Again

te privesc
dintr-o depărtare
posibil puţin altfel decât a altora

nu fac niciun efort
să te trec dincolo

simţi
şarpele din tine
ferindu-se
de muşcătura mea

nu!
nu ai tu veşminte să te acoperi!
nici varianta minimală de asigurare
în caz de dezastru. în caz de mine.

*
ai ignorat constant
ai mizat
ai pus flori de plastic
ochi la ochi
punctul pe i
când toate punctele fuseseră de mult puse

**
iei una realitate
torni praf de puşcă praf de pulbere praf şi pulbere
amesteci vorbe vorbe vorbe
la puterea a noua
dai o spoială dai două
treci sensul de partea ta

în felul tău
te ţii după mine
n-ai înţeles nici acum
că drumul meu trece inexorabil
prin tâmpla cuvintelor
lasă prăpăd umple de sânge
nu cunoaşte remuşcarea
again... again... again
o ia de la capăt

şi tu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf

Zile din praf
Le ducem in spate
Aripi de seraf
Ne-abat de pacate.

O noua bataie
De-aripi de seraf,
Ne umple de zoaie,
Ne-neaca in praf.

Va veni candva
Si vantul va sta
Frumosul perdaf
Din aripi de seraf
Va fi plin de praf.

poezie de Andrei Ghita (20 iulie 2007)
Adăugat de Andrei Ghita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vorbe?

Veneau cele două vorbe ascuţite de gură
planau şi se rupeau de-a limbii geamandură
ce vorbe dulci se-mpreunau sudate
ce mai dansau de guler spânzurate
Ce vorbe? Trăncănea prin sobă
a frigului înflăcărată robă!
Ce vorbe? Nesărate nuci scăldate
în sare se spărgeau în miez mirate
Ce vorbe? Sfârâia pe plită
o oală nespălată şi golită!
Ce vorbe? Întrebam la poartă
vecina ce de mult s-a dus... şi-i moartă!
Ce vorbe? Întreba în zare
poetul pe un înger... la plecare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit

Mi-am propus să uit de tine,
Însă tu nu mi-ai greşit,
M-am gândit c-ar fi mai bine,
Nu ştiu cum, doar am simţit...

Nu mi-ai spus nici vorbe grele,
Nu mi-ai spus nici vorbe dulci,
Dar visam să se-mplinească
Gânduri ce-ai şoptit atunci...

Nu mi-ai dat priviri de bine,
Însă nici priviri de rău,
Mi-as dori să îmi plimb ochii
O secunda-n gândul tău...

Nu m-ai lovit niciodată,
Dar nici nu m-ai mângâiat,
Mi-ai fost doar o simpla fată,
Ţi-am fost un simplu băiat?

Ori m-agăţ de-acele vorbe,
Ori tu încă simţi ceva,
Nu m-ai săruta pe buze
Dacă n-ai simţi ceva.

De-am fi puşi faţă în faţă,
N-ai putea mărturisi,
Sentimente, gânduri, vise,
Niciodată nu le-om şti.

Mi-am propus să uit de tine,
Pentru că nu am de-ales,
Ai fost mereu lângă mine,
Însă nu te-am înţeles..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anacronism romantic

Cum? Mai visezi şi-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândeşti şi-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunţat la ceasul de vis şi planuri seara,
Mai frunzăreşti în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi şi-acuma pe ţărmuri s-asculţi marea?
Acele-apusuri roşii şi-acum le mai priveşti?
Tot îţi mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îţi mai iei umbrela de soare când citeşti?

N-ai încă sensul morţii, nu simţi ce se petrece?
Nu vezi că viaţa fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Şi nu mai pot să umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!... mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeaşi ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopţii urcăm încet, pe brânci?

Tot mai păstrezi în glastră acele vechi garoafe?
Dar lucrurile mele? Tot le ai între fereşti?
Pe unde-au fost odată grădini acum praf e
Şi-azi nici o bucurie-n tristeţi nu mai găseşti.

Ne apropiem de toamnă cu fiecare seară
Şi-abia mai poate lampa răzbate până-n drum.
Mi-e frică lângă geamuri să mai privesc pe-afară
Şi teamă mi-e şi-n mine să mai privesc acum.

