O fărâmă de colindă

Sunt risipit în zări străine,
În căutare de mai bine,
Dar când Crăciunul e pe-aproape,
Învie lacrima sub pleoape,

Căci o fărâmă de colindă,
M-aşează liniştit în tindă,
În casa vieţii ce-mi fu punte,
Într-un sătuc pierdut în munte...

Şi fraţi revăd, revăd surori,
Voioşi nuntind şi botezând,
Revăd câmpiile cu flori,
Şi-aud căluţii nechezând...

Revăd pe tata şi pe mama,
Ce s-au mutat pe sub ţărână,
Cu suflet greu îmi birui teama,
Şi le întind, plângând, o mână,

Dar totu-i vis şi amăgire,
Colinda, numai, mai e vie...
Ea mi-e sădită-n amintire,
Şi-mi cântă-n suflet, pe vecie...

Ea-mi dă putere să trăiesc,
În sfântul spirit românesc,
Şi mă ajută, preţ de-un leu,
Să mă topesc în neamul meu...

Pe vatră mai mocnesc tăciunii,
Aşa cum i-au lăsat străbunii,
Tânjind de dor să îi aprindă,
Iar, o fărâmă de colindă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag, la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocu-i mai părăginit...
Privesc năuc şi n-o să mai urc sus...
Sărmanii mei părinţi, la cer s-au dus...

Azi în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de pază-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost şi ea, cândva, înlocuită...
Puieţii firavi, puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, cu ochii minţii, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Fac, apoi, cale-ntoarsă cu călcătură rară,
Şi duc, mijind sub pleoape, o lacrimă amară...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci, ce bine-mi pare să te revăd, nărodule! Ce mult mi-a fost dor de tine! Ce mult mi-ai lipsit!
Lucian: Şi mie-mi pare bine să te revăd. Dar te rog, blondo, ia-o mai uşurel, nu chiar aşa! Păstrează distanţa!
Maria: Ce tot vorbeşti?! După trei luni de separări inutile, de abia aşteptam să ajung odată aici, să te văd, cum mai arăţi... Şi tu, afurisitule! Cum mă întâmpini? I-auzi la el, să păstrez distanţa... Ia să te văd mai bine! Oh... Ce-i cu tine, Luci? Ce-i cu mutra asta, ca de curcă plouată? Nu aşa mă aşteptam să te revăd!
Lucian: Blondo, te rog...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocul e părăginit...
Privesc năuc, dar nu o să urc sus,
Căci bieţii mei părinţi de mult s-au dus,

Iar în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de paz-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost cândva cu ţiglă-nlocuită,
Puieţii firavi puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, în gând, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Mă-ntorc apoi, cu pas greoi şi rar,
Şi-n suflet duc un simţământ amar...

Mă depărtez agale, străbătut,
De amintirea timpului trecut...
O lacrimă sub pleoapă-şi face drum,
Mi-e amintirea un crâmpei de scrum...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajuns, în 1990, să revăd terenul pe care fusese casa părinţilor, în Corneşti - Basarabia, am fost rugat să nu-l privesc cu insistenţă, să nu se creadă că-l revendic

Locul ăsta, mătuşică,
Eu îl am, nu-ţi fie frică,
Îl păstrez în inimoară
Din clasa-ntâia primară.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (august 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Primul meu rai s-a prefăcut în scrum,
Nu pot uita căsuţa mea cea dragă,
Spre locul casei, gol, privesc din drum:
-Cât mi-aş dori s-o mai revăd întreagă!

Mama demult la ceruri e plecată,
N-a fost de faţă să mai vadă focul,
Ne-a părăsit cu inima-mpăcată:
Casa-şi păstrează-n liniştea ei locul.

Tata-împietrit de jale şi durere
Neputincios privea cum arde totul,
Cu braţele spre cer, fără putere,
Ruga pe Dumnezeu să stingă focul.

S-au mistuit în flăcări lucruri sfinte:
Pozele-n ramă, neşterse amintiri,
Icoana casei o revăd ca mai-nainte,
Mă-nchin în gând la ea, în rătăciri.

Am încercat s-o construiesc în minte,
Am refăcut odaie cu odaie,
Nimic nu seamănă ca înainte:
-Ţi-e tare dor de casa ta, Culaie!

