Daniela Luminița Teleoacă

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecțiile dobândite
în existențe miniaturale

ne doare
nu știm să ducem
copacul la bun sfârșit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineața aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puțin-vis-de-copil
puțină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ține

prea departe îmi ești
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuți
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alți pași
sub acoperire de zăpadă
sau de pușcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îți țipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neștiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenușiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraș altfel ia în posesiune
sălbaticiții ochi pierduți în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legați la lumină
desculțați de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
și o să ne fie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Autosugestie hibernală 2

intru în clipa aceasta
musai trebuie să port
pantofi cu număr par
afectele altcuiva
masca de circumstanță
chiar dacă acum doare
chiar dacă acum țipă
o pasăre de care nimeni
nu-și mai aduce aminte

sunt o apă ce curge în sine
reciclându-și visele să nu moară
predându-se mai apoi total dezgolită
la apelul timpului

sunt o mână / una singură
în van căutându-și perechea
să împlinească preceptul biblic

sunt prea eu
sufăr de mine ca de o boală rară
nimeni nu mă identifică
în labirintul mult prea personalizat
al coconului propriu

fă ceva! fă cevaaaa!! – îmi strigă o literă
dă la maximum vocea exteriorului!

[pași / foșnete / uși trântite / mănușă uitată / stupoare / bătaie în geam.../ cade ceva... / ba nu... // puncte de vedere...]

badijonează plânsul acela
să se asemene unui cântec
până când... până când...
va începe să ningă peste realitate
estetic îmbrăcând-o în tabloul din care
cel mult va răzbate un semn de uimire
într-un iris

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Fidelitate

și totuși!
nu mă voi duce prea departe
de mine!

cireșul așa de impersonal pentru alții
rămâne-ncrustat intimității mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna ușor de purtat

fereastra închisă într-o lume
împuținându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmițată întâlnește timpul

chipul strămoșilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine

într-o doară îmi păcălesc spaima amiezii
cu albul cântecelor de rochia-rândunicii...
cu mireasma nepământească a măturiței-Maicii-Domnului:
eternele mele răgazuri în umbră-luminată-de-vie!

calul de lemn săvârșește călătoria
de-o parte și de alta a lumii

mirosul pielii bronzate cu-nisip-și-iarbă zdruncină acum-ul
tăcerea sălciilor maschează poematic
tristețea podului peste învolburare de gânduri

! nu știam că se numesc petunii
erau florile-prin-definiție!

SUNT!

crăpăturile cu secetă ale cândva-lacului
păstrează miracolul inimii în lăuntrul noroiului
în fapt bucata aceasta de rană... pe care într-un imbold
o iau și o înfăș în frunză curată de brusture

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.

Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!

Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cineva, ironic, spunea că adesea prudentul, departe de a-și continua destinul, moare strivit de el. Oare, acea tentativă de influențare a scurgerii timpului, face și ea parte din destin? Strivit de destin... Ca într-o celulă în care suntem liberi să alergăm, să gândim, să cântăm, să urlăm, să protestăm, să zburăm - der nu prea departe căci ne vom lovi de zăbrele și ne vom prăbuși în normalitate, pierzând totul. Deci, fiecare avem celula noastră proprie, spațiul precis delimitat. Ca un melc care-și duce casa cu sine, altfel va muri.

în Muntele și iubirea, I
Adăugat de Neron AurelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zile nedeslușite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenușiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar niște copaci cu ramuri
înlănțuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanță iubirile de ieri
cu greșelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colțul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedeslușite
și porțile albastre ale orașului,
când nu mai știam de unde începe
Paradisul
și până unde se termină
Pământul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune

Doamne,
Îți mulțumesc pur și simplu
pentru că exiști,
pentru că ești mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca ești mai subtil decât inima noastr㠖 prea nervoasă,
pentru că ești atât de aproape și atât de departe și în toate – altul,
pentru că ai fost zămislit și ești încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îți mulțumesc, Doamne, că ești tăcut.
Numai noi – erudiții analfabeți –
fără încetare pălăvrăgim.

rugăciune de , traducere de Dan Verona
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înțelegerea nu-mi mai este permisă demult
și înot în ape tulburi.

cu prea puțină bunăvoință mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbește
luându-și lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
și ne lasă
înțelepți la mal.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
ești mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din liniște nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâșie prezentul ce încape într-o sacoșă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naște din nou.

ți-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzația că orizontul e fără linie,
agonia așteptărilor nu există,
toți sfinții sunt la locul lor
și mâine vom închega o altă respirație
în timpul fără zăpadă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autoproclamat

împărat fără voia franței
dar făcând parte din ar
mata franceză
prea departe de toate prea
departe în africa
centrală a transformat
o republică în imperiu
probabil e mult probabil e puțin
și pentru bokassa cel iubit
de o soție din românia
venită la bangui
pentru o mină de diamante
adevărate nu false
un smintit mereu îndrăgostit
canibal și nu prea vinovat
ar fi bucătarul care a în
locuit carnea de vită

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pseudo

//
gaze lacrimogene pe străzi
compresoare care împing pământul cât mai adânc

cât mai departe de picioarele noastre

stăm în acest loc în care cerul are culoarea mierii
iar soarele își împrăștie razele sale de oțel

în mijlocul orașului nu se mai aude nimic
doar zbărnâitul surd al tristeții oamenilor

un sunet fin al stâlpilor de tensiune
ce ne ține pe toți legați

suntem cei care am ales moartea clinică pentru o zi

//
când ne vom trezi vom fi
legați la niște baterii minuscule ce ne vor dicta
pulsurile inimilor și mișcarea interioară a
organismelor noastre pline de hormoni ai fericirii

vom ști că am făcut alegerea corectă
pentru o zi am fost fericiți.

dar despre visele noastre nu ne va mai întreba nimeni, nimic.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Bilanț

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
și omul pe care nu l-am copilărit
preț de mai multe veșnicii

continuumul acesta în care am intrat
și am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
și ochii pierduți într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbușite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocația nimicului


[timpul intra în subtilități când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furișez]

în sfârșit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopții
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

și când am început să te iubesc... când te-am alungat
de față erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
și omul îndelungat așa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu


încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
și felul în care pot pronunța di/mi/nea/ță în mod diferit
ca și cum astfel mi-aș oferi argumentul
pentru viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa ne ducem noi viața mai departe. Oricât de profundă e pierderea pe care o suferim, oricât de important e lucrul care ni se interzice, chiar dacă suntem complet schimbați și nu ne-a mai rămas decât stratul fin de piele din exterior, reușim să ne ducem viața mai departe, în tăcere. Ne apropiem tot mai mult de sfârșitul timpului care ne-a fost dăruit și-l vedem cum rămâne în urma noastră.

în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Men Without Women: Stories Hardcover" de Haruki Murakami este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -106.99- 62.99 lei.

* * *

Aș pleca departe, departe de mine,
Ca să uit de lupta asta grea cu sine...
Aș fugi departe, de mine, departe,
Dar oriunde ajung, din mine-i o parte
Ce mă ține-n jug, condamnat la moarte!

poezie de din Reflecții
Adăugat de Carmen MargeanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Așadar, Întoarcerea la Liniște dizolvă tot ceea ce este între om și Liniște, pentru că această călătorie nu presupune dobândirea de noi informații sau acumularea de noi gânduri; călătoria de Întoarcere la Sine este o călătorie de eliberare, nu de încărcare. Liniștea nu îi aduce nimic omului, ci îl eliberează de tot zgomotul care îl ține departe de Ea. Iar asta este mai mult decât suficient, pentru că orice formă e deja perfectă, însă identificarea sa cu imperfecțiunea o ține departe de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Tocmai de aceea, Întoarcerea la Liniște, înseamnă Întoarcerea Acasă. Întoarcerea la Sine - la Unicul Sine - care Se manifestă prin diferite forme.

