne aşteaptă. răbdătoare.
cuvintele răsar din ceaţă. taina lor cerne răsuflările pustii
chiar dacă nu mai răspund tinereşte, ele, cuvintele, asemeni verdelui crud al toamnei, se dau uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

simt că viaţa nu mai are răbdare. cuvintele joacă în faţa ochilor
muzica are alte sonorităţi, aerul are alt gust
şi nici ideile parcă nu mai sunt fluide. au colţuri şi ţepi
şi lasă în urma lor pete de uitare. sângerez. sunt tot o rană

vin alegerile! vin alegerile! dar eu aleg de când mă ştiu
fiecare zi este o nouă alegere, fiecare oră mă obligă
telefonul îmbufnat şi-a ars bateria. până şi lucrurile mor
dacă nu sunt băgate în seamă. aveam un bec. s-a scuturat

toamna asta e incredibilă. a sufocat verdele cu prea multă iubire
acum împrăştie aur pe toate aleile şi cerne lumina
aerul rugineşte, se desprinde uşor şi cade sfidând gravitaţia. e plutire.
aşa cum numai visele desprinse de pe geana dimineţii se lasă purtate

către niciunde...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele casei

se spune că fiecare casă e binecuvântată şi e ocrotită de şarpele ei
aşa că mi-am încolăcit speranţele şi bucuriile de zidirea în care m-am ferecat
şi an de an, mă lepăd şi mă regăsesc în pielea mea cea nouă

viaţa, îmi oferă laptele zilei să mă înlănţuie, să mă apere
să alunge gândurile de mărire şi de schimbare
ce m-ar putea îndepărta de temelia vieţii

alungă Doamne ispitirea vieţii
şi lasă-mă să mă cuprind iar în alt mâine
o piele cade, alta creşte-n mine, zidindu-mă în viaţa care mă cuprinde

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

mi-e trupul cer
şi-n suflet zboară stoluri
de tăceri sinilii

păsările cuvintelor
poartă povara dorurilor
sub pleoape

în inimă e noapte

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul vieţii

Am ales să fiu fericită
Dacă dorul mă doare
Si inima mi-e zdrobită
Calc prin raza de soare

Păsesc in ziua de mâine
Gândul îmi umple tăcerea
Amintirea in urmă rămâne
Marea îmi spală durerea

Nisipul îmi redă plăcerea
Si firul vieţii curge linistit
Se apropie si inserarea
Grăbită acasă am pornit

Cade o frunză din nuc
Vara călduroasă a trecut
Stoluri se strâng si se duc
Toate luate de la început

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fericirea uită să vină

Primăvara, soarele
nu uită să încălzească.
Şi nici chiar ogoarele
nu uită ca să rodească.
Primăvara, florile
nu uită să înflorească.
Şi nici frunzele
nu uită să înverzească.
Copilul nu uită să crească,
nici tatăl să-îmbătrânească.
Noaptea nu uită să vină
nici ziua, în zori, senină.
Doar fericirea uită să vină,
să dea tuturor lumină.
Aşteaptă undeva pitită
să fie descoperită.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

În grădina-n care scriu,
Cerne aur argintiu
O tipsie ca de jar,
Spînzurată-ntr-un arţar.

Florile trezite mi-s.
Aripile şi-au deschis,
Şi desprinse din răzoare,
Stoluri lungi încep să zboare.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lirică preventivă

Sunt poet dar mă tratez
degeaba sunaţi pompierii
focul meu are doar miez
undeva la malul mării

Degeaba sunaţi pompierii
marea este în vacanţă
şi-au ieşit pe cer oierii
cu stele în transhumanţă

Marea este în vacanţă
focul fiind al meu crez
am flăcările-n balanţă
sunt poet dar mă tratez

Poa`să vină şi pompierii
să-mi stingă focu-nvierii

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Augustine

luând bucăţi din valea veşniciei

omul e hulpav, nesătul, avar, despărţind nedespărţitul
şi uită că oricât ar strânge, nu poate lua nimic dincolo
dar cu toate acestea el nu se poate stăpâni
mai fură un surâs, atacă o notă în falset sau se învăluie-ntr-un vers
sunteţi Dumnezei! a spus Isus dar fiecare-şi vede îndumnezeirea-n felul său

armata sufletelor moarte

valuri, valuri, cerul şi pământul se umplu de oşteni
e vestita armată a celor duşi, plătită să străpungă întărirea zilei şi-a luminii
în primele rânduri sunt târâtoarele ce vor sfredeli zidul
urmează armia vieţuitoarelor ce au trăit sau au murit în apele amăgirilor
ce spăla resturi de lumină şi scoate la iveală noaptea
apoi stoluri, stoluri, vin zburătoarele ce trebuiesc să-întunece cu totul cerurile
iar apoi urmează vieţuitoarele cu patru şi două picioare
ce vor cerne lumina prin site de-întuneric

nopţile valpurgiei

e atâta linişte încât poţi auzi răsuflarea pământului
sufletele risipiţilor se ridică la ceruri, păpădii suflate
nebunia se caţără pe scara spaimelor târându-şi trena sângerie
stelele-şi îngână singure descântece iar luna-şi ţese ochiuri de sidef
e noaptea când cerurile şi pământurile se deschid
aruncând poduri de trecere peste tăceri

dimineţile mele perfecte

dimineaţa nu poate fi perfectă. dimineţile sunt doar frumoase sau încruntate
nici omul nu e perfect decât atunci când uită de sine şi uită de tot. sau când moare
perfect este copacul viu a cărui umbră nu caută unde să cadă
perfect este zborul a cărui urmă rămâne scrisă-n forma aripii
perfect e valul ce nu osteneşte chiar dacă nu-l ameninţă umbra lunii
şi mai ales, perfecţiunea se închide în acel moment
când te scalzi în lumină şi respiri
atunci aerul ia forma unui sărut şi te pătrunde.
simplu, normal şi fără ostentaţie

despărţire

mâinile mele şi-au luat lumea-n cap
au plecat şi m-au lăsat. oricum mai mult stricau. dar ce-o să mă fac fără mâini?
chiar cred ele că nu mai e nimic de mângâiat pe lume,
ştiu ele că s-au terminat toate mătăniile şi toate amintirile,
să te joci în nisip, să vânturi apa, să mângâi un sân, să te scarpini, să scrii
întotdeauna sunt bune la ceva mâinile. dacă le ai...
dacă nu, îţi rămâne să-ţi închipui
dar asta doare...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum când ora coboară în amurg

Acum când ora coboară-n amurg
Libere pe şesurile cerului, rând pe rând,
Către mare stoluri de păsări curg
Fluviu, umbra unei săgeţi înaintând.

Crepusculul e limpede, stepa tăcută,
Roşu, asfinţitul îşi arde la foc mic cărbunii...
Cerul e periat de stoluri în alunecare mută,
Delicate, aripile păsărilor pasc stelele păşunii.

Cât de departe zboară şi cât de sus!
Tu priveşti – albastrul devine tot mai intens,
Pe când hăul cerului de toamnă, de nepătruns,
Deasupra ta se evaporă dilatându-se imens.

Această distanţă îşi extinde-îmbrăţişarea –
Sufletul pe sine însuşi vrea să se dea-n dar,
El eliberează din lut o urmă, cum ar fi chemarea
Unei noi angoase iradiind lumina unui gând, a unui har.

poezie de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!