Poem otrăvit
călătorim prin vremi capricioase
și ne mutăm mereu în altă țară,
mâine suntem în alte sentimente,
decapitând teii lui eminescu,
sau spălând pietrele cu ploi acide,
dacă vine zăpada,
eu lâncezesc în patul pustiu
și mă bucur că a mai trecut o zi.
dimineața mă însoțește
o melancolie sfâșietoare
pentru că toată noaptea te-am visat
alunecând râzând
prin mâinile mele ca o viperă,
dealul acela alb
pe care noi îl suiam în fiecare sâmbătă
acum e rece si nepăstor,
s-a unit cu cerul cenușiu
într-o dulce incleștare,
topindu-se într-un timp de taină.
închiși într-un anotimp indecis,
călătorim prin vremi capricioase,
timp de pâră, plin de scârnave ocări
prădați de sfinți martiri cu moaștele de pigmei.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Mereu e o altă lume
mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează
o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar și iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă
pentru înalt visele mele sunt agățate de-o stâncă
și nu-mi văd nici mâinile
și nici dimineața prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
și câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos
adun bucățele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat
Te-am visat mai demult,
când încă ne căutam,
și fiecare iubea pe altcineva,
și între noi era o graniță pe care am învins-o într-un final.
Corpul tău nu era al tău,
era al altuia, și nici chipul,
dar te-am recunoscut în vis,
știam că ești tu,
cel pentru totdeauna,
trecut prin multi-galaxii și civilizații,
una mai teribila ca cealaltă,
cu lideri nebuni și zei pentru tot ce nu înțelegeau,
aveai aceeași tăcere și în mijlocul ei,
o inimă la fel de firavă,
un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.
Te-am visat mai demult și am plâns,
nu știam cum am să mă descurc
cu toată iubirea asta,
cum am să plătesc,
când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu
sau mult prea devreme
și vom trece unul pe lângă celălalt
ca doi străini într-o galerie de artă.
Și frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
și explozia ei nu a distrus nimic.
Explozia ei te-a adus pe tine.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea mea
tristețea mea umblă peste tot,
prin orașe de provincie
uitate de timp,
prin târguri și sate de munte,
prin munții cu creste cărunte,
prin constelații
pierdute în haos
și nu-și găsește repaus...
tristețea mea - floare de lotus,
tristețea mea
cu care mă pierd în azur,
tristețea mea-spânzurată prin vremi,
de ce nu mă lași,
de ce mă mai chemi?
tristețea mea - cerșetor zdrențuit,
ce umblă prin târguri
cu mâna întinsă,
cu ce se poate plăti darul tău
în ora flamingo, învinsă?
nuanța de scrum
a surâsului meu,
ne-ndeamnă să fim iar prieteni,
ne cheamă la umbra de cetini,
veșnicind,
logodiți în astral,
un blestem ancestral...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2008)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin infernul tău pustiu
toamnă, mă plimb ca o umbră
prin infernul tău pustiu,
te-aș omorî, toamna mea sumbră,
și te-aș băga într-un sicriu.
eu ți-aș cânta psalmii de ducă
în parcul plin de scânteieri,
ca șapte popi să te conducă
spre un final de nicăieri.
te-aș invita într-un pustiu
sub palidul argint de lună,
o criptă-adâncă și-un sicriu
și-urarea mea de moarte bună.
tot vii mereu la ușa mea
când seara greierii îmi cântă
și îmi șoptești romanța ta
de-mi tulburi liniștea mea sfântă.
când gândul meu pribeag adoarme
în mistica nemărginire,
mi-aș face rost de vreo trei arme
și te-aș ucide... din iubire...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin infernul tău pustiu
toamnă, mă plimb ca o umbră
prin infernul tău pustiu,
te-aș omorî, toamna mea sumbră,
și te-aș băga într-un sicriu.
