Nimicuri înşelătoare

în spatele casei
muzica unei ştreaşini mi se pare firească
noaptea aş fi ipocrit să nu spun cât mă sperie
distanţa până la ziua de mâine
înseamnă atât de puţin să merg pe picioare

focul se stinge treptat convins că adorm
luna în casa a v-a înseamnă tuberculoză
cu masca pe faţă o floare cere să bea din acelaşi pahar
după mine

pot suporta alarma unei maşini
ca un plâns de copil când îi cresc dinţii
important este ca durerea să nu ajungă la măduvă
cred că natura va face dreptate

în timpul acela mă numeai fericit
puţini dintre cei cu care împărţeam
aveau să mă caute
lumea ne făcea supuşi influenţei lui venus
o dată în plus demonstram că ne-am civilizat la-ntâmplare
zorii umblau prin locurile bântuite
dintr-un vis pe care nu mi-l aminteam până
la împlinirea lui

ca leprosul atins prima oară de-un om
iubirea mea dorea să sufere totul
am jurat să nu râd în timpul sabatului
vântul plimba un ziar de pe-o stradă pe alta

mă rodea şi invidia

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

No man's land

când nimeni nu face lumină
îmi pipăi inima
târât în abis de senzualitatea femeii pe care mi-am luat-o
trăiesc un jaf deşi casa de marcat pare intactă
când banii sunt puţini şi fără prestanţă
precum în Ţara Făgăduinţei
luna se înalţă sofisticată de ritualul voodoo
din noaptea trecută
între noi vin oameni care se ascund
aleg iubirea în loc să fiu furios
beau greutatea mea pentru a scăpa de urmări
cu atâtea maşini pe metru pătrat şi soarele la cel mai scăzut nivel
viitorul devine capcană
urc scările cu statutul partidului în loc de mâna curentă
pe fruntea sfântului din Assisi scrie
din toate florile din lume
ne temem să fim văzuţi împreună
când cuvintele lipsesc muzica învinge obsesia
unei fugi disperate cauzate de vinovăţie
lucruri de care glanda pituitară nu ţine cont
sunt cel mai pregătit să păstrez un secret
pentru fiecare din noi porneşte un înger călare
rămâne întrebarea
pe cine dăm vina
în loc Cristos

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feng-shui

n-am fost în stare să te strâng mai mult
în braţe
ţi-am spus
pune-mi muzica aceea care mă adoarme
de fiecare dată când ne despărţim
nu vreau să-mi scrii numărul de telefon pe vreun şerveţel parfumat
să crezi că voi suna aşa cum crezi în vise
indiferentă la fusul orar
iubirea ta mă face vulnerabil şi important
îi spun soarelui
soare
nu mai fi soare
iar soarele mă înjură în dialectul napoletan
fac acele semne obscene cu care şi diavolul ar intra
în pământ
de ruşine
întorc capul până când egoismul mai face
o victimă
lumea
zâmbeşte la glumele nesărate
ale unui timp
de convenienţă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
şi alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Şi merg... şi merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc să îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vise, amândouă cu tata

pe primul nu mi-l amintesc foarte bine,
în al doilea urcam un munte călare,
noaptea, senzaţia că vântul îmi trece briciul pe faţă
şi uită să-mi şteargă mirosul de spirt,

trece pe lângă mine fără spună nimic,
aplecat,
parcă aveam trei ani şi mama voia să-mi facă poză
când am putut să-mi ţin capul.

i-am văzut lampa agăţată de şa
în culoarea lunii,
înainte să-l ajung ştiam că vor fi acolo
frigul, focul,
apoi m-am trezit

vorbind despre lucruri trecute,
nu pierdeam niciodată ocazia de-a întreba
ale cui sunt mormintele acelea frumoase,
până în iad,
puteam să jur că nu-mi ia mai mult de zece minute
să fiu parte a acestei lumi greu de măsurat,
liniară,
vârsta striveşte.

mă încarc de nelinişti profunde,
cu nasul puţin îngheţat,
lipit de obrazul tău ca de un geam prin care
pomii fac piruete în ceaţă,
categoric şi fără ascunzişuri iubirea mă-ndeamnă
la compromisuri,
îmi doresc o despărţire sublimă
în faţa unei clădiri cu etaje lipsă,
noi şi amintirea dezmăţului de azi-noapte,
cu cât lupţi mai mult să recuperezi, cu atât
timpul adaugă valoare nevrozei.

