Slujitorul ținutului

Poetul intră în altar
de la jumătatea distanței
diavolul se potrivește cu mantia stacojie
respectuos
Dumnezeu așteaptă dintr-un nor de hârtie
supus greșelii
mă ridic la ambele imnuri

cărăbușii de aur inspiră ploaia să lovească târziu
cât am iubit o străină pământul m-a spus
primului străin venit
să dărâme ușorii

iubirea se ține dreaptă în zăduful zilei
precum carnea mea tare
dacă nu o să primești scrisori să nu-ți fie teamă
înseamnă că timpul
a fost mai puternic

doamna de argint îmi bântuie casa
rinichii și inima
călăresc împreună
să coste oricât
cuvântul ce însoțește aburul promis să fie trup
până când moartea va despărți
uscatul de ape
limba de minte
buzele de șoapte
e absorbit de mândrie

din bucatele fine trag chibritul mai lung
decât focul ținut între pietre
mă simt împărat în hainele luate de-acasă
pe vremea când fiecare făcea după cum credea că e drept
înaintea Lui
am pretins două mulsori și un tuns de mioare
să dau curs amenințărilor firii

pe cine să ucid mai întâi
pe cel care crede în spectacolul lumii
sau pe cel ce- mi umple paharul
prințul de spade.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Eu și bucata mea de pământ

ridic ochii spre ceva care îmi trece deasupra capului
păsările
nu le pot opri
dar cuib niciodată

am reflexe de om neînvățat să iubească
o femeie ca tine
singuratică
în curtea unei biserici unde cresc ciuperci după ploaie
pui hârtie în geam să nu mă vadă lumina zilei
sau vreun sfânt gelos pe faptul că mereu
cunoștința îngâmfă

mergeam la săniuș
din vârful măgurii mă urmăreau lupii
chiuiam de li se oprea inima
învățătoarei
și tuturor celor care m-au lăsat singur

așteptam vești de acasă
cu mânecile prea scurte de cât am cărat apă la morți
să mergi cu gânduri neîncepute altfel
pământul nu ține cont

brusc ninsoarea s-a stins
am găsit două mâini de-ale celor care scăpaseră
de mânia lui Cain
muma mi-a spus cu limbă de moarte
pe vremea mea nu se făcea școală
am două clase
dar am trăit și așa

mie îmi scăpase o lacrimă după timpul pierdut
lumea chemase deja preotul
îi ziceam spaniolul
nu știu de ce dar așa mi-a venit
m-a ciupit de obraz
vrei să-ți visezi soarta?
îmbracă acest costum din fir de neghină și cere ce vrei
apoi a plecat stârnind mușchiul unui copac
ce ardea
singur

dimineața mă uit în oglindă
niciun semn
din acel timp al răului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimicuri înșelătoare

în spatele casei
muzica unei ștreașini mi se pare firească
noaptea aș fi ipocrit să nu spun cât mă sperie
distanța până la ziua de mâine
înseamnă atât de puțin să merg pe picioare

focul se stinge treptat convins că adorm
luna în casa a v-a înseamnă tuberculoză
cu masca pe față o floare cere să bea din același pahar
după mine

pot suporta alarma unei mașini
ca un plâns de copil când îi cresc dinții
important este ca durerea să nu ajungă la măduvă
cred că natura va face dreptate

în timpul acela mă numeai fericit
puțini dintre cei cu care împărțeam
aveau să mă caute
lumea ne făcea supuși influenței lui venus
o dată în plus demonstram că ne-am civilizat la-ntâmplare
zorii umblau prin locurile bântuite
dintr-un vis pe care nu mi-l aminteam până
la împlinirea lui

ca leprosul atins prima oară de-un om
iubirea mea dorea să sufere totul
am jurat să nu râd în timpul sabatului
vântul plimba un ziar de pe-o stradă pe alta

mă rodea și invidia

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Momentul când macii surprind prin tăcere

de parcă eliberarea ar emite un sunet
străin nouă,
celor cu mai puține șanse decât lumea
de sulf,
o mână plină de vene decupa din coaja copacilor
soarele stors de căldură.

nopțile înseamnau tăceri prelungite,
boncănind precum cerbii la verdele primăvăratec,
în mintea mea focul trebuia să alunge
un demon.
mă ghemuiam între sânii tăi și cana de ceai,
în loc de medicament,
prin aburul violet simțeam forma de lapte a unui sărut
ce nu se îndura să respire.

prin noi curentul electric își desăvârșea alchimia,
celulele stem se împerecheau într-o joacă
de-a mama și tata.
pornind de la naștere,
am vrut să-mi încep ziua cu tine,
oricare ne-ar fi religia.