Lampa din cuiul din perete-o pregăteam,
Şi-o aprindeam pe la amurg de seară,
În podul casei zvârlugă mă suiam
Urcând uşor pe treptele de scară.

Prin geamul de la drum îl văd pe tata,
Mă-ncearcă amintiri şi doruri multe,
Aştept să mai deschid-odată poarta,
Să intre, să mă mângâie pe frunte.

Plouă... Uliţa Morii tristă plânge,
Un loc viran pe suflet mă apasă,
La poartă plâng şi inima-mi se frânge,
Sunt trist... N-am unde să mai trag acasă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun de Eminescu

Mă spovedesc, în taină, la stele şi luceferi,
Rugându-mă ca semeni şi dragi să-mi fie teferi,

Mă curăţ de păcate, îndeplinind canoane,
Să uit pentru o vreme de dive şi cucoane,

Să-i dau din suflet totul acelei ce-o iubesc,
Să-i pot vorbi cu patos şi totuşi clar, firesc,

Îndepărtez de mine orgoliul şi mândria,
Să îmi rămână-n suflet doar pacea, modestia,

Postesc, trăiesc ascetic, cuminte şi-nfrânat,
Ca tot ce e în mine să fie pur, curat,

Revăd cu grijă gânduri clădite-n poezie,
Ca iambul şi troheul nedeformaţi să fie,

Revăd ce-am scris în vreme de naţie şi ţară,
Să nu rămână vorbe de ură şi ocară...

Pe straiele curate mi-aşez cu grijă brâul,
Şi îmi îndrept urechea s-aud cum plânge râul

Şi, îmbrăcat de praznic de sus şi până jos,
L-aştept pe Eminescu ca pe Iisus Hristos.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de nimic

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu ştiu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De eşti al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios şi infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.

Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Şi să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.

Şi, Doamne! Cum să nu doresc
Să ştiu, în infinitu-ţi univers
viaţa mea şi-a celorlalţi
Oare la ce ajută.?

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de ţărână şi nimic ce sunt,
Ţie, Doamne, de eşti al meu stăpân,
Îţi mulţumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi,
Ştiu ce am fost, dar nu şi ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de ţărână şi nimic,
Ca toate celelalte,
deci exist.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasmă

Doar tu m-ajuţi tristeţi să-ngrop,
Cu chip ce te-am în gând, fantasmă
Cum puful alb, zburând din plop,
Purtându-mi din azur mireasmă.

Nu ştiu de-s singur visător
La fum eteric de candid
Ce-l am în pori, nesfârşit dor
Şi nu-l ating... E timpul, zid.

Dar nu-i nimic, e gândul şansă
Fără de margini, neştiutul
De nimeni... când mă plimb în transă,
Reluând sfârşit cu începutul.

Aşa-i poate "nemuritor";
Făcând mereu voiaj idilic,
Pierzându-mă în fald amor
De-un gând necontrolat, empiric.

Resimt şi degetele fine
Şi gura-n şoapte de rozeuri...
M-atingi cu pielea-ţi de suspine...
Revăd preludiuri de antreuri.

Înot pe lacrima-ţi din pleoape,
Pătrund pupila-ţi, mă-nfior...
Plutesc uşor în calde ape
Ce le-am plouat, noi doi, de-amor.

Te strâng, subtil, în pas de dans
În tremur fin... ce l-ai ascunde.
Îţi simt răcoarea-n lin balans...
Ne-am vrea pitiţi, dar n-avem unde.

Îţi mângâi cu retina corpul
Pe plajă -cu broboane- fin...
Revăd în minte aeroportul
Când am plecat, spunând că vin.

Mi s-a furat comunicare;
N-am telefon să te mai chem.
Rămân, să te-apăr de uitare...
Din amintiri, mi-am făcut ghem!

Aş vrea să risc să te revăd,
C-am revenit peste-un deceniu...
Mi-e frică de-un ultim prăpăd;
Să nu-mi zici "Nu!"... pentr-un mileniu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindă în Ajun

Trimit colindă în eter
La fiecare-n parte...
Chiar dacă timpu-i auster
Trăiţi-l voi aparte!
Lăsaţi magia să ajungă,
În sufletele voastre,
Speranţa zilei să distrugă
Zidu-apăsării noastre.
Trimit colinda mea spre cer,
Spre-a inimii-mpăcare...
O rugă-n timpul efemer
Şi-n noaptea asta mare!
Crăciunul fie-vă lumină,
În case şi în suflet,
Colinda veşnic vă rămână,
Renaştere de cuget!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flautele fricii

Sat de lemn, biserică de piatră
cum s-a dus copilăria mea
în cadenţa ploilor de toamnă
nicovala soarelui pleznea
Timp înalt şi fără nici o grijă
nu ştiam ce vreau şi cine sunt
flori de cositor topit pe plită
pocnitori de fosfor şi pământ

Anii mei de glorie supremă
demiurg am fost, şi nu credeam
ce n-aş da acum să-ntorc ocheanul
să mă văd din nou copil la geam
Să simt iar mirosul sărăciei
ca de rufă înflorată-n ger
să-l aud pe tata de cu noapte
cum se rade cu un ciob de cer

Te revăd la vremea de cireşe
te revăd în jilţ de iarnă grea
rău erai, măicuţă, îmbrăcată
ţi-era teamă şi de umbra ta
cum venea din cruciada foamei
cu o pâine cât un asfinţit
iar la piept strângeai ca pe-o icoană
câte-un pui de câine rătăcit

Astăzi ce departe-s toate astea
răvăşite ca de-un vast prăpăd
când mi-e dor de tine închid ochii
pe ecranul pleoapelor te văd
Parcă un fachir nebun îmi sună
flautele fricii la fereşti -
sat de lemn, biserică de piatră
viaţă, viaţă cât mă pedepseşti...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montségur

Eugen Dorcescu

Montségur

Mirelei-Ioana

Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,
Biruitor în orişice înfrângeri.
Ce puri eram! Eram atât de puri,
Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinşi de lume, rupţi de elemente,
De apă, de văzduh şi de pământ,
Ne-am fost iubit aievea-n trup şi-n gând
Şi-am ignorat vrăjmaşu-aşezământ
Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc
Şi sacrul munte însuşi e-o fantasmă,
Îţi aminteşti? Ne-am aruncat în foc,
Drept jertfă detestatului Moloch,
Şi-am renăscut în două flori de plasmă.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 6, 2020 (27 aprilie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt boem

mi-e dor să mai ascult al izvorului şipot
să-mi răcoresc obrajii ridaţi şi plânşi
regret că am îmbătrâit şi nu mai pot
să strâng în suflet toţi anii necuprinşi.

mi-e dor să revăd prietenii vechi
mi-e dor de anii tinereţii mele
când descopeream în zodii amintiri străvechi
despre lună despre soare despre stele.

sunt doar o frunză în arborele vieţii
mă loveşte vântul mă striveşte furtuna
adesea moralul mi-l ridică poeţii
imaginând iubirea pentru totdeauna.

sunt floarea umezită de roua dimineţii
cu sute de petale şi nu mi-e totuna.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de ţară m-apasă

Deşi undeva am ţară, rătăcesc vară de vară,
Slăbit şi fără putere, după un dram de avere.
Despărţirea mă dă gata, mi-e dor de mama, de tata,
Mi-e dor de fraţi, de surori, de grădiniţa cu flori.
Mi-e dor de mărul rotat şi de oamenii din sat.
Acolo este casa mea, acolo este ţara mea.
Pe pământul românesc, acolo vreau eu să traiesc.
Acolo primesc răcoare de la ape curgătoare,
De la codrii munţilor, din măreţia norilor.
Acolo pot dormi în câmp, să aud iarba crescând,
Să am stelele surori, de cu seară până în zori.
Doamne, cât îmi e de dor, să lucrez al meu ogor.
Dorul de ţară m-apasă. Vreau să mă întorc acasă!

poezie de Dumitru Delcă (19 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Ani trecut-au mulţi de când
M-am înstrăinat de sat
Însă n-o să pot nicicând
Să mă rup de ce-am lăsat,

Şi în gând, ca un tablou,
Îmi revine satul drag...
Ce n-aş da să pot din nou
Trece-al casei noastre prag!

Casa însă-i dărâmată:
Nu mai sunt acum pridvorul
Şi nici tinda, prispa lată,
Nu mai este nici cuptorul.

Casa-i una cu pământul,
Of, nedreaptă vremuire!
Dar aşa a vrut Preasfântul:
Să rămână-o amintire.

Amintire sunt părinţii,
Crudă soartă, tristă, rea,
Au plecat, s-au dus cu sfinţii,
Dar i-aştept în casa mea.

