Sunt copacul iernii

Nu se mai repetă cântecele copilăriei
În corul şcolii,
Cu ochii ţintă la mîinile dirijorului
Şi iubirea serbărilor care vor veni.
Timpul se încărca cu armonie,
Iar sufletul dădea pe dinafară din piept.
Ziua se însenina de mireasma lăuntricei bucurii,
Se limpezea apa în dorna de scăldat.

Nu mai sunt fetele care se îndrăgosteau
Fără să înţeleg pentru ce,
Nici hârjoneala permanentă cu ele.
S-au pierdut în trupul crescut prea devreme
Alungate pe căi răzleţe.
Sunt copacul iernii cu ramurile ninse.

Cu o mângâiere
Neobişnuit de firească
Păşesc pragul înţelepciunii
Şi aştept...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezinhibat şi matur precoce

m-ai întors din drum când nu eram născut
să nu vin prea devreme
dar n-ai făcut nimic mai mult
pentru asta m-am pierdut în umbrele reci
şi de atunci încerc mereu să ies la suprafaţă
dezinhibat şi matur precoce

am crescut necunoscut în cetăţi străine
şi am dobândit calităţilor din hrisoavele vechi
în care cuvântul nu-i o vorbă
ci un început fără sfârşit
prin care alerg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold care vindecă răni

Tu ştii prea bine
în care sălaş o să locuieşti
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde

eu rămân cu sufletul împăcat
să aştept la fereastra nopţii deschisă

te păstrez stăpână a inimii
un imbold care vindecă răni
şi nu iese în afară
decât cu iubirea adusă în braţe
cu trupul subţire
şi arcul întins
peste pustiul vieţii nisipos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea înfige în mine tăişul luminii

La fel cu dulcele mierii, vâscos,
am tot dorit să-ţi gust pătimaş iubirea,
dar am rămas aşteptând într-o staţie nesigură
având la piept recele şarpelui puiandru.

Sângele meu se grăbea spre inima fierbinte
şi fără să-mi pierd cumpătul, îndrăzneala cuţitului,
trupul dădea pe dinafară nerăbdarea
cum ea mă purta prin gânduri ascunse.

Cine ar putea să-mi dezmierde sufletul
sub pecetea găsirii liniştii,
a respirului aromelor serii?

Noaptea înfige în mine tăişul luminii, sclipirea plină a lunii.
Ţesătura ruptă a întunericului
adaugă sosirii tale căldura căminului boem.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în pragul zilei norocoase

Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn,
pierduse trenul refuzului.
A început să mă privească dojenitor
şi s-a pierdut în amănunte
pe care nu le-am luat în seamă.

Devenise o redută de cucerit
fără să mă creadă un luptător,
trupul ei ca o liană se încolăcea după copac
avea o zbatere ce-o făcea fragilă şi unduitoare
ca un şarpe speriat.

Întunericul o îmbrăca în mărinimia nopţii,
s-a resemnat într-o căprioară şchioapă
ce săruta arma vânătorului.
Respira prin toată carnea dragostea,
se oprea la fiecare cuvânt
şi îl şoptea
cu buzele pline de plăcere,
zâmbetu-i încearca să spună şiret
că şi-n rău e un bine.

Sunt în pragul zilei norocoase,
lumina intră pe fereastră
cu darul
împlinirii plecat din sufletul ei
în povestea rămasă nespusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pragul singurătăţii

în preajmă ruine
timpul se clatină în părţi
într-un balans lipsit de remuşcări

pentru noi totul e o părere de rău
la pragul singurătăţii
rupe dintre noi vieţi
care ating sau nu ating cu sufletu cerul
şi se instalează deşertăciunea
mai penibilă decât destinul

plâng apoi
de nu mai am lacrimi
şi vorbele sunt de prisos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea care mă înfăşoară

Îmi trec multe gânduri prin minte,
puţine sunt cele care-mi dau repere imediate
şi doresc să le reţin.

Mă îmbrac în poezia lor şi aştept,
să înţeleg sensul pentru care mă lupt,
să capăt bucuria fiecărei zile şi nopţi
pe care timpul mi-o împrumută.

Dragostea care mă înfăşoară în fibre nevăzute
mă face să cânt ori să sufăr,
mă întoarce pe toate părţile cu gura arsă,
vine vara cireşelor amare şi a vişinelor acrişoare
şi alerg să le strâng
astfel contopesc vorbele în gesturi fără cuvinte
în dulcea iubire
pictată pe zidurile inimii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele iubirilor uitate

Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmaşii lor,
eu sunt un urmaş care lasă urmaşi
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.

Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieţii,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârşit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.

sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
şi uneori destinul mai joacă feste.

Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moşteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.

Lumina şi substanţa ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul şi sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
şi din adâncuri scot flăcări pe nări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prezent

De la naştere m-au lăsat să aştept
m-au învăţat să mă lupt cu timpul,
porţile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.

Sunt prezent
în toate întâmplările şi ele mă încearcă
şi chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.

Strig cu revoltă,
nimic nu mă opreşte în loc
şi nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu fără răni porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu fără răni porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sunt

Când n-am ştiut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
şi singur m-am zidit în cuvânt
aşa cum sunt
potrivit la toate cheile.

Cei care nu m-au iubit
n-au ştiut ce fac
şi nici n-au înţeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situaţiei
lipsiţi de intuiţie şi mai ales de idei.

Între mine şi ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbeşte să coboare mai devreme
şi ceaţa se ridică cu greu.

Ochiul nu mă înşală dar gura vorbeşte multe
şi mâinile ascultă de suflet
şi-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi sunt

Am fost întrebuinţat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii şi simţurile tocite.

Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieşi
sub pielea subţire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acţiona la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breşe cum apele după furtună
şi am fugit în alt univers îndepărtat.

Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învăţătură.

Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în dimineţile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
şi te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă uşor
şi nici nu înţeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulţimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
şi morţii îşi trimit blestemul
la momentul potrivit.

Îşi pun războaiele-n cărţi
şi cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor şterge şi urmele celor fără ţară,
noaptea în care intră
este una fără lună şi stele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri vechi, trăiri noi

noaptea e stăpânită de amintiri vechi
au adormit cu pătura trasă pe cap
şi cei care dorm alături
visează-n cuvinte sforăitoare

dimineaţa răsuflă uşurată pe prag
şi mă cheamă afară
cu ochii lipiţi de somnul greu
sunt rupt de orice înţelegere
şi mă culc la loc

nu mă pot desfăşura foarte devreme
sunt într-o transă a oboselii acumulate
sunt într-o alcătuire a ploilor scurte
după care căldura se ridică în aer
şi cu ochii încercănaţi
priveghez lumina strălucitoare
dar nu se clatină nimic

mi se uscă cuvintele de dor
pipăi cu degetele inimii iubirea
şi sângele tot mai subţire-n sunete
compune cântecul drag
pe buzele moi

în amiaza dragostei zălog
voi rămâne cu logosul umbros
să aprind tot ce ating
şi tu să arzi fără flacără vizibilă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate şi teamă

Într- o lume plină de neguri şi umbre
moartea se joacă de-a viaţa
şi când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deşertăciune.

Soarta cred că şi-a pierdut
sămânţa în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt şi pielea de lămâie,
fără multă aşteptare
primăvara din mine nu mai înmugureşte.

şi eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!