Daniela Luminița Teleoacă

Contaminare

timpul rarefiază
cuibul de rândunele
îmi spusese o voce din adâncuri
venise așa pe nepusă masă
cum cad toate trăsnetele –
aveam să aflu mai târziu

am fugit în centrul grădinii
acolo unde creștea invizibil
copacul cu genealogii

*
ne facem curaj intrăm
și în ziua aceasta
ignorăm visăm trecem
sub semnul accidentalului
[marile legi nu și-au spus deocamdată cuvântul!]
simulăm că ne pasă că recunoaștem
copacul pierdut în urmă cu o vară
și partea de suflet rămasă lui

ca în lumile copilăriei iremediabile
ne alegem vocala preferată
ne punem o dorință
învârtim sonorul spre muzică
acoperim golurile cu iarbă

! dar ploaia cade

această surpare interioară!

rămași dincolo ne privim mâinile
neștiind de cine să asculte
mimicile desprinse căutându-ne
în lipsa noastră

[și am vrea
să scurtăm scenariul...]

ne atingem de lucruri
le preluăm scamele și deschizăturile
ca pe niște ochi ai groazei sortiți
să capituleze în postura bătrânilor osteniți


*
în foișorul nostru scriem
despre timpul acesta traversându-ne
niciodată floarea n-a fost abstractă
nici pescărușul altfel decât în carne și oase
sângele alb ni s-a strecurat la propriu în vene
contaminându-ne nefigurat cu moarte

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecțiile dobândite
în existențe miniaturale

ne doare
nu știm să ducem
copacul la bun sfârșit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineața aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puțin-vis-de-copil
puțină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ține

prea departe îmi ești
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuți
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alți pași
sub acoperire de zăpadă
sau de pușcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îți țipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neștiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenușiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraș altfel ia în posesiune
sălbaticiții ochi pierduți în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legați la lumină
desculțați de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
și o să ne fie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Dumnezeu face Dragoste, nu sex

intru în dimineața aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desființez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

așadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... și Copacul...
pe noi înșine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
și pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

! în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credință închipuindu-și
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicții:
intrarea în Nimic!


*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârșesc înțelesuri
asemenea nesfârșirii genezelor

în fața ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în fața mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
țipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredința mușcăturii
nu șarpelui

din sângele propriu se va naște habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi frați și dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom așeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simți cum se înnoptează de dimineață
cum Dumnezeu este îndrăgostit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

La capăt

timpul a luat sfârșit
în această aglomerare
de sensuri
ființa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desființându-ne destinele
destinele și chipul

omul privește floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

și Dumnezeu

tace

înțelept

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Bilanț

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
și omul pe care nu l-am copilărit
preț de mai multe veșnicii

continuumul acesta în care am intrat
și am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
și ochii pierduți într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbușite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocația nimicului


[timpul intra în subtilități când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furișez]

în sfârșit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopții
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

și când am început să te iubesc... când te-am alungat
de față erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
și omul îndelungat așa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu


încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
și felul în care pot pronunța di/mi/nea/ță în mod diferit
ca și cum astfel mi-aș oferi argumentul
pentru viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruși
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorități
am rupt pânza aceea densă
întreținând iluzia continuității... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurențele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somații

mi-am spus:

spaima poate să mai aștepte
eventuale germinații estetice
într-un spațiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înțelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulți!
nu mă tem de însingurare!
am învățat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparențele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanțele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!


ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruși
această trezire la realitate când înțeleg
că orice moarte se declanșează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoștință de cauză optez

să mă doară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poeții

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
și-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieții
și floarea lui ofilită
și-au renăscut poeții
și-au murit într-o clipită
Restul n-au știu, nu i-au simțit
și i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeții au luat câte un cuțit
și-au închis rana înfiptă
și-au renăscut poeții
și-au vorbit cu pereții
și-au ajuns acolo jos
și-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de din Tulburările unei minți neclare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde începe dansul, unde se termină?

Nu mai numi această lume adorabilă, pentru că nu este.
Îi place să flirteze, e mai teatrală decât adierile vântului.
Geana fulgerului nu este nici bună, nici rea.
Copacul trăsnit arde ca o coloană de aur.
Ploile albastre se scurg direct lângă picioarele
albe-ale arborilor care-și deschid gurile însetate.
Oare nu vântul, răsucindu-se-n cercuri, a inventat dansul?
Oare florile n-au venit, cătinel, traversând Asia, apoi Europa,
pentru ca, în sfârșit, să strălucească acum
în grădina noastră?
Nu-i căuta acestei lumi o explicație, nici felul în care-a fost educată.
Când dervișul rotitor își începea piruetele, privea el în afara lui,
spre munții de granit cu capul în nori,
sau privea spre centrul a toate:
sămânța, oul, ideea,
care era și ea acolo,
minunată asemeni degetului mare
curbat și-atingând, cu gingășe, alt deget,
micuțul inel de logodn㠖
și-asta în vreme cel el se rotea,
un ulcior cu suflare
în praful grădinii!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Red Bird Paperback" de Mary Oliver este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 41.39 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, știi?
Simțea că vine iarna cu zâmbetul de ger
și suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost și... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalță spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

