Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!