Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocul e părăginit...
Privesc năuc, dar nu o să urc sus,
Căci bieţii mei părinţi de mult s-au dus,

Iar în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de paz-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost cândva cu ţiglă-nlocuită,
Puieţii firavi puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, în gând, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Mă-ntorc apoi, cu pas greoi şi rar,
Şi-n suflet duc un simţământ amar...

Mă depărtez agale, străbătut,
De amintirea timpului trecut...
O lacrimă sub pleoapă-şi face drum,
Mi-e amintirea un crâmpei de scrum...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag, la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocu-i mai părăginit...
Privesc năuc şi n-o să mai urc sus...
Sărmanii mei părinţi, la cer s-au dus...

Azi în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de pază-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost şi ea, cândva, înlocuită...
Puieţii firavi, puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, cu ochii minţii, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Fac, apoi, cale-ntoarsă cu călcătură rară,
Şi duc, mijind sub pleoape, o lacrimă amară...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea...

În amintirea regretaţilor părinţi
Mi-am luat cu durere inima în dinţi...
Ca să mă pot destăinui fără urlet
Şi să croiesc cale fâşiilor din suflet...
Au fost la inimă curaţi şi frumoşi,
Oameni de la ţară, harnici, credincioşi,
Astăzi sunt deja în ceruri, la odihnă,
Toată viaţa mea i-am iubit în tihnă.
De aceea zilnic fac demers
Să le scriu din suflet un crâmpei de vers,
Amintirea lor e aşa de mare,
Metafora din mine plânge şi mă doare.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străvechea casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o ştiam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo uneori,
pe locul ei găsesc o altă casă,
care se-nalţă mult mai arătoasă,
însă răceala ei îmi dă fiori.

Ai dispărut şi tu, iubită mamă!...
Te-ai dus precum copilăria mea,
şi poate acum priveşti de undeva,
simţind cum gândul meu-napoi te cheamă.
Nu vezi?, betonu-a invadat grădina,
iar printre ziduri pomii se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.

Mai şti?, de tata-s puşi, sub clar de lună,
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
muncea să-avem ce trebuie pe masă,
în fiecare zi din săptămână.
Iar tu îl aşteptai cu masa pusă
şi îl priveai cu ochi adânci, ca marea,
ca să-i aduci în suflet împăcarea
şi liniştea pe chipul său transpusă.

V-ati dus, şi el şi tu, iubită mamă!...
Şi fraţii mei apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acasă bântuit de teamă.
Rămân în drum şi mă întorc grăbit,
plângând copilăria mea trădată
şi casa părintească dărâmată,
neştearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa străbună

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străbuna casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o ştiam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo, uneori,
în locul ei găsesc o altă casă
ce se înalţă mult mai arătoasă,
însă răceala ei... îmi dă fiori.

Ai dispărut şi tu, iubită mamă! –
te-ai dus precum copilăria mea
şi mă priveşti acum de undeva
când dorurile mele te recheamă.
Betoane grele-au invadat grădina
iar pomii strânşi în ele se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.

Au fost sădiţi de tata-n clar de lună
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
pleca la muncă să avem pe masă
ce trebuia..., pentru o viaţă bună!
Tu, mamă, l-aşteptai cu masa plină
şi îl priveai cu ochi adânci ca marea,
ca să-i alungi din cuget întristarea,
în suflet să-i aduci numai lumină.

V-ati dus, şi el şi tu, iubită mamă!...
şi fraţii mei, apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acolo bântuit de teamă.
Privesc din drum şi mă întorc grăbit
plângând copilăria mea trădată
şi casa părintească dărâmată,
neştearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama Maria

Azi mă gândesc la tine, mamă,
Cu suflet copleşit de drag,
Şi cu evlavioasă teamă,
Păşesc pe-al amintirii prag...

Depun, cu dragoste-n privire,
Pe un crâmpei de piatră rece,
Simbol de veşnică iubire,
Ce glia nu o poate trece,

Sărut apoi, cu dor şi jale,
Cu buze-n lacrime scăldate,
Obrazul dur al crucii tale,
Pe care-s slove încrustate,

Alcătuind un dulce nume,
Şi anii-n care-ai petrecut,
Un dram de viaţă-n astă lume,
Destul cât să mă fi născut,

Apoi te-ai aşezat cuminte,
Lăsând în suflet grea durere,
Prin liniştitele morminte,
Urmând a mărginirii vrere...

Dar viaţa îsi urmează firea,
Buchete plâng pe muta glie,
E tot mai ştearsă amintirea,
Doar pe la sărbători învie...

Şi-i tristă calea către casă,
Şi pasu-i poticnit şi greu...
A sorţii vrere de mă lasă,
La dreapta-ţi voi veni şi eu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fărâmă de colindă

Sunt risipit în zări străine,
În căutare de mai bine,
Dar când Crăciunul e pe-aproape,
Învie lacrima sub pleoape,

Căci o fărâmă de colindă,
M-aşează liniştit în tindă,
În casa vieţii ce-mi fu punte,
Într-un sătuc pierdut în munte...

Şi fraţi revăd, revăd surori,
Voioşi nuntind şi botezând,
Revăd câmpiile cu flori,
Şi-aud căluţii nechezând...

Revăd pe tata şi pe mama,
Ce s-au mutat pe sub ţărână,
Cu suflet greu îmi birui teama,
Şi le întind, plângând, o mână,

Dar totu-i vis şi amăgire,
Colinda, numai, mai e vie...
Ea mi-e sădită-n amintire,
Şi-mi cântă-n suflet, pe vecie...

Ea-mi dă putere să trăiesc,
În sfântul spirit românesc,
Şi mă ajută, preţ de-un leu,
Să mă topesc în neamul meu...

Pe vatră mai mocnesc tăciunii,
Aşa cum i-au lăsat străbunii,
Tânjind de dor să îi aprindă,
Iar, o fărâmă de colindă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Dintr-un afund, din depărtări vreodată neumblate,
Te văd pe pe aripi de cocori, venind aievea, noapte!
Pe trena ta, cărbuni încinşi, vor iriza tăcere
Şi briza mării, ca un voal, în suflet, mângâiere

Va risipi... Şi tălpi de jad se vor topi sub stele
Şi-n spaţiul meu atemporal, tivit cu peruzele,
Se va deschide templu sfânt de vers şi chiparoasă,
Iar eu - un vis - am să te-aştept... Am să te-aştept acasă...

În sângeri voi lăsa sărut de tainică iubire,
Căci vreau viaţa mea să-mi uit, să cred în fericire!
Nisip sub ochiul aşternut al veştedelor gânduri...
O lacrimă... Apoi nimic... Mă-ntorc la începuturi...

Mi-e palma vers de galaxii rostind amărăciune,
Căci nu mai eşti... De ce nu vii, fantasmă fără nume?!
Mi-e dor de-mbrăţişarea ta, dar zarea-nfometată
Te-a luat, lumină... Vino iar! Întoarce-te odată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa sufletului

Voi face iar o casă nouă
Cea veche s-a crăpat
Un uragan a rupt-o-n două
Un zid din ea s-a dărîmat

Nu mai incep din temelie
Căci timp eu nu mai am
Acoperişul pun din veselie
Pereţii din iubirea ce o am

Şi piatră peste piatră pun
Zidesc iubirea in granit
Iar timpul il măsor in pumn
Nu risipesc ceasul grăbit

Alerg cu gândul prin livadă
Privesc la pomii ce-nfloresc
Doi oameni pe o verandă
Privesc la cer si se iubesc

O casă a sufletul se înalţă
Fără pereţi si groase temelii
Un suflet să iubească învăţă
Aud în noapte luminile inimii

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt sărutarea vântului de toamnă...

Pe pleoape, simt sărutarea vântului de toamnă
Ce-mi dă fiori... şi adierea lui mă-ndeamnă
Să-ntorc, pios, o pagină îngălbenită din trecut
Şi să revăd imagini trăite cu drag, demult, demult...
Atâtea toamne ruginii, prin inimă s-au scurs...
Dar nu ştiam, pe-atunci, că merg înspre apus,
Căci tot ce era floare, culoare,-n jurul meu,
Păreau o primăvară ce dăinuie mereu!
În fiecare anotimp, şi-n fiecare zi, iubirea înflorea
Şi-n suflet era cald, lumină, un soare strălucea,
Iar în priviri avide, strânsesem tot lumescul,
Căci tu, tinereţe, mi-erai universul!
Iar visele-ndrăzneţe zburdau înaripate,
Nimic nu le oprea şi dragi îmi erau toate!
Atât alint şi pace, speranţă, mângâiere,
Mă-nvăluiau în cânt, parfum, în dulce adiere!
Unde-aţi plecat voi, ani de scumpă tinereţe,
De vrajă şi tumult, speranţă, frumuseţe?
Pe unde v-aţi ascuns, de nu vă mai găsesc
Şi m-aţi lăsat în lacrimi, de doruri să tânjesc?
Acum, totu-i pustiu... e frig... şi sufletul suspină
Sub ploaia care cade, şoptindu-mi în surdină,
Că toamna va pleca, de iarnă, alungată,
Cu ea... trece şi viaţa, de viscol, spulberată...

poezie de Rodica Grigorie
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Afară ploaia îşi cântă simfonia
Iar eu în suflet îmi cânt poezia
La geam cu drag privesc
La anii ce au trecut gândesc
Dar nu îmi pare rău şi nu regret nimic
Căci Dumnezeu mi-dat tot ce mi-am dorit
Azi eu sunt atât de fericită
De-ai mei prieteni eu mă simt iubită
Din suflet le voi da respect
În viaţa mea că există
Cu drag le mulţumesc.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă amintirea

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
ceva parcă mă arde şi inima mă doare
şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă
ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.

Mă cheamă amintirea, mă strigă tot mereu.
Mă-ntorc înspre trecutul, ce nu mai e al meu,
dar nu văd decât urme pe drumul cunoscut,
ce duc spre-aceeaşi ţintă, al vieţii început.

Copilăria-mi dragă, ca un balsam se-aşează
pe fruntea fără riduri, în ochi ce scânteiază
şi-o undă de mireasmă de crini şi busuioc,
îmbracă amintirea şi-o-nchide într-un obroc.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata Vasile

Azi mă gândesc la tine, tată,
Să-ţi dăruiesc un bucheţel,
Cu conştiinţa-ndurerată,
Iubirea să ţi-o spun, prin el...

Depun, cu inima-mpietrită,
Pe un crâmpei de piatră rece,
Simbol de dragoste strivită,
Ce glia nu o poate trece...

Sărut apoi, cu drag şi jale,
Cu buze-n lacrime scăldate,
Obrazul dur al crucii tale,
Pe care-s slove încrustate,

Alcătuind un dulce nume,
Şi anii-n care-ai petrecut,
Un dram de viaţă-n astă lume,
În care vreme m-am născut,

Apoi te-ai aşezat cuminte,
Lăsând în suflet grea durere,
Prin liniştitele morminte,
Urmând a mărginirii vrere...

Dar viaţa îsi urmează firea,
Buchete plâng pe muta glie,
E tot mai ştearsă amintirea,
Doar pe la sărbători învie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu

tatălui meu, cu dragoste

M-ai dus pe umeri, m-ai cărat în spate,
M-ai ajutat să aflu ce-mi doresc,
Mi-ai dat iubire, dragoste de carte,
Tăticule, eu, azi, îţi mulţumesc!

M-ai îndrumat în viaţă, tatăl meu,
M-ai învăţat ca lumea s-o iubesc,
Să nu renunţ atunci când este greu.
Tăticul meu, acum, îţi mulţumesc!

Crâmpei de suflet tu mi-ai dat, din tine,
Şi-n suflet te păstrez şi dăruiesc
Şi eu, copiilor, crâmpei din mine
Şi pentru asta, tată-ţi mulţumesc!

Mă rog să-ţi fie bine, zi de zi
Şi vreau de orice rău să te feresc
Şi, Doamne, tânăr iar aş vrea să fii...
La mulţi ani, Tati!!!! Şi îţi mulţumesc!

Anii-au zburat în ritm ameţitor
Şi timpu-n în loc aş vrea să îl opresc.
Sunt zile care râd şi zile care dor,
Dar nu sunt zile fără "TE IUBESC!"

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ţi zâmbitoare şi vorba-ţi după grai,
Să te privesc şi-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât eşti de suavă să înfloreşti mereu.
Puţine ştii de mine, dar... nu mă ştiu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ţi nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet şi-mi rătăceşti prin gând.
La ce şi amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Şi... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citeşti terţina în văzul tuturor.
Ţie să nu-ţi mai pese, cum nici nu ţi-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l ştii? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat şi ruga sărutului de dor.

Când soarta mă v-a duce pe drumul cel de veci,
Să vii totuş cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laş la căpătâi,
Să-ţi răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... Să-ţi cer iertare. Cu asta să rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereţii reci.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut

Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.

Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.

Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.

Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viaţa ce se scurge,
Mă-ntorc....

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa şovâindă trece
Pe-un alt tărâm şi-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-şi pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieţii mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Şi rup din boltă praf de stele.
Pe faţa îmi aşez visarea,
În suflet dragul meu de viaţă -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-şi poartă ceru-n dimineaţă.

Mă răscoleşte iarăşi marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Şi-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descărcări de suflet

Sărutul nostru-i altfel, e-o trăire
pe care-o ştim demult, căci a mai fost
în alte lumi, de care n-avem ştire
-secretul e al sufletului nost-

E o-ntâlnire dincolo de fire,
în care nu-i prezent şi nici trecut,
ci doar atingerea în regăsire
a celor ce, o vreme, s-au pierdut.

Se manifestă ca o descărcare
a tot ce niciodată nu vom şti,
căci doar iubirea este-aceea care
decide cărui suflet va vorbi.

Iubita mea, hai să le dăm o şansă
şi, printre buze, lucruri din trecut
să povestim în minunata transă
a sufletelor noastre, prin sărut!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!