eu ți-aș cânta psalmii de ducă
în parcul plin de scânteieri,
ca șapte popi să te conducă
spre un final de nicăieri.
te-aș invita într-un pustiu
sub palidul argint de lună,
o criptă-adâncă și-un sicriu
și-urarea mea de moarte bună.
tot vii mereu la ușa mea
când seara greierii îmi cântă
și îmi șoptești romanța ta
de-mi tulburi liniștea mea sfântă.
când gândul meu pribeag adoarme
în mistica nemărginire,
mi-aș face rost de vreo trei arme
și te-aș ucide... din iubire...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre ea umblăm fără odihnă
pe dealuri cu schelete uriașe
care-și scot degetele prin fumul
albastru de capul lor o fac
cerul se înverzește și nimeni
nu vede universul cum se strânge
sub zodii aliniate planetele
așteptă cititorul de oase ascunse
călătorim rupți de timp prin ceas
târziu pentru pământ la pas mergem
adunând gând cu gând într-un volum
prinzi din zbor o stea ce stă să cadă
o compătimești și sus ai vrea s-o urci
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainica regăsire
Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simțea vinovată,
împărțea întotdeauna păcatele pe culori
și ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
așa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ți iubirea.
Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.
Stăteai liniștită între cuvinte nespuse și fără gesturi,
ți-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că așa te credeai mai deosebită.
Când era să uit de tot ce mă răscolește adânc,
ai devenit mai aproape de orice așteptare
și ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.
Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înțelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrățișa lumina
și noi ne vom îmbrățișa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna Paștilor
Cea mai dulce bucurie dintre toate, o binecuvântare,
Este pacea, să strângi mâna vindecătoare,
De bunăvoie întinsă ție,
Spunând, "acum nu mai există decât iubire și lumină!"
Zorii primăverii mele au dispărut pentru totdeauna;
Închiși în ocna mormântului, prietenii mei cu țărâna-s una.
Ziua-i la chindie,
Într-un amurg sângeriu aștept noaptea ce va să vină.
Cutreier prin cimitir și scrutez intens
Pietrele și crucile, amurgul devine tot mai dens;
Și gravat pe fiecare
Cruce citesc același cuvânt: Pace.
Apoi, revenind la drum,
Mă-ndrept spre-alt țel, spiritul meu năzuind acum
Să urce la cer pe-o rază salvatoare,
Înainte ca doliul ziua să îmbrace.
Tu, singur-singurel, privești luceafărul de seară,
Surâzând cum am surâs și eu, și-asculți ca mine-odinioară
Cum răzbat gălăgios prin timp, ca o chemare,
Din puhoaiele de oameni ecouri de vrajbă, vântoase trecătoare.
Închiși în ocna mormântului, prietenii mei cu țărâna-s una.
Unii-mi erau ostili în zilele de demult, apuse una câte una
Pătrundă pacea Domnului în casă la fiecare,
Casă din care El a fost odată îmbrâncit afară!
poezie clasică de Erik Axel Karlfeldt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre Eminescu
Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuți spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiți bucăți și astăzi prin țărâna înghețată
Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-ați aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercați ca Eminescu să vă treceți fiecare
Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutați cusururi e iubire peste toate
Două țări și două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El și peste Ceilalți roi de flori să se aștearnă
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe unde treceam odată
pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
și locurile -n pustiu.
pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.
pe sub umbra de la tei
au crescut spini și ghizdei,
de când așteptam să vie
mândra mea pe la chindie.
timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.
apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
și pe vale și la munte.
alte vremi, aceeași roată,
și din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.
vin toamne și primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.
pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul și visul...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă trezesc dimineața
mă trezesc dimineața cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina și mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd țara în ochii lui luciferici
care se hrănește cu speranțe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absența
pentru a o sfinți cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea și stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
și în ce ținuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absență sură
răspândită printre lucruri.
a plecat și eminescu în călătoria lui
ca acel om din tinerețe fără bătrânețe
și viață fără de moarte
să caute taina dorului printre stele.
călătorește luceafărul noapte de noapte
prin spațiile interastrale,
caută speranța și dorul și țara lui,
noi nu mai avem țară, eminescule,
fiii noștri s-au mutat în alte spații,
noi trăim de azi pe mâine, numărând zilele,
ascultând foșnetul frunzelor uscate
bătute de vântul toamnei.
țara noastră s-a mutat în suflete, eminescule...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am visat...
te-am visat, mândro, visat
că eram la noi în sat
te culcam pe mâna stângă
că dreapta mi-era nătângă.
te culcam pe iarba verde,
unde dorul ni se pierde,
ce iubire, ce tăcere
ce dulceață de muiere...
eu puțin aerian,
nu te văzusem de-un an,
pe fundal de cer albastru,
mi-ai căzut precum un astru.
ce incest, frumos, prea cast,
în acel albastru vast,
tu din ochi mă sorbi, mă sorbi,
în timp ce noi eram doi orbi.
cănd o fi să fii fiind,
să mă-nveti cum sânt murind
în acest strigăt de iubire
să nu mă scoți și tu din fire.
să nu mă dai pe ușă-afară
că te-am iubit și eu o vară
și când o fi să-mi fie rău,
să mă agăți de șoldul tău.
cu trupul meu uracat pe cruce,
să fiu acela care-ți duce
păcatele la cerul sur
că n-ai avut niciun cusur.
cu ochii tăi închiși, enormi,
privesc la tine cum mai dormi,
iar eu din cer îți dau semnale
privind la corpul dumitale.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini
Străini suntem la noi în țară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini și pe afară
Ca într-un cântec de baladă
Străini suntem și între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar și nostimi
Străini suntem debusolați
Pe drumul vieții pe trasee
Suntem străini și printre frați
Aicea prin Calea Lactee
Străini suntem din tată-n fiu
Căci așa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Și foarte schimbători cu firea
Străini suntem de când ne știm
Aici și-n alte universuri
Suntem străini și când iubim
În rime albe sau în versuri.
poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Culeg si ploi și vremi cu soare..
Prin sita sufletului meu cern dimineți cu dor..
și nopți fără de stele..
Și poezie cern.. si nepăsare..
și Cer, dar și țărână cern..
și câte lacrimi, câte resemnari...
si crucea. i tot mai grea, Cuvinte,
Dureri fără de margini cânt..
sub zgura lumii aripile. s frânte...
Și scriu pe Cer o ruga.. si. ncă una...
și lacrimile dor in mine toate,
Si. alerg cu doruri și dureri in spate..
Dar simt cum cresc in mine,
tainic, drumuri de lumină..
si alte aripi, aripi de iubire...
fiori de har și muguri de. mplinire
Si. i scrijelit acum in mine.. un fir de dor,
un dor nemărginit de tine..
un dor ce. l ingropasem cuminte
intre altare..
si. un timp ce parca. a fost rupt și din calendare..
Dar e al meu acum..
Esti cel strigat in ruga..
Și. acum e timp de leagăn după. o lungă truda..
.. iubirii cântec vreau sa. i fiu..
in murmur heruvimic sa. ti port și ție pașii..
în miez de noapte.. și la ceas de zi...
Cern ploi și vremi... și dorurile toate..
Iubire cernem.. și. asteptari târzii...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu
corpul meu e un templu în care intru
dimineața la amiază și seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual și
îl practic în spațiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu
nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie și pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în liniște
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viața înspre o altă viață
în momentul de față
sunt o secvență sau orice altă mișcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum de epocă
Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanțe, din frumuseți îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru și veșnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viața... cu-aceiași timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-și n-are duplicat.
Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinerețe,
Un vechi parfum, stors din dorințe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopți topite-n patimi, de nopți cu nuferi de noblețe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzlețe prin istorii.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopți cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanțe vechi ce le ascult.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jerfa
Nu există biserică în care să nu fi căzut în genunchi,
cerul să nu se fi adunat în ochii mei
ca în fundul paharului gol din mîna celui care toată viața a șters
ferestrele bodegilor
până le-a făcut icoane la care să se închine
dragostea mea galbenă ca toamna
când intru sub cearșafuri ca pământul sub zăpezi
și te rog, învelește-mă,
dezvelește-mă,
fă-mă pernă sub capul tău plin de gărgăunii pe care nu i-am
strivit la timp,
nu există secundă din zi în care să nu mă fi salvat
de la înec se sub lacrimi
așa cum fac drumeții în mijlocul vârtejului când capul se face
elice
și se urcă la cer
fir de praf într-o galaxie a nimănuilor,
dragostea mea verde ca busuiocul
când ies noaptea în lume și se face lumină la fiecare fereastră
din cer
la care bat
și tu nu-mi răspunzi,
primește-mă,
alungă-mă
dar să știu că mânuța ta face semn de sabie peste țeasta mea
suferindă
ca o gutuie într-un raft plin de morminte
putrezind ca lumina în seul rânced,
ca un licurici sub brazda de fân,
nu există piatră pe care călcând-o să nu fi gemut de durere
ca în vene sângele miruit
prin biserici de paharele din care am plecat singur
așa cum face lumea după ce i se termină sufletul
alb ca dragostea mea
când înflorește în pruni și se aprinde în alambicurile din care
doar cel mort nu-l poate îmbia pe cel viu
să guste din
dragostea mea căzută-n genunchi în toate bisericile
prin care te-am căutat și nu te-am găsit-
cerul, un pustiu în care nisipul se ascunde-n nisip...
poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeților botoșăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Karmă...
Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...
Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri și de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...
Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune și respect...
Ți-am zis tot ce-am știut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...
Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieții trist tumult
O oază liniștii s-aflăm...
Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...
De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-așa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...
Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Și-n orice chip ne completăm,
Așa deplin, așa curând...
Da, cred că nu ai spus greșit,
Că "ne-am știut" fără să știm...
Că-n altă viață ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...
Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Și-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...
Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Și-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...
Vom fi sortiți să ne iubim
Și-n alte vieți, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...
poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mâinile-mi sunt reci
sufletul se hrănește prin tine
tăcerea cântă o melodie fără sfârșit
plângând până vine dimineața
Lasă apa să curgă, femeie
golește pietrele
umple-mi plămânii cu focul iubirii
Într-un labirint de sentimente
se așterne un nou început
prin nuanțele zilelor îndepărtate
învelim ecourile
în mantia somnului de dup-amiază..
poezie de Lucian Domșa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisori imaginare
Ți-am scris scrisori, ca-n vremi de altă dată,
Ca o domniță-îndrăgostită-ntr-un castel,
Și așteptam așa emoționată
Răspuns, prin voiajorul porumbel.
Ți-am scris ades poeme de iubire
Și am visat o dragoste curată,
Cu cavaleri, domnite si turnire,
Dar n-ai citit poemul niciodată
M-am adaptat, cum fu-se cu putință
Și mi-am trimis scrisorile-n eter,
Chiar de-s in jean, s eu am rămas domniță,
Dar tu-n costum, tu nu ești cavaler.
Mai scriu și-acum, din când în când, poeme,
Dar nu-ți mai scriu de mult scrisori,
Te-am rătăcit pe undeva, prin vreme,
Prin timp, ca porumbeii voiajori.
Te-am rătăcit pe-o insula pustie,
Din versul meu de mult te-am exilat,
Nu îmi ești muză-n nicio poezie,
Erai imaginar, cumva te-am inventat.
Ți-am dat valoarea omului iubit,
Te-am pus in versurile mele si-n povești,
Asa cum mi-am imaginat te-am născocit,
Iar de exiști, habar n-am cine ești.
20.02.2021
Flori M. Flori (Florentina Mitrică
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!