Şi totuşi tu, iubito, acolo în cămara
Cu flori demult uscate (dar pentru tine vii)
Visezi cu-nchise pleoape şi-acuma primăvara
Şi, cine ştie, poate şi-acuma îmi mai scrii...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, mereu vorbe

Singuri prin praful cuvintelor.
După colţ s-au ascuns
cei doi martori ai
spovedaniei noastre.
Altarul tace,
asumându-şi riscul unei aventuri.
Bat clopotele.
Într-o zi oarecare vântul se ţine
de mână cu ploaia,
trăsătură specifică
amorezilor de duzină.
Vorbe, mereu vorbe...
Celelalte griji
se caţără în copaci.
Am ascuns cei două mii de ani
încărcaţi de păcate...
A sosit momentul, Doamne!
Eu sunt pregătită.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus

praf de stele într-un plic
o să-l savurez târziu
în noaptea noastră
de iubit la infinit
o să fim fierbinţi
şi o să ne dăm cu praf
să sclipim în întuneric

mi-am pus praf de stele
în ochi să vezi că strălucesc
când te arunci în braţele mele
o să fiu luceafărul coborât
pentru tandra îmbrăţişare

mi-am pus praf de stele pisat
în gura care visează săruturi
când limba se plimbă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-a mai avut praf de puşcă, a făcut puşca praf.

antimetabolă aforistică de David Boia (14 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum treci acum

şi visul e-n ruine
te simţi bine
şi mă simt bine
trec apa zburând spre tine
şi e bine când te-ntorci la mine

nici nu mai sunt ruine
tu eşti stăpâna ambelor destine
ne este destul de bine
când simt dragostea-n mine

îţi jur iubire pe vecie
şi jur să plâng
când o să pleci de lângă mine
un pustnic o să ajung

treci prin vis din vis
în vis îmi vine
să te sărut dincolo de mirare
cu disperare revii în vis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

praf de puşcă

Praf de puşcă. Un mijloc folosit de naţiunile civilizate pentru reglementarea disputelor care ar putea deveni deranjante dacă ar fi lăsate în neregulă.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte inima ta...

Permanent îmi spui că sunt a ta
Şi mă răsfeţi cu vorbe înstelate.
Dar sub trista pulbere de stea
Mereu sunt prinsă în singurătate!

Cresc pe mine frunze de durere
Şi vântul muşcă din tulpina mea
Şi de-aş simţi o mică mângâiere
S-aştept o altă dată, aş putea!

Vine seara rece pe la geamuri
Şi toate-n cuibul lor se odihnesc;
Captivă sunt şi cu dorinţa-n hamuri
Pe triste ierburi ude mă trezesc.

Tăcerea sună dintr-un clopoţel
Cu glas de toamnă muribundă
Şi simt adânci dureri şi de oţel
În singurătatea mea profundă!

Mereu sunt prinsă în singurătate
Sub trista, recea, pulbere de stea,
Deşi m-alinţi cu vorbe înstelate
Şi permanent îmi spui că sunt a ta.

poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kantiene

Eu pentru Kant nici nu exist
dar nici el pentru mine.
El spune că mi s-a părut,
că eu nu sunt iar el există
acolo sub pământ.
Tot e iluzie susţine
deşi bătrânii zic
că tot... e praf şi pulbere
acolo în mormânt.
Îmi demonstrează că nu văd şi mi se pare
deşi nu-s orb sau surd
dar simt când mă atingi
şi existenţa-mi pare
sublimă pe pământ!
O simfonie minunată de-asculţi
e tot părere
iar spaţii, timpi încovrigaţi, spirale
preiau presentimente şi coşmaruri
în vise ascunse dincolo,
de mormânt!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul guraliv face şi el ceva: macină vorbe goale ce stârnesc mult praf.

aforism de Mihai Cucereavii (23 septembrie 1969)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nudism la tribună

E-un om politic pornograf
Şi-n toate spiciurile sale
Auditoriu-l face praf
Cu vorbe multe, toate... goale!

epigramă de Al.-Saşa Ştefan din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet drag

Noaptea eu am adunat
Praful din stele colorat
Eu ti-l dau de dimineaţă
Să îţi lumineze o viaţă

Sufletul cu tine mi-ai luat
Când de la mine ai plecat
Stai tristi singur in pustiu
De tine vreau eu ca sa stiu

Găsesti la tine-n buzunar
Praf de stele albastru clar
De spargi un bob de praf
Ajungi un cântec de taraf

Esti singur într-un pustiu
Aruncă praf de stele-n rău
Gândul te aduce în prag
Condus de sufletul cel drag

Îmbracă-mi sufletul in stele
Să pot să zbor si eu cu ele
Împrastie praful acum de zor
Caută lumina până nu mor

Zboară praf de stele colorat
Semn că sufletul ai eliberat
Simt imbrătisare si un sărut
Iubesc mai mult ca l-am ceput

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

patru copite înfig în asfalt
nedumerirea de tropot,
pereţi de beton
îi ceartă ecoul,
i-l izbesc în timpane.

un cal.
cu ani târâş după el,
trece pe lângă pomi de oraş,
singurătatea îi rătăceşte în ham
printre eşapamente.

trage după el în căruţă
plastic şi fier,
furtuna de praf lăsată de tinereţe
în urmă.

la oraş,
un cal bunic
cu noapte în ochi
trece prin zi ca prin moarte,
încet, înainte, continuu.

dumnezeu l-a uitat bătrân.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-ţi scriu

ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
cu miliardele de insecte învălmăşindu-mi fiinţa
până în punctul acela în care pot să-mi simt eliberarea
durerea insuportabilă trecându-mă pe lângă moarte
imortalizându-mă
mie pe mine aducându-mă
fără de pământ/ fără de carne/ fără de tine

în dimineaţa zăpezilor cu flori speriate
naiv îşi va ascunde cerul anxietăţile
de după nori albi/ de după stol de cuvinte
de nimeni vreodată dezlegate
urmând sensul exact

sentimentele vor prinde ţurţuri
voi fi Crăiasă a Gheţii
nu vei şti
cum se topesc iernile
în intimitatea castanie a femeii din mine
nici aburii de iasomie personalizată
în anotimpul acesta străin aruncat tuturor

fiarele pădurii îşi vor schimba habitudinile
un uriaş va da ceasuri înapoi
vor aprinde cărbuni spiriduşii
fereastra aceasta trimiţând
vis cosmic de muritoare de rând
către crugurile înaltului
o pană/ un trosnet în sobă/ privirea lărgită
prelungind clipa de-aici/ intrând-o în veşnicie

o să-ţi scriu
ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
poate o vei face cândva...

te vei întrista
dincolo de cuvinte
vei înţelege
cum eu pot fi
numai cu ideea
de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp trecut

Tresăream, când treceai pe alee şi ochii priveau
Ce femeie! Imi place.
Vorbeam despre tine cu prietenii mei, ascultau,
Dar acum să-mi dai pace!

Vrei să-mi spui multe, simţi ceva pentru mine.
Ce simţi? Nici nu ştii.
N-am timp eu de vorbe, de fapte, şi nici timp de tine
Să pleci. Inapoi să nu vii.

Nu-ţi mai uda ridurile, nu fac decât să se-adâncească.
Mai bine taci, cum şi eu am tăcut.
Tu vrei când te văd, să te-ating şi inima mea să dorească.
Te uită-n oglindă, ţi-e timpul trecut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine sunt aşa departe de mine 2

încerc să-mi amintesc copilăria
rochia şi floarea preferată
cum mă încruntam când nu-mi conveneau
lumina / mersul norilor / stările de fapt
dacă DA-N I E-LA se auzea măcar puţin altfel
decât restul grămezilor de daniele şi cum
eram cuminte / cum mă revoltam
dacă gerul mirosea a viu / a necunoscut / a dimineaţa aceea
în care am simţit drumul îndepărtându-se

încerc să pun un cuvânt în dreptul
primei emoţii adevărate / îmi vin
roiuri albastre / triburi gălăgioase / gânduri bezmetice
cerul căzut dedesubtul pădurii / acolo
strâmtoarea din pântecele mamelor
eu-altcineva adăpându-mă lacom
din privirea de plastic a unei păpuşi speriate
[poate că atunci demult o duruse / poate...
mai mult pe mine...?!
cât de repede am dat pagina?!]

– exist! –

în muşcătura timpului
aerul cauciucat
eşarfa ca o funie amăgindu-mă că nu vrea decât
să fim intime... şi... aşa-şi-pe-dincolo...
o las să mă înfăşoare / să mă strângă / să mă posede...
până când tristeţea cuiva cât o lume
şterge distanţa de mine

‹! eşti detaliul inofensiv / şifonat pe margini / înghesuit spre inimă!›

un petic turquoise se risipeşte în oasele ierbii

sunt goală-goală!!... şi nu ştiu de ruşine!!!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!