E toamnă iar

simt că viaţa nu mai are răbdare. cuvintele joacă în faţa ochilor
muzica are alte sonorităţi, aerul are alt gust
şi nici ideile parcă nu mai sunt fluide. au colţuri şi ţepi
şi lasă în urma lor pete de uitare. sângerez. sunt tot o rană

vin alegerile! vin alegerile! dar eu aleg de când mă ştiu
fiecare zi este o nouă alegere, fiecare oră mă obligă
telefonul îmbufnat şi-a ars bateria. până şi lucrurile mor
dacă nu sunt băgate în seamă. aveam un bec. s-a scuturat

toamna asta e incredibilă. a sufocat verdele cu prea multă iubire
acum împrăştie aur pe toate aleile şi cerne lumina
aerul rugineşte, se desprinde uşor şi cade sfidând gravitaţia. e plutire.
aşa cum numai visele desprinse de pe geana dimineţii se lasă purtate

către niciunde...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna de la capătul drumului

poate că... ştiu. mulţi sunt speriaţi... şi eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se ştie că orice fenomen are o finalitate.
şi viaţa e tot un fenomen. fenomenal aş putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înţeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că şi tu ai fost ca ei
şi uneori chiar şi tu uiţi
uiţi pentru că acum acum ai mai multă răbdare
şi altă înţelegere a lucrurilor
acum ştii că orice ai face, soare îşi vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
şi nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viaţa e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
şi atunci când se termină bateriile
înţelegi că ai ajuns
la capăt
şi îţi iei o binemeritată pauză

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I have a poem

ai avea răbdare să asculţi un bătrân
povestindu-şi nimicurile zilnice,
numărându-şi bănuţii
şi înjurând instabilitatea economică
şi politică?
mă uit în oglindă
şi sunt surprins de câte pot spune
de nimicuri vorbesc
şi de amintiri strivite între pleoape
cred că o să arunc toate pastilele la gunoi
şi o să-mi retrăiesc amintirile
câte una pe noapte
ca în povestea Seherezadei
şi voi respira cu nesaţ aerul dimineţii
pentru că ştiu că-l merit
poate ne vom mai auzi. poate nu
dar cuvintele mele
vor străbate lumea cu lumina vitezei
revenind de fiecare dată
acolo unde eu
voi fi vorbit cu mine

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre "încotro Doamne"

Dumnezeu mi-a dat destulă răbdare ca să îndur viaţa asta
sau poate că răbdarea s-a născut şi a crescut în mine
liană căţărătoare căutând lumina

de când m-am născut am învăţat şi urmat câteva precepte
dar tot viaţa mi-a dovedit că lumea se schimbă
şi ar cam fi timpul ca şi preceptele mele să se schimbe

să nu minţi. să nu furi. să îţi iubeşti aproapele. erau odată
dar minciuna a devenit politică de stat iar hoţia e ca diploma de onoare
cât despre iubire, nici ea nu mai ştie cărui gen literar aparţine

am obosit Doamne. ştiu că viaţa e incredibilă ca un test grilă
dar Doamne, dacă tot joci şah cu mine
surprinde-mă cu mutarea finală şi dă-mi mat.

o nouă partidă, alte mutări... alte timpuri...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera mea e un aerodrom

pe comodă, la loc de cinste, este o fotografie format a4
chiar dacă nu îi sărut în fiecare zi, ei sunt acolo, mereu frumoşi, mereu ai mei
şi din fotografie îmi zâmbesc de fiecare dată când simt că depărtarea mă apasă
şi-aş vrea să fiu acasă, să stăm cu toţi la masă

în fiecare zi idei-vise aterizează sau decolează din camera mea
eu sunt un biet controlor de zbor care de multe ori uit să deschid fereastra
şi multe idei rămân afară, cad la pământ şi-n uitare
şi nici nu ştiu dacă e bine. dacă mă doare

sunt zile când iau fotografia-n braţe şi vorbesc cu ei
dar depărtarea nu ţine de cald şi-atunci parcă ceva mă-înţeapă-n ochi
şi ies din casă. dar afară plouă cu lacrimi şi ninge cu oftaturi
iar cerul cenuşiu se şterge cu un nor

astăzi visele mele au intrat în grevă şi-aerodromul pare-abandonat
mi-e poza foaie albă şi greul de sub pat m-aşteaptă să-înnoptez
vorbele curg în şoaptă, mi-e rece şi mi-e greu
adorm cu ei în gând, mă răsucesc, mă regăsesc, mă pierd...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat...

