Augustine
luând bucăți din valea veșniciei
omul e hulpav, nesătul, avar, despărțind nedespărțitul
și uită că oricât ar strânge, nu poate lua nimic dincolo
dar cu toate acestea el nu se poate stăpâni
mai fură un surâs, atacă o notă în falset sau se învăluie-ntr-un vers
sunteți Dumnezei! a spus Isus dar fiecare-și vede îndumnezeirea-n felul său
armata sufletelor moarte
valuri, valuri, cerul și pământul se umplu de oșteni
e vestita armată a celor duși, plătită să străpungă întărirea zilei și-a luminii
în primele rânduri sunt târâtoarele ce vor sfredeli zidul
urmează armia viețuitoarelor ce au trăit sau au murit în apele amăgirilor
ce spăla resturi de lumină și scoate la iveală noaptea
apoi stoluri, stoluri, vin zburătoarele ce trebuiesc să-întunece cu totul cerurile
iar apoi urmează viețuitoarele cu patru și două picioare
ce vor cerne lumina prin site de-întuneric
nopțile valpurgiei
e atâta liniște încât poți auzi răsuflarea pământului
sufletele risipiților se ridică la ceruri, păpădii suflate
nebunia se cațără pe scara spaimelor târându-și trena sângerie
stelele-și îngână singure descântece iar luna-și țese ochiuri de sidef
e noaptea când cerurile și pământurile se deschid
aruncând poduri de trecere peste tăceri
diminețile mele perfecte
dimineața nu poate fi perfectă. diminețile sunt doar frumoase sau încruntate
nici omul nu e perfect decât atunci când uită de sine și uită de tot. sau când moare
perfect este copacul viu a cărui umbră nu caută unde să cadă
perfect este zborul a cărui urmă rămâne scrisă-n forma aripii
perfect e valul ce nu ostenește chiar dacă nu-l amenință umbra lunii
și mai ales, perfecțiunea se închide în acel moment
când te scalzi în lumină și respiri
atunci aerul ia forma unui sărut și te pătrunde.
simplu, normal și fără ostentație
despărțire
mâinile mele și-au luat lumea-n cap
au plecat și m-au lăsat. oricum mai mult stricau. dar ce-o să mă fac fără mâini?
chiar cred ele că nu mai e nimic de mângâiat pe lume,
știu ele că s-au terminat toate mătăniile și toate amintirile,
să te joci în nisip, să vânturi apa, să mângâi un sân, să te scarpini, să scrii
întotdeauna sunt bune la ceva mâinile. dacă le ai...
dacă nu, îți rămâne să-ți închipui
dar asta doare...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre dimineață
- poezii despre armată
- poezii despre animale
Citate similare
Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acest "Eu-Sunt" este deja perfect? "Ce urmează?" Eu zic: Nu te aștepta la nimic! Pur și simplu, lasă viața să curgă liberă! Dacă într-adevăr o experiență este atât de profundă, încât să ne atingă interior, atunci acea experiență este recunoașterea a cine și ce suntem noi. Recunoașterea Experimentatorului. După care nu mai există: "Ce urmează?" Noi suntem crescuți de minte în sens evolutiv. Dar dacă există ceva de veacuri perfect în noi? Lui nu i se poate adăuga nimic și nu i se poate lua nimic. Dar în momentul în care acest "eu" dispare, nu mai există niciun fel de urmare. Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acestui moment simt că îi lipsește ceva, atunci îl voi vinde pe cea mai puternică experiență a mea din trecut. Chiar și experiența este văzută în noi, indiferent cât de măreață ni se pare. În momentul acela, experimentatorul însuși este dizolvat în Nemărginire. Iar ceea ce rămâne este fără formă, fără margini, este beatitudinea însăși, este această beatitudine de A FI. Experiențele vin și pleacă, dar oare Experimentatorul se schimbă?!
Atmaji Maharaj în Ceea ce suntem noi este fără urmă, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre trecut
- citate despre timp
- citate despre schimbare
- citate despre perfecțiune
- citate despre libertate
- citate despre existență
- citate despre evoluție
- citate despre creștere

Perfecțiune?
Vreau să fiu perfect în toate,
Dar apoi stau și gândesc,
Oare îmi voi da dreptate
Dacă, poate, mai greșesc?
Este ea, perfecțiunea,
Chiar ceva ce îmi doresc?
Îmi șoptește rațiunea
Să mai stau să mă gândesc.
Ar fi bine bun la toate?
Mă ajută cu ceva?
O ascult, îi dau dreptate,
M-am pierdut pe undeva...
Pot fi geniu, pot fi suflet,
Sau iubire... sau nimic,
Pot fi versuri, pot fi cântec,
Pot fi tot... sau doar un pic.
Pot să fiu perfect în toate?
Poate nu, poate că da,
Conștiința va răzbate,
Voi trăi și voi vedea.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre iubire, poezii despre greșeli, poezii despre genialitate sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Oameni înaripați
dincolo de cuvinte sunt tăceri și Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, și-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia așteaptă noaptea
și atunci rupe lanțul;
zboară unde vede cu ochii
și dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur și cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai știu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără așteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre ochi, poezii despre frică, poezii despre cuvinte sau poezii despre aripi
Nimeni nu știe când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viața lui va fi lungă. Și de asemenea i se pare că viața e ceva, că viața e mult, că viața e totul. Poate să fie așa, și poate să fie și altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viața a fost puțină, dacă nu chiar nimic.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Zaharia Stancu despre viață, citate despre moarte sau citate de Zaharia Stancu despre moarte

Omul inteligent nu uită, chiar dacă este în siguranță, că oricând un pericol poate apărea, când se află în siguranță, el nu uită că există posibilitatea decăderii. Când toate sunt clar stabilite, el nu uită că dezordinea poate oricând interveni. Astfel persoana sa și tot ce-i aparține este în permanență protejat.
citat celebru din Confucius
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre protecție, citate despre posibilitate, citate despre pericole, citate de Confucius despre pericole, citate despre inteligență sau citate de Confucius despre existență
Cuvânt de îmbărbătare
hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur și simplu îți sare în ochi
și te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aștepți confirmarea din partea unui orb
dar nici viața nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă
cineva și-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colț.
m-am aplecat și le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură și abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute
avem atât de puțin să ne mai spunem
încât cuvintele par rușinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaștem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când diminețile se strecoară în pat lângă noi.
va fi și-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-și drumul
poate că va ploua puțin, poate că va fi arșiță sau poate că va fi iarnă
măcar iarna țurțurii nu plâng. și nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniștit, albind toate amintirile, ștergând toate urmele
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre țurțuri, poezii despre rușine, poezii despre rouă sau poezii despre păsări

De-aș fi perfect
Perfect nu sunt și nici nu mi-aș dori,
Chiar dacă Ceru-mi este-n suflet Crez;
De-aș fi perfect, nu m-aș deosebi
Dintre perfecți când o să înviez.
Cum eu, aici, sunt doar o frunză-n vânt,
Nu îmi doresc perfecțiunea-n zbor,
S-ajung, acolo-n Cer, perfectul sfânt
Dar nici aici perfectul muritor.
Perfect mereu, în verbul meu modest,
Nu pot a fi, chiar dacă alții-mi cer,
Dar mă crucific pe-un cuvânt celest,
Ca versul meu s-ajungă pân'la Cer.
De-aș fi perfect ca om sau ca poet,
Nimic nu ar mai fi din propriul eu,
C-aș deveni Lumină-ncet, încet
Iar eu nu pot fi însuși Dumnezeu...
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre vânt, poezii despre verb sau poezii despre sfinți

Uită...
Uită clipe fericite,
Dacă ai avut?
Clipele în doi trăite,
Nu mai sunt demult.
Uită lungi povești din seri,
Când n-aveam ce face,
Limitându-ne plăceri,
Vino iar încoace.
Uită că exist pe lume,
Nu te necăji,
Dintre valurile-n spume,
Iarăși teafăr voi ieși.
Uită totul. Fără amintiri,
Din minte mă șterge
Timpul fără reveniri,
Înainte merge.
Uită vechi filozofii,
Instabile fraze,
Din a mele poezii,
Cu reale ipostaze.
Uită, calcă în picioare,
Sentimente pure,
Amintiri frumoase. Oare,
De nuanțe dure?
Uită ultimul sărut,
Și pe primul uită,
Să rămân necunoscut,
Fii tu cunoscută.
Uită gingașe cuvinte,
Izvorâri spontane,
Nu le ține toate minte,
Cifrele romane.
Uită chipul meu timid,
Ochii mei sașii,
Uită totul ce-i splendid,
Sau urât mai știi?
Uită și treci cu vederea,
Trebuie gândire multă,
Iată că eu rup tăcerea,
Și îți spun, doar uită!
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filozofie, poezii despre sărut, poezii despre seară, poezii despre plăcere sau poezii despre picioare
Rătăcind printre gânduri
Când o raza de lumină creatoare
Candela de pe altarul cerului poetic îmi aprinde,
Nu mă întreba unde alerg grăbită...
Căci vreau cu ochii visului satisfăcut, să o întâmpin!
#
M-am întrebat deseori,
de unde vine acest puhoi de gânduri răzvrătite,
care rup toate stăvilare timpului meu de odihnă,
ca apele furioase, ce se revarsă necontrolat, după o furtună puternică,
făcându-mi nopțile albe,
impunându-mi să descifrez enigmele ascunse ale sufletului,
ca și ale Lunii...
și să scriu dictarea școlărească, din Abecedarul Divin;
doar nu sunt pui de Eminescu.
Toate acestea m-au abordat după ce el, omul meu, s-a prăpădit.
Am crezut pe moment,
că din nou mi-a lăsat libertatea de-a lucra până la epuizare,
cum era obișnuit și deseori spunea cu mare satisfacție:
- femeii trebuie să-i dai de lucru, cât de mult,
ca să nu-i fugă mintea la prostii.
Eu am crezut întotdeauna altceva,
Saturația strică satisfacția!
Și uite așa, zilele și nopțile sau înfrățit sub un numitor comun,
ca o fracție matematică și m-au sfințit în versuri, până am amețit...
Apoi m-am gândit să invoc marile spirite poetice,
să mă inspire, dacă tot scriu ceva, ca să nu mă fac de minune,
cu nimicuri înșirate fără pic de suflet și culoare.
Nu știu, cine m-a auzit prima dată, dar spre satisfacția mea,
tot Dumnezeu a răspuns primul, rugilor mele pioase
și m-a îndemnat să merg mai departe.
(Cred în Dumnezeu, pentru că nu l-am văzut,
dar l-am simțit aproape întotdeauna!)
Scop știut, doar de El...
pentru că din acest izvor al purității sufletești,
cred eu, nu poate să se adape oricine, ci numai cei aleși...
Dacă e pierdere de timp,
tot este mai specială decât de a celorlalți oameni,
pentru că scormonesc filozofic și involuntar,
toate profunzimile sufletești, cu foamea minerilor,
ce caută măreția aurului în fundul pământului.
Oricum ar fi, nu mă plictisesc,
când sunt luată de puhoiul gândurilor,
ce vor așezate pe hârtie și începem tangoul împreună,
doar, doar iese ceva interesant pentru cititori,
Nici Penelopa nu s-a plictisit, așteptând venirea lui Ulise,
lucrând până la epuizarea gândurilor negative.
Poate fi o lecție de morală,
sau așa trebuie să încep eu diminețile fericite,
rătăcind printre gânduri, care nu iartă...
îndemnată fiind la spovedanie
de Lordul Înțelepciunii,
căruia nu-i place altceva, decât lumina.
poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre matematică, poezii despre gânduri, poezii despre înțelepciune, poezii despre zile, poezii despre visare sau lecții de engleză
Ne inventăm aparențele
Cred că arta
În toate formele sale
A apărut când singurătatea umană
S-a ciocnit de primele îndoieli
Încercând să-și transforme rănile în speranță
Să-i încălzească mâinile.
Poate că arta
Nu este nimic altceva
Decât un remediu pentru vid
Când umbra întunericului
Coboară peste noi
Când genunchii tremură fără să se îndoaie
Mâinile se caută fără să se unească
Ochii se înalță, nu văd nimic
Și ne este frică.
poezie de Camelia Oprița din volumul Insomnii în alb-negru (2007)
Adăugat de Mircea Monu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, citate de Camelia Oprița despre întuneric, poezii despre singurătate, citate de Camelia Oprița despre singurătate, citate de Camelia Oprița despre ochi, citate de Camelia Oprița despre mâini, poezii despre inventatori, citate de Camelia Oprița despre inventatori, citate de Camelia Oprița despre frică, poezii despre artă sau citate de Camelia Oprița despre artă
Despre speranță
(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)
Speranța pe care în suflet o porți
Chiar și numai de la ușă până la liftul blocului,
Acea speranță îți pune pe față mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuțitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Și sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aș putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce ușor
Se rupe în ușă,
Aș putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Și tot așa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieții din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorință se naște,
Lacrima ce nici nu știe când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!
poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge, poezii despre ocean sau poezii despre nisip
Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară
Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunți pe acoperișul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îți vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ți se va face rușine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Știu, știu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârșim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îți rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutițul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscolește în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, țipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubești că te cred,
ți-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca și o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeții,
nici nu ai să simți cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învățat asta,
câștigă întotdeauna jucătorul care știe să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exercițiul te învață să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
și nimic nu va întrece vreodată dulceața răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă știu că am putea împărți același nor.
poezie de Valeria Iacob Tamaș
Adăugat de Valeria Iacob Tamaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre ploaie, poezii despre zaruri, poezii despre viitor sau poezii despre tristețe

Eu sunt Elena...
Eu sunt Elena! Sunt apă, sunt și foc
Nu pot să tac, când am ceva de spus
Poate în viață n-am avut noroc
Dar eu mereu am fost cu capul sus!
Nu vreau să-mi îngrădești cuvântul
Să spun ce cred, chiar de greșesc
Caci vorba chiar de-o duce vântul
Să spui ce crezi, e omenesc.
Suntem veniți pe-această lume
Să ne-acceptăm, să ne iubim
Cu calități, rele și bune
Oameni suntem, și toți greșim!
Elena sunt! Iubesc iubirea
Și oamenii mult îi iubesc,
Pentru că așa îmi este firea
Și recunosc când eu greșesc!
Nu poți să spui că ești perfect
Când tu nu poți să înțelegi
Că de ești om, ești și defect
Și e ceva ce nu alegi!
Eu sunt Elena! Mai sunt și zăpăcită.
De mă cunoști, pe loc mă îndrăgești,
Chiar dacă uneori sunt aiurită,
Pot să te-ajut, când drumul rătăcești!
poezie de Elena Bulancea (19 mai 2018)
Adăugat de AÈunel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre cunoaștere sau poezii despre calități

Zdrențe
Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineață, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineață eram deja ușor trist.
Anticipare? Tristețe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.
Știu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Știu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Știu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui și celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Dați-mi cerul albastru și soarele vizibil.
Căci ceață, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât liniște.
Mi-ar plăcea să am chiar și un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniștea.
Să nu exagerăm!
Efectiv mi-e somn, asta-i totul.
Ziua se arată a ploaie.
Mângâieri? Sentimente? Au rămas doar amintiri...
E nevoie să fii tu însuți copil dacă vrei să ai parte de ele...
Pierduta mea auroră, adevăratul meu cer albastru!
Ziua se arată a ploaie.
Frumoasa gură pe care o avea fata fermierului,
Pulpă de fruct dintr-o inimă bună de mâncat...
Când s-au petrecut toate astea? Nu știu...
Pe când era dimineața senină...
Ziua se arată a ploaie.
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre somn, poezii despre schimbare, poezii despre prezent sau poezii despre inimă
Odihna de la capătul drumului
poate că... știu. mulți sunt speriați... și eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se știe că orice fenomen are o finalitate.
și viața e tot un fenomen. fenomenal aș putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înțeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că și tu ai fost ca ei
și uneori chiar și tu uiți
uiți pentru că acum acum ai mai multă răbdare
și altă înțelegere a lucrurilor
acum știi că orice ai face, soare își vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
și nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viața e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
și atunci când se termină bateriile
înțelegi că ai ajuns
la capăt
și îți iei o binemeritată pauză
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tramvaie, poezii despre tinerețe, poezii despre sperieturi, poezii despre odihnă, poezii despre concediu sau poezii despre aer
Perfect anormal
Este normal să ținem la adăpost,
Ascunse de ochii majorității,
Vise ce se fac scrum fără de rost,
Arse de concepțiile societății.
Este normal să nu ne fie dor,
Ca piatra să arătăm de tare,
Să privim în ochi sentimentele cum mor,
Și să nu plângem chiar dacă ne doare.
Este normal să fim lași,
Și să ascundem ce simțim,
Fericiți sunt acei sinucigași,
Care spun ce și noi gândim.
Este normal să nu facem totul la timp,
Avem dulcea siguranță scut,
Dormim când șansa-i contratimp,
Și ne trezim doar când a trecut.
Este normal să iubim fără a spune,
Nu ne asumăm un astfel de pariu,
Căci cine are curajul de a se expune,
Trăiește devreme în loc de prea târziu.
