Beautiful music piano

de obicei când beau nu mă opresc
la nicio femeie
mama îmi pune gheaţă pe frunte
sunt sigur că mor
trece cu jarul deasupra palidei mele priviri
pe care o schimb cu cine se nimereşte să-mi ţină loc de iubită
noaptea se învârte odată cu limbile ceasului
las' că ţi-a fost şi mai bine

nimeni nu-ţi poate lua locul
în inima mea sunt multe feluri de animale ce reprezintă
plăcerea lumii de a întoarce lucrurile
bună seara iubito
ce otravă mi-a pregătit bijutierul curţii regale
dacă mă văd mai frumos decât răsăritul din baltă
cu părul plin de nisip
cu degetele subţiate de obiceiul de a fura zâmbete
şi de ce azi mă încearcă o nostalgie soră cu epilepsia

cât timp pot să iubesc nu cred în miracole
viaţa mă scoate din minţi
precum un câmp de luptă împrejmuit de sârmă ghimpată
o pasăre învăţată cu oameni îmi cere mărunt
să-şi cumpere loc deasupra capului meu
mi-e teamă
nu cumva să crească pomul din care
Dumnezeu ar vrea să mănânce

la fel ca diavolul ascult muzică bună

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine o zi

când fiecare dintre cunoscuţi are un prieten
convins că poveştile unesc oamenii
cu o singură condiţie
să fie
adevărate
când se înmulţesc bogăţiile se înmulţesc şi cei care
le mănâncă

iubirea zdrobeşte cireşe în pavilionul urechii
sunetele ating înălţimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec

stelele îmi arată direcţia opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simţeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur

încerc să nu observ câte are să-mi reproşeze viaţa
pentru că sunt mai iubit decât primul Adam
obiceiul de a ţine minte tot mă împovărează

în fiecare duminică mă duci să văd morţi
mă bucur că nu sunt ai mei dar mirosul de busuioc
mă umileşte încât
urăsc florile primăvara şi tot ce mai are verde
moartea sub unghii

îmi place să beau dar nu cum beau pământenii de parcă
nu ar avea pic de respect faţă de sânge
între sânii unei femei dacă rămâne un punct cald
poţi fi sigur că ai lăsat-o în viaţă deşi plăcerea o face să-şi ţină respiraţia
un timp
asta dacă ştii să iubeşti
altfel eşti ca poeţii care scriu despre ceea ce nu pot face
indiferent că te cheamă Paul Emil sau
majoritatea celor care atunci când înţeleg
inima
li se opreşte

nimic nu împlineşte mai mult decât întoarcerea la cele spirituale
a unui trup furios pe trecut
în plină descompunere
mi-am găsit pomul cunoştinţei binelui&răului
ca pe un vechi prieten şi bun

mi-a răspuns lovindu-mă peste picioare
eu ascultam aşteptând să treacă furtuna
convins că dragostea mea îi va grăbi moartea

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andie: Sunt oameni care îmi oferă alinare. Când lucrurile se înrăutăţesc aşa cum se întâmplă mereu, pot să mă bazez că o să-mi ofere un umăr pe care să plâng. Şi o să mă ridice atunci când cad şi o să mă ţină în braţe când plâng, spunându-mi că o să fie bine. Sunt recunoscătoare pentru aceşti oameni, sunt de nepreţuit... Dar există o altă categorie de oameni, la fel de importantă şi de nepreţuită. Sunt oamenii care mă provoacă, care mă determină să-mi depăşesc limitele şi care mă obligă să dau dovadă de curaj. Abby Morgan a fost una dintre aceste persoane. În modul ei de a spune verde-n faţă, mi-a dat putere, sunt o femeie mai puternică datorită ei, mai puternică decât am crezut vreodată că aş putea fi. Ea m-a înzestrat cu acest curaj. Este unică. Nu mai este nimeni ca ea şi o să o port mereu în inima mea.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc omului din cer

mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
şi pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligenţă artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsuceşte cheiţa,
iar eu îmi iau tableta şi umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găseşte pe cineva să-l asculte..

îmi lipseşte răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulţumesc omului din cer că ne suprapunem aceluiaşi gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul şi asemănarea lui
dimineaţa mi-a fost milă că moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt eu

dacă m-aş întoarce
n-ai să ştii de unde să mă începi
cum să-ţi amesteci cuvintele
pe ce să mă ţintuieşti cu privirea
îţi va fi teamă să mă atingi
să mă săruţi
vei vorbi şi nu vei auzi nimic
crede-mă pe cuvânt
nu-ţi va fi niciodată bine cu mine
nu vei mai avea nici măcar
certitudinea răsăritului
şi apoi nici n-ai să ştii
dacă eu sunt
acela întors
care ţi-a răvăşit cândva viaţa
singurătatea îţi e o prietenă bună
cel puţin până atunci
când Chirurgul
mă va scoate din inima ta
cu bisturiul
lasă-mă să te regret
prin antiiubire
prin antisărut
pe valurile acestea imense
care cresc invers
în antimateria sufletului
să te regret
tot atât de mult
precum te iubesc
până când mă vei reinventa

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt nimic, lume...

Dumnezeu îşi încordează arcul
Mă loveşte cu săgeata lui în imaginaţie
Plimbăndu-mă în carete prin vămile cerului.
Sub mine îngerii ridică acoperişuri clădirilor zgârie-
nori
Zăresc vămile în care am minţit şi am fost minţită
Coridoarele pe care mi-am ucis sinele,
Biserica în care Dumnezeu mi-a îmblânzit inima
Dracii legănaţi sub aripa mea de leoaică
Izgoniţi de îngerul meu grijuliu care-i scoate
Aşa cum scoţi ghimpii din labele sălbăticiunii.
Plutesc pe deasupra faptelor mele
Pe deasupra gândurilor, ideilor şi fărădelegilor mele,
Pe deasupra cuvintelor mele în spirală
Care alunecă printre boturile fiarelor
Şi sunt alungate de la inima lor.
Vine trupul lor şi le paşte,
Vine inima lor şi le uită
Şi cuvintele Tale, Doamne,
Ajung numai foarte rar la inima lor.
Eu nu am nimic, lume,
Eu nu sunt nimic,
Nici măcar praful în care am început să iau formă,
Nimic nu-mi aparţine,
Când şi când călăresc câte un cal de praf,
Strângând în braţe un iubit de praf,
Sunt prinţesa regatului de praf
Cu mintea clădită ca un tron pentru Dumnezeu
La care să se-nchine toate mumiile de nisip
Cărora Dumnezeu le aprinde unima
Să lumineze veacurile ce va să vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de obiceiul vostru

Mi-e dor de obiceiul din Banatul vostru
De-aţi pune'n mână paharul cât mai plin.
E-un obicei frumos, pe gustul nostru,
Să simţi din plin că ai băut un vin.

În înserarea ce pe deal se pierde,
Să beau cu Roşca-un Cabernet de Recaş, gros,
Să simt cum sângele în mine fierbe
Ş-apoi să plec, nebun, încet, pe jos.

Cu un popas la Josu'n Topolovăţul Mare,
Unde să gust un vin, doar un pahar, în drum,
S-ajung apoi la Buziaş, în care
Să beau cu primăriţa-un Otonel plin de parfum.

Să mă opresc apoi la Teremia Mare,
Să beau cu Willy un păhărel de vin.
Se zice că-i uşor, că nu este prea tare,
Dar dacă-l beau, picioarele mă ţin?

Ş-apoi să-nchei plimbarea aceasta'n care
M-a însoţit Răducu, prieten priceput,
În micul separeu din Sânnicolaul Mare,
S-o iau cu Oncu iar de la'nceput.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima grea

Mi-e inima grea, frântă de-atâtea cântece,
Cum fructele coapte-îndoaie pomul plin;
Dar ţie nu-ţi pot dărui niciunul,
Cântecele mele nu îmi aparţin.

Totuşi seara, la crepuscul,
Când moliile zboară-n ora gri,
Dacă fructul, prea copt, va fi căzut,
Culege-l – nimeni nu va şti.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu diavolul

Azi-noapte, Diavolul din mine -
Un Diavol ce pretinde-a fi profet -
M-a luat cu vorba-ncet... încet...
Şi m-a băgat în tainele divine,
Pe care eu - spun drept - mi-e frică
Să nu care cumva să le-nţeleg,
Fiindcă sunt taine care - când se strică -
Nu se mai dreg...

De-aceea nici nu sunt prea lămurit
Asupra celor ce mi-a povestit...
Dar cum azi-noapte Diavolul din mine
Vorbea ca un profet adevărat,
Să nu-l ascult deloc mi-a fost ruşine,
Şi curios, ca orice om, i-am suportat
Năzbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput şi până la sfârşit...

Mi-a spus că-n viaţă trebuie să ştii
Ce nu ştiu decât morţii
Când pleacă dintre vii.
Să ştii că dacă-ntâmplător vei fi flămând,
Să nu te-arăţi bogaţilor aşa cum eşti,
Să nu te-audă prietenii plângând,
Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerşeşti
Femeilor ce ţi-au păpat avutul,
Să nu-ţi compari prezentul cu trecutul,
Să nu blestemi... şi să nu faci
Nimic mai mult decât ce face mutul:
Să taci, să taci, să taci...
Şi iar să taci...
Iar când vei amuţi complet,
Ca orice-autohton fără defect,
Tăcerea, care-i aur controlat,
Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,
Iar tu - un simplu sâmbure de-alună -
Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc...

Şi Diavolul din mine sfârşi cu...
"Noapte bună!"

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele farmecului o răceală calculată

după forma elementului aer
zilele
se plecau până la pământ
impulsul de a face din viaţă o fabulă
trăsese cartea cea mare-
indiferenţa în faţa durerii

clipa când va trebui să răspund pentru alţii
lucra în favoarea mea
de la început
am ieşit cu faţa curată din obiceiul de a aplana lucrurile
înainte să izbucnească
brusc
îmi făcusem din inconştient locul umed
sumbru de multele săgeţi ale motivelor
hotărâte să mă convingă
cu privire la evenimentele ce aveau loc
fără ca eu să prind de veste

sărbătorile îmi scăpau printre dorinţe
şi nevoia de oameni
începusem să citesc şi ce era scris cu litere mici
în epilogul oraşului meu
plin de hârtii
îţi simţeam întunericul
nevertebrat
precum o anomalie ancestrală
o despărţire de ape ce a condus la dezastru

atunci am aflat că Dumnezeu nu construieşte în linie dreaptă

prima dată când am văzut un om dus
la groapă eram cu tata
de ce nu-l ajuţi
mi-a răspuns că nu poate
fiecare popor are cuvântul său pentru locul
în care se află strămoşii
mai devreme sau mai târziu oamenii
mor
ca mama am întrebat într-o doară
ca mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deţin controlul asupra a nimic. Nu sunt nici măcar precum un pictor care spune: "O să mă duc în atelier şi să-mi fac treaba, iar dacă nimeni nu vrea să-mi cumpere tabloul, ei bine, poate că o să-l cumpere când voi fi mort." Nu pot nici măcar asta să fac. Aştepţi pe cineva să-ţi înmâneze un rol. Mă aflu în această poziţie nebunească de dependenţă.

citat din Helen Hunt
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de lume fragil şi sălbatic

mereu când primesc pachet de acasă
mama trimite medicamente
de la drogheria din colţ
degetele ridicate împotriva fumatului
mă fac să-i neg viciului frumuseţea

din oase n-a apucat să crească nimic
doar
suflarea ta împrăştie un miros plăcut
Domnului
omule fă ce ai de făcut
repede
cine iubeşte iubeşte înmiit
îmi spun de câte ori repet aceleaşi greşeli
pe care le fac bărbaţii
în dragoste

nu cred pentru că acum sunt vindecat
iar singurătatea îşi atinge scopul
precum o femeie care vrea ciocolată
îmi imaginez acele cuvinte risipite în lume
normale
dar mă prefac cu felul meu de a mă insinua între silabele lor
că-mi păstrez echilibrul

mi-ar plăcea să deschid cu ele uşa
spre locul copilăriei
aşa cum pretindeai că arată iubirea
crezând că aparţin vreunui grup dedicat misterelor lumii
numai
că unul din acele mistere musteşte de pace precum iarba călcată
din jurul unei fântâni cu găleata pe lanţ
din copilărie

mă simt mai departe de lume decât am fost vreodată
cu ochii lipsiţi de gene
reclam timpul petrecut în uterul mamei
timpul căruia i-am supravieţuit
până am învăţat că trupul înseamnă mai mult decât durere
şi am putut renunţa la tot ce-şi doreşte un om normal
libertatea prin sine

te-am rugat să mă-ngropi singură
te încăpăţânai convinsă
de importanţa detaliilor

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!