Copacul

Copac bătut de ploaie şi de vânt,
cu frunzele întoarse către stele,
puterea ta venită din pământ
o simt şi-acum în gândurile mele.

Prieten drag, de cînd eram copil,
mi-ai legănat şi gânduri şi uitare,
ajuns cândva departe, în exil,
mi-ai fost balsam şi dulce alinare.

De strajă-ai stat în amintirea mea
să port în sânge patria străbună,
nimic în calea dorului să-mi stea
de voi gândi în limba mea română.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

poezie de Vladimir Potlog (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Limba Română

În limba română a sculptat Brâncuşi,
Şi şi-a vărsat tot dorul Eminescu,
A plans pe corzile viorii, a lui Enescu arcuş,
În limba română a pus viaţă-n pânze, Grigorescu.

În limba română cântă aşa duios privighetoarea,
Şi tot în limba noastră toţi stejarii povestesc,
În limba română străluceşte-n razele de soare marea,
În limba română toate florile iubesc.

În limba română lumea este mai frumoasă,
Şi tot în limba noastră rugile se înalţă către stele,
Limba română pentru mine e "Acasă"
Limba română, limba visurilor mele.

poezie de Marius Alexandru (9 august 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire-nlăcrimată!

Mulţumire-nlăcrimată sunt dator să-Ţi dau în veac
pentru cât mi-ai dat, Iisuse, mie, un copil sărac;
că mi-ai dat cât nu-s în stare vecii toţi a spune eu,
Tu, Iubitul meu Cel dulce, Mama mea şi Tatăl meu...

Eram, Doamne, fără nimeni, ca un pai luat de vânt
între valuri, între flăcări şi-ntre fiare pe pământ...
- şi Te-ai îndurat de mine, şi din iad m-ai scos în Rai,
şi senin mi-ai pus în suflet, şi cântări mi-ai pus în grai...

Mulţumiri înlăcrimate sunt dator să 'nalţ mereu
Ţie, Mama mea cea Dulce, Ţie, Dulce Tatăl meu,
Ţie, Prietenul statornic, Mire unic şi Frumos,
Ţie, dragostea mea toată, Domnul meu Iisus Hristos!

rugăciune de Traian Dorz din Hristos, Pâinea noastră zilnică, 28 aprilie (meditaţii pe fiecare zi a anului)
Adăugat de Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drag mi-ai fost...

Drag mi-ai fost, mi-ai fost odată,
Dar ce-a fost n-a fost să mai fie,
Am văzut c-această lume
Făr-de tine nu-i pustie.

Şi luceafărul pe ceruri
Place mult cum străluceşte,
Dar apune şi dispare
Soarele când se iveşte.

El cu discul său cel falnic
Te deşteaptă la viaţă
Şi te face să uiţi iute
Steaua cea de dimineaţă.

Tu luceafăr mi-ai fost mie
Ce în zori de ziuă luce,
Şi-ai apus, - acum la soare
Eu privesc cu mult mai dulce.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română

Limba română sunt eu!
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele
Pământene,
E plămădită în grai românesc.

Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule sau inimă.

Apoi... am gângurit primii paşi,
Laptele ce l-am supt
Şi braţele de gâtul mamei
Au fost în limba română.

Limba română nu se învaţă.
Ea există odată cu mine.
În şcoală am deprins doar
S-o şlefuiesc, s-o fac să strălucească
Şi, mai ales, s-o păstrez neîntinată.

Auzit-aţi grai mai frumos
Şi mai plin de expresivitate
Decât limba română?
Puteţi spune în alte graiuri
A ogoi, a jindui, a tânji ori a doini?
Nici poveste! Vorbe asimilate!

Limba română sunt eu!
Eu sunt patria, izvoarele, munţii,
Cimitirele şi ceilalţi asemenea mie
Din cuprinsul României.

Patria e dăruită de Dumnezeu
Cu nenumărate şi felurite bogăţii.
Ni le pot fura, smulge, străinii.
Dar cea mai mare şi mai sfântă bogăţie,
Limba română,
Nimeni nu ne-o poate lua.
Smintiţii de noi, ne cam batem joc
De limba română
Şi o mânjim, netrebnic, cu
Halloween, locaţii, a aplica.
Marfă de import. Circumstanţială
De mod, de timp, de loc.

Eu sunt limba română!
Când nu voi mai fi
Şi preotul va rosti, ca la orice slujbă:
"Să se desfacă în limba din care a fost făcut!
Amin!"

poezie de Virgil Răzeşu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Păreri de rău dansau lângă copaci,
eu le-ngropam sub umbrele opace
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ţi joace.

Dar vântul dintr-odată s-a oprit,
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrăţişaţi pluteam spre infinit,
gustând nectar din clipa trecătoare.

Şi ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind miraţi spre bolta-ntunecată,
ne sărutam şi poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă..., dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Păreri de rău mureau lângă copaci,
noi le-ngropam sub umbrele opace,
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ţi joace.

Dar vântul dintr-odată s-a oprit
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrăţişaţi pluteam spre infinit
gustând nectar din clipa trecătoare.

