Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duce...

Se duce primăvară,
Se mor flori,
S-a dus fanfară...
Trec sărbători.

Se duc din zile,
S-au dus părinţi,
Se mor zambile...
Se pierd minţi.

Se duce gust,
Se pierd amici,
Se duce-august...
Nu-nviu bunici.

Se duc copii,
Copilărie,
Ruginesc vii...
Nu-i bucurie.

Se duce-o lume,
Iz roman-tic,
Soare apune...
Pierd tac, pierd tic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma pierd

ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc

ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand

ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema

ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand

ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii a mii de români

Îi vezi, sunt atât de bătrâni
Umbre-au ajuns prin colţ de odaie,
Cu ochii, doi nori, mereu gata de ploaie
Părinţii a mii de români.

În sate-ngropate, stau suflete vii,
De cei dragi, ţinuti fiind departe,
S-au irosit trimiţându-i la carte
Şi-acum case si curţi rămase-s pustii.

Vezi casa bătrână cum şade-ntr-o rână,
Obosită şi ea de drumul cel lung,
La gard, cocoşaţi, stau bătrânii şi plâng
Uitaţi de cei dragi, traiesc clipa din urmă.

Cu toţii de-a valma, părinţi şi bunici,
Fac parte dintr-o altă poveste,
Muşcate le râd la ferestre
Lipsesc doar nepoţii peltici.

Prea hameşi, prea cruzi, trăitorii de azi
Şi-au lăsat trecutul în urmă,
Ochii nesătui orizonturi noi scurmă,
În păcatul uitării tu omule, cazi!

În umbra odăii sleiţi de puteri,
Părinţi şi bunici stau mereu şi ne-aşteaptă,
Ei truditorii zilei de ieri
Îndurându-şi senini soarta nedreaptă.

Lăsaţi pentr-o clipă alergarea deşartă,
Redaţi strălucirea din ochi de-aş vedea fiică şi fiu
Găsiţi-vă timpul de-ntoarceri la vatră
Înainte de-a fi pentru toţi prea târziu.

poezie de Valeria Tamaş (1 august 2008)
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii văd în părinţi trecutul, părinţii văd în copii viitorul.

citat din A.S. Makarenko
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a fi ieşit afară, tinerii din echipaj îşi îmbrăţişară părinţii, care deocamdată încă se aflau în preajma lor, dar pe care parcă deja începeau să-i simtă departe, din ce în ce mai departe, cu fiece clipă ce trecea. În mod normal, totul decursese foarte bine, făcând abstracţie de câteva lacrimi scurse din ochii unor mame mai sensibile sau din ochii unor părinţi mărinimoşi care-şi iubeau copiii şi care, din prea multă dragoste pentru fiii sau fiicele lor, aveau de ce să fie profund îndureraţi. Trebuie să recunoaştem că era vorba despre o misiune îndelungată, de cel puţin 13 ani, nu glumă... Iar 13 ani nu puteau fi comparaţi cu o zi, două, pentru a se putea spune: "A plecat azi... Las' că se întoarce mâine...". Ori oamenii tocmai cu acest gând nu se puteau împăca. În 13 ani se puteau întâmpla multe şi putea fi posibil ca firul evenimentelor să fie nevaforabil celor aflaţi în centrul atenţiei, deşi nu era de dorit să se întâmple astfel...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu-i atât de fără minte încât să prefere războiul în locul păcii; căci în timp de pace copiii îngroapă pe părinţi, iar în timp de război părinţii pe copii.

citat celebru din Herodot
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să cunoşti pe cineva cu adevărat, priveşte-i părinţii. Dacă nu are părinţi, priveşte-i copiii. Dacă nu are nici copii, priveşte-te pe tine şi îl vei cunoaşte.

aforism de Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunate

Am câştigat timp laitmotiv,
Am câştigat independenţă,
Am câştigat o existenţă...
Am câştigat, definitiv.

Am câştigat miros de flori,
Am câştigat mers vertical
Am câştigat amor frugal...
Am câştigat, etern, fiori.

Am câştigat pe veci părinţi,
Am câştigat dus la morminte,
Am câştigat spus de cuvinte...
Am câştigat urme de dinţi.

Am câştigat un pic, copii,
Am câştigat onestitate,
Am câştigat o libertate...
Am câştigat drept să revii.

Am câştigat gustul de pâine,
Am câştigat un adăpost,
Am câştigat să am un rost...
Am câştigat dreptul la mâine.

Le am pe toate un şirag
Pe-un fir de aţă, fină, întinse...
Nostalgic le admir cu drag;
Multe-am avut, multe pretinse!

Am câştigat să zic pardon,
Am câştigat să am dreptate,
Am câştigat eternitate...
Am câştigat un maraton.

Am câştigat duşmani pe viaţă,
Am câştigat trezit în zori,
Am câştigat să pierd valori...
Am câştigat inimi de gheaţă.

Am câştigat puţini amici,
Am câştigat un loc în lume,
Am câştigat chemat pe nume...
Am câştigat curaj şi frici.

Am câştigat un pumn de bani,
Am câştigat înot în vise,
Am câştigat minciuni promise...
Am câştigat drum pe Lipscani.

Am câştigat să ştiu să plâng,
Am câştigat o pertinenţă,
Am câştigat o experienţă...
Am câştigat dorinţi să-mi frâng.

Am câştigat, târâş, căinţă,
Am câştigat bilet de zbor,
Am câştigat să mă-nfior...
Am câştigat şi neputinţă.

Am câştigat o viaţă dură,
Am câştigat jurisprudenţă,
Am câştigat drept la clemenţă...
Am câştigat o aventură.

Le pierd pe rând, mă pierd cu ele
-Nici timpul să profit, n-aşteaptă-
Mă-nclin, de nopţi şi zile grele...
Mă pierd treptat, rămân o şoaptă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii tăi nu sunt copiii tăi - Sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi.

citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii spun că părinţii lor aveau dreptate, ei au devenit deja la rândul lor părinţi.

aforism de David Boia (2 ianuarie 2015)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul ultimei rugăciuni

Când nici o casă nu ne mai încape
durerile şi pierderile toate,

când nici un dor nu ne reţine-n ţară
şi-n dimineaţă ni se face seara,

când nici părinţii nu-şi mai cunosc copiii,
şi neamurile îşi reneagă fiii

când haru-i un păcat, iar prostu-i rege
iar agramaţii îi fac ţării lege,

când în altare huzuresc păgânii
iar spicu-i sec şi înfloresc doar spinii,

când şi umila umbră-i cu durere
şi albina-n floare găseşte numai fiere.

atunci, Părinte, întoarce-te spre locul
unde nicicând n-a poposit norocul
şi-ascultă ruga mea de peste fire –
dă-mi moartea crudă ca pe-o izbăvire

poezie de Valeriu Matei din Literatura şi arta, nr.33-34 (3962-63), 2 septembrie 2021, pag.5 (2021)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol fără impresar

Stau la geam şi vând tutun
Asortat cu o vodcă proastă
Un nebun, când eu compun
Poezie, şi cu-o babă

Ceartă-se că ar vrea să bea
Pe creiţari sau datorie
De-ar avea de un' să-i ia
O poşircă străvezie;

Îmi pierd timp, îmi pierd şi nervi
Dacă trece-un zurbagiu
Pentru care ceilalţi, servi
sunt. Ca şi eu tarabagiu.

Trudă lungă, lungă, lungă
Precum sclavii pe plantaţii
Doar rachiu, tutun şi ciungă
Pe cari dau bani de-generaţii

Cu mai puţin de doi dolari
Pe opt sau poate nouă ore
La anii mei un salahor, e
Îndepărtat dintre pândari

Copii teribili ce fumează
Dau în rulotă cu piciorul
Iar eu îi iau cu binişorul
Că ghinionu-i ca o piază;

Cei mai mari cu câini în lesă
Şi false aere de prinţi
Se plimbă-ncet fără adresă
Şi-i tot înjură pe părinţi

Iar alţii aruncă pocnitori
În jurul meu. Şi eu tresar
De câte ori, de-atâtea ori
Spectacol fără impresar!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii vor întotdeauna ce au alţi copii. Părinţii vor ce au alţi părinţi.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!