Crize

Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie -
De vânt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie.

O umbră mormăind păşeşte...
E om... atât, şi e destul...
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El - om flămând, eu - om sătul.

Dar vezi... m-a ocolit acuma...
El s-a temut mai mult, mai mult, - săracul...
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din vârful muntelui de orice vânt se clatină.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Medievală frumuseţe, palidă şi brună
Intersectând un ciclic vis de vârcolac
În noaptea când sălbatic vânt răsună,
Amor păgân va cere sub uscat copac.

Iar galben spectru sub groteştii nori,
Luna tăcută îşi trimite vraja sumbră
Peste ai ciudatei dame nărăvaşi fiori
Stârnind a lui Rasputin tristă umbră.

Şi-un visător zări-va frivolul moniţoi
Exorcizând bruna strigoaică adulteră
Apoi în zorile ce alungă răposaţii goi
Din luminat bostan ţâşni-va o himeră.

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clătinarea

cum se clatină cum se clatină
cum
se clatină un cap mai jos de oltean
într-o slatină
cum
se clatină se
clatină toată ţara lui olt (?!)
clatină în garsoniera din sla
tina o pro
fesoară o poetă pe care o ştiu fir
firie de
şi e olteancă şi mă
enervează prin clă
tinare perpetuă
cum
iară se clatină
clatină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântână cu cumpănă

fântâna e veche
de sete rece
adâncă

în noaptea de cremene
luna e palidă

ciutura clatină
oglinda de platină
şi
anii în cumpănă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

O linişte adâncă
se cuibăreşte-n casă,
pereţii albi fac riduri
sub varul copt de ani,
la geam copacul
mai scutură o frunză
din tristul calendar,
ţărâna arde-n mine,
nu pot să-ndur tăcerea,
tăcută este curtea
şi umbrele mai dense,
e trist copacul
şi strada e pustie,
e tristă despărţirea
cu-n simplu
"bun rămas"
de care eu
mă tem.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palidă umbră

Palidă umbră, care mister
Unul spre altul mereu ne-atrage?
Vrem de sub farmec a ne sustrage
Şi dăm de-aceeaşi forţă de fier.
Palidă umbră, care mister?

Fost-am vreodată îngeri frumoşi
Uniţi pe-albastrul largului spaţiu?
O voluptate fără nesaţiu
Ne face ochii mai luminoşi.
Fost-am vreodată îngeri frumoşi?

Sau împreună ars-am în iad?
Coboară-n suflet de-ţi aminteşte...
Al meu ce-mi spune e că iubeşte,
Şi dacă suntem îngeri ce cad,
De ce n-am arde ş-aici ca-n iad?

Palidă umbră, reflex bizar
În care s-află iadul şi raiul,
Cu unul arde-mi repede traiul,
Cu altul aripi urzeşte-mi iar,
Palidă umbră, reflex bizar.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cel bătrân

Din freamătul de frunze
Desprind iar un suspin,
Pe care îl îngână
Copacul cel bătrân,

Cât vânturile nopţii
Îl clatină încet,
Din frunza-i se desprinde
Cuvântul de profet.

Şi-n linişte adâncă
De veghe mai rămân,
S-ascult cum plânge frunza
Copacului bătrân...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vânt de toamnă –
totul se clatină
doar o umbră nu

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfară

Ce tristă operă cînta
Fanfara militară
Tîrziu, în noapte, la grădină...
Şi tot oraşul întrista,
Fanfara militară.

Plîngeam, şi rătăceam pe stradă
În noaptea vastă şi senină;
Şi-atît de goală era strada -
De-amanţi grădina era plină.

Oraşul luminat electric
Dădea fiori de nebunie -
Era o noapte de septembrie,
Atît de rece şi pustie!

Şi tot oraşul întrista
Fanfara militară...
Tîrziu, în noapte, la grădină,
Ce tristă operă cînta
Fanfara militară.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină un gând

Se clatină un gând
Şi cade, apoi piere,
Iubirea-i când şi când
Otravă, dar şi miere.

Îmi intră-n inimă
Şi-mi dă aripi să zbor,
Apoi cu patimă -
Rămân şi cu mult dor!

Şi vreau să mă tratez,
Dar nu e nici-un leac,
Şi tot mai mult oftez
Şi sufăr cât un veac...

Ce poate fi mai rău
Când iubeşti cu credinţă?!
- Să vezi sufletul tău
Pierzându-se în suferinţă!

poezie de Răzvan Isac (1 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MARGINE DE DRUM E NĂPĂDIT DE VÂSC COPACUL
La margine de drum e năpădit de vâsc copacul
Şi în curând lipsit de sevă va muri săracul,
Iar parazitul verde va rămâne încă viguros
Chiar dacă pe sub scoarţă-i mişună flămând gândacul.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Copac bătut de ploaie şi de vânt,
cu frunzele întoarse către stele,
puterea ta venită din pământ
o simt şi-acum în gândurile mele.

Prieten drag, de cînd eram copil,
mi-ai legănat şi gânduri şi uitare,
ajuns cândva departe, în exil,
mi-ai fost balsam şi dulce alinare.

De strajă-ai stat în amintirea mea
să port în sânge patria străbună,
nimic în calea dorului să-mi stea
de voi gândi în limba mea română.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego

Tot mai tăcut şi singur
În lumea mea pustie -
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine -
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul în toamnă

Copacul, fără un cuvânt,
cu ramurile duse-n vânt
veghea în zori ferestra mea
dar nicio frunză nu avea!

Şi în tristeţea lui solemnă
vedeam statura-aceea demnă
a celui ce, de vânt bătut,
s-a dăruit fără-un cuvânt!

Şi drept, aşa cum eu îl ştiu,
în faţa timpului pustiu
ce-n toamnă totul i-a luat,
îl simt puternic, brav bărbat!

Nu plânge doar se leagănă
şi dorul şi-l tăragănă,
chemând la el, podoaba-i iară
să-l împresoare-n primăvară.

Şi-n ochiul de fereastră-albastră,
oglinda de la casa noastră,
deşi e gol, neputincios
se vede verde, Făt-Frumos.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vânt... sss... spune frunzişul uscat... şi copacul se smunceşte singuratec în gunoaie... porcul râmează, corbul ciupeşte din spatele lui...
Acoperişul bordeiului e bine întocmit... bucăţi de tablă ruginită, farfurii sparte, cărămizi şi ţoale...
"Pentru cinczeci de bani o femeie din bordei bate-n geam...
Vrea iubire..."

George Bacovia în Pe maidan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină, în faţa treptelor

Sub luna plină,-n faţa treptelor, s-au scuturat toate florile de cireş,
Învăluită-n fum, ea pare tristă acolo-n pat.
Simte astăzi acelaşi regret ca acum un lung an în urmă.
Cele două cosiţe-s un nor destrămat, faţa ei e palidă şi străvezie,
Corsetul rubiniu este ud de la atâtea lacrimi.

Dar care-i pricina pentru care suferă astfel?
În faţa ferestrei, ea zace-n beţia unui vis.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac cu crengile uscate

Întunericul se lasă,
Şi sub umbra unui nor
Palele de ploia deasă
Cad pe casa tuturor.

Doar copac uscat de veacuri
Care-şi mişcă ramu-n vânt,
Pe străbune vechi meleaguri,
Nu doseşte un mormânt.

Are-n clisă rădăcina
Putrezită de demult,
Însă creanga ca o mână
Şi-o întinde tot mai mult.

Mistuit de-o neagră zare,
Bântuit de-un negru dor,
Singuratic stă în calea
Tinereţilor ce zbor...

De copacul care-n lături,
Tinde braţul său uscat,
Am să vin să fiu alături,
Solitar şi nemişcat.

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan –
Şi călătorul la drumul mare
Venea călare – venea călare –
Străinul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!