În liniștea gândurilor, stingher, mi-am făcut adăpot în sufletul tău. De acolo strâns îmbrățișați, la umbra visurilor firave, glas de toamnă curge ritmic peste șoaptele nerostite. Ultima picătură de fericire și plec fără să privesc înapoi. Îti promit. Dar vreau cu toată puterea să gust clipa asta febrilă și-apoi flămândă de veșnicie să-ți agăt umbra vie de un asfințit leneș. Nu există pic de efemer dacă iubim. Și asta e de simțit pe îndelete, lasciv, tandru și în contraste. Cu izbucniri care nasc și sfâșie, rănesc dar fără discuție vindecă toate neputințele. Și eu cumva inexplicabil, imposibil de rostit în cuvinte goale te simt în aglomerație de agonii și extaz, pe margini de văzhuh albastru și-ntotdeauna sub gene de timp năvalnic.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Apusul acela de iulie melancolic și blând l-am privit amândoi îmbrățișați. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenței umile. Osteniți de pribegia sufletelor stăine, regăsiți în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleșiți de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare știrb și miros de albastru sărat, mestecat pe țărm de veșnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simț tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul șoaptelor, lacunele singurătății cu tine pretutindeni. E prea putin?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii se cern la înghesuială cu amintirile. Mor trăind, și se nasc în noi mai abitir, abia după ce au dispărut în efemer. Ce paradox! Puțini înțeleg definiția aceasta a clipelor de răsărit molcom, împărțit pe îndelete la o întâlnire a gândurilor lăuntrice. Ce plăcut ar fi să devenim cumva superiori în dezbaterea acestor aparențe stupide care strivesc bătăile de inimă în contraste variabile.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa goi, fără viclenii evidente, fără diferențe impuse, ridicate la rang înalt, fără lut și avutii dobândite, doar cu sufletele la vedere? De asta mi-e frică dar să știi că ne-ar prinde bine. Ne-am lovi de păcatele noastre și-am cerși un codru de lumină în care s-au stins pe îndelete fericirile. Ce aglomerație de orgolii surde! Parcă toate zilele de mâine ar fi negreșit ale noastre...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ți sorb apele gândurilor. Te port pe brațele infinite ale timpului, intr-o adiere sărată a șoaptelor nerostite. Urma pașilor tăi schițează taine adânci pe nisipul fin. Sufletul îmi șchiopătează de dor...
Andreea Palasescu (7 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom și molcom savurându-le neputința și veșnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz și agonie, brutal și dulce, într-o înșiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aș dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie și ispitibilă a unei negații decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuși ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbușesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aș descălța de amintiri, acolo, în liniștea străină a rațiunii, subjugându-te, îmbrățișându-ți păcatele spuse, dorurile, fericirile.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uită cine ești în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum și egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ți carnea din lut moale și-mbracă-mi sufletul cu apus. Mușcă hotărât și plin de poftă lumini care-și varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruiește-mă viselor, te implor! Altfel o să plec și n-am să-ți mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărțit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca și cum niciodată, înțelegi? Așa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veșnicia...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce te-aș mai scălda în lumină. Să-ți mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt și ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ți fiu rugăciune și să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punți netrecute. Pot și vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie mușcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ți mestec amarul și-apoi să-ți dau înapoi fericire. Tu poți?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.
Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strânge-mă la piept cu fiecare umbră firavă de apus. Și o adiere sărată împletită cu văzduh albastru să răsară din priviri amestecate cu freamăt de clipă și agonii. Ispitește-mă tandru pe sub gene lungi de veșnicie acolo unde hazardul e geamăn amintirilor. Nu spune nimic. Lumea-i colțul nostru mic de Rai unde luna îngână visurile în doina timpului. Mușc din iubire și păcate, sfios dar lacom, hrănindu-mă nestingherit cu atingeri. Oare am gustat din viată în lipsa șoaptelor care odihnesc în adânc de suflet?
Andreea Palasescu (9 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâșietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai știam drumul înapoi către mine. Fără o șoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor și am așteptat răbdătoare să curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite să limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat să-l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp și a nopți de dor, rătăcite într-o întindere nesfârșită de apus. Era totul și cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..
Andreea Palasescu (7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aș elibera din frâiele rațiunii, lăsându-te pradă dorințelor? Ți-ar sfâșia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul șubred amestecând instincte, fericire și agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aș lăsa să-mi domini fricile, încercările eșuate, șoaptele latente, până dincolo de compromis. Și dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte și efemer ți-aș pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară și valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă satur privindu-te, savurându-te cu nesaț în umbra palidă a asfințitului. Mor si renasc când zorii iși flutură genele lungi asmuțindu-mi gândul obraznic sub privirile tale. Nu cumva să mă uiți vreodată!
Strânge-mă tare la piept, ocrtotește-mă de mine întâi de toate. Te iubesc fără dacă sau pentru că. Fără explicații, din toată inima mea plăpândă dar curajoasă. Viața e o nuanță. De care vrem. Si tu, fărâma mea de vară frumoasă, împărțită la asfințit de iulie ai gust de august fără sfârșit..
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și acum îmi miros încheieturile a fericire. O inspir cu putere, controlat în linistea gândurilor aglomerate. S-a impregnat în suflet printre suspin și extaz lent, agonisit anevoie, dincolo de amintiri și cuvinte fără noimă. Sunt ai mei oamenii frumoși.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între ziduri
m-am simțit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte așternute pe ochii minții, tot timpul
unele au fost și încă mai sunt, ascuțite.
țipă
înțeapă inima și sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopții
oamenii au transformat lumea
în fără
vreau liniștea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără țipete și urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ți sorb apele gândurilor.
Andreea Palasescu (7 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă-mă în acorduri mute, estompate de șoaptele timpului. Sărută-mi notele schițate lent cu arcusul aspru care, retezat pe alocuri de rugina timpului, tremură în bătaia clipelor. Cântă-mă frumos, ritmic, șovăitor în tăceri și regrete, alipindu-mi trupul gol de freamătul mângâierilor. Vibrează-mi simțurile cu atingerea delicată a razelor palide care îți picură din genele lungi, la umbra sufletelor pereche, dezbrăcându-mă de amintiri trăite în grabă, printre străini și contradicții. Iubește-mă mult, neoprit între extaz și agonie. Fără limite impuse, până ce viața își va seca izvorul trăirilor și vom deveni frenezie și zgomot plăcut alocat fericirii. Trăiește-mă în adâncuri de văzduh, păcat și biruință. Câte puțin din toate, fără excese, într-o dependență surdă a ispitelor. Să-ți fie inima mică, ring de dans și eu să-l calc ușor, cu picioarele goale, mereu stângace în povești netrăite. O să crească muguri de pace, pe urmele pașilor și noaptea am să-i anin de o taină, adulmecând în sine primăvară.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre oameni și visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovărați de umbra singurătății. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele își frângeau esența în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foșnetul proaspăt, bucățică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom și viclean de privirile hoinare.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă mi-ar fi după voie te-aș iubi într-o deplină tăcere. Cu fiecare inspir de clipă fragedă, cu fiecare asfințit însigurat de aprilie ți-aș îmbrățișa sufletul ostenit. Într-o aglomerație de gânduri, dezbrăcându-ne ușor de ispite și rațiuni hâde, în opoziție clară cu vanitatea, ar curge timpul spumegând în valuri de vreme efemeră. Poate n-ar fi nimic în fond, doar o fărâmă de liniște menită să-mi potolească setea de tine. Am râde în hohot pe un picior de primăvară târzie, aruncând regretele în hruba uitării. Oricum n-au nici un rost.
Am gustat cu poftă toate emoțiile. În goana aceasta aclamată de străini lacomi m-am împiedicat de fericire. De atunci și până acum îmi șchioapătă sufletul. Nu vreau nimic. Nici să mă cerți, nici să mă aperi cu stângăcie de răutate. Ai clipit și ti-am prins de gene raze de soare. Să nu-ti fie frig sau întuneric. Și mai cu seamă să nu uiți niciodată drumul înapoi...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!