îmi luai capul în mâini
precum carnea slăbită de febră,
dorul dureros la atingerea limbii
mă făcea să iubesc partea umană a morții -
momentul subtil al creației.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră și am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau vești și doruri și numele tău
pe aripi
și mă durea și plângeam
și desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
și zidul în loc să se îngroașe
parcă se subția
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine și toată ura mea
cu înverșunare nebună
până când s-a ros toată carnea
și oasele degetelor
roase și ele de zid
au fost luate de vânt și răspândite în zare
și ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toți fluturii
și vântul l-am ucis
am blestemat toți sfinții
și lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
și iar te auzeam în sânge
și cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
și tot așa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muțit

am și murit puțin
dar tu, tu muriseși demult, tare demult
și moartea mea străină și moartea ta durut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un lung ianuarie neprihănit

În trupul meu, lutul se ivește mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o față ce și-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poți cunoaște atât de mult pe cât sufletul tău și-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
să închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniți,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.

Și noi ne adunăm și ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieții. Pe unde am umblat
ca niște roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viața așezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci ești prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere să arunce țărâna în groapă și să-și despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna și păpădiile coapte
rămân dezgolite.

Și-mi simt sufletul cum se răspândește
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

poezie de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Beautiful music piano

de obicei când beau nu mă opresc
la nicio femeie
mama îmi pune gheață pe frunte
sunt sigur că mor
trece cu jarul deasupra palidei mele priviri
pe care o schimb cu cine se nimerește să-mi țină loc de iubită
noaptea se învârte odată cu limbile ceasului
las' că ți-a fost și mai bine

nimeni nu-ți poate lua locul
în inima mea sunt multe feluri de animale ce reprezintă
plăcerea lumii de a întoarce lucrurile
bună seara iubito
ce otravă mi-a pregătit bijutierul curții regale
dacă mă văd mai frumos decât răsăritul din baltă
cu părul plin de nisip
cu degetele subțiate de obiceiul de a fura zâmbete
și de ce azi mă încearcă o nostalgie soră cu epilepsia

cât timp pot să iubesc nu cred în miracole
viața mă scoate din minți
precum un câmp de luptă împrejmuit de sârmă ghimpată
o pasăre învățată cu oameni îmi cere mărunt
să-și cumpere loc deasupra capului meu
mi-e teamă
nu cumva să crească pomul din care
Dumnezeu ar vrea să mănânce

la fel ca diavolul ascult muzică bună

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

No man's land

când nimeni nu face lumină
îmi pipăi inima
târât în abis de senzualitatea femeii pe care mi-am luat-o
trăiesc un jaf deși casa de marcat pare intactă
când banii sunt puțini și fără prestanță
precum în Țara Făgăduinței
luna se înalță sofisticată de ritualul voodoo
din noaptea trecută
între noi vin oameni care se ascund
aleg iubirea în loc să fiu furios
beau greutatea mea pentru a scăpa de urmări
cu atâtea mașini pe metru pătrat și soarele la cel mai scăzut nivel
viitorul devine capcană
urc scările cu statutul partidului în loc de mâna curentă
pe fruntea sfântului din Assisi scrie
din toate florile din lume
ne temem să fim văzuți împreună
când cuvintele lipsesc muzica învinge obsesia
unei fugi disperate cauzate de vinovăție
lucruri de care glanda pituitară nu ține cont
sunt cel mai pregătit să păstrez un secret
pentru fiecare din noi pornește un înger călare
rămâne întrebarea
pe cine dăm vina
în loc Cristos

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și vine o zi

când fiecare dintre cunoscuți are un prieten
convins că poveștile unesc oamenii
cu o singură condiție
să fie
adevărate
când se înmulțesc bogățiile se înmulțesc și cei care
le mănâncă

iubirea zdrobește cireșe în pavilionul urechii
sunetele ating înălțimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec

stelele îmi arată direcția opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simțeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur

încerc să nu observ câte are să-mi reproșeze viața
pentru că sunt mai iubit decât primul Adam
obiceiul de a ține minte tot mă împovărează

în fiecare duminică mă duci să văd morți
mă bucur că nu sunt ai mei dar mirosul de busuioc
mă umilește încât
urăsc florile primăvara și tot ce mai are verde
moartea sub unghii

îmi place să beau dar nu cum beau pământenii de parcă
nu ar avea pic de respect față de sânge
între sânii unei femei dacă rămâne un punct cald
poți fi sigur că ai lăsat-o în viață deși plăcerea o face să-și țină respirația
un timp
asta dacă știi să iubești
altfel ești ca poeții care scriu despre ceea ce nu pot face
indiferent că te cheamă Paul Emil sau
majoritatea celor care atunci când înțeleg
inima
li se oprește

nimic nu împlinește mai mult decât întoarcerea la cele spirituale
a unui trup furios pe trecut
în plină descompunere
mi-am găsit pomul cunoștinței binelui&răului
ca pe un vechi prieten și bun

mi-a răspuns lovindu-mă peste picioare
eu ascultam așteptând să treacă furtuna
convins că dragostea mea îi va grăbi moartea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un fel de a iubi

făcea ca genele noastre să se combine minunat
precum nașterea unei vieți cu destinul
la mâna timpului
ce voia să-și recâștige domeniul

ploile repezi vegheau între progres și sălbăticie
așa după cum obișnuia ghinionul să se țină scai
de coada celor șapte ani
fără pâine

pentru noi moartea rămânea un străin cu haine frumoase și moi
din orașul râvnit de primii părinți
de pe ambele maluri

cu privirea mereu înainte
după obiceiul de a citi măruntaiele unui vișin sălbatic
m-am așezat singur pe tron
simțeam în mulțimea poftelor dorința de intimidare
dar ca un om ce nu se sperie lesne m-am lăsat purtat
pe brațele furiei
soarta - dansatoare ieșind dintr-un tort
rafinat
m-a învățat gustul minții învățate
să cearnă

vinul care ne-a făcut amanți nu se va acri niciodată
indiferent de schimbarea polilor sau topirea calotei ghețare
niciun cap nu rămâne la locul lui
când e vorba de dragoste

nopțile lungi fac diferența

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chiar și iubirea poate să ucidă

Chiar și iubirea poate să ucidă,
Când se supune prețului de cost
Și dovedește astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă și rigidă,
Când e constrânsă viața să decidă
Între minuni și pământescul rost.

Să tremuri fără somn și-n așteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Și disperarea bântuie mai tare,

Fără să știi nimic despre cel drag,
Dar să cunoști cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Metalurgie

precum un simbol de pe clădiri
din secolul optsprezece
m-am lăsat atras de farmecul vechiului
mai mult decât lumea reală
trupul avea alt punct de vedere
trandafirii cu exploziile lor controlate

dedesubt exista un spațiu
pentru emoții puternice
pe una din laturi scria
hainele de vară ale lui mary

după ce mi-au spus că ai murit primul lucru a fost
să întreb
dacă pot să-ți vorbesc
și totuși nu era vorba despre un joc sau vreun medium
doar un spirit puțin mai deschis
la nou
între cer și grămada de frunze arse
dezvelea statuia primului atom frate cu mine
sărind peste epoci
răul avea urme de fier sub unghii sunetul se amesteca
printre lucruri
de folos generațiilor următoare
mi-ar plăcea să las ceva de zece ori mai puternic decât fragmentul
ieșit prin coaja copacului de pâine

mă plimbam cu buricele pe rama ferestrei ce da
spre locul unde fiul Omului cina cu niște tipi ce păreau
cerșetori înainte de momentul când vocea lui m-a oprit:
prietene,
fă-o repede!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frank Slade:. Ooo, dar încă pot să îi mai simt mirosul. (Inspiră puternic.) Femeile! Ce poți să zici? Cine le-a făcut? Dumnezeu a fost probabil un geniu. Părul... Se spune că părul e totul, să știi. Ți-ai îngropat vreodată fața într-o mare de bucle... și să vrei să dormi pentru totdeauna? Sau buzele... când le-au atins pe ale tale, au fost... ca prima sorbitură dintr-un vin... după ce tocmai ai traversat deșertul. Și sânii. Hoo-ah! Mari sau mici, cu sfârcuri ațintite către tine ca niște proiectoare secrete. Mmmmm. Și picioarele. Nu îmi pasă dacă sunt precum coloanele grecești... sau ca niște picioare ale unui pian Steinway de mâna a doua. Ceea ce e între ele... un pașaport către Rai. Trebuie să beau ceva. Da, domnule Simms, numai două silabe merită auzite pe lumea asta și anume: vagin. Hah! Mă asculți, fiule? Îți dau sfaturi prețioase aici.

