Fericiţii

colţul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceaşcă rozalie cu aburi

lumina îşi depăşea complexul depărtării
umilă se aşeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă

ne tot adunam
veşmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului

parc-am fi fost fraţi
şi moartea...

spectacolul se derula diafan
pe îndelete se aşeza bruma
tot aşa se desprindeau frunze
ca într-o lume veşnic pe cale
de a se naşte

eram bucuroşi asemenea unor copii
care tocmai îşi ridicaseră sălaşul
în braţele uriaşe ale stejarului

ne obişnuisem cu micul noroc
învăţasem altfel să trăim frica
nu ne feream ne mângâiam rana
durerea cobora din sângele nostru
în Dumnezeul darnic

fericiţi rămâneau
cei care nu văzuseră
dar!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aţi putea voi bănui câte lumi mişună într-o rază de soare, câte lupte se dau într-o gaură de furnici, câte dureri ascunde o inimă de mamă trudită şi câte daruri se pot naşte într-un suflet de copil!

Panait Istrati în Cum am devenit scriitor
Adăugat de Gabico
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta linişte
acceptam... făceam cu rândul la pajiştea de zmei
unde subtil fără de ştire ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigaşă a pământului
peste toate se aşeza ninsoarea... alte vietăţi darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate

privirea continua să delimiteze orizontul
spaţiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte

existam
întotdeauna făcuserăm asta!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografii 3

acolo
în ţipătul cerului sunt
lanurile
lanurile cu pasărea
de bunăvoie rămasă înaltă şi liberă
în captivitate
cineva îi auzise muţenia
într-o amintire de demult venită când
durerea din piept era numai un fel de a spune că există
miracol
cineva simţise
felul ei graţios de a aşeza pacea
ca o gospodină iscusită masa oaspeţilor de onoare
auzise şi înţelesese
înţelegerea lui cuprinsese nesfârşirea
o strânsese în pumn
fără s-o sufoce
nici prea târziu / nici prea devreme o eliberase puţin câte puţin
în doze homeopate
să nu ucidă
atât de mult iubise...

când cobori
se face
mai-puţin-lan / mai-puţin-pasăre...
cresc trupuri
hipertrofiate ţesuturi împrăştie
dorinţa bolnavă a închiderii-în-sine
fără de ştire oamenii zac
în spitale incognito
frica împinge zborul în umeri

aici
dedesubt
ne întâmplăm
noi
realităţi frugale dezvelite
tragem de cuvinte să prelungim clipa
avem
o pasăre pământie pe care
posedaţi
o creştem
în colivii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doar că vom vedea România «cu ochii unui străin» dar o vom transforma într-o «Ţară ca afară», vorba lui Vunk, atunci când ne vom însuşi valorile pe care se bazează civilizaţia căreia îi invidiem atât de tare progresul încât ne părăsim ţara cu sutele de mii ca să trăim departe, într-o lume în care să ne bucurăm de respect, în care meritele să ne fie recunoscute şi în care să ne putem aşeza şi dezvolta în linişte.

citat din Sandra Pralong
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcolăriţa

ea îşi luase un carneţel
unul galben cu irizaţii de fluture
îşi aranjase rochia înainte de a se aşeza
reţinuse perspectiva de ansamblu
nu omisese nici "detaliul acela"

oamenii veneau cârduri-cârduri
cu privirile înfipte în câte ceva
ca la armată ca la înmormântare ca la nuntă

erau oameni vechi trudind să mascheze
mucegaiul dâra de vopsea prelingându-se
odată cu ploaia mocănească de toamnă
resemnându-se! lăsându-se dezveliţi

erau oameni noi
mirosind a scutece. a biscuiţi cu mere
a proaspăt cumpărat sau a proaspăt tipărit
trudeau să-şi mascheze inocenţa
amestecul acela subtil de iarbă cu lapte
adn-ul trufaş care odată şi-odată
avea el să-i coboare
în vizuina oamenilor vechi

literele se înmuiau în sânge
purtau la eliberare ţipăt de nou-născut
în traiectoria lor prin eter ca printr-un suflet
când lină când izbindu-se de zidurile vii
învăţau să se maturizeze repede
asemenea unor copii ai junglei
care musai trebuiau
să supravieţuiască

o vreme.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statistici

noaptea aceea cu ceaţă
în care crescuserăm deodată

nu că aşa am fi vrut... că ni se năzărise

şi am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alţi copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-şi păpuşa interioară în sforţarea uriaşă
de-a o ţine-n viaţă

se murea!

pe un front necunoscut
în graniţele căruia copacii învăţau
să fie cu vârful în jos şi cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
aşteptându-şi interlocutorul

această experienţă colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului

nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui

plânsul era înăbuşit
într-un şal într-o mască într-o lovitură de graţie
aplicată în propria inimă

între noi şi noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forţa împrejurărilor goliţi de suflet
umpluţi cu cifre

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se făcuse linişte

oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu ştiu câte
definiţii ale sensului
ale absurdităţii

începuseră cu sfârşitul
tot continuaseră...

întorseseră pe faţă şi pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul

dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumuseţe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alţii

copacul se dezagregase
siluete golite îşi alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foşnet de magnolii
rămăsese cubul de gheaţă
rictusul fetusului avortat

habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască Iubirea.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în vis

urmează-ţi visul,
dar nu ieşi din el.
altfel vei vedea spatele
celui din visul de rezervă,
aşa cum stă şi priveşte
în golul curţii interioare.

şi câte gânduri îi trec
şi câte gloanţe şuieră
de la o ureche la alta.
şi tu vei spune,
vai, dar ce bine îi stă părul,
aşa cu spatele cum stă,
de poate fi oricine.

chiar până şi tu ai fi,
într-o noapte în care
era prea cald în vis
şi îţi făcuseşi o fereastră
între pernele lunii.

şi sentimentul acela
de gaură de glonţ potrivit
în capul pieptului.

tocmai s-a trântit o uşă.
de visul tău acum te desparte
un întreg spital de recuperare
a celor care n-au
ce visa la noapte.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume stresantă nu poţi aşeza nervii într-o cutie muzicală.

aforism de Harry Ross (iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zici?

şi sinele şi sinea acum alungate
şi dezidirile şi insomniile
şi inelul pe care s-au rotit planetele
au fost ale noastre toate
şi cuvântul-labirint în care încăpeam
doar noi şi inconştientul nostru
acum memoria ta prăfuită
nu mai dă geometrie lucrurilor
fiindcă joci în hainele unui personaj
îndoielnic, sobru, sterp
roluri scârbavnice
care ţi-au erodat imaginaţia
tu singur nu exişti
nici nu mori, nici nu trăieşti
neputinţa ta de a mă aşeza
într-o imagine limpede
(eu sunt mercurial
atat de imprevizibilă, de explozivă,
de fragilă uneori )
şi acest timp static
bănuit ca fiind al nostru,
naşte suspiciuni.
(bine bătrâne, este mai bine
să te adânceşti într-o vodkă),
eu o să ies în balconul poeziei
şi o să privesc luna cu obrazul plâns
sau cum se rătăcesc cuvintele pe străzi,
poate o să-mi ningă,
ce zici?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declic

viaţa care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de ţipăt
printre molecule de nisip de metal şi din carne
pune ape morţilor mult-prea-însetaţi-săracii
şi e bine!

dar, tu, pescăruşule, când ai de gând să (mă) recunoşti?

poate în dimineaţa aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată şi odată...

eram mici... eram aşa de copii
casa îşi avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropişniţă
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincţie de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu

ne-am avântat
şi rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriaşe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămisleşte troiţe

fără să ne pese am alergat desculţi şi goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existenţa noastră aristocrată

suficient de sus la debarcader
umbreluţe şi gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domniţelor roz
acest amestec de enigmă şi corali
la asfinţirea aurie a timpului peste noapte

un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viaţa aceasta
declanşându-se cu un vals

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a mă naşte

îmi oprisem sângele
aproximativ în zona cervicală
respiram cumva prin autosugestie
prindeam un fel de fluturi uriaşi

timpul făcuse un triplu salt
mimase îmbunarea
situarea pe o coordonată
nu paralelă

rămăsesem
cu un cuvânt suspendat
deasupra tentativei de a se naşte
a semnificaţiei

n-ai crede!
mă complăceam!

în decorul cu mandarini
şi minuscule păsări
ale Paradisului
un cocktail din care doar eu hotăram
când aveam să gust

lumea se fixa într-o pictură
în înfloritura cămăşilor demodate
cum odinioară noi în veşnicia
dorită a nu se fi pierdut vreodată

..... a face îi ceda locul lui a fi
această contemplaţie amplă
aptă să sugrume moartea

foarte probabil văzusem asta
cu mult timp înainte
de a mă naşte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Los libertadores

(o Leoaică îmi traversează centrul)

vorbeam
şi viaţa dobândea o semnificaţie amplă
cum şi moartea ieşindă din ascunzişul
oamenilor aşa de mari uitaţi în ei îndelungă-vreme
prea trişti prea nebuni... mult prea orgolioşi?!
stupidă şi cocoşată ieşea luându-ne în serios
luându-se în derâdere

lumina desena neastâmpărul jocului
bucuria năprasnică a sufletului eliberat

ne-am aşezat fiecare în dreptul unei ferestre
ca în dreptul unui gând privilegiat
din ochi se desprindeau lămâi verzi alte miracole
ziua dintâi în care un dumnezeu singur şi bun
s-a hotărât în cele din urmă şi-a zis

fiecare cuvânt a luat în posesie
partea de gol revenindu-i de facto şi de iure
printr-un destin

simţeam burta sfârtecată a tăcerii
în uriaşele chinuri ale facerii

copii, dam dezlegare la cer păsărilor
acelei veniri-împreună pe lume...

Iubirii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depersonalizare

cu certitudine
războiul acela
nu era al nostru
cineva trasase o linie
pusese un punct
plasându-ne în afara jocului
cu oameni suficient de mari
pentru a scrie istorie

anodini în afara pericolului
am privit călduţ la spectacolul celorlalţi
ne-am construit chiar şi o peşteră am plantat vreo 3 brazi

... ceaiul la ordinea zilei şi fardul... uneltele eficace

desigur eroismul avea să fie încă o vreme
piatra de poticnire a minţilor mult prea acomodate
ne forţam poate norocul, cine ştie?!

micşunelele crescuseră uriaşe irecognoscibile
cu greu ne aminteam florile pitice ale copilăriei
ne-am impus iubirea dezinteresată faţă de sine
aşa cum necondiţionat un părinte învaţă să ierte
crima unui copil

într-un final
am înţeles:
sângele era
chiar al nostru.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stelele căzătoare

cred că pe atunci ţi-ai fost pus
toate speranţele
în mine,
eu abia învăţasem să te ţin de mână
împotriva destinului,
să stau drept într-o lume nevertebrată,

într-o zi m-am îndrăgostit de dansul nostru
deasupra pământului,
era ca un pas în doi
în stratosferă
spre o destinaţie nedefinită,

nu ne învăţase nimeni despre primejdii,
lumea ne cenzura nevinovăţia
prin pătrate de sticlă,
printr-un ochi de fereastră,

descifram rostul nostru în zodii,
în potcoave de cai morţi,
printre pietre de râu,
în rotocoale de praf de pe drum,

abia învăţam să te privesc
între patru pereţi
dezbrăcată
de inocenţă,
eram doar nişte copii mari
care voiau să urce
de mână nişte trepte,
spre stelele
căzătoare.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume a lui Kafka, o lume de coşmar, în care ilogicul se suprapune cu absurdul, în care personalitatea este strivită. Trăim într-o lume în care totul e pe dos, în care nefirescul devine firesc, iar firescul este blamat şi condamnat, în care nonvaloarea este ridicată în rang, iar valoarea e pusă la stâlpul infamiei, în care şmecheria dâmboviţeană este considerată inteligenţă, în care păcatul a ajuns virtute, iar virtutea a ajuns păcat.

aforism de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (18 mai 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!