ritualul dimineţii e neschimbat de zeci de ani
deşteptarea, eclozarea, pastila de fericire, duşul şi îmbrăcatul
când iei pastila de fericire, un filtru ţi se aşează peste ochi
şi tot gunoiul rămâne afară, nu te maculează
dar pentru că ţeava de fericire s-a înfundat azi am rămas fără pastile
şi trebuie să suport o zi infectă până vine cineva s-o repare
aerul are gust rău, apa are gust şi culoare
şi hainele sunt de-a dreptul oribile
zeghe cu jeg întărit şi pete slinoase
iar strada e cu adevărat...
Doamne, unde trăiesc eu?
şi am văzut oameni cu ochii goi
strada era plină de suflete chircite şi chipuri cenuşii
trec râuri, râuri, oameni cu chipul cioplit
pe care sclipeşte fericirea
pe jos, pe trotuare, oamenii fără pastile de fericire
au lacrimi adevărate
şi ştiu cum e să plângi de foame şi de frig
eu am o casă ei nu, eu am o masă ei nu, eu am un pat ei nu
eu iau în fiecare dimineaţă pastila de fericire
şi trec nepăsător prin viaţă
zi după zi
ei nu

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de fiere

Sunt înnebunit după lumina trecută
printr-un coniac bătrân
turnat dintr-o lăută
pe portativul unui sân
câte un strop sărută
de-şi muşcă toamna buzele-n cădere
şi aerul oftează de plăcere
de-şi cântă strugurii din miere tot amarul
şi-ţi lasă gust de fiere lăutarul

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe si iar vorbe...

( ce să fie oare?... decât vorbe goale...)

Dacă doresc ceva, 'ţi voi spune,
Aşa sunt eu şi chiar mi-e bine,
Te vreau întreg plin de iubire
Deşii sunt prea tăcută-n fire

Aştept să treacă ziua-ntreagă
Şi-apoi ne spunem tot ce vrem
Trecut-au vorbele prin faţa
Luminilor din locul gol.

Îmi place să te simt uşor,
Ca un proscris în ţara largă
A sufletului părăsit
Lângă cuvintele grămadă.

Dacă a rămas ceva să-ţi spun
Aleg o altă ţară acum
Poate şi alte vorbe bune,
Să ţi le spun mai mult în şoapte.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de îmbărbătare

hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur şi simplu îţi sare în ochi
şi te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aştepţi confirmarea din partea unui orb
dar nici viaţa nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă

cineva şi-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colţ.
m-am aplecat şi le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură şi abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute

avem atât de puţin să ne mai spunem
încât cuvintele par ruşinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaştem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când dimineţile se strecoară în pat lângă noi.

va fi şi-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-şi drumul
poate că va ploua puţin, poate că va fi arşiţă sau poate că va fi iarnă
măcar iarna ţurţurii nu plâng. şi nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniştit, albind toate amintirile, ştergând toate urmele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Sfârşitul e cel care ne apără de pieire;
Sfârşitu-i nemurire.

Minte opacă,
Lasă lumina să te pătrundă,
Lasă lumina să-ţi arate
Nemurirea,
Căci eu o văd în fiecare clipă;
O simt şi-o adulmec,
O simt şi-o ating;
Nemurirea sunt eu,
Eu sunt nemurirea.

Nu voi piei,
Ci doar voi învia,
Nu voi pleca,
Ci doar voi aştepta
O clipă-n puls faţă de alţii.

Nu vezi?
Sunt om, sunt muritor,
Sunt o străină;
Căci nici eu nu mă cunosc.
Sunt lipsă, sunt absenţă,
Sunt soarele fără lumină…
Şi vreau s-o caut, să o găsesc
Mi-e dor să strălucesc!

Miros de cetină arzând,
Sunt vânt.
Miros de fân uscat,
Sunt rădăcina sub copac.
Miros de ramură de tei,
Sunt pleata salciei.
Miros de acasă,
Sunt bunica ţesând la fereastră.
Miros de viorea târzie,
Sunt poezie.
Miros de copilărie,
Sunt eu, sunt veşnicie...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

am decis
să trăiesc viaţa mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
şi voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu poveşti banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri

de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
şi fără alte explicaţii
pentru că
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare şi apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldaţi
ce nu se târăsc în faţa vieţii
şi nici a morţii

de azi
am decis
să trăiesc viaţa mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să joci în visul altcuiva

da, sunt momente şi momente aşa cum sunt şi visele
treci pe stradă şi cineva întoarce capul să te vadă
să-şi întipărească pe retină chipul tău
dar tu nu ştii, iar celălalt nu înţelege

noaptea se strecoară prin paturi sărutând uitările
dintre toate nespusele, un vis îşi ţese pânza
peste visător şi visat, numai că tu eşti în poveste
şi nu ştii că eşti eroul salvator din visele celor din jur

dimineaţa se freacă la ochi speriată
visătorul se desprinde cu uimire
visatul se ridică ostenit din zbuciumul nopţii
şi peste amândoi se ridică stolul întrebărilor nespuse

de ce eu? de ce el? ce piesă incredibilă domnule...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din sertarul cu amintiri

am descoperit cu uimire cuvântul iubire. eram prea mic ca să-l înţeleg
dar prin asociere am înţeles că soarele nu caută pe cineva anume ci-i luminează pe toţi la fel
şi am văzut că luna îşi ascunde faţa de fiecare dată când se îmbujorează

mă jucam cu cuvintele până când am observant că şi ele pot răni
şi am început să privesc cu uimire fiecare muchie, fiecare faţă
şi cuvintele au crescut purtându-mă pe braţe fără să mai rănească pe cineva

m-am întrebat de ce este atât de fioroasă moartea,
dar din tot ce-am citit nu am aflat, aşa că m-am decis s-o aştept
şi-acum fiecare zi e un motiv de bucurie pentru că uneori şi răspunsurile dor

am ales să iubesc neantul pentru că e singură modalitate de a-l invinge...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adiere suavă îi mângâie faţa, vântul se joacă cu părul, iar rochia se lipeşte de corp la fiecare pas. Mersul îi este uşor, dansează printre oameni ca o pană purtată de aerul cald şi ar vrea să-i îmbrăţişeze pe toţi cei din jur. Viaţa este atât de frumoasă! Inima Celinei bate într-un alt ritm, accelerat, se măreşte, creşte în piept de bucurie şi toate gândurile îi şoptesc că totul este posibil, simte cum puteri magice, secrete, scriu un scenariu şi pregătesc o nouă regie a unui joc care abia acum începe.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii
teroarea creşte lasă în urmă coşmar
sunt încălcate toate legile firii.

timpul se răscoală în luna lui brumar
da peste cap resursele iubirii
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii.

navigatorii se îneacă fără salvamar
e plină de obstacole calea izbăvirii
vreau o nouă rută pavată de drumar
cu dale pătrate din miezul gândirii.

cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o carte unică. Nu se lasă prinsă în mână şi răsfoită de către oricine. El este autorul care se deschide şi se lasă citit în faţa cui doreşte, arată paginile pe care le doreşte, când doreşte. El spune şi se auto-comentează. Iar aceste cărţi, se ştie, sunt toate diverse, fiecare scrise într-un singur exemplar. Aceste documente umane îşi arată secretul lor doar în faţa acelora care stau în faţa lor în linişte şi cu modestie.

citat din Giuseppe Colombero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

Trenul nu stă...
Dar nu stă deloc şi continuă să mă lumineze
Este vorba de trenul plăcerii,
Cel care-mi săvârşeşte o săvârşire interioară imensă
Şi cel ce mă face să mă simt ca o pădure întreagă în culmea fotosintezei
E un tren ce mă duce către o destinaţie la care nici nu ştiu să fi visat... dar acum visez
Şi mă iau fiori reci şi calzi
Şi dintr-o dată se simte o schimbare
....
Se duce lin, ca o pană de struţ
Şi alunecă în viteză
Şi e arzătoare şi puternică
E acea privire! Este sclipirea ca din basme din retină
Ce lasă o vrajă de nedezlegat
Îmi aprinde sufletul ca un incendiu
Ce se extinde treptat-treptat
Şi persistă-n a ei profunzime şi focar
Ca-ntr-o pădure aprinsă de conifere
Mă pierd în a ta lumina romantică
Simt cum aş putea fi printre miliarde de alte lumini
Însă lumina ta... va fi mereu mai puternică
Şi o voi urma până la ultima răsuflare dacă este nevoie
Căci atracţia este prea puternică de a fi întreruptă
Se rupe un fir... două... trei
Din răbdarea mea de a nu mai privi spre tine
Mă simt întemniţat într-o poiană a fericirii
Încătuşat în lanţurile vieţii şi energiei verzi
Şi biciuit de parfumul ochilor tăi ce-mi zguduie sufletul...
O atracţie sălbatică şi brutal de puternică
Îmi sfârtecă respiraţiile sufletului...
Când te visez, mă impulsionezi,
Iar imaginea ta îmi creează dor şi compasiune
Câteodată sunt aşa de pierdut... că nu-mi regăsesc imaginea,
iar gândurile zboară odată cu ea
Dar te simt şi te plimb prin vise
Cum mă plimbi şi tu pe mine cu trenul.

poezie de Liviu Drăghici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!