Amarul meu e mai amar...

Mi-ai furat un rai din palmă, ce-l aveam la o răscruce-
Erau drumuri spre Golgote şi ştiam unde mă duce
Pasu-mpleticit de vină, printre pietre-nsângerate.
Ia şi tu păcatul Evei şi aşază-ţi-l în spate!

Nu privi la talpa goală ce se-mpiedică-n furtună,
Lângă spectatori de ceară, ce poemele-mi adună,
Să le-arunce-n guri flămânde, ca de foame să le treacă,
Fă-te scut, opreşte hoarda de nebuni şi te apleacă!

Şi ridică-mi de sub piatră-ngenuncherile funeste!
Le găseşti în colbul străzii, pe frânturi de palimpseste.
Sunt silabe-amestecate într-o ordine subtilă.
Codul învierii mele e-n îngălbenita filă.

Ţi l-oi descifra, când noaptea va deschide ochii lunii
Şi-or ţipa sub evantaie, de dorinţă toţi păunii.
Doar în raiul palmei mele, ce-i acum la tine-n braţe,
Să fim orbi şi surzi la toate şi iubirea să ne-nhaţe.

Tu atinge-mă cu palma,-n care mai tânjeşte-o vară,
Eu desfac aripa frântă într-o lacrima amară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta, într-un poem de jale...

M-aşez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În braţe c-un buchet de iasomie.

Într-un hăţiş de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Şi lacrima neşansei mă irigă.

În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea şi nici în palma lunii.

M-aşez în palma ta s-aud cum viaţa,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineaţa
Într-un poem cu versurile noastre.

Îţi scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eşecul vieţii mele.

Şi de-o găseşti pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căuşul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!

Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieţii emisferă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a-ntomnat şi versul...

Hlamidă purpurie m-aşteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când aşteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Şi am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri şi-n lacrima durerii;
Nu ştiu de ai primit-o, citeşte-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Şi le aşază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieţii din toamna cea mai lungă.
Şi de-l găseşti în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Şi să-l trimiţi pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să-ntorc obrazul...

Sunt restanţieră, Doamne, la iertarea de păcate
A potrivnicilor care mi-au înfipt cuţitu-n spate.
N-am putere să mai flutur albul steag, cu gând de pace,
Când altarele sunt pline de războaie-n care zace,

Ori trădarea ori orgoliul în icoane blestemate,
Unde îngerii nu-s îngeri şi niciun mirean nu poate,
Să îşi mai înalţe ruga pân' la sfinţi şi la Maria
Să dea în vileag dezastrul, ura şi-nşelătoria.

Nu mi-ai dat puteri astrale, doar mi-ai spus să-ntorc obrazul,
Să primesc încă o palmă şi de-i prea mare necazul,
Să nu strig, să cer clemenţă şi să-ndur cu-ngăduială
Tot ce viaţa îmi oferă, chiar de-i lacrima letală.

Nu mă ştii pe dinăuntru şi nici eu nu mă ştiu bine-
Mă descopăr, când sunt singur şi mai pleci de lângă mine.
Şi acolo-n embrionul celor mai tăcute şoapte
E şi rău şi e şi bine, sunt şi dimineţi şi noapte.

E şi vară e şi iarnă, sunt şi flori şi mătrăgună
Şi poeme de iubire dar şi versuri în furtună.
Rai şi iad sunt laolaltă, şi-n împrejurări discrete
Ies la suprafaţă chipuri şi satanice secrete.

Şi de-mi ceri să fiu iubire, când mă calcă în picioare
Cel ce l-am ferit de moarte, nu mai am deloc răbdare,
Să mă umilesc, iertându-l. Iese iadul la lumină
Şi arunc şi eu cu flăcări şi-l împovărez cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar ţipa atât de trist lăstunii - replică la poezia "De n-ar începe mierlele să cânte" de Petru Ioan Gârda

Vibrează orologii în tăcere,
Ca un sistolic suflu ce mă ţine
Mai trează decât sângele-n artere,
Când mă cuprinde dorul greu de tine.

Zefirul se răsfaţă printre frunze,
Iar noaptea geme sub lumina lunii,
Aş adormi cu gustul tău pe buze,
De n-aş simţi cum se iubesc lăstunii.

Din când în când, un tunet mă-nfioară
Cu-ameninţări de ploaie şi furtună,
Aş adormi, dar gânduri mă-mpresoară
Şi pe sub gene lacrimi se adună.