În decembrie se înserează prematur

iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheață sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

și ce dacă?!
ar putea striga pasărea
și ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămași
imaginației nostalgice
dau ocol silabelor răzlețite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu știm nici măcar
dacă boala noastră
se numește în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeții... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalți
ne acoperă pașii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea își însușește mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaților
dâra de lumină sporește singurătățile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Și razele fierbinți de soare
Presimt că viața se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Își face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

La douăzeci de ani dansăm în centrul universului. Le treizeci ne învârtim înăuntrul cercului. La cincizeci mergem pe circumferință, evitând să privim în afară sau înăuntru. Mai târziu nu mai contează, este privilegiul copiilor și al bătrânilor să fie invizibili.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Mă apropiasem de tine... 3

așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]

hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

În februarie ne dăm cu lupii

noaptea o să-ți pară stranie
necuvioase apucăturile ei: fată mare pe tușă adesea rămasă
numărând golurile din trotuar/ vidurile din inimă
dușmancă personală de moarte – țigancă fără de scrupule
prin dinți mult-prea-albi îți va trece neputințele
gigantica dependență de mine

cârduri de cocori vor duce în ochi supliciile trupului
toate grămezile acestea atât de facil accesibile puțind a hoit/ a ieșire-din-ceruri
porumbei parkinsonieni vor căra în oase sticle otravite cu petunii
florile mele de altădată strident oxidate în absențele tale
delirul acesta în care haotic suflete mor strangulate în sânge...
alte formule de duzină/ destinul peticit iară și iară cu încă o dâră groasă de gemete
și eu virgina/ (ne)dusa la biserici/ cu memorie de elefant și coapsă fină până la tine

nicio cosmogonie!
nimic să inspire penuria eului împresurat de dihănii
poate creanga aceasta rămasă dintr-o tristețe: să fi fost vară? să fi fost mine?
poate amprentele... poate podul silabelor onirice și foamea teribilă
a lupilor sfâșiindu-și burțile ca să nu ucidă


vei da să mă prinzi
străvezie și înaltă îți voi pierde (ne)înțelesurile
mă vei urî... poate îți vei înăbuși gândul

ca o uitare se va așterne lumea peste toate
nimeni nu va fi pedepsit/ nimeni ridicat la vreun rang de înger
vom păși amestecat/ hidosul personaj colectiv/ doar o iluzie?!

din când în când pasărea va întoarce capul
asemenea unui oracol va vesti
judecata cea de pe urmă

! mă vei striga

fiică a luminii obișnuită a răbda
deloc ușor dându-se capriciilor firii
voi fi oarbă și surdă... numai acoperită
de opacitatea constantă din tine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Sfârtecându-mă

acolo am simțit
un fel de pădure
și păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viață?!

fetiță încă am vrut să ajut iarba
să-și intre în memorie
visul meu de femeie măreață
o vreme să-l mai țină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
și cum habar n-am avut!

– pe schele niște poeți –

ignorând legile gravitației... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroșite în frică

și decorul acesta straniu – rodul imaginației ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor așezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuința constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înțelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârșit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am pășit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni și confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ținut singurătățile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu țipăt spre jos
toată aglomerația aceasta în măruntaiele mele făcându-și loc / revendicându-mă
pierzându-mi obișnuințele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viața

... aproape-o-pădure / păsări demente ieșinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Ascundeți timpul netrăit!

Ascundeți-mi oglinda și ceasul!
Nu vreau să privesc și să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca și o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Și ne trezim din nou,
Cu mintea și apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Așa cum ne-am și transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă și mâncare,
Și am gustat din tine, mușscând, prin primii pași...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Și din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu pași grăbiți, către sfârșit!
Trăiește-ți viața pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viață!
Căci doar ea va dăinui și te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viață!
Căci ea oferă, bune și rele...
Căci dulceața mierii fagurelui,
Fără înțepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceața strugurelui fără damful beției!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, pășim sfioși în viață,
Crezându-ne noi înșine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de ață...
Ața vieții noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... așa cum se cuvine!
Nu îți pot spune eu ție, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înșine trebuie să o trecem prin sita învățăturii.
Și să alegem doar ce-i frumos și bun!
Dar cine ne spune ce e frumos și bun? Asta ați înățat?
Este chiar creșterea, cultura ți ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim și când să murim!
Nu lăsați pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viața cu toate ale ei
Și am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiți și alegeți un drum!
Haideți să facem ca viața noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi și pentru cei din jurul nostru...

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îți faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu știi nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ți propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... să eviți înțepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenența la același regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]


să intri în ziua aceasta ca și cum ar fi a ta măcar parțial
să-ți permiti de pildă femeie cu frumusețe și ancoră
să prelungești timpul să poți scrie firesc despre
ca și cum chiar ar/ai exista


când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescărușului
alunecându-și cântecul de înțelesuri
spre închisorile dintr-un om

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sunt copacul iernii

Nu se mai repetă cântecele copilăriei
În corul școlii,
Cu ochii țintă la mîinile dirijorului
Și iubirea serbărilor care vor veni.
Timpul se încărca cu armonie,
Iar sufletul dădea pe dinafară din piept.
Ziua se însenina de mireasma lăuntricei bucurii,
Se limpezea apa în dorna de scăldat.

Nu mai sunt fetele care se îndrăgosteau
Fără să înțeleg pentru ce,
Nici hârjoneala permanentă cu ele.
S-au pierdut în trupul crescut prea devreme
Alungate pe căi răzlețe.
Sunt copacul iernii cu ramurile ninse.

Cu o mângâiere
Neobișnuit de firească
Pășesc pragul înțelepciunii
Și aștept...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Despărțindu-ne

macii mei și-au venit în fire
părintește mi-au iertat surghiunul
iubirea-cu-lămâie-și-sare
ca pe câmpii mi-au încredințat latențe
așteptând rodul imaginației bune

! și eu

desculță am alergat [un vechi obicei de-al meu!]
altfel invadată de roșu/ simțeam că frumusețea este
cu totul altceva decât prefabricatul anost de iluzie

o corabie și-a potrivit pânzele dincolo de naufragiu
întoarsă în mine nu s-a gândit copacul să mă acuze
de egoism... nici măcar de naivitate

rămâneau în urmă
inflorescențe strangulate în jurul eului meu
de nu cumva vor fi fost brațele tale... cândva
obsesiile.... boala de moarte... disoluția
atunci când mă sufocam și aveam nevoie vitală
de un organ special precum peștii de bronhii
să pot respira în teluricul tău
lumea aceea organică în care nu se prind aripi
și-n care trupuri se adună ca pentru reprezentație colectivă
simultan se înfruptă și gem: plăcerea își întinde cortul
spre stupefacția unui Dumnezeu abandonat pe tușă

diluată aș fi trecut și eu într-o entitate suspectă
confundându-se bunăoară cu ideea precară de anodin
temelia cavernelor tale lăsându-se-n jos... tot mai în jos
sub greutatea nimicului... cosmosul tău ca o grotă
cotropită de vacanțe și de motoare... de toate ierburile acelea
otrăvite purtându-și semințele în destinul evelor oarbe
pe care nicio divinitate n-ar mai putea să le îndrepte

nu se mai aud zgomote

îndepărtarea se produce continuu

până când din tine rămâne

minuscul semn de întrebare cedând

sub imperiul rezervației de lumină

în fapt habitatul specific al florilor mele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseși să te desparți
așa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ți pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îți răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumerești să mă aprobi
iară și iară s-o iau de la capăt

să-ți simt glasul pașii
să-i fac și pe ceilalți să creadă
fericiți să fie fără să fi văzut

să te aștept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid și-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăși de ea să o salvez


doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată și odată să piară
și atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Again

te privesc
dintr-o depărtare
posibil puțin altfel decât a altora

nu fac niciun efort
să te trec dincolo

simți
șarpele din tine
ferindu-se
de mușcătura mea

nu!
nu ai tu veșminte să te acoperi!
nici varianta minimală de asigurare
în caz de dezastru. în caz de mine.

*
ai ignorat constant
ai mizat
ai pus flori de plastic
ochi la ochi
punctul pe i
când toate punctele fuseseră de mult puse


**
iei una realitate
torni praf de pușcă praf de pulbere praf și pulbere
amesteci vorbe vorbe vorbe
la puterea a noua
dai o spoială dai două
treci sensul de partea ta

în felul tău
te ții după mine
n-ai înțeles nici acum
că drumul meu trece inexorabil
prin tâmpla cuvintelor
lasă prăpăd umple de sânge
nu cunoaște remușcarea
again... again... again
o ia de la capăt

și tu.

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook