Copacul cel bătrân

Din freamătul de frunze
Desprind iar un suspin,
Pe care îl îngână
Copacul cel bătrân,

Cât vânturile nopţii
Îl clatină încet,
Din frunza-i se desprinde
Cuvântul de profet.

Şi-n linişte adâncă
De veghe mai rămân,
S-ascult cum plânge frunza
Copacului bătrân...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nucului

Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară
Seara în amurg, de departe
Umbre alungite coboară

De pe coama coşcovită a casei
O cucuvea neîncetat cheamă
Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară

La mânăstirea din vale
Toaca bate în zadar
La slujba de seară
Nimeni nu coboară

Nucul e bătrân şi frunza rară

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoarei X

În jurul ei roiesc admiratorii
Şi-n van cu o speranţă mai rămân,
Privind-o cum îşi creşte mâţişorii,
C-o să adopte şi-un cotoi bătrân.

epigramă de Nicolae Peiu din revista "Scârţ" din Iaşi, nr. 14 (august 2013)
Adăugat de Nicolae Peiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân

Prea târziu te-am întâlnit în viaţă
Ca să pot să stau de veghe până-n zori
Braţele pe sânii tăi mi-ngheaţă
Ars prea mult ca să nu mă omori.

Totul e aşa cum se cuvine
Numai eu n-am nici un rost pe-aici
Chiar atunci când simţi că-ţi este bine
Înlăuntrul clipei noastre mici.

Pofta mea te ţine-n ea întreagă
De lumina ta marcat rămân
Doar un fel de-avertisment mă leagă
De obsesia că sunt bătrân.

Sunt bătrân şi te iubesc, pierduto
Şi mă tem de stilul tău perdant
Calendarul ziua ţi-a făcut-o
Din aceste clipe de neant.

Sunt bătrân, iubirea mea-i prea nouă
Şi nu-i cale să întineresc
În zadar o înfăşor în rouă
Totu-i un capriciu pământesc.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta

Cuvântul pe care l-am spus la mânie
cântăreşte mai puţin decât o semincioară de pătrunjel,
dar prin el trece drumul
care mă va duce-n mormânt –
acel teren cumpărat şi plătit
pe sărătura unui deal din Truro,
acolo unde pinii pitici
ignoră golful.

La jumătatea vieţii sunt aproape mort,
departe de propria-mi natură,
părăsit de dragostea mea sălbatică pentru viaţă.

Dacă aş putea plânge, aş plânge,
dar sunt prea bătrân pentru a mai fi
copilul cuiva.

Liebchen,
cu cine trebuie să mă cert,
exceptând în freamătul iubirii
acea nemiloasă, intermitentă flacără?

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum aprob ca un tânăr să aibă ceva dintr-un bătrân în el, la fel sunt de mulţumit de un bătrân care are ceva tineresc. Cel care urmează această regulă poate fi bătrân la trup, dar niciodată astfel în minte.

citat celebru din Cicero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza şi ramul

Frunza veştedă din nuc
Se învârte-n vânt năuc,
Să rămână-n cer nu poate,
Stă înşurubată-n moarte.

O privesc de Bobotează
Cum şi moartă e vitează,
Crucea ei rămâne pusă
Într-o viaţă ce-i ascunsă.

Rămăşiţele din gând
Trec prin lume rând pe rând,
Moarte, viaţă e totuna
Când în lume frunza-i una.

O privesc, rămân năuc,
Poate Doamne, eu sunt cuc,
Frunza-i inima ce-mi creşte
Ramuri pentru cer, regeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce vorbeşte simt acest animal mitologic, cu pielea întunecată, atât de potent, cu înfăţişare nu de om, ci de animal, cu urâţenia pământului, soliditate şi vigoare, şi minte atât de agilă şi de adâncă. Mă fascinează; e întunecat şi e bătrân. E mai bătrân ca mine.

Anais Nin în Incest (1 iunie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
Şi-n tot itinerariul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde-au lăsat şi ostrogoţii
Zigzaguri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii,
Pe care zeii le ascut.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
şi-n tot itinerarul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde şi-au lăsat şi ostrogoţii
Zig-zag-uri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii
Pe care zeii le ascut

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clătinarea

cum se clatină cum se clatină
cum
se clatină un cap mai jos de oltean
într-o slatină
cum
se clatină se
clatină toată ţara lui olt (?!)
clatină în garsoniera din sla
tina o pro
fesoară o poetă pe care o ştiu fir
firie de
şi e olteancă şi mă
enervează prin clă
tinare perpetuă
cum
iară se clatină
clatină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul fără nume

Cel mai trist copac din lume
E copacul fără nume!
N-are frunze, n-are-o floare,
N-are păsări cântătoare.
Poame are, da-s uscate
Poame triste, blestemate
De vreo creangă atârnate.
Nici măcar scorbură n-are
Ca să apere de soare
Veveriţele hoinare!
E doar pomul ăla, care
Nici măcar umbră nu are
Şi-i bătrân şi nu mai moare!

poezie de Mihail Mataringa (1 iunie 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân moldovean...

Un bătrân moldovean dintr-un sat
Se comporta extrem de ciudat;
Avea pat în casă,
Dar dormea pe masă –
Acel bătrân atât de-amuzant.

limerick de Edward Lear, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă că sunt bătrân

aşteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
şi păsările s-au ascuns
să le-mpărţim într-un apus
sau doar în gând

s-aştepţi când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu ştiu cum, te pierd mereu
prin norii goi

aşteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
şi pleci cu tot ce mi-e mai drag
şi nu mai vii

aşteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
aşteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eşti bătrân...

Da, eşti bătrân... Şi totuşi gustă
priveliştea – atâta câtă-ncape
în ochii tăi cu ostenite pleoape –
E drept, îţi este zarea mai îngustă,
dar ţi-e şi cerul mai aproape.

Da, eşti bătrân... Şi totuşi cântă
gura fetiţei care te sărută,
cum ai cântat şi-ai sărutat o sută,
bătrânule poet.
E drept că sângele mai greu se înfierbântă,
dar se şi răcoreşte mai încet.

Da, eşti bătrân... Şi totuşi oare
nimica nu-ţi mai poartă lira-n pântec?
Ţi-a odrăslit şi cel din urmă cântec?
Ţi-a spus durerea până-n vârf şi până-n fund?
E drept, ţi-e mâna mai tremurătoare,
dar freamătă şi struna mai rotund.

Da, eşti bătrân... Şi totuşi, du-te
pe vechiul drum, la crâşma de-altădată.
Iubeşte, crede, cântă şi te-mbată
la nesfârşit, de la-nceput.
E drept, iluziile se pierd mai iute,
dar ai şi mai puţine de pierdut.

poezie clasică de Marcel Breslaşu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

bătrân

Bătrân: Persoană care începe să se termine.

definiţie aforistică de Tudor Muşatescu din Dicţionarul umoristic al limbii române
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

bătrân

Bătrân este acela care are cu cel puţin 15 ani mai mulţi ca mine.

definiţie clasică de Bernard Baruch
Adăugat de Peter Gluck
Comentează! | Votează! | Copiază!

După punct

De ce eşti singur nuc bătrân?
Stai neclintit, uscat de vânt
Cu rădăcinile-n pamant
Aşa tăcut, făr-un cuvant
De ce eşti singur nuc bătrân?
Tot Cronos e şi al tău stăpân?
La umbra ta am să rămân
Să încerc o clipă să amân.

La umbra ta, sub mult pământ.

poezie de Sergiu Bel
Adăugat de 17072010
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

O linişte adâncă
se cuibăreşte-n casă,
pereţii albi fac riduri
sub varul copt de ani,
la geam copacul
mai scutură o frunză
din tristul calendar,
ţărâna arde-n mine,
nu pot să-ndur tăcerea,
tăcută este curtea
şi umbrele mai dense,
e trist copacul
şi strada e pustie,
e tristă despărţirea
cu-n simplu
"bun rămas"
de care eu
mă tem.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!