Să nu mai simt cum ne despart oceane,
M-abandonez în taina rugăciunii,
Aş adormi în cântec de piane,
De n-ar ţipa atât de trist lăstunii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filă de iubire

te aştept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
printre duioase şoapte şi tainice suspine
să strâng cu dragoste, cu dor nebun
un vis, un sân, un gând
să fii o stea în nopţile târzii
să fim un doi, doar noi
pe fluvii întinse de dor
să ne dezbrăcăm de prejudecăţi
să ne azvârlim în ape
să plutim apoi, goi, nebuni şi puri pe aripile iubirii
să îţi spun cuvinte duioase, line
să te pierd printre şoapte
să te trezesc în zori cu un sărut
zorii vântului în ţipătul pământului
mi-e dor nebun de tine
ştii iubire, ştii...
eu sunt nebunul ce îţi cântă
sub balconul sufletului tău
în fiecare noapte al meu dor
mi-e dor să te dezbrac de stele
să te învelesc apoi cu ele
ele, cele
să te trezesc
din clipa pătimaşă de iubire
goală de gânduri, lângă mine
nemărginirea iubirii mă cheamă
iar şi iar, la tine
în cascade de amor
ce plâng, ce ard, ce dor
da, te doresc, fiindcă iubesc
e vina, e păcatul meu
iubirea mea păşeşte către tine
te vreau mereu, te vreau cu mine
tu eşti fila existenţei mele
născută de a fi iubită şi dorită
iubeşte-mă femeie aşa cum te iubesc şi eu
ce va mai fi, de va mai fi
vor scrie cronicarii, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a sinucis şi infinitul...

Nu-mi mai găsesc poteca spre lumină, alerg şi totuşi nu înaintez... în locu-n care stau e-atâta vină, că nu m-ajută nicio rugă, niciun crez...
Mi-e sufletul mai gol ca despuierea cometelor de gheaţă când spre soare, cu strălucirea razelor pe faţă încep să se topească, deşi doare...
Repere nu mai am şi pe niciunde nu-i nimeni să-mi răspundă la-ntrebare... lumina, azi, pe unde se ascunde şi de ce nu mai văd nicio cărare?
Doar un deşert cu liniştea letală se-ntinde pe pământ ca un torţel şi eu calc printre spini în talpa goală şi cu singurătatea-s la duel...
Şi nici morganele nu-şi mai arată faţa... e un tărâm pustiu în care geme şi asfinţitul, dar nici dimineaţa nu-şi mai arată zorii în poeme...
Îngenunchez lângă un trup de piatră din care-un scâncet surd îmi intră-n oase şi aerul încins ca într-o vatră a moarte şi-a cenuşă amiroase...
Un corb dă roată-amuşinând sfârşitul, se înnegreşte petecul de cer, unde s-a sinucis şi infinitul în sunet palid de violoncel...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ploaie

Sunt ploaie caldă de vară,
mă preling pe buzele-ţi moi,
îţi sărut infinitul regăsit,
sorbind-ţi cu sete
lacrima
din colţul zâmbetului,
amară ca o cafea băută
pe fugă.
Marea o simt în ochii-ţi adânci,
gustul lor e dulce-sărat
la fel ca viaţa...
Înot printre valuri de suflet,
mă lovesc de stâncile
gândurilor tale...
Înserarea ne e paravan
pentru iubirea ce tăinuieşte
paradisul.
Cerul ne este aproape,
picurându-ne praf de stele
peste visul furat.
Iubeşte-mă ca un copil
cu luna în privire
pe ţărmul scăldat
de iluzii...

Iubite, atinge-mă cu gândul,
să simt acum talazul fericirii
cum se zbate-n mine.
Şoapte de sirenă îţi voi dărui
în asfinţitul aprins
de dorinţe...
Pescăruşii, cu cântul lor,
ne vor duce spre orizontul
pictat în veşnicie.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las iubirea să se frângă

Las iubirea să se frângă, cum se frânge o aripă
Într-un zbor lovit de trăsnet, într-o toamnă nemiloasă.
Răstignirea e aproape şi în mine se-nfiripă
Visul unei nopţi eterne, înecată în angoasă.

Şi mă doare că surâsul mi-a murit pe o cicoare
Dintr-un cer uitat de vreme-ntr-o poveste fascinantă.
În castelu-n care prinţul o păzea de vrăjitoare
Eu, o servă fără nume, am rămas doar o bacantă

Care-şi vinde pe-o ocheadă, trupul însetat de vară
Şi adună creiţarii pentru floarea cea albastră.
Ce naivă eşti femeie, el privirea nu-şi coboară
Spre umila-ngenunchere, înspre pacea ta sihastră.

Şi nu-ţi mai jeli iubirea, lasă lumea-mpărătească!
Niciodată sânge-albastru nu se-amestecă cu apă.
Ia-ţi şi lacrima cu tine şi în tine să domnească
Neiubirea ce ţi-e scrisă! Lacrima din ea s-adapă.

Las iubirea să se frângă, floare-albastră de cicoare,
Te păstrez în noaptea albă într-un semn de întrebare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa ta

Sub talpa goală te-aş păstra, să-mi mângâi paşii pe ninsoare,
Când nopţile cu greu le car pe umbra mea rătăcitoare.
Nu mă lăsa să sângerez, călcând pe cioburi de iubire,
Cât eu îţi sunt un univers, cât eu îţi sunt nemărginire.

În palma ta mă scriu poem, să mă recite trandafirii
Şi versul meu de început, ca noaptea când se-nchină mirii,
Pe inelar să-l înfăşori, ca legământ de netrădare,
Să cânte albul peste noi, când ninge abuziv şi doare.

Ne troienesc pe umeri zori cu întrebări chinuitoare
Dar, nu-s răspunsuri pentru noi, cum nu e valul pentru mare
Decât un efemer oftat, pe-aceeaşi cale de tăcere,
Ce-şi lasă lacrima pe mal şi în albastra spumă piere.

Sub talpa ta de m-ai avea, mi-aş face iglu pentru-o viaţă
Chiar dacă mângâiera ta, cu-atâta iarnă mă îngheaţă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Şi le-aş îmblânzi nesaţul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese şi la gineri!

Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni şi peste pleoape!
Şi să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul şi pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri şi din lutu-ţi, noi veşminte!

Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă priveşti o clipă, cât să îţi pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe braţe, să culegem toţi alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!

Şi mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învăţat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.

Şi să mă botezi, iubite, dimineaţa, pe răcoare,
Când vin zorii să se-mbete cu miresmele femeii!
M-aş îndrăgosti de viaţă, chiar de-i viaţa-nşelătoare,
Doar să gust un pic din tine, când vor înflori toţi teii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea reconstruită

Eu sunt ca o cetate pe munţi reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni şi vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate şi mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Şi ferecate lanţuri la uşi mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Şi într-o deznadejde amară mă zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Şi-n faţa-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meşter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetăţii
Şi ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfăţişare - lăcaş pustietăţii,
De vânturile care în ele şuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colţuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.
Şi Meşterul milos ce sta în faţa mea
Avea cu EL aduse atâtea diamante
Şi-atâtea lucruri scumpe pe care le avea
Dorea să mi le dea în dar ales pe toate,
Dar cum să mi le-aşeze şi unde să le pună,

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noaptea...

Noaptea-şi cerne linişti sacre prin unghere neştiute,
Niciun gând nu se strecoară, umbra nopţii s-o atingă.
Numai gândurile mele strigă vrute şi nevrute
Şi nu-i nimeni să le-audă şi neliniştea să-mi stingă.

Picură câte-o-ntrebare, ca un trăsnet în furtună,
Să m-ascund de mine, Doamne, poate îmi arăţi pe unde!
Mă găseşte nebunia pe oriunde şi m-adună
În căuşul palmei sale, pân' la oase mă pătrunde.

M-aş refugia în basme, sau într-un poem de vară,
Dar am lanţuri la picioare, în coşmaruri ghemuită.
Port singurătatea nopţii, peste tot, ca o povară
Şi nu-i nimeni, dimineaţa, înspre mine s-o trimită.

Am uitat să cânt din frunză, zorii să-i aduc pe frunte,
Nu mai ştiu gustul iubirii şi să înfloresc mi-e teamă.
Stau la pândă ochii nopţii, răsăritul să înfrunte
Şi-i atâta noapte-n mine şi doar noaptea mă mai cheamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mă în braille

Iubite, prinde-mi aripa beteagă
În arcul tău de timp, cât încă sunt!
Dar, prinde-mi-o de stele şi mi-o leagă
Cu firul tău de viaţă, să înfrunt

Furtunile ce vin, să-mi frângă zborul
Cu grindina îngheţului din ploi.
Doar tu mai poţi înveseli decorul
Tabloului în care suntem goi,

Unul de altul, rătăciţi prin vară,
Într-o degringoladă spre infern,
Intercalând distanţele de ceară
Între suspinul tău şi-al meu. Şi cern

Atâtea versuri sângerând astenic,
(Sunt norii plini de ele şi sunt grei),
Deasupra noastră-n peisaj edenic
Rămân să hiberneze anii mei.

Se-apropie o toamnă nemiloasă
Şi lungă precum ziua pe Mercur;
Nici dincolo de lume nu mă lasă,
Când voi rămâne doar un gând obscur.

Tu vei rămâne, macii, să-mi acoperi
Cu lacrima poemului dintâi;
Citeşte-mă în braille şi-ai să descoperi
Ecoul mut al rugii...''mai rămâi!''

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece Dumnezeu în goană...

Cum se scutură bujorii, ca o ploaie-nsângerată,
Regretând amarul vieţii efemere pe pământ!
Tot aşa mă scutur, Doamne, cu privirea-ndurerată,
Când îmi picură din palme, mângâierea care sunt.

Paşi grăbiţi strivesc tandreţea dimineţilor albastre,
Orbi şi surzi aruncă piatra şi lovesc în rogvaiv,
Curcubeie-şi pierd mirajul în tăcerile sihastre,
Unde doar un vers mai cântă în poemul meu naiv.

Şi de unde să iau muza, când lumină nu mai este?
(A rămas un colţ de lună, fără loc şi căpătâi).
Trece Dumnezeu în goană îngrozit şi calcă peste
O relicvă din geneză, chiar pe ziua cea dintâi.

Ridic fruntea pentr-o clipă... unde-s cerurile mele?
Calcă tălpile pe stele şi pământu-i tot mai sus;
Au înnebunit quasarii prinşi în mreje de lichele
Şi planeta e-n derivă-alunecând înspre apus.

Printre cioburi de speranţă, îmi adun poemu-n vară-
A rămas lângă cireşii ce se scutură de flori.
Rătăcind la braţ cu-arcuşul unui cântec de vioară
Ţip şi urlu ca o fiară printre oameni incolori.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfană de noroc

Calc norocul în picioare, fac chirpici, să mi-i zidească
Ursitoarele la casă, sau măcar la prispa-n care
Ghinionul stă la soare, ochii să mi-i nimerească,
Să nu văd unde-i norocul şi să-i fac, spre noi, cărare.

S-a apropiat de mine, doar atât cât să miroasă
Lacrima din cerul gurii, unde-amarul, pui, dospeşte;
Şi l-am îmbătat în vorbe, cu miros de chiparoasă
Şi i-am prins braţele-ntinse, ca-ntr-o menghină, cu-n cleşte.

Să nu poa' să mă atingă fericirea-n partea stângă,
Unde ticăie lehuze, toate Anele zidite-
Le-am ţesut hamac de gânduri, doar cu mintea mea nătângă,
Unde n-are loc norocul printre dogme inedite.

Şi-am rămas orfană, Doamne, bântuind printre morminte,
Caut locul unde viaţa s-a împiedicat de viaţă;
Nenorocu-l port în mine şi mă mângâie cuminte
Şi, să-mi port crucea pe umeri, cu răbdare mă învaţă.

Calc norocul în picioare şi nu simt cum sângerează
Talpa goală. Inimi frânte, pe sub paşi se conturează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viaţă-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare şi cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Şi când ninge-n galaxie mă apropii şi de soare.

Mă primeşte universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nţelege graiul dulce-al limbii mele
Şi mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munţilor, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Şi pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele şoptesc sonete şi pe frunte mi se-aşază,
Să îmi fie somnul paşnic, stau nestecenii de pază.
Şi copacii-şi pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg răşine, goana să mi-o odihnească.

Locul meu era aproape, chiar sub ochii mei de ciută
Hăituită de neviaţă şi de-otrava de cucută.
''Un copac fără pădure'', fără frunze, fără poame,
Însetat de seva ploii, solitar şi mort de foame.

Mi-e pădurea, cât mai este, loc de-odihnă pe pământ
Şi de dragul ei, poeme am să-i scriu şi am să-i cânt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!