Murim îngropați de opinii,
Îmbătați cu iluzia de normal,
Fericiți mai sunt nebunii,
Care trăiesc perfect anormal.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre plâns, poezii despre pariuri sau poezii despre nebunie
Eu nu sunt acel marinar
dacă
și numai dacă
ar fi să îmi închipui
niciodată nu am să pot să te prind
nu am navigat pe corăbii nu sunt acel pirat
fără un ochi
și nu târâi după mine vreun picior de lemn
în sfârșit, asta e o altă chestie
problema e că
nu este de ajuns să pui totul în ordine
așa cum nu este de ajuns să alergi câteva ore bune
în speranța că te vei regăsi
mă trezesc dimineața
și îmi dau seama că este destul de târziu
soarele răsare la fix patru treizeci
da. acum este timpul, nu mâine
din vamă până în neptun
sunt peste douăzeci de km de plajă
cu toate astea doar un pumn de nisip m-ar putea face fericit
zorba ar ști ce să spună
pentru mine
însă
și doar pentru mine
o clipă de liniște mi-ar fi de ajuns
nu vreau kilometri de asfalt
nu vreau povești de adormit copii
un pescar îmi poate spune oricâte, și cu câte furtuni
și cu câți pești neverosimil de mari
și dacă mă prinde noaptea dormind pe nisip și dacă este să mă redefinesc
tot nu ar fi
pentru că una este să mângâi cu palmele răsăritul
și alta să asculți o poveste despre pescari
despre luptele nebune cu valurile
și nici atunci nu ai cum
dar acum e trei dimineața
marea îmi pupă picioarele, și eu strâng în pumni apă sărată
și parcă tocmai de acolo țâșnește viața
un ghem roșiatic de suliți ce se înfig într-un cer
pe care noi încă nu-l știm
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pescuit, poezii despre marină, poezii despre vamă sau poezii despre sfârșit

Fără cuvinte
Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea și fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat și blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost și sens!
Dincolo de cuvinte sunt și lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.
poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre fericire sau poezii despre durere

Așteptarea
Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește,
Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește?
Minuturi fericite sânt oare de pierdut?
Foarte puține omul în viața lui are!
Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare...
Nu e nimic; o frunză în vale a căzut.
Noaptea în aste locuri n-are de loc tăcere;
Totul se mișcă, umblă, dar toate sânt părere;
Vântul, umbra mă-nșală, când crez a o vedea.
Luna aci s-arată, aci iar se ascunde:
Abia câteodată întunecul pătrunde,
Și norii înainte-i se pun ca o perdea.
Poate că și ea are o tainică-ntâlnire,
Poate că stăpânită d-asemenea simțire
Pășește-nvăluită în umbra unui nor,
Chiar în acele sfere care au ceresc nume,
Poate-amorul domnește ca aerul în lume:
Cu ce drept omul singur să fie simțitor?
Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite,
Ce asupră-mi adesea se par a fi unite,
Singur amorul este izvorul fericit,
Ce fără încetare m-adapă cu uitare,
Ca undele vestite fântânei de mirare,
Prin care morții uită că-n lume au trăit.
Zile neprețuite ale copilăriei,
Tovarăși ai vieței și fii ai bucuriei!
De mi-ar fi iertat astăzi a-ncepe să trăiesc,
Câte mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune,
La un loc adunate, cu voi să se-mpreune,
Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc!
M-aș duce unde zboară atâtea rândurele,
Când viscolul începe, când vin vremile rele;
Pe pasur'le verdeței ca ele m-aș ivi.
Din loc în loc aș trece în climele streine,
Unde sunt alte stele, și ceruri mai senine,
Dar iarăși m-aș întoarce când firea ar zâmbi.
Sătul de mari nimicuri ce nu dau fericirea,
Cătând în viață pacea, și-n pace mulțumirea,
Ca râul fără nume, aș trece neștiut.
Orcât de mic e templu, dar tot îl locuiește
Acela ce pământul și cerul stăpânește:
Numai pentru-a lui slavă și omul s-a născut!
Nădejduiesc într-însul; el poate să-mi arate
Un drum fără primejdii, cărări nesemănate
De asupriri nedrepte, de curse viclenești.
..............................
..............................
Din frunza-ntunecată a pădurii vecine,
Se întinde o umbră... cineva parcă vine...
Părere-nșelătoare, ș-acum mă amăgești?
Dar nu, văz o ființă... spre mine-naintează...
Să m-arăt... de vederea-mi ea nu se spăimântează;
Un strein pe aicea sfială ar avea.
Ea pășește, ia seama... o auz că șoptește.
Negreșit e femeie... Ce zice? Mă numește!
Pieptul, inima-mi bate: aceasta este ea.
poezie celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre ceas, poezii despre zâmbet sau poezii despre văi
Tină
Tină
Voi rămâne în fotografii,
Și astea până când
Prea îngălbenite vor fi duse
La tomberonul din colț.
Voi rămâne vreo patruzeci de ani după,
Dar poate nici atât,
Toate vor sta
La mâinile descendenților.
Voi rămâne fumul din tină
În diminețile când,
Lumea prinde lumină.
poezie de Tincuta Sava Borsan
Adăugat de Tincuta Sava Borsan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre galben, poezii despre fum sau poezii despre fotografie