Mes lèvres ont le goût dʼun fruit sauvage

ştiu
nu-i prea confortabil în preajma mea
habar n-am avut eu vreodată ce-i aia
femeie înduplecată
de-aici
teama lucrurilor de mine supunerea
decizia lor de a exista silenţios şi onest
până la poeticitate
şi pânzele albe încercând să conserve
statutul depărtării înalte
această mare a adâncului
în care ai fi putut să găseşti
o parte însemnată din mine

vezi tu
iubirea nu începe cu carne
n-are cum să sfârşească

această sălbăticie
adusă tocmai din prima zi
când prada s-a încredinţat vânătorului
fără să clipească

(Dumnezeu nu anticipase
cât era El de Dumnezeu
sau poate tocmai de aceea a optat
să acorde prezumţia de naivitate...)

să nu ripostezi deci
dacă mă voi sustrage domesticirii
regulilor fructului gustat cu de toate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vieţii

Iubirea imensă şi fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a fiinţei mele
şi îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulţime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrăţişat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc şi
astfel devine cu putinţă să îmbrăţişez şi să ofer iubire
fiecărei fiinţe umane ce există pe acest Pământ
şi totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că am savurat şi savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că m-am adăpat şi mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
Nu mă mai simt niciodată un veşnic însetat.

Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a şoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul că viaţa trăită intens şi plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt deloc înfricoşat.

poezie din Aforisme şi cugetări despre viaţă
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu era tocmai iubire

Eu, care te-am iubit pe tine nu eram tocmai eu
Si nici tu nu erai tocmai cea care m-ai iubit pe mine
Iubirea mea nu era tocmai a mea
Iubirea ta nu era tocmai a ta
Si iubirea noastra nu era tocmai a noastra
Pentru ca prima iubire nu e chiar prima si iubirea ce se implineste o vreme nu e tocmai iubire
Floarea ce ti-am dat-o de ziua ta era de fapt de ziua noastra
A mea si a alteia
Si nu puteai fi impotriva ca fetita noastra sa se numeasca prima iubire
Chiar daca nu era chiar prima, dar avea acelasi nume cu ea
Si cand te-am pierdut am fost trist
Pentru ca am pierdut-o si pe prima si pe cea de-a doua si pe cea de a treia
Si abia la urma de tot te pierdusem pe tine...
Altfel, de ce ma simt acum ca la 16 ani,
Nauc si perforat de singuratate ca de acnee?

poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faith Matheny

Prima oară nu vei şti ce înseamnă –
Şi poate nu vei şti niciodată,
Şi poate nu-ţi vom spune niciodată –
Aceste scurte iluminări din sufletul tău,
Asemenea scânteierilor fulgerului printre nori albi,
La miezul nopţii când este lună plină.
Ele vin când eşti singură sau poate
Când stai cu prietenul tău şi, pe negândite,
O tăcere grea cade peste cuvinte, şi ochii lui
Fără să clipească strălucesc privindu-te.
Atunci, voi doi aţi văzut împreună secretul.
El vede în tine şi tu vezi în el.
Şi rămâneţi acolo înfioraţi că misterul
Care stă în faţa voastră vă va lovi şi ucide
Cu o splendoare ca aceea a Soarelui.

Fiţi fără teamă, ca toate sufletele care au asemenea viziuni,
Aşa cum trupul vostru este viu, iar al meu mort,
Tocmai aţi prins o adiere din mireasma subtilă a eterului,
Rezervată lui Dumnezeu Însuşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de chef

Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar,
Chiar dacă ştiu că n-o să-mi facă bine
Am să golesc pahar după pahar.

Chiar dacă-mi sunt resursele puţine
Şi-s mulţumit din ce în ce mai rar,
Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar.

Când m-oi trezi şi îmi va fi ruşine
C-am adormit pe-o masă, într-un bar,
Pe băuturi exotice şi fine
Voi cheltui şi ultimul creiţar

Şi-am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine.

poezie de Mitică Ion
Adăugat de Salticus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-ţi scriu

ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
cu miliardele de insecte învălmăşindu-mi fiinţa
până în punctul acela în care pot să-mi simt eliberarea
durerea insuportabilă trecându-mă pe lângă moarte
imortalizându-mă
mie pe mine aducându-mă
fără de pământ/ fără de carne/ fără de tine

