Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veșt...
Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veșted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îți miroseau pașii a flori de toamnă, pe tărâm de șoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor și leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe brațe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ți-aș da freamătul vieții cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ți-aș da visuri la schimb și senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoștință la fiecare margine de zori proaspeți. Te-aș iubi o șoaptă de efemer, un codru de viață și-un surâs. Te-aș iubi nestins o veșnicie și încă puțin...(
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.