Râsul dogmatic...
Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?
Și ce suflet grațios,
poartă trupu-i unduios?
Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?
Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi și până sus?
Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?
Și-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?
Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă țină-atât de-aproape?
Cât dor, Doamne-n trup ascunde,
și în nările-i flămânde?
Și cât har în călimară,
pentru poezia-i rară?
Doamne, oare-a câta oară
pașii ei de căprioară,
Vor păși pe drumuri line,
ca să rămână la mine?
Ceru-i jos, pământu-i sus,
Doamne, cât altoi ai pus,
În acest lăstar de fată,
ce se lasă adorată!...
Vai, cum râde pe ascuns
sufletu-i de nepătruns,
Suflet gnostic, încifrat,
foarte greu de descuiat!
Și-n dogmaticul ei râs,
oare, Doamne, unde îs?
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre râs, poezii despre trup și suflet, poezii despre sâni, poezii despre suflet, poezii despre sprâncene, poezii despre secrete sau poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.