Nu tu luntre, nu tu punte
doar saci cu nisip încă virgin
neînvățat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lună cât mai nouă până-n zece zări
drept ofrandă pentru lacrima oprită-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viață
spre prăpăstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albă nici mai vie
de parcă scările timpului se adâncesc în cerul moale și circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenușie cale a robilor
cât să-mi caut două flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Oricât aș vrea să nu mă doară
înțeleg suferința ca pe o cale spre fericire
niciun cer nu crește fără sămânța gândului
cum nicio vietate nu ar trăi fără iubire
nici frunzele nu ar face fotosinteză
dacă nu și-ar iubi copacul
nici măcar ghimpii
nu sunt scutiți de floare
fluturii nu aleg
se lasă purtați de simțuri
cum trântorii zboară să împlinească stupul
orice minune presupune un gând
rostesc cu iubire cuvântul cale
singurul vector care pregătește cerul
să-mi accepte visele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot desface cerul în fâșii de apă
iar timpul nu-l înghesui
între două inutile clepsidre
oricum nicio imagine nu surprinde întregul
nici măcar vederea de sus
cum nici feliile de prezent nu dovedesc nimic
oricâte grafice îmi fac în mintea mea
nu cuprind sufletul
poate doar plaja asta pe care îmi zburdă inima
și scoica...
scoica aceea din care marea îmi șoptește
te iubesc delfinule
te iubesc atlantule rătăcit...
peste nuferi nouă
firicel de rouă
limba mea de lut
seara o ascut
polizor de stele
aripi albe și...
câmpii cu mărgele
un fel de lacrimi însorite
pe flori întristate
sărbătoresc omizile
doamne
cât zbor într-un vierme
câtă risipă într-un vis
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi sunt din ce în ce mai străin
în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister
mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune
unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar mă pierd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de troienile din realitatea imediată
nu eu împart lumile în albe sau negre
nici măcar fulgii nu-mi stau bine-n păr
doar viscolul mi se potrivește cumva pe inimă
oricât de fierbinte se amestecă oamenii mei de nea
tot un fel de extratereștri ciudați rămân
anonimi și pe cale de dispariție
cu toate încercările mele de a-i boteza cumva
..................................
noroc cu polimerizarea stereospecifică a izoprofenului
și mai toate aplicațiile sale în lumea aceasta de cauciuc
...................................
în rest doar stele de nisip într-o galaxie dună
și cristalele de clorulă de sodiu rămase martor
pe obraz
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot înainte, visul meu drag
că nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
și galopez împotriva timpului
până nu o să mai fie nici munți nici mare
ci doar un istm de lumină
între două jumătăți de întuneric
tot înainte
cu toată viteza înainte
în așa fel încât să mă prind cumva din urmă
când încă mai cântam veverițelor prin ploaie
și râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca și cum din frunze-mi vine seva
ca și cum din altă lume-mi ești
și nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adică încă azi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șerpașii nu se întreabă niciodată
oricâte răspunsuri aș avea de escaladat
nici asinii
chiar dacă au purtat adevărul în spate
oricum muntele nu ar ști de ce tocmai în vârf
norii nu mai ascund zeii
la urma urmei tot poalele sprijină cerul
iar prăpăstiile nu aduc înapoi căderile
decât ecourile disperate ale unui zbor invers
dinspre viață spre o altă viață
parcă niciodată matematic
oricât de netăgăduită este moartea
fiecare suflet visează nemărginirea
ca pe un fel de a ștampila cerul
drept dovadă un număr de intrare
și nicio ieșire
doar zbateri inutile de curcubeu
între două puncte
sub primul se ascunde cuvântul
iar din celălalt se naște universul
precum un făt frumos
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeziile nu încep niciodată
sunt doar continuări
ca și cum ar veni din altă viață
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viațâ
poate fără sfârșire
ar fi aiurea să fie sfârșit fără început
știu că veți râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai știm
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învăț să respir apa între foc și îngheț
cum delfinii recită adâncul din oceanul neînțelegerii
bobul de nisip către vârful muntelui nu are cărare
nici scoica în care așez speranța
nu știe rostul măsurării timpului
dintre două stări de agregare precum un sărut
între prăbușirea cerului și răsăritul grâului
nu caut oul de zbor
nici măiastra de banal
doar cânt iubirea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste amară
m-am întors înnapoi, m-am întors, încă viu
din infernul -șuvoi așternut în sicriu
ziua albă cu rece lovește în zări
și se trece se trece pe cărări pe cărări
parcă nu se mai stinge nici o stea în amiezi
și nici nu te mai ninge și nici nu e ce crezi
parcă nu mai aprinde nici un soare fundal
și nici nu mai cuprinde umbra lunii pe deal
numai codrul se zbate undeva în zenit
intuind că mai poate frăsui liniștit
o poveste amară cu final neștiut
nici de ultima oară nici de primul sărut...
poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
îngerii nu au noțiunea timpului
așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am studiat nimic niciodată
ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
știți cum e doar să guști
atunci când intestinele îți ghiorțăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break
nu am studiat
și nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeități flămânde
nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va liniști
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat
poată că așa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun zid nu poate opri imaginația
nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificație umană
va sfârși precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
și poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranșee de netrecut
iluzii născute înaintea visului
dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie așa frumoasă dimineața
încât să nu mai știu nicio viață
de unde începe moartea
și nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început
dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranța unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăț spiritul să zburde
fără apăsarea pământului
dincolo de orice înțelegere
acolo de unde totul pare așa simplu încât
inima mea obișnuită să complice totul
nu mai știe cum să bată
și... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit șir de perechi
aflate într-un etern dans
e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Sonet pentru Rodica
În caz cā dragoste nu este,
În viațā, n-ar mai fi nimica,
N-ar exista, vai!, nici Rodica,
Nu s-ar mai scrie vreo poveste...
N-ar exista nici nopți celeste,
Nici cutezanța și nici frica,
N-ar mai cânta nici turturica,
Pentru iubite și neveste.
Nu ar mai fi nici cerbi în rut
Și nici izvoare cristaline,
Ah!, nici sfârșit, nici început
Și nici ochi verzi, nici coapse fine,
Nici relativ, nici absolut,
Ar fi doar inimi în ruine...
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul nu se naște nici liber, nici singur, doar își închipuie asta din când în când, ca pe un drept la eternitate!
aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Totuși dragostea nu e o teoremă
oricât aș reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reușesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile așa de invers
ca și cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede
poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranța că totul nu e altceva
decât o operație de înmulțire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero
desfac un fulg în sentimente
și-mi este așa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrățișările lui
apoi redesenez perfecțiunea
dintr-o singură tușă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am nevoie de Oceanul Atlantic
să-mi înec visele îmi e deajuns
o lacrimă
oricum sunt din ce în ce mai mici
aproape ridicole
invers proporționale cu vârsta
nici nu mai visez
așa că nu-mi trebuie nici lacrima
au decedat înecate în ele
s-au sufocat unele pe altele
într-un fel lipsit de show
nu au prins nici știrile locale
banalul lor nu merită
nici un creion chimic
cred că încetul cu încetul
inima mea se va transforma în iceberg
și va găuri orice titanic
cu pretenții de vis
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un zeu ciudat
beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!