Saxofonul
în sala plină cu regrete, pe scena-i goală de iluzii
un saxofon din operete smulgea când fibre când aluzii
plângeau viori anihilate, susurul sunetelor fine
din sine abdicau crispate nu strune-universuri line
iar când zâmbea și clarinetul cu colț de gură străvezie
finețea lor sorbea cu-ncetu- nu note- pură veșnicie...
poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2020)
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.