Contaminare
timpul rarefiază
cuibul de rândunele
îmi spusese o voce din adâncuri
venise așa pe nepusă masă
cum cad toate trăsnetele
aveam să aflu mai târziu
am fugit în centrul grădinii
acolo unde creștea invizibil
copacul cu genealogii
*
ne facem curaj intrăm
și în ziua aceasta
ignorăm visăm trecem
sub semnul accidentalului
[marile legi nu și-au spus deocamdată cuvântul!]
simulăm că ne pasă că recunoaștem
copacul pierdut în urmă cu o vară
și partea de suflet rămasă lui
ca în lumile copilăriei iremediabile
ne alegem vocala preferată
ne punem o dorință
învârtim sonorul spre muzică
acoperim golurile cu iarbă
! dar ploaia cade
această surpare interioară!
rămași dincolo ne privim mâinile
neștiind de cine să asculte
mimicile desprinse căutându-ne
în lipsa noastră
[și am vrea
să scurtăm scenariul...]
ne atingem de lucruri
le preluăm scamele și deschizăturile
ca pe niște ochi ai groazei sortiți
să capituleze în postura bătrânilor osteniți
*
în foișorul nostru scriem
despre timpul acesta traversându-ne
niciodată floarea n-a fost abstractă
nici pescărușul altfel decât în carne și oase
sângele alb ni s-a strecurat la propriu în vene
contaminându-ne nefigurat cu moarte
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre rândunele
- poezii despre ploaie
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre legi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.