Copacul meu
Nu știu ce gândește un copac luat în brațe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor și cântă.
Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
și se urcă pe ramuri alături de ele.
Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
și nu mă scapă din ochii lui verzi.
Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude și simt cum se gândește la mine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.