Amintire sunt străbunii,
Pentru ei ard lumânări,
Căci s-au stins precum tăciunii
Dar sclipesc în depărtări.

Ei plutesc aşa ca fumul
Pe sub cerul azuriu,
Ei îmi luminează drumul
Şi mă-ndeamnă să mai scriu.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori neateptate

Dedicaţie:
fiicei mele Carmen-Amalia

În ochii tăi
revăd copilăria
cu glasul dulce mă-nfăşori
în privire
simt nemărginirea
cerului albastru din pridvor
mă sperie
ninsorile neaşteptate
când fulgii vor acoperi
potecile umblate
voi respira adânc
parfum de brad
al clipelor târzii
în dimineţile înourate
doar gândul unui vis
se înfiripă
când soarele răsare
pe pleoape
şi zgomotul se aude
la fiecare pas
pe drumul spre alba depărtare
focurile în sobă
sunt încă adormite
numai vântul cântă-n strune,
melodii din vremurile trecute.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O caldă sărutare

Ascultă-mi, iubito, inima cum îmi bate
Şi uită-te în ochii mei,
Căci eu mă duc departe
Să-i văd pe părinţii mei!

Să-mi revăd meleagul pe care m-am născut,
Să trec pragul pe care de mult nu l-am trecut.

Căci ştiu că mama mă aşteptă
Privind mereu în zare.
Să mă duc acasă,
Să-i dau o caldă sărutare.

Să-i şterg lacrima grea de pe obraz,
Căci atâta bucurie i-a mai rămas.

poezie de Vladimir Potlog (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alooo?!?...

- Bună, ce faci?...
Ţi-e dor de mine
Sau m-ai uitat definitiv?...
Te rog! E un imperativ
Să te revăd... Ce mult îmi placi!...
Mi-e gândul zilnic doar la tine,
Nu pot să mai trăiesc de taci.
Nu-nchide!
Te rog mult ascultă...
Că nu te costă, eu plătesc!
Din suflet mă-nvinovăţesc
De tot ce crezi gânduri perfide...
Mi-e inima dragoste multă
Şi şoaptele îmi sunt livide,
Te rog mai stai!
Dă-mi o speranţă
C-o să mă ierţi de ce crezi tu!...
I-aţi de la "nu" mică vacanţă,
Întreabă-ţi sincer sufletu'...
Nu-ţi cer nimic să pui, să dai,
Doar să m-accepţi şi-n viu să tai!...
... Te las să mă răneşti de vrei,
Doar să te văd încă odată!...
Eşti perla mea, breloc de fată,
Şi-o să-ţi fiu doar de-aproape vrei
Şi de-s departe
să mă chemi!...
I-aţi numai bine, dă-mi ce temi!...
Vreau sluga ta!... Înger mă iei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt sărutarea vântului de toamnă...

Pe pleoape, simt sărutarea vântului de toamnă
Ce-mi dă fiori... şi adierea lui mă-ndeamnă
Să-ntorc, pios, o pagină îngălbenită din trecut
Şi să revăd imagini trăite cu drag, demult, demult...
Atâtea toamne ruginii, prin inimă s-au scurs...
Dar nu ştiam, pe-atunci, că merg înspre apus,
Căci tot ce era floare, culoare,-n jurul meu,
Păreau o primăvară ce dăinuie mereu!
În fiecare anotimp, şi-n fiecare zi, iubirea înflorea
Şi-n suflet era cald, lumină, un soare strălucea,
Iar în priviri avide, strânsesem tot lumescul,
Căci tu, tinereţe, mi-erai universul!
Iar visele-ndrăzneţe zburdau înaripate,
Nimic nu le oprea şi dragi îmi erau toate!
Atât alint şi pace, speranţă, mângâiere,
Mă-nvăluiau în cânt, parfum, în dulce adiere!
Unde-aţi plecat voi, ani de scumpă tinereţe,
De vrajă şi tumult, speranţă, frumuseţe?
Pe unde v-aţi ascuns, de nu vă mai găsesc
Şi m-aţi lăsat în lacrimi, de doruri să tânjesc?
Acum, totu-i pustiu... e frig... şi sufletul suspină
Sub ploaia care cade, şoptindu-mi în surdină,
Că toamna va pleca, de iarnă, alungată,
Cu ea... trece şi viaţa, de viscol, spulberată...

poezie de Rodica Grigorie
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!