Şi ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind miraţi spre bolta-ntunecată,
ne sărutam şi poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Şi mi-ai arătat mereu calea,
Dar şi îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.

Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutăţile vieţii mele,
Mi-ai fost şi soare şi pământ,
Eşti umbra vieţii-n toate cele.

Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Şi mi-ai dăruit iubire.

Dar eşti un înger muritor,
Din viaţa mea lumească,
Ce uneori eşti visător,
Inima să-mi iubească.

Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viaţa noastră bună.

poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dispărut

Mi-ai dispărut din gând,
Eu te chemam, în loc să te alung.
Ţi-am oferit spaţiu în mintea mea,
Tu ai revendicat-o, ca fiind, deja a ta.
Mi-ai dispărut din tablou,
Te-am reconstruit în vis.
Ţi-am dat noi valenţe
Şi culori de nedescris.
Mi-ai dispărut din vers,
Fără tine, e ambiguu, şters.
Tu îi erai pură armonie,
Acum plânge a nostalgie,
Se sprijină un vers pe altu'
Într-un ritm de vibrato.
Mi-ai dispărut din drum,
Nu mai vreau să aflu calea către tine,
Eu te ridicam pe un piedestal,
Eu, pentru tine, eram oricine.
Mi-ai dispărut ca şi nume,
Când te scriam pe pagini, anume.
Nu mai vreau să te ştiu, pe de rost,
Mi-a fost de ajuns, doar să te cunosc.
Mi-ai dispărut din tot,
Aproape, am reuşit să te scot,
Dar laşi urme adânci,
Nu priveşti înapoi şi fugi.
Mi-ai dispărut din suflet,
Şi nu plăteai chirie,
Am oferit în avans şi
Tot eu, am ieşit pe datorie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde, foaie rară

Foaie verde, foaie rară,
Am plecat străin prin ţară,
De pe malul Jiului,
Să-mi cânt jalea dorului...
Doamne, Doamne, ce destin!

Cânt cu slovele de foc,
C-am muncit şi n-am un strop,
Dar am prunci înalţi ca bradul,
Mândru sunt cum nu e altul.
Doamne, Doamne, dă-mi cuvânt!

Am muncit Doamne, din greu,
Vai de sufleţelul meu!
Traiul nu mi-a fost uşor
Şi am suferit de dor,
De părinţii mei, de sat...

Doamne, nu mi-a fost uşor!
Lacrimi, valea satelor,
Leagăn lin, de vânt, legănat.
Prin ţărână alergam
Şi în sat ne întorceam... iar, în sat.

Mamă, când m-am ridicat
Şi-am ajuns şi eu bărbat,
Am venit din nou, acasă,
Mamă şi m-ai pus la masă
Şi copil, ţi-am lăcrimat.

Tată, tu ai fost mereu
Paza sufletului meu...
mi-ai spus: taică, eşti bărbat,
viaţa azi ţi-a demonstrat.
Fii mereu!

Poţi cu greul a lupta...
De căsuţă nu uita! De pământ...
Nu uita nici de pridvor,
Căci de tine-i locul gol
Şi flămând...

Azi, în amintirea voastră,
Tată, am plecat de-acasă,-n cimitir.
Vin să pun o lumânare,
Căci acel ce părinţi n-are,
Nu-i copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din glia străbună (sonet aniversar) )

LIMBA DIN GLIA STRĂBUNĂ
(sonet aniversar)

Armonioasă e limba română,
Ce m-a-ntâmpinat pe glia străbună,
Ca zână din basm, cu flori în cunună,
Să o slujesc la fel ca pe-o stăpână.

Este cetate în vatra străbună,
De cărturari zidită, să rămână
Ecou de balade lângă fântână,
Ce însetaţi cuvântători adună.

Limba e graiul în care se cântă
Pruncului în leagăn şi se doineşte
Iubirea pentru patria cea sfântă.

Din rădăcina ei, limba hrăneşte
Dragostea de neam pe drapel răsfrântă,
Cât patria-mamă pe fii îi creşte.

*Ziua Limbii Române - 31 August
Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Ziua Limbii Române (31 august 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi!

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe,
şi cum aleargă păsările ploii, pe acoperişuri negre şi se frâng.

E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche.
Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut,
şi, totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
şi pomii în despletiri, îşi spun mâhniri ştiute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
şi-mi simt gândurile, în pietrişul umed, căzute.

Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
şi să-mi citeşti durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâşâitul foilor pe care-s scrise atâtea poveşti dureroase.
...De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător,
şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase.

poezie de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima

În viaţa asta tumultoasă
Pe care-am dus-o an de an,
Tu ai fost departe, cea aleasă
Să-mi fii pe veci un talisman.

Te-am îndrăgit din prima clipă
Şi te-am iubit nespus, cu dor,
Eu nu iau lucrurile'n pripă
Te-am adorat ca pe-un odor.

Mi-ai apărut ca şi o stea
Pe ceru'ntunecat al vieţii mele,
Ai apărut ca şi o stea,
Ca să mă aperi tu de rele.

Dar am să te pierd, aşa e oare?
Deşi nu te-aş da la nimenea,
Dar viaţa e amăgitoare,
Nu ştii deloc ce va urma.

Mi-ai fost şi prieten şi iubită
Ce mi-am dorit-o tot mereu,
Ca o cântare de lăută,
Ce mi-a cântat-o Dumnezeu.

Eşti ultima din viaţa mea
Până în clipa când am să mor,
Pe care am putut-o dezmierda
Cu vorbe pline de amor.

Eşti ultima şi preţuita mea femeie,
Ce n-am s-o pot în veci uita,
Ai fost o ultimă scânteie,
Ce n-am putut a o păstra.

Să mergi cu bine, suflet bun,
Să nu mă poţi în veci uita,
Nu vreau nimic ca să-ţi impun,
În amintire să-ţi rămână iubirea mea,
dragostea mea.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dat, Doamne

Ca să fiu ce-am fost în viaţă,
mi-ai dat primăveri şi toamne.
Mi-ai dat zori în dimineaţă,
mi-ai dat flori, mi-ai dat şi poame.
Mi-ai dat cer senin şi nor,
aşa ai dat tuturor.
Mi-ai dat multe anotimpuri
dar mi-ai dat şi multe chipuri.
Mi-ai dat chip de om frumos,
dar şi chip de păcătos.
Mi-ai dat chip cu suflet bun,
dar şi chip să mă răzbun.
Ca să mă descurc în lume
mi-ai dat şi înţelepciune.
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
la Tine m-am închinat.
Mereu ai fost bun cu mine,
dar mi-ai dat şi încercări.
Plecat îţi fac mulţumire
şi urc dincolo de zări.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (2)

am intrat ştiind că mă asculţi, aşa cum numai un tată iubitor o face
voiam să-ţi spun cât de însetat eram când mi-ai dat dulceaţa cuvântului
iar gura mea, pară de foc, striga într-una: mi-e foame, mi-e foame
şi tu mi-ai dat povara iubirii cu toată îndestularea ei
te-am rugat să-mi dai liniştea şi pacea uitării
dar tu mi-ai suflat duhul iertării şi regretul de a nu fi parte
mi-ai dat răsărituri şi apusuri, şoapte şi mângâieri
mi-ai arătat simplitatea în toată splendoarea ei
şi mai ales nu m-ai întrebat nimic
pentru că mă ştiai.
mi-ai dat încercări şi mi-ai aflat deznădejdea
mi-ai pus piedici în cale şi mi-ai netezit furia
mi-ai desluşit cât de dulce e aerul la prima suflare a dimineţii
şi cât de plăcută e moleşeala unei zile ostenite
mi-ai dat cuvântul ştiind că voi trăi în el
căci numai cu el pot ridica scară la cer
despărţindu-mă de urma lăsată

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neţărmurita-mbrăţişare - Excelsior

Ai apărut când eram singur,
Iubirea am descoperit-o,
Cum dă mesteacănu-al său mugur,
Când primăvara a simţit-o.
.
Eu ţi-am simţit neţărmurirea,
Tu mi-ai descoperit femeia,
Înmărmuriţi ne-am spus iubirea
Şi am împărtăşit scânteia.
.
Eu te iubesc ca o uitare,
De toate câte sunt, de mine,
De gândurile mele, care,
Îşi găsesc liniştea în tine.
.
Iubesc privirea ta destinsă
Şi dimineţile-n uitare,
Sub pleoapa zorilor ascunsă
Neţărmurita-mbrăţişare.

poezie de Costel Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin credinţă

Cum să fac, Te-ntreb, să nu mai plâng
Să Te văd, o, Doamne, lângă mine
Frunzele s-au scuturat în crâng
Şi-au plecat apoi să Ţi se-nchine.
Am rămas cu arborii golaşi
Fără frunze, fără de veştminte,
Am rămas cu urmele de paşi
Înşirate spre luare-aminte

Le-am citit cu sufletul flămând
Bâjbâiam cu mâinile pe ele,
Mi-au deschis în inima şi-n gând
O potecă dincolo de stele.

Dincolo de stele am ajuns,
Dincolo de-a cerului zidire,
Duhul de lumină m-a pătruns
Şi mi-a dat un duh de nemurire.

Îngerii zburau în jurul meu
Se-nchinau şi Te slăveau întruna
Şi erai acolo, Dumnezeu,
Te-am văzut când mi-ai întins cununa.

Adiere molcomă de vânt,
Fără chip şi totuşi o fiinţă,
Îmi lăsasem trupul pe pământ
Şi primisem altul prin credinţă.

Abur fără formă, însa viu,
Întrupat cum n-a mai fost vreodată,
Şi-am ştiut, o, Doamne, ca Te ştiu,
C-am mai stat în casa Ta odată.

După chipul şi din duhul Tău
Mi-ai făcut şi mi-ai crescut fiinţa,
Mi-ai zidit un univers din hău
Şi i-ai pus ca pecete CREDINŢA.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!