Omul trebuie prețuit pentru lecții și concluzii determinate, pentru cărămizi lipite cu freamăt de suflet, agonie și amintiri. Mai abitir are nevoie de lumina iubirii în întuneric și de surâs în vremea mohorâtă a neliniștilor lumești. Iertarea e pentru cei puternici. Nu trânti ușa cu zgomot, reproșuri și gânduri nespuse. E permis o vreme când ți-e știrbit orgoliul dincolo de limite însă marginea acestor capricii pasagere e delimitata de nevoia de a dărui. Nu luăm nimic cu noi. Plecăm singuri cu geamantanul plin de vise purtat pe umerii goi până la întâlnirea cu esența unei intense existențe. Rămâne din noi fărâma de bine dăruit, bucuria împărtășirii trăirilor care ne îmbogățesc.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ce te-aș mai scălda în lumină. Să-ți mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt și ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ți fiu rugăciune și să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punți netrecute. Pot și vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie mușcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ți mestec amarul și-apoi să-ți dau înapoi fericire. Tu poți?


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleșitoare. Și dintr-o dată îmi era viață plină de esență tare și suflet întreg dăruit lumii fără regrete și rețineri justificate. Îmi era agonie și dor nesfârșit, îngropat în lutul moale și rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală și pustie în pribegia gândurilor. Cum să-și trăiască inima curajoasă atât de sigur și asumat existența? Cum să învețe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur și chip de stele se prinseseră de șoapta unui asfințit palid? Cum să-și găsească omul esența când viața îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruiește clipelor viu și aproape întreg, mustrându-l pentru frici și neajunsuri închipuite.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleșitoare. Și dintr-o dată îmi era viață plină de esență tare și suflet întreg dăruit lumii fără regrete și rețineri justificate. Îmi era agonie și dor nesfârșit, îngropat în lutul moale și rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală și pustie în pribegia gândurilor. Cum să-și trăiască inima curajoasă atât de sigur și asumat existența? Cum să învețe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur și chip de stele se prinseseră de șoapta unui asfințit palid? Cum să-și găsească omul esența când viața îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruiește clipelor viu și aproape întreg, mustrându-l pentru frici și neajunsuri închipuite.

(1 mai 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Și câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorințele se izbeau de țărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleșită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine și apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.

(19 august 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

De la o vreme tăcerea își așternea ecoul surd într-o aglomerație de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de șoapta amintirilor iși presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viață. Era pustiu apusul uitării și gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simțurile. Nu mai era nimic de spus. Poate și pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium și echivoc, devenise o încercare banală, nereușită de susținere a unor realități inexistente. Mă retrăsesem în colțul mic de lume, înțeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparențe și necunoscut. Înțelegeam că singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să întâlnești suferința doar o singură dată, în decursul experiențelor pasagere și vei simți nevoia să-ți pui sufletul la adăpost.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-au strâns în noi amintirile. Le priveam câteodată nostalgic de la fereastra gândurilor și-mi păreau o ceată de suflete adunate frumos în buchetul timpului. Într-un sens ne-au construit visele și temeiul principiilor. Cu fiecare fărâmă de emoție, dor și adâncă tulburare, cu fiecare margine de cer senin pictat febril în necunoaștere. Eram câte puțin din ceilalți în fiecare zi. Dacă iubești din toată vibrația inimii, cu intensă dăruire rămâne un fior de Rai ascunsă într-o privire, prizonieră acestei lumi trecătoare. Și omul pleacă cu binele tău la pachet, să-i fie hrană în pustiul păcatelor. Pleacă sătul și se smulge din tine pe jumătate, cât să-i porți grija și dorul pe brațe la vreme de nevoie. Îți lasă amintiri, haină pentru inima săracă de virtuți și însetată de iertare și Har. Rămânem după punct mai bogați. E greu de explicat dar ușor de simțit cu recunoștință. Ne-a dat Dumnezeu darul acestei vieți, nimic mai mult decât o clipă și-o iubire veșnică. De fapt definiția absolutului. Și cred în totalitate că nimic nu-i mai trist în lumea aceasta decât un suflet care nu cunoaște încă bucuria împărtășirii acestui dar.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și-ai fi liberă? Știi, cu tălpile goale și inima mică, plină de surâsul dorului. Cu trecutul în bagaje vechi și lumea într-un pahar de vin sau într-un suspin de plăcere? Ai pleca din tine și te-ai întoarce negreșit pentru a dărui? Iubirea e de ajuns pentru noi. Și pentru oricine. Dacă e veritabilă. Cere doar intensitate și fărâma de bine din rau. E destul cât să ne despartă de sine, să ne smulgă din orgolii nemiloase, aducându-ne din nou fericirea...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa-i de greu să ne iertăm câteodată. Pentru decizii luate în pripă și ființe vii, ascunse cu hotărâre în cuvinte simple, dincolo de conștient și conștiință. Pentru timp pierdut, dăruit din toată inima, fără resentimente, oamenilor săraci de esența reciprocității, săcătuiți de valori și educație. Toate acestea, în detrimentul celor care merită și n-au curaj să-și asume ferm acest miracol numit iubire. Pentru îmbrățișări sincere, calde, pline de îngăduință, păstrate în rama orgolilor, sub măști de suflet care șchiopătează. Pentru zâmbete nedăruite care mângâie, sărută pe obrajii rumeni, vindecă de neputințe și dependență.

(14 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom și molcom savurându-le neputința și veșnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz și agonie, brutal și dulce, într-o înșiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aș dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie și ispitibilă a unei negații decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuși ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbușesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aș descălța de amintiri, acolo, în liniștea străină a rațiunii, subjugându-te, îmbrățișându-ți păcatele spuse, dorurile, fericirile.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Și există cumva dincolo de aparențe și evidențe realitatea unei investiții pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă și probabil ispitită adesea de impulsul unei vanități neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoție strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune și rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învățat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanți de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existență superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva și pentru mine dar simt până dincolo de înțeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte rațiunea și privește-mă în adânc de suflet. Las ușa deschisă...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicție cu rațiunea. Când e pace în suflet și lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiții. Într-un fel începusem să iubim măști reușite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian șters. Imagini care spuneau povești frumoase, dar esența sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

(20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-ar fi dacă într-o zi m-aș decide impulsiv să te uit? Apoi anevoie cu tremur in suflet te-aș da afară abuziv dintr-o amintire. Ca si cum dintr-o dată, imprevizibil s-ar risipi in noi tainele impărțite idilic intr-o clipă de veșnicie. Să vezi cum e intr-un suflet străin. Si dintr-o dată s-ar nărui tăcerile nestăvilite, liniștea si regăsirile. Reciproc. Când vine vremea să plecăm schiopătând de pe o pagină de hazard unde nu mai e loc pentru jumătăți de lume comună, neînțeleasă. Ce-ar fi dacă m-aș uita inapoi?
N-aveam prea multă vreme. Iubim și murim in lipsa iubirii. Ce-ar fi dacă m-ai lăsa să plec? Cu toate artificiile, aparentele si fericirea disimulată amândoi știm că nimic nu va mai fi la fel...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uneori iubim nepermis de mult. Trăim intens, intr-o simbioză aparentă cu idealurile noastre perfide. Avem așteptări, clădim imperii, luptăm pentru libertăți compromise. Suntem sclavii unui suflet capabil sa dăruiască fericire. Putem primi visuri, mângâieri, amintiri și emoții intense insă nimeni nu poate opri clipele pentru noi. Așa că cea mai înțeleaptă alegere ar fi să impărțim timp doar cu cei care merită cu adevărat!

(13 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Binele constituie mai curând o alegere predominant necesară biruinței de sine. Pentru că omul nu are capacitatea de recunoaștere și percepție a răului decât în manieră subiectivă, însoțit de alegeri cu substrat impulsiv, se va regăsi în oglinda sufletelor străine, plin de hibe, pierdut în gânduri abstracte și mândrie deșartă. Și odată rătăcit printre himere și derizoriu sinele își desparte esența de rădăcinile adânci, conectate în chip straniu la propria lume, cuprinsă de necunoscut și nevoie de apartenență.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Taine

La mine-n suflet se-nfiripă șoapte, pe-alocuri înfloresc bătrâni salcâmi
Și clipele se fac uitate, din muguri albi, tăceri și visuri scrum
La mine-n suflet e o nostalgie și-un dor tăcut de răsărit pribeag
Când lumi se prăbușec în apă vie, simțim atât de lesne și de vag.
La mine-n suflet e pe-alocuri grabă, cu pașii mici las urme prin hazard
Și numai câteodată sting orgolii, și-mi ești atât de primitor și drag.
M-aș lumina de gânduri printre clipe și pe sub gene lungi aș înnopta
Unde adorm tăcerile nespuse și unde pot în liniste uita.
La mine-n suflet e război și-s temeri, le-am strâns în pumnii mici cu un fior
Atât de diferiți și totuși gemeni, înmărmuriți de glasul unui dor.
La mine-n suflet azi e primăvară, mâine-s capricii fară echivoc
Și nu-i mai bine oare când te-apropii, să prindem fericirea de mijloc?
Îti dau și ție o ispită, pot numai pe furiș s-o prind de soare
Și doar muscând din valul de păcate, să-i furi trecutului o sărutare.
La mine-n suflet e aglomerație. Stau într-un colț străini frumoși și reci
Nu știu că i-am primit cu stăruință, doar ca să-mi treci.
Mi-aș cere parcă și iertare, dar nu m-aud de zgomot egoist
Și parcă bucuria-i știrbă de emoție, zâmbește trist.
Îi pun zorzoane, măști și chipuri, m-ascund mai abitir de mine
Dar totuși recunosc în sine-mi:
La mine-n suflet încă-i despre tine...

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voiam cu disperare să te trăiesc. Să te gust în adâncuri de slabă simțire până la agonie. Să te respir regulat, într-un amalgam de vibrații amestecate până la refuz de exaltări. Să te domin și apoi să-ți decid regăsirile și uitarea pe care noaptea iși împletea cu măiestrie amintirile. Să mă dăruiesc permanent atingerilor tale pasagere, până ce se vor scurge zilele fade și vom rămâne lut, regrete și zâmbet. Să te gust și să-mi pari veșnic ca o ispită pe care dragostea o sărută la margini de zare nesfârșită. Îți promit că voi fi doar a ta și a mea.

(7 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce te-aș mai mângâia cu dorul. Cât să mă caut într-o inimă mică, pesemne acolo ne-am văzut și întâia oară. Când nu erau ceasuri și mulțimi de oameni care să ne robească timpul prețios. Pot să te am în priviri și să te apropii. Cu precizia orgoliilor care mint și aproape ne aseamănă, cu atâtea gânduri nespuse. Pot să-ți fiu prizonieră cât vreau. Într-un sens îmi place nevoia ta de control. Am chei pentru toate ușile. Altfel cum aș putea să-mi țin sufletul deschis?


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zgomot de fond

După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopți de dragoste
Fragile, neputincioase, ca niște pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ți imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineață

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de povești alandala
Ca și cum m-aș muta în alt oraș necunoscut
Și îndes tot felul de vise usturătoare
Și e ca și cum aș trece cu degetele prin
Plante urzicătoare și nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul și-n același timp și pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol și încă plutitor
Subțire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărți a cărei limbă
Într-o zi ți-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se șterg cu anii, și îngerii le-ar linge

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ce bine ar fi dacă ne-am privi lumina ochilor și am recunoaște că nu existăm când e întuneric, decât pentru a aștepta lumina. Am înțelege că importantă nu e finețea obrazului tânăr, nici bucuria trecătoare a buzunarului plin, ci mâna căutând și găsind degetele pe care să le îmbrățișeze până la sfârșit, chiar și când unghiile strâng pielea de durere, nu numai când mângâie fericirea de a le descoperi pielea.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie și urme de fericire strivită, într-o zi vor crește flori în colț de surâs.
Oamenii sunt investiții fără preț. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Și când greșim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiș, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toți avem de fapt un "cuiva" fără renume și recunoștință care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoști?
E atât de important să ne regăsim chiar și în ipostaze fără însemnătate. Am înțeles cât de anevoios e să câștigi respectul și să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Și cumva am înțeles cât de importanți sunt tocmai acei oameni care au reușit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măști...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook