Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag, la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocu-i mai părăginit...
Privesc năuc şi n-o să mai urc sus...
Sărmanii mei părinţi, la cer s-au dus...

Azi în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de pază-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost şi ea, cândva, înlocuită...
Puieţii firavi, puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, cu ochii minţii, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Fac, apoi, cale-ntoarsă cu călcătură rară,
Şi duc, mijind sub pleoape, o lacrimă amară...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocul e părăginit...
Privesc năuc, dar nu o să urc sus,
Căci bieţii mei părinţi de mult s-au dus,

Iar în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de paz-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost cândva cu ţiglă-nlocuită,
Puieţii firavi puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, în gând, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Mă-ntorc apoi, cu pas greoi şi rar,
Şi-n suflet duc un simţământ amar...

Mă depărtez agale, străbătut,
De amintirea timpului trecut...
O lacrimă sub pleoapă-şi face drum,
Mi-e amintirea un crâmpei de scrum...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fărâmă de colindă

Sunt risipit în zări străine,
În căutare de mai bine,
Dar când Crăciunul e pe-aproape,
Învie lacrima sub pleoape,

Căci o fărâmă de colindă,
M-aşează liniştit în tindă,
În casa vieţii ce-mi fu punte,
Într-un sătuc pierdut în munte...

Şi fraţi revăd, revăd surori,
Voioşi nuntind şi botezând,
Revăd câmpiile cu flori,
Şi-aud căluţii nechezând...

Revăd pe tata şi pe mama,
Ce s-au mutat pe sub ţărână,
Cu suflet greu îmi birui teama,
Şi le întind, plângând, o mână,

Dar totu-i vis şi amăgire,
Colinda, numai, mai e vie...
Ea mi-e sădită-n amintire,
Şi-mi cântă-n suflet, pe vecie...

Ea-mi dă putere să trăiesc,
În sfântul spirit românesc,
Şi mă ajută, preţ de-un leu,
Să mă topesc în neamul meu...

Pe vatră mai mocnesc tăciunii,
Aşa cum i-au lăsat străbunii,
Tânjind de dor să îi aprindă,
Iar, o fărâmă de colindă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul dogmatic...

Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?

Şi ce suflet graţios,
poartă trupu-i unduios?

Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?

Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi şi până sus?

Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?

Şi-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?

Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă ţină-atât de-aproape?

Cât dor, Doamne-n trup ascunde,
şi în nările-i flămânde?

Şi cât har în călimară,
pentru poezia-i rară?

Doamne, oare-a câta oară
paşii ei de căprioară,

Vor păşi pe drumuri line,
ca să rămână la mine?

Ceru-i jos, pământu-i sus,
Doamne, cât altoi ai pus,

În acest lăstar de fată,
ce se lasă adorată!...

Vai, cum râde pe ascuns
sufletu-i de nepătruns,

Suflet gnostic, încifrat,
foarte greu de descuiat!

Şi-n dogmaticul ei râs,
oare, Doamne, unde îs?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa sufletului

Voi face iar o casă nouă
Cea veche s-a crăpat
Un uragan a rupt-o-n două
Un zid din ea s-a dărîmat

Nu mai incep din temelie
Căci timp eu nu mai am
Acoperişul pun din veselie
Pereţii din iubirea ce o am

Şi piatră peste piatră pun
Zidesc iubirea in granit
Iar timpul il măsor in pumn
Nu risipesc ceasul grăbit

Alerg cu gândul prin livadă
Privesc la pomii ce-nfloresc
Doi oameni pe o verandă
Privesc la cer si se iubesc

O casă a sufletul se înalţă
Fără pereţi si groase temelii
Un suflet să iubească învăţă
Aud în noapte luminile inimii

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt sărutarea vântului de toamnă...

Pe pleoape, simt sărutarea vântului de toamnă
Ce-mi dă fiori... şi adierea lui mă-ndeamnă
Să-ntorc, pios, o pagină îngălbenită din trecut
Şi să revăd imagini trăite cu drag, demult, demult...
Atâtea toamne ruginii, prin inimă s-au scurs...
Dar nu ştiam, pe-atunci, că merg înspre apus,
Căci tot ce era floare, culoare,-n jurul meu,
Păreau o primăvară ce dăinuie mereu!
În fiecare anotimp, şi-n fiecare zi, iubirea înflorea
Şi-n suflet era cald, lumină, un soare strălucea,
Iar în priviri avide, strânsesem tot lumescul,
Căci tu, tinereţe, mi-erai universul!
Iar visele-ndrăzneţe zburdau înaripate,
Nimic nu le oprea şi dragi îmi erau toate!
Atât alint şi pace, speranţă, mângâiere,
Mă-nvăluiau în cânt, parfum, în dulce adiere!
Unde-aţi plecat voi, ani de scumpă tinereţe,
De vrajă şi tumult, speranţă, frumuseţe?
Pe unde v-aţi ascuns, de nu vă mai găsesc
Şi m-aţi lăsat în lacrimi, de doruri să tânjesc?
Acum, totu-i pustiu... e frig... şi sufletul suspină
Sub ploaia care cade, şoptindu-mi în surdină,
Că toamna va pleca, de iarnă, alungată,
Cu ea... trece şi viaţa, de viscol, spulberată...

poezie de Rodica Grigorie
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra şi lumânarea

Stau în taverna veche şi tăcută
Şi dau pe gât suavul, roşul vin
Gândindu-mă la dragostea pierdută;
Ridic paharul... pentru ea închin!

Pe masă e aprins-o lumânare;
Încep să o privesc şi să suspin...
Iar flacăra ei vie îmi ogoaie
Rănitu-mi suflet... prea-scăldat în vin.

Văd flacăra cum tandru-o mistuieşte
Cu mângâieri fierbinţi, dogorâtoare
Şi-n ochii minţii văd cum... creşte, creşte
Iubirea dintre ea... şi lumânare.

De dragul flăcării, chiar se topeşte-ncet;
Iar lacrimi mari de ceară se prăvale,
Şi se preling pe trupu-i încă zvelt
Sub mângâierea caldă, arzătoare.

Privesc la lumânarea ce stă dreaptă;
O văd cum lăcrimează: pic... cu pic;
Ceva o doare! Parc-aud o şoaptă:
,, Ea îmi dă totul! Eu... nu-i dau nimic! "

Sărmană şi plăpândă lumânare!
Observ încet, încet, cum te topeşti;
Simt sufletu-ţi de ceară cum te doare
Că nu-i poţi arăta... cât o iubeşti!

Mai duc la gură un pocal cu vin...
Şi strig nebun:,,-Nu-i dragoste mai mare... "
Mă prăbuşesc; apoi, continui lin:
,,... ca între-o flacără şi-o biată lumânare".

Deodat' un gând în minte-mi încolţeşte;
Privesc atent la jocul dragostei...
Şi mă întreb:,, -Dar flacăra-o iubeşte?... "
,,... sau doar... trăieşte din iubirea ei? "

Ori ei, puţin îi pasă că iubirea,
Pe care focul arzător i-o poartă,
Îi va aduce în curând... pieirea;
Trăieşte doar... să fie adorată!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru mama

Pe o rază de lumină,
Cu drag mamă-ţi dăruiesc,
Trandafiri albi din grădină,
Să-ţi arăt cât te iubesc.

Către tine întind mâna
Obrajii să ţi-i ating.
Să-ţi spun, mamă, sărut mâna
Şi-n braţe să te cuprind.

Cu ochii minţii te privesc
Şi te văd frumoasă.
Din suflet, mamă, îţi doresc
Să fii sănătoasă!

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o stradă din nord

Doi străini pe o stradă din nord,
Până ieri păreau cuplul perfect,
Îndoieli şi-au impus ca efect
Două lacrimi şi o boală de cord.

Doi străini într-un parc desfrunzit,
Timpul pare un biet surogat,
Să-l privească nici n-au cutezat,
Dar declară că nu s-au iubit.

În sfârşit au căzut de acord
Că iubirea a fost doar un vis,
Orizonturi încet s-au închis,
Doi străini pe o stradă din nord.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Eu sunt al senectuţii poet şi m-am născut
din artă spre-a păşi în altă artă.
Pana e-abia cioplită, iar lira zace spartă
şi mi-am pecetluit orice trecut.

În versul meu prezentul e cernut
de-o sită ciuruită de-a mea soartă
care de-o viaţă-ntreagă o cruntă pică-mi poartă
şi nu-mi înţeleg vina. Ce oare i-am făcut?

Sunt trist fiindcă-s aproape de final
şi tot ce-a fost în vreme superb, a ajuns hal,
că timpul ce-a rămas n-are răbdare.

Iubirea şi speranţa în sine s-au închis,
dar râd ca-n tinereţe atunci când fac să zboare
din inima-mi bătrână câte-un vis.

sonet de Anatol Covali (19 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel care sunt

Doamne, cât de puţin
seamănă acel care sunt
cu cel ce a fi mă doream...
Mă întreb în care răscruci
am tot pierdut din mine câte-un colţ,
pe ce cărări pietroase m-am tot fărâmiţat
şi-n care crânguri
printre falange visele s-au scurs?

Măcar genunchi pe care să se plece
ori mâini întinse-a rugi ori răzvrătiri
străinu-mi suflet de ar mai avea...
Până şi gura
o peşteră zidit-a devenit, iar ochii
doi stinşi tăciuni sub a trecutului cenuşă...

Cum te voi regăsi cândva şi cum
putea-vei să mă recunoşti,
un ciob
din amfora care eram odată?

Poate şoptindu-Ţi cu sfială:
,, Tată..."

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bătrâneţea te doboară

Am întâlnit-o într-o seară
Stătea tristă şi-ngândurată,
Simţindu-şi viaţa o povară
Mi-a zugrăvit povestea toată.

- În lanul vieţii m-am născut
Crezând în steaua-mi norocoasă,
Dar rănile rău m-au durut
Căci soarta a fost nemiloasă.

Părinţii mi s-au prăpădit
Şi-am luat calea singurătăţii,
Pe bărbatul sortit l-am întâlnit
Şi-am plămădit aluatul bunătăţii.

Cu doi copii am fost binecuvântaţi
Două făpturi gingaşe, iubitoare,
Un băieţel cu obrajii bucălaţi
Şi o fetiţă ca o rază de soare.

Cu dragoste divină i-am crescut
Cu toată fiinţa i-am protejat,
Bucăţi din inima mea le-am cusut
Când suferinţele i-au descurajat.

Când la casele lor au plecat
Am avut sentimente schimbătoare,
O bucurie mare că s-au realizat
Şi o tristeţe imensă, apăsătoare.

Încet, încet, copiii s-au depărtat
Au uitat de-a lor mamă bolnavă,
Într-un ocean de lacrimi m-au lăsat
Făcându-mă a dorului sclavă.

Când timidă la uşă le-am bătut
Mi-au spus că nu au timp de mine,
Cale-ntoarsă atunci am făcut
Şi-am căutat în ale minţii ruine.

Le-am simţit îmbrăţişările călduroase
Sărutările ce faţa-mi acopereau,
Le-am auzit glasurile drăgăstoase
Ce rasunau când spuneau că mă iubeau.

Cât de repede te uită copiii
Când bătrâneţea te doboară,
Adu-mi, Doamne, înapoi fiii
Să le simt braţele ce mă-mpresoară!

Să îi mângâi cu mâinile tremurânde
Să le şoptesc cât de mult îi iubesc,
Să le privesc chipurile blânde
Căci nu ştiu cât mai trăiesc.

Dă-mi o zi din a lor copilărie
Inocenţa să le-o văd în priviri,
Şi-apoi să mă iei în a Ta împărăţie
Să nu mai fiu povară în ale lor trăiri.

Copilă, să nu îţi uiţi părinţii!
Mi-a spus cu ochii-nlăcrimaţi,
În icoana vieţii ei sunt sfinţii
Ce rămân pe retină pictaţi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... a împietrit o lacrimă în pieptul meu
şi eu mă simt uşor şi lumile mai greu

inspiră veşnicie din note cristaline
ce stau înşiruite pe hrinca mea de pâine

pe drumul colbuit dispar cu pas abrupt
în freamătul tristeţii din ochii mei erupt

şi zarea cenuşie se trece-n negru pur
de undă stacojie şi valuri de mercur

şi soarele se lasă încet pe asfinţit
din lacrimă şi suflet să soarba infinit...

poezie de Iurie Osoianu (18 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi când am privit

În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălţat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci şi cenuşii
S-au spart şi s-au făcut fâşii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.