replici din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Gorneanu (Voicu) MadalinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octavian Paler

Focul

Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranță,
să-și lumineze mâinile
și teama de el.
Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenușii,
când vulturii coboară în noi
și ne temem.

poezie celebră de din Poeme (2008)
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Michelle Rosenberg
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Când ne vom despărți

(poem cu hopuri)


Când ne vom despărți
Aș vrea să plouă...
Știu, sună a clișeu
Dar cine e regina roșie peste clișee?
Eu.
Când ne vom despărți
Vreau să ne ia o săptămână, două, trei
Să aibă timp pisica
Să facă pipi în papucii tăi.
Că dacă nu-ți rămâne din mine
Mai Nimic
Măcar să porți cu tine
Un damf de pipi de pisic.
Să-ți fac atunci o traistă cu blesteme
Ți-aș cam face
Cu toate nopțile în care
Te-am așteptat pe ace.
Dar hai, să nu imaginăm o despărțire tristă
Mai bine o șuetă, o trecere-n revistă
Să bem niște coniac aproape împuțit,
să ne-amintim, în fine, cu ce scop ne-am iubit.

Am fost mai buni, mai limpezi
Mai păpădii, mai miere
Am fost o simplă carne
Nălțarea în cădere.
Ne-am spus din ce în ce mai multe-n mai puțin
Am fost o slugă poate, poate ai fost stăpân.
Unul pe celălalt ne-am tot imaginat
Copii, adulți, ne-am tot jucat...
Ne-am tot jucat
De-a viața.
Eeeei, ce să mai vorbim
Când ne vom despărți
N-aș vrea să ne urâm.

M-am dezmeticit de-odată
Și m-am întrebat: cum e posibil ca totul să fi fost creat
Din iubire.
Iar noi să tot vorbim de despărțire?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casa soarelui

ninge atât de frumos,
încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.

după somnul ce-a ținut luni întregi,
credeam că înnebunesc
precum cei mai buni dintre oameni.

doctorul îmi arată un punct: definește
normalul,
după mintea mea,
în mâini potrivite
lutul ia forme umane.

am văzut munți de pământ scoși
din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet
se rugau pentru blândețe și apă,

din tăișul cuvintelor, mi-am făcut coarne de plug
în apărarea iubirii.

bunicul,
din ce în ce mai puțin,
stătea pe un pat lângă sobă,
îi curgea dintr-un picior, bunica plecase,
mama năștea și nu voia singură,
privea către ușă,
din pântecul ei am promis să nu uit
moartea în locul
plin
de lumină,

încercam să-l trezesc
ca pe un om pe care nu-l poți atinge
cu mâna.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Momente de mijloc

așa începuse sfârșitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacție lumea înainte de 11 septembrie

cei mai mulți dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorința de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forța
să neg existența răului din momentul plăcerii

mă entuziasma fiecare dimineață
singur
îmi aparțineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceață
de vișine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea față de semeni atât de instinctivă
încât
refuza întrebarea de ce noaptea -
un fel de legătură cu Universul
subliminală
subtilă
recunoștința mea că
moartea însemna o frumoasă lecție
de dragoste făcea
limba în care mi-era dor să-mi schimbe gândirea

adormeam la volan

mă salva sunetul unor pagini întoarse
atât cât să-mi dau seama
cât este spațiu negativ și cât reprezintă viitorul
de neoprit precum poezia mea sau restul lucrurilor
împărtășite lumii
urma să i se întâmple ceva mai presus de divin -
un fel de fior primordial pledând vinovat