jumătate dintre iubirile mele ilegale,
jumătate sălbatice,
când aud de morală, se comportă de parcă
ar fi trăit alături de picturi cu tauri şi oameni de crom
încleştaţi în aceeaşi prinsoare că natura se comportă
aşa cum unui mort i-ar fi scârbă
să-l atingă
un viu
în solul acela dur
unde nu poţi controla vanitatea
jocului de noroc care nu are nimic de spus între
viaţă şi moarte
rămâne decizia ta şi vocea pentru el crudă,
nelucrată,
nepoliticoasă, dar nu mai puţin
magnifică,

altfel spus, mă simt bine,
uneori şi eu râd.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreamer

în visul meu, iată un om,
un bărbat cu suliţa îndreptată
spre soare frigea o bucată de grăsime
din carnea unui urs,
cu mâinile goale,
ucis la ieşirea din iarnă.

i-a sărit în spinare, i-a zdrobit gâtul,
l-a târât la un loc depărtat, cu vântul în faţă,
fără urme de sânge pe frunze,
umbre subţiri de şacali
călcau mulţumiţi să miroasă.

nu voia să fie văzut.
îşi făcea treaba singur,
trăgea de coroana copacilor să astâmpere luna
în apele repezi din creste,
mergea pe ogaşuri
sigur că moartea nu are ochi şi la spate.

avea un secret -
iubirea unei crescătoare de fluturi ce nu cunoscuse bărbat,
în pânză brodată la lampă, seara,
întinsă pe un lemn,
privea cât putea sta cu ochii deschişi.
în jur, ţipenie
de om,
frica făcuse să le fie teamă tuturor
să citească.

am privit şi am zis: nimeni nu are
dreptate!
poezia mea înseamnă o stare de plâns,
a lui
ce e?

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiţi despre iad.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece timpul

Cu tine timpul trece mult prea repede,
Dar n-am putere-n loc ca să-l opresc,
El scrie-n inimi ca pe-o lespede
O taină despre care nu-ţi vorbesc.

Când sunt cu tine timpul nu-mi ajunge
Să-ţi spun ce-aş vrea, de-aş îndrăzni să-ţi spun,
Că alte clipe vin ca să-mi alunge
Acele gânduri ce mereu le-adun.

Amân mărturisirea, timpul aleargă,
Nu-i pasă lui de mine sau de noi,
Trăind cu el în lumea noastră largă,
Ne lasă şi ne uită pe-amândoi.

Dar dacă mâine va veni împlinirea,
În toată viaţa-atât de mult înseamnă,
În vorba mea va fi destăinuirea,
Tu să m-asculţi, zâmbeşte-mi şi mă-ndeamnă.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul făcător de minuni

mergeai alături de mine.

mă întristase ninsoarea ce-mi brăzda părul,
de parcă ar fi trecut o zi fără să aud vorbindu-se româneşte,
priveam în gol cu mâinile mamei împrumutate, să mai simt
încă o dată
căldura naşterii.

devenisem al tău prin omisiune,
mă durea faptul că te iubeam şi cuvintele acoperite cu un strat de indiferenţă
tăceau sub mantia unei timidităţi contagioase.

repetam numele unei lumini orbitoare
obsesiv
puneam la îndoială cuvântul familie,
neîncrederea cuprindea pereţii asemenea umbrei în asfinţit,
nu credeam până nu vedeam scris
negru pe alb:
tot ce trebuie să faci, să nu-ţi mai fie frică, este să stai lângă mine.
- atâta tot?
- atâta tot.

în ochii tăi, un lichid verde-căprui îşi pierdea încet densitatea,
am apucat să-ţi ating buzele, ne-a surprins aripa unei berze
furişate din corabia cu care moartea străbătuse distanţa dintre rai şi iad,
în acele nopţi de decembrie,
când lumea înveleşte portocale în hârtii creponate, iar copiii
au grija colindului.

ţi-am apăsat palma să simţi obrajii îmbujoraţi de vântul din munţi
ce ne acoperea urmele.

în rest nimic lumesc despre mine.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de sărutări şi o zi

suflu în buricul degetelor
convins că iarna greu recunoaşte
mirosul puternic de portocală
în casa bunicilor sărbătorile vin mai devreme
cineva îmi şopteşte din uşă
fragil
şi-l văd pe Dumnezeu tânăr

din moment ce nisipul nu poate întări
nici măcar un perete
cred în sânge şi-n mesajele din univers

ne urmăresc fiinţe puternice
atunci când muzica este făcută de-un alb şi un negru
suntem în egală măsură orfani
dansăm până trupurile devin transparente
precum dungile unui oftat fac aerul să lacrimeze -
vampir ucis de ninsoare

orice ar spune chimia roşul vinde cel mai uşor
vizibil şi de pe lună
zid chinezesc de îndoieli şi răspunsuri
câte încearcă iubirea şi nu reuşeşte să ţină ascuns

adormisem cu capul pe clape
nimic nu ieşea din misterul nopţii trecute
zorii crăpau un buştean
să nu se răzgândească anotimpul promis
dintr-o lume în alta

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârşit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorinţa realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minţii.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simţim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viaţa oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.

A fi om este mai mult decât
A fiinţa ca om.
A fi om înseamnă empatie şi dăruire.
A fi om înseamnă iubire.
A fi om înseamnă bunătate.
A fi om înseamnă sinceritate şi dreptate.
A fi om înseamnă demnitate.
A fi om înseamnă toleranţă.
A fi om înseamnă speranţă.
A fi om înseamnă înălţare.
A fi om înseamnă realizare.

A fi bătrân este mai mult decât
A fiinţa bătrân.
A fi bătrân înseamnă cumpătare.
A fi bătrân înseamnă răbdare.
A fi bătrân înseamnă dorinţă,
Dar si suferinţă.
A fi bătrân înseamnă voinţă,
Dar şi neputinţă.
A fi bătrân înseamnă înţelepciune,
Dar şi lacune.

A fi copil este mai mult decât
A fiinţa copil.
A fi copil nu-nseamnă doar candoare,
Poţi fi copil şi-atunci când eşti mai mare,
că spirit ludic încă mai există.
A fi copil nu are vârstă.

poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proba că supranaturalul există

unii au tendinţa să caute lucruri ce-au aparţinut
celor dragi:
fotografii,
anumite gesturi neobservate,
automatisme,
la vremea respectivă,
lucruri ce ar putea însemna
că îi iartă
precum limbile unui ceas frate cu moartea
poruncind tristeţii: ia-ţi patul şi umblă!

cu încăpăţânarea de-a crede în existenţa
altor lumi,
de cele mai multe ori zâmbetele fac uitarea să pară
naturală în ordinea vieţii.

erai prima, iar
pe mine mă dureau drumurile
lipsite de bănci sau copaci pe margine,
pietre kilometrice scoteau capul din iarba uscată,
în lipsa ploilor
te iubeam de parcă mi-ar striga mereu cineva
că sufăr degeaba
de foame, de sete sau de orice altă consecinţă a pervertirii ştiinţei.

încă mă cred opera unui creator
şi nu
rezultatul unei încrucişări de ciuperci înmulţite
în sălbăticie,
de fiecare dată ascult poveşti
despre cei care te-au părăsit sperând la un pământ
mai bun, scormonesc în solul inimii
de teama şerpilor ce-ar putea năpârli în timpul
în care aş avea nevoie să fie întreagă
pentru dramele care vor lovi familia îndrăgostiţilor lumii.

atunci când noaptea se amestecă treptat cu oraşul,
iar păsările îşi fac loc printre
statui, îmi scriu pe mâna cu care te ţin
numele dumnezeului tău şi numele dumnezeului meu,
apoi frec palmele
de câteva ori, încât cel fals să se şteargă,
te pun să închizi ochii şi respir uşurat,
greul dintre noi a trecut, până dimineaţă vom dormi
unul în altul fermecaţi de apropierea trupurilor,
vom simţi provocarea nedesluşit
sub pomii aprinşi de amurgul
ce face iubirea să doară ca o rană mai veche.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slujitorul ţinutului

Poetul intră în altar
de la jumătatea distanţei
diavolul se potriveşte cu mantia stacojie
respectuos
Dumnezeu aşteaptă dintr-un nor de hârtie
supus greşelii
mă ridic la ambele imnuri

cărăbuşii de aur inspiră ploaia să lovească târziu
cât am iubit o străină pământul m-a spus
primului străin venit
să dărâme uşorii

iubirea se ţine dreaptă în zăduful zilei
precum carnea mea tare
dacă nu o să primeşti scrisori să nu-ţi fie teamă
înseamnă că timpul
a fost mai puternic

doamna de argint îmi bântuie casa
rinichii şi inima
călăresc împreună
să coste oricât
cuvântul ce însoţeşte aburul promis să fie trup
până când moartea va despărţi
uscatul de ape
limba de minte
buzele de şoapte
e absorbit de mândrie

din bucatele fine trag chibritul mai lung
decât focul ţinut între pietre
mă simt împărat în hainele luate de-acasă
pe vremea când fiecare făcea după cum credea că e drept
înaintea Lui
am pretins două mulsori şi un tuns de mioare
să dau curs ameninţărilor firii

pe cine să ucid mai întâi
pe cel care crede în spectacolul lumii
sau pe cel ce- mi umple paharul
prinţul de spade.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Procrastinare

În prima mea zi de viaţă
am chiulit!
Am mers până seara târziu
pe spatele unei urechelniţe
era mai în vârstă ca mine
se plângea de dureri de picioare
am vorbit despre meseria ei
nu vorbea mult
m-a aşezat în urechea unui copil
şi dusă a fost
vorbind cu o floare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o expresie bine-cunoscută, facută să placă, pentru că se vrea înţeleaptă: "Mai bine să laşi focului ceva decât să pierzi tot". Ei bine, nu, şi pe bună dreptate: focul este cel care nu se stinge niciodată. Ai văzut pe stradă cupluri foarte vârstnice, inseparabile, care se sprijină unul pe altul ca să poată merge? Asta înseamnă focul. Cu cât rămâne mai puţin din fiecare, cu atât rămâne mai mult din amândoi...

Romain Gary în Clar de femeie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde copacii sapă desculţi după apă

în mod normal aş lua-o ca pe un compliment
ilustraţii cu ipostaze teatrale sărutări plus nenumăratele scrisori
de la cei care sperau să-şi întâlnească iubirea
lecţia ferocităţii dezgustul sau nebunia
mă trezeau cu dorinţe insuportabile
la douăzeci de ani nu-i o ruşine să lupţi
cu obsesia unei toamne ploioase în care viciul împarte bezele
realităţii imediate

copaci uzi până la piele trudesc inutil împotriva naturii
suntem prizonierii aceleiaşi disperări
mutilaţi de un somn dezordonat şi greu de pătruns
- război adulat precum iluzia păcii mondiale ce-a ţinut prima pagină
mai mult de un secol

soldatul-erou este tipul ce strânge într-o mână creionul în alta arma
iar
uneori le foloseşte pe amândouă
fără să-i fie temă că va pieri de sabie
soldatul-erou este tipul lăudat de politicieni şi evitat de toţi cei care
nu sunt obişnuiţi cu mirosul câmpului de turbă pătat de cete verzi de greieri
ce adoră mocirla
soldatul-erou este un înger cu aripi nepotrivite să poată străbate distanţe
mai lungi decât trecerea Mării Roşii
într-un moment ireal dar cu atât mai cumplit
când în cultura lumii moartea nu înseamnă sfârşitul
nimeni nu trage
ieşim din tranşee
ne facem cadou ţigări şi ziare din capitale neatinse de ciumă
primim poze pe care mai târziu istoria va mâzgăli peste zâmbete
peste speranţa din priviri şi tot ce ar mai fi rămas omenesc în expresie

simplul gest de a întinde mâna ne făcea trădători
precum aceşti copaci puşi să caute apă împotriva voinţei lor de a-şi arăta
slaba credinţă
atunci când dorinţa nopţii se furişează prin spate
părând parcă să spună
şi mâine e-o zi

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

50 mm

Într-o zi de noiembrie
Ţi-am schimbat tuburile de sticlă
Cu un obiectiv fix de 50 mm
Să vezi cum văd eu lumea
O hârtie mototolită în mâinile unei fetiţe
Prietenele tale au slăbit - s-au aşezat în poala de lut
Din faţa casei aşteptându-l
Domnul Iepure a salivat - râul a devenit un vas limfatic
Totuşi iubirea a rămas îngropată în spatele casei
Şi nu a călcat nimeni pe acolo
Când plouă pământul e lacom aşa cum erau mâinile tale
Totul – molatic - mă acoperă precum o placentă obositoare
Nu cred în nimic decât în pământul uşor de convins din spatele casei.

poezie de Ionuţ Nicuşor Manea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!