În ochii tăi când am privit
Spaţiul şi timpul au pierit
Şi într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Şi simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.

poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Am strigat spre tine, Doamne,
Am strigat în psalmi şi-n rugă.
Am strigat atât de tare
Că m-au luat cei răi la fugă!

De-ai citi la mine-n suflet
Şi-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!

Iubesc din suflet fraţii,
Aş vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinţi în pleoape!

Nimeni nu îmi înţelege
Dorul inimii şi focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.

Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.

Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Şi te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepseşti pe ei!

rugăciune de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (10 mai 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama Maria

Azi mă gândesc la tine, mamă,
Cu suflet copleşit de drag,
Şi cu evlavioasă teamă,
Păşesc pe-al amintirii prag...

Depun, cu dragoste-n privire,
Pe un crâmpei de piatră rece,
Simbol de veşnică iubire,
Ce glia nu o poate trece,

Sărut apoi, cu dor şi jale,
Cu buze-n lacrime scăldate,
Obrazul dur al crucii tale,
Pe care-s slove încrustate,

Alcătuind un dulce nume,
Şi anii-n care-ai petrecut,
Un dram de viaţă-n astă lume,
Destul cât să mă fi născut,

Apoi te-ai aşezat cuminte,
Lăsând în suflet grea durere,
Prin liniştitele morminte,
Urmând a mărginirii vrere...

Dar viaţa îsi urmează firea,
Buchete plâng pe muta glie,
E tot mai ştearsă amintirea,
Doar pe la sărbători învie...

Şi-i tristă calea către casă,
Şi pasu-i poticnit şi greu...
A sorţii vrere de mă lasă,
La dreapta-ţi voi veni şi eu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Tot ce am în viaţă e tristeţe
În ochii mei durere şi necaz
Nu am cuvinte care să mă înveţe
Nu am decât regrete şi lacrimi pe obraz

Şi sufletul meu arde de atâta suferinţă
Pierdut în umbra morţii în fiecare zi
Tot ce iubesc ramane astăzi umilinţă
Si inima tăciune a morţilor cei vii

Nu văd decât o umbră a zilei ce a fost
Nu văd speranţă oarbă sau vis de fericire
Rămâne doar otrava iubirii fără rost
Şi zilele amare raspaltă în nemurire
Raspata unui cost

Şi întind a mele mâini spre Dumnezeu
Şi trup şi suflet Lui se-nchină
Iubirea s-a eternă va exista mereu
Şi-n suflet am doar pace şi lumină

poezie de Grigore Ovidiu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara casei mele

E mare casa şi frumoasă,
Dar în odaia spaţioasă,
Privesc cu inimă-ntristată,
Un chip de mamă şi de tată,

Căci ei mi-au dat pe lume viaţă,
Mi-au fost lumină şi verdeaţă,
Mi-au fost căldură şi câmpie,
Şi scut la greu şi armonie,

Şi veghe-n noapte nedormită,
Şi leac la tainică ispită,
Mi-au pus a vieţii hrană-n blid,
Spre fapta bună mi-au fost ghid...

E faină masa, canapeaua,
Biblioteca şi perdeaua,
Dar ochii mei privesc doar rama,
De unde îmi zâmbeşte mama,

Cu chipu-i blând privind duios,
Al tatălui surâs frumos,
Într-un duet ce pe Pământ,
E tot ce-i drag şi tot ce-i sfânt...

Voi mă priviţi acum din Cer,
Dar îmi doresc şi cred şi sper,
Cu suflet năpădit de teamă,
Că v-oi vedea şi fără ramă,

Şi v-oi îmbrăţişa cu drag,
Trecând al veşniciei prag,
Căci viaţa cât e de bogată,
Nu-i cât o mamă şi un tată....

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deşi mă-nconjoară furtuna
şi norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

eşti tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
şi-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!”

şi ştiu că se poate...

cu Tine păşesc
pe întinderea de ape,
deşi vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ţii de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!