în dimineaţa zăpezilor cu flori speriate
naiv îşi va ascunde cerul anxietăţile
de după nori albi/ de după stol de cuvinte
de nimeni vreodată dezlegate
urmând sensul exact

sentimentele vor prinde ţurţuri
voi fi Crăiasă a Gheţii
nu vei şti
cum se topesc iernile
în intimitatea castanie a femeii din mine
nici aburii de iasomie personalizată
în anotimpul acesta străin aruncat tuturor

fiarele pădurii îşi vor schimba habitudinile
un uriaş va da ceasuri înapoi
vor aprinde cărbuni spiriduşii
fereastra aceasta trimiţând
vis cosmic de muritoare de rând
către crugurile înaltului
o pană/ un trosnet în sobă/ privirea lărgită
prelungind clipa de-aici/ intrând-o în veşnicie

o să-ţi scriu
ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
poate o vei face cândva...

te vei întrista
dincolo de cuvinte
vei înţelege
cum eu pot fi
numai cu ideea
de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această consimţire o numim la propriu păcat, adică vina sufletului prin care acesta ne face pasibili de învinovăţire, sau care este socotită răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu. Căci ce este oare această consimţire dacă nu dispreţul faţă de Dumnezeu, o ofensă adusă Lui? Căci ofensa adusă lui Dumnezeu nu constă în vreo daună, ci în dispreţ, deoarece El este puterea supremă pe care nicio daună n-o poate leza dar care pedepseşte dispreţul faţă de ea.

Pierre Abelard în Etica, III
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soneria

Eu nu am timp de Dumnezeu!
Dumnezeu nu are timp de mine!
Eu mă uit la mine când am timp de El
Pe El îl doare în mine de mine.
( Sună Dumnezeu la uşă... Scuze,!)
Nu am avut suflet
să-i dau
El a zis zâmbind că vine şi săptămână viitoare
Eu am zis că nu ştiu dacă trăiesc până atunci
El a zis
că bolnav nu pare!
Eu beam o bere cu Bau-Bau!
El tot se uita cu mirare.
Cu mirare i-am zis şi eu
Auzi?
Nu vrei să bei ceva
sau ceva de mâncare?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu excepţia Liei, ceilalţi nu-i reproşaseră nimic; poate doar în glumă, nu în serios, Alex, Nis... Ea păruse serioasă! Dar nu ştia dacă doar păruse a fi, sau chiar era serioasă!? Se încruntă! Era oare vinovat cu ceva pentru ceea ce păţise? Probabil că da, deşi nu reuşea să-şi găsească vina. Ca de obicei, directorul îl proteja şi-l răsfăţa, iar fetele îl plăceau, deşi nu chiar toate. Ea, tocmai ea, îi declarase indirect un război pe care nu ştia dacă-l va putea câştiga vreodată; sau pe care, de fapt, nici măcar nu i-l declarase pe faţă... Iar sufletul lui se zbuciuma, se frământa; era comandantul, ba încă unul îndrăgostit, tocmai de ea, care se declarase duşmanul lui. Şi cum îi spusese? "Domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcţie foarte importantă, de mare răspundere..." Cuvinte veninoase, dureroase, venite tocmai din partea ei, care i se înfipseră ca un pumnal, direct în inimă, pe care simţea că parcă i-o despica în două.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum că Dumnezeu nu mai este

se face valea asta adâncă poate
un povârniş al sufletului personal
opunându-se vieţii
această formă negativă de relief
pe care în primă instanţă o iei
drept locul primordial

nu-i vezi
nu vrei să-i vezi
nu ai cum să-i vezi
tentaculele ochii prădătorului ca la carte

pe marginile tunelului siluete stranii
mimici schimonosite cine ştie dacă de durere... de frică
sau dintr-un spasm survenit pe fondul
deposedării de sine?!

nimeni nu pare a crede în vreun loc cu verdeaţă

şi tu stingi
stingi cu premeditare din convingere din vocaţie
toţi mugurii penibili care într-o naivitate crasă începuseră
să facă pe luminătorii

ieşi în rând cu ăia pe care odinioară
îi arătai cu degetul că ce ai dracului sunt cum de-or putea
să ignore să calce să scuipe să uite să ucidă să-şi tacă
mârşăviile tot nimicul

eroină a ta
îţi simţi bubele hidoase
copii dezgoliţi trăind cu spaima renegării
agăţându-se de o fiară ca de mater dolorosa
recunoscători înfrumuseţându-ţi diabolic chipul
chipul tău de zeiţă păgână
cu sfinţenie moştenit
de la trufaşele străbune
pe care fără să pregeţi în cuvânt de foc
îl vei lăsa moştenire.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă apropiasem de tine... 3

aşa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginaţie
fără pic de personalitate
spaţiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanţele cele mai reuşite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârşite...]