în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.

Nebunii

Prietene,
of nebunii de noi
prea cuminți
între toate visele
timpului neîntâmplat
între poeme
amintiri
dinspre viitorul prezent
din trecutul
nebunilor necuminți
ce-am fi fost
cândva
undeva...

Și nu prea mai e nevoie
în arșița asta
de cumințenie...
Prea agresivă
e viața
celor pentru care
băsmeam
amândoi
despre dragoste...

Prietene,
prea departe
îmi ești
de lacrimile
pe care doar tu
reușeai
să le aduni
în fântâni...

Și-am în ochi numai foc
printre răii cei buni...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Contaminare

timpul rarefiază
cuibul de rândunele
îmi spusese o voce din adâncuri
venise așa pe nepusă masă
cum cad toate trăsnetele –
aveam să aflu mai târziu

am fugit în centrul grădinii
acolo unde creștea invizibil
copacul cu genealogii

*
ne facem curaj intrăm
și în ziua aceasta
ignorăm visăm trecem
sub semnul accidentalului
[marile legi nu și-au spus deocamdată cuvântul!]
simulăm că ne pasă că recunoaștem
copacul pierdut în urmă cu o vară
și partea de suflet rămasă lui

ca în lumile copilăriei iremediabile
ne alegem vocala preferată
ne punem o dorință
învârtim sonorul spre muzică
acoperim golurile cu iarbă

! dar ploaia cade

această surpare interioară!

rămași dincolo ne privim mâinile
neștiind de cine să asculte
mimicile desprinse căutându-ne
în lipsa noastră

[și am vrea
să scurtăm scenariul...]

ne atingem de lucruri
le preluăm scamele și deschizăturile
ca pe niște ochi ai groazei sortiți
să capituleze în postura bătrânilor osteniți


*
în foișorul nostru scriem
despre timpul acesta traversându-ne
niciodată floarea n-a fost abstractă
nici pescărușul altfel decât în carne și oase
sângele alb ni s-a strecurat la propriu în vene
contaminându-ne nefigurat cu moarte

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agățate în cui
și stând liniștit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri și de
prea puține cuvinte
pe care le rostești
atunci când lumina îți pătrunde
până la oase
și te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îți accepți soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns și tăcut
departe de tine
gândul care te copleșește
îți dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Marica

Dimineața ori seara

Să fi fost doar chimie și doar ochii vinovați
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup și carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... și totuși
ceva de neînțeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ți-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta prețul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, prețu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare și nimic din ce ține
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârșitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greșesc ori mă-nșel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenți, ieri erai în brațele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci și asculți iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom și râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi și mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viață trecută!?

Noi doi, față în față, cred că și cuvântul și
lacrima ar îngheța, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieți, alege Tu, dimineața ori seara! miha

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăți mici de soare
se suprapun / dau naștere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

și nu știm ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spații uriașe / în largile spații corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca și când stau în fața unui pluton de execuție

iar gloanțele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în fața unui șemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îți dorești

când de fapt

peste tot sunt cadavre și cadavre / aici la marginea orașului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Declarație testamentară

De multe generații urâm continuu
La noi ura ține loc de icoane
Ne modelează și ne împlinește destinul
Ne ține adesea de sete și de foame.

Astfel ura a devenit un titlu de noblețe
De aceea am început să urâm de plăcere
Cu ură noi ne dăm dimineața binețe
Cu ură transformăm plăcerea în durere.

De aceea din ură ne-am născut
Să ducem ura pe mai departe
Din ură noi copii ne-am făcut
Ca moștenirea să nu se piardă-n parte.

Dacă noi nu am urî precum se crede
Ea s-ar împrăștia printre voi fără speranță
Dozele noastre obișnuite de ură, v-ar ucide
Iar viața voastră nu ar mai fi viață.

poezie de
Adăugat de Iustinian Gr. ZegreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook