Blocul părintesc
Mă-ntorc, cu drag, la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre și-n pereți,
Crâmpeie ale primei tinereți...
Pășesc încet, cu suflet îndoit,
Și văd că blocu-i mai părăginit...
Privesc năuc și n-o să mai urc sus...
Sărmanii mei părinți, la cer s-au dus...
Azi în apartament trăiesc străini,
Și nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La ușă stă de pază-un interfon,
Și văd că s-a închis câte-un balcon...
Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost și ea, cândva, înlocuită...
Puieții firavi, puși de locatari,
Au trunchiuri groase și coroane mari...
Revăd, cu ochii minții, un dram de tinerețe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristețe...
Fac, apoi, cale-ntoarsă cu călcătură rară,
Și duc, mijind sub pleoape, o lacrimă amară...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Eugen Ilișiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.