hipnotizată şi singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[şi la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârşea...
oraşul capitula... / nu înţelegeam
liniştea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş mai trezi din vis dacă asta nu m-ar elibera de egoism? Culmea, tocmai nenorocitul de gând care afirmă asta este apogeul egoismului şi a paranoiei lui "Eu ştiu". Oare chiar există pe suprafaţa întregului pământ vreo fiinţă umană care să îl fi pus cu Adevărat pe Dumnezeu pe primul loc şi nu pe spurcăciunea de gând din capul lui care se dă drept Dumnezeu, şi să poată afirma o astfel de trăsnaie? Pentru nenorocitul de gând dacă nu joci rolurile lui rătăcite, cum ar fi cel "mântuitor", de "părinte", DECI DACĂ ÎL PUI PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC TREBUIE SĂ FII TERIBIL DE EGOIST, nu-i aşa? Nu spune Hristos: "Cine vrea să mă urmeze să-şi lase familia (pentru că acolo nu-i decât frica gândului şi lupta de gherilă) şi să mă urmeze!" Aşadar, oare nu tocmai faptul că nu ştii cine şi ce eşti tu e tocmai apogeul egoismului? Pe asta gândul care vă hipnotizează, vă prosteşte nu o poate vedea, pentru că e atât de convins că rolurile lui separatiste şi pline de suferinţă sunt şi vin de la "Dumnezeu" că vă orbeşte şi pe voi ca să nu vedeţi că vin de la fricile lui cele mai abjecte toată ziua? De ce vrei să te chemi "om" şi mai ales de ce te crezi superior viermilor? Pentru că şi un vierme se reproduce dar nu scoate idioţenia că "E în numele lui Dumnezeu, sau că e lăsat de la Dumnezeu!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Dom' profesor, iar aţi întârziat...
Eugen: Ştiu.
Alex: Aţi avut cumva probleme cu reporterii? Vă trebuie cumva câţiva body-guarzi? Vă împrumutăm noi cu plăcere.
Eugen: Nu, n-am avut nici un fel de probleme, cu nimeni; doar cu domnul director... Adică, de fapt, cu Traian; să nu cumva să mă spuneţi că i-am zis altfel! Iar cu el am avut doar de pus la punct unele amănunte, legate, în principal, de misiunea voastră, deci, n-am nevoie de body-guarzi; tot vouă vă sunt mai de folos.
Alex: Noi ne-am lipsi cu drag de ei.
Eugen: O să vă lipsiţi; după 27 iunie.
Nistor: Mai e mult până atunci. Da' nu contează... Astăzi ce trebuie să facem; care e programul?
Eugen: Păi, să vedem... Încă n-am stabilit nimic concret pentru voi. De fapt, ia spuneţi ce-aţi făcut ieri, după plecarea mea?
Nistor: Bairam, dom' profesor; ce altceva?!
Eugen: Măi, fii serios!
Nistor: Bine... De fapt, am vizitat o mică parte din navă, dom' profesor. Şi le-am mai explicat câte ceva noilor noştri colegi.
Eugen: Aşa mai merge. Foarte bine. Presupun că n-aţi terminat cu întreaga navă.
Lucian: Nu, dom' profesor, n-am fi avut când.
Eugen: Atunci, cred că vă puteţi continua această activitate. Şi pentru asta, chiar n-aveţi nevoie de mine, deci, vă pot lăsa din nou singuri; vă descurcaţi voi. Dacă reuşesc, am să trec pe aici mai pe seară, dacă nu, ne vedem tocmai luni de dimineaţă, la 8.00.
Nistor: Dom' profesor, prea ne lăsaţi de capul nostru...
Eugen: Asta-i şi ideea; trebuie să vă obişnuiţi împreună, pentru că după 27 iunie chiar veţi rămâne singuri.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: A rămas să mă lămuriţi cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei şi-ţi pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcţie; nu m-ai dezamăgit deloc! Şi sper să nu mă dezamăgeşti nici acum, începând să-mi reproşezi că aş avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înţelegi şi să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influenţa cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituţii şi normal, pe tine te-aş fi susţinut, asta se ştie, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greşit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii şi trebuie să ştii că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toţi sunt conştienţi că te-aş fi ales pe tine. Reţine, deci; te-aş fi ales, nu doar te-aş fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenţi, iar decizia finală depindea în mare măsură şi de indicaţia computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcţie?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcţie: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeţi că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu ştiu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuşi poţi fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilităţi şi în general, de tine va depinde reuşita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei şti să te înţelegi cu colegii tăi; cu toţi, nu doar cu Alex şi cu Nis, care-ţi sunt prieteni apropiaţi. Ei sunt datori să-ţi dea ascultare, iar tu – cred că ştii foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ţi spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că ştiu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!