mă va transforma într-un nor pe care oricine îl va putea
împinge cu mâna.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
Nici nu-s o pietricică purtată de șuvoi.
Din vremea copilărie
O dorință-n mine încolțea
Să cunosc pământul însorit din Italia,
Din când în când o voce-mi șoptea.
Iată-mă acuma aici, visul e devenit aievea.
E poate destinul ce lucrează prin noi
Căci teleghidați uneori,
Cu nesaț urmărim o stea.
Stau bine aicea!
Dragostea în casa mea a revenit
Într-un singur inel două vieți a unit.
O nouă țară cu-al său popor m-a adotoptat
Iubire, respect și bucurie mi-a dat.
Casa mea are ferestre luminoase
Iubirea și lumina intră gingașe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
Și totuși, îmi lipsește ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Caci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Feng-shui

n-am fost în stare să te strâng mai mult
în brațe
ți-am spus
pune-mi muzica aceea care mă adoarme
de fiecare dată când ne despărțim
nu vreau să-mi scrii numărul de telefon pe vreun șervețel parfumat
să crezi că voi suna așa cum crezi în vise
indiferentă la fusul orar
iubirea ta mă face vulnerabil și important
îi spun soarelui
soare
nu mai fi soare
iar soarele mă înjură în dialectul napoletan
fac acele semne obscene cu care și diavolul ar intra
în pământ
de rușine
întorc capul până când egoismul mai face
o victimă
lumea
zâmbește la glumele nesărate
ale unui timp
de conveniență

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oricât ai vrea de mult...

Oricât ai vrea să pierzi din tine, azi,
Amânările și greșelile ce ți-au mușcat din viață,
Nu poți scăpa prin ciur, așa ușor cum crezi,
Consecințele acestora, prezente azi în Sine.

Oricât ai vrea să-ntorci ninsorile topite,
Șă-ți ucizi din ele cuvintele rostite la mânie,
Nu poți s-acoperi și să ștergi, durerile din cruce,
Cu care te-ai împovărat, pân' la judecata ochilor divini.

Oricât ai vrea să dai din tine lumii, azi,
O bucată de carne tăvălită-n frunzele pelinului amar,
Nu poți să tai din tina ce-ți îmbracă oasele, cu plumb,
Să respiri cu mai puține legi încălcate, în fața Ziditorului.

Oricât ai vrea să sfârșești știut și iertat,
De cei ce ți-au gustat hotărârile amare puse pe-o pită,
Nu poți căuta și-aduce-nnapoi, pur și simplu,
Mieii iubitori ce-au fost otrăviți, și conduși pe-o buză de râpă.

Oricât ai vrea să primești iertarea firii, azi,
Din limbile unor oameni uciși nefiresc cu neiubire,
Nu poți scoate din cimitire, inimile și ochii îngropați,
A celor ce ți-au fost mângâiere și înlăcrimată rugă.

Oricât ai vrea să amâni ploaia și plânsul,
Cu Soarele veșnic aducător de bucurii și pace,
Nu poți decât să primești neputincios ce-ți întinde Isus,
Privindu-te-n oglindă străin, și-n umbra sătulă de tine.

Oricât ai vrea să-ți împarți durerea și timpul,
Cu cei trecători făcuți ca și tine din lut pieritor,
Nu poți decât să accepți zborul, și pierduta lor siluetă,
În care frământă nevoia lor, și nu boala inimii tale,

Oricât ai vrea să-ți fie gustat gândul bun
De cei în care ai dat ieri cu pietre ori flori mărunte,
Nu poți șterge păcatul, dar nici să te îmbogățești,
Cu o clipă de conștientizare, pe patul de moarte.

Oricât ai vrea să primești cu patru brațe femeia,
Ce o să vină forțată de-un destin să te fure,
Nu poți decât cu un singur suflet, și-n două brațe,
Să o accepți cu ochii închiși ori deschiși, resemnat.

Oricât ai vrea să-ți faci cunoscută inima,
Ori moartea s-o-mparți cu cei muritori iubindu-te,
Nu poți să dai nimănui pricepere, să-ți citească rărunchii,
În care doar Dumnezeu împarte și lasă, Viața și Moartea.

Oricât ai vrea de mult să nu mori singur,
Ori moartea s-o-ntorci măcar pentru o clipă,
Nu poți să-ți pui, un al doilea buric lângă al tău să simtă,
Greutatea din cruce, lupta din moarte, și ultima lacrimă ce-ți șterge umbra pământeană.

poezie de (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook