În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viaţă-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare şi cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Şi când ninge-n galaxie mă apropii şi de soare.

Mă primeşte universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nţelege graiul dulce-al limbii mele
Şi mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munţilor, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Şi pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele şoptesc sonete şi pe frunte mi se-aşază,
Să îmi fie somnul paşnic, stau nestecenii de pază.
Şi copacii-şi pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg răşine, goana să mi-o odihnească.

Locul meu era aproape, chiar sub ochii mei de ciută
Hăituită de neviaţă şi de-otrava de cucută.
''Un copac fără pădure'', fără frunze, fără poame,
Însetat de seva ploii, solitar şi mort de foame.

Mi-e pădurea, cât mai este, loc de-odihnă pe pământ
Şi de dragul ei, poeme am să-i scriu şi am să-i cânt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă nebună (joc de cuvinte)

Când vine furtună,
Când plouă şi tună,
O mamă nebună,
Într-o noapte cu lună,
Se-aşează-ntr-o rână.
C-un urlet de mumă,
Copiii adună,
Într-o văgăună,
Cu gând să-i răpună.
Le dă mâncare bună
Flori de mătrăgună.
De băut, ţuică de prună.
Mâncaţi! îi îndrumă.
Apoi,
Fără să spună,
Cu gura în spumă,
De gât îi sugrumă.
I-astupă cu humă
Şi pleacă nebună.

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie şi mai mult,
Să-mi găsesc copilăria şi salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, aşezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele şi pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai şi Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, şi nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine şi în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările şi vina, că nu ţi-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite şi-mi mai fură câte-un an
Şi mă veştejeşte timpul cu surâsul lui viclean.

Şi m-aduce mai aproape de grădina-n care eşti.
Vin şi eu curând, la tine, dorul să mi-l linişteşti.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Şi de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă şi deşi nu m-a iubit,
Aş vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem

Mă-ntorc să te aflu în visele mele
În somn mângâiată de tine să fiu
Din margini de ceruri sub ploaia de stele
Din margini de lume mă-ntorc să Te ştiu.
Te chem pentru omul ce nu vrea să-audă
Cu mâinile-ntinse şi sufletul treaz
Şi-atunci când purta-vei povara cu trudă
O lacrimă caldă să-Ţi fiu pe obraz.

Te chem pentru mine, atinsă de vină
Cu luna în pleoape şi-o sta căpătâi
Te chem îmbrăcată în cer şi lumină
Învaţă-mă, Doamne, cuvântul dintâi!

Primeşte-mă, Doamne, primeşte şi pune
Cununa-nflorită pe creştetul meu
Când cerul va-ncepe prin stele să sune
Să stau printre ele să-Ţi cânt, Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (6 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-ntinsa mea planetă

Pe-ntinsa mea planetă
Îmi cânt mereu aceeaşi iubită...
Nu stau la soare sau la umbră
Dar vreau să fie veşnic fericită.

Nu ştiu de ce mă iubeşte... nu...!
Sau poate a fost un vis aievea.
Pe-ntinsa mea planetă
Te vreau iubită-ntre iubite.

Un nor în depărtare
Se-arată printre stele
Iubito tu!... acuma unde eşti
Să îmi citeşti o mare de poveşti?
Sărmanul "eu-l" din mine
Şi-a dus speranţa până la sfârşit
Dar în sufletul tăcut fără de urme
Îşi găsise inima străpunsă de un cuţit...

O...! Viaţa mea fără de tine
Nicicând nu va sta ascunsă
Căci am găsit atâta dor în mine
Pentru un foc aprins de viitor.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine, poezia

Vântul şi-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.

Şi se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăşte şi în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-aşază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn şi îmi este de ajuns.

Nu-l atinge vreo stihie, hiberenează fără grijă
Şi va încolţi când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonţul, doar de nu-l răneşte-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea şi îngheţul şi-oi pieri.

Tu să fugi, când simţi că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ţi iei versurile toate, şi nici titlul să nu-l uiţi
Şi te-ndreaptă cu paşi repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ţi cânt, tu să m-asculţi!

Poezia mea nebună, scrisă-n nopţile de veghe,
Să înmiresmezi pădurea şi câmpiile cu maci!
Îmbrăcată fără voie, în a morţii lungă zeghe
Te voi recita pe cruce, ca în veci să nu mai taci.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine, poezia

Vântul şi-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.

Şi se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăşte şi în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-aşază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn şi îmi este de ajuns.

Nu-l atinge vreo stihie, hibernează fără grijă
Şi va încolţi când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonţul, doar de nu-l răneşte-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea şi îngheţul, şi-oi pieri.

Tu să fugi, când simţi că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ţi iei versurile toate, şi nici titlul să nu-l uiţi
Şi te-ndreaptă cu paşi repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ţi cânt, tu să m-asculţi!

Poezia mea nebună, scrisă-n nopţile de veghe,
Să înmiresmezi pădurea şi câmpiile cu maci!
Îmbrăcată fără voie, în a morţii lungă zeghe
Te voi recita pe cruce, ca în veci să nu mai taci.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Gândul, nu-l mai trimit la tine.
L-ai alungat şi nu s-a simţit bine,
L-a durut de prea multe ori,
Mai bine, îl trimit să se joace printre nori.

Inima, o voi învăţa să nu mai bată în acelaşi ritm,
Cu al inimii tale anotimp.
Prefer să-i cer să se odihnească,
În loc, nebună peste tot să te urmărească.

Mintea o voi educa, să nu-şi mai imagineze
Poveşti de dragoste în care simţurile mele toate, să te cerceteze.
Mai bine, într-un alt Univers să mă proiecteze
Şi de suferinţă să mă protejeze.

Privirea o voi învăţa să îţi evite privirea,
Dacă din întâmplare ne vom intersecta,
Mai bine, să strălucească,
Admirând bolta cerească.

Mâinile mele nu te vor mai căuta printre cearşafuri de satin,
Noaptea când toate visele vin.
Mai bine să stea cuminţi,
Fără să-şi dorească, mângâieri fierbinţi.

Buzele vor uita sărutările cu gust de căpşuni,
Nu vor mai zâmbi ani buni,
Mai bine, le voi umezi cu o şampanie parfumată,
Să uit, că din iubire am suferit vreodată.

Sufletul, îl voi convinge, din nou să se culce,
Să doarmă un somn dulce,
Până când pe o altă planetă se va duce
Şi acolo, Dumnezeu, mai bun
mi te va aduce.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Frumoasă eşti, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...

Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...

Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.
Şi singură ca mine...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi chemare

Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doar ploaie sunt...

Nu s-au mai desprins de mine ploile cu frunze-n plete,
Curg, aşa, ca o cascadă şi nu-ncerc să mă ascund.
Poate, te-oi găsi prin ele, printre frunze violete-
Strigă-mă, iubite-n ploaie, chiar de-andante îţi răspund!

Şi dezbracă-mă de toamne, cât mai este timp de-o vrajă-
Uite, cum suspină cerul-mpovărat de nenuntiri!
Caută-mă-n nopţi de veghe, unde mirii stau de strajă,
Numărându-şi anii tineri amprentaţi de amintiri.

Şi de-o fi să fie-o nuntă, nu uita să faci strigare
Până dincolo de toamne, să mă-mbraci în primăveri,
Să mă plimbi prin constelaţii, înhămat la Carul Mare,
Ca un Zburător, iubite, nemurirea să-mi oferi!

Poate-i doar un vis de noapte ce se naşte din dorinţă-
(Eu să te inund cu cerul, ce se scaldă-n ochii mei),
De atâta aşteptare şi prea multă neputinţă,
Când doar ploaie sunt, iubite, şi te chem ca să mă bei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tălpile rănite

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi urme-nsângerate las timpului anost.

Simt gândul meu vibrând şi las singurătatea,
În urma-mi cad stele fără să simtă noaptea.

În trupul meu suspină albastre picuri reci,
Nu-s lacrimi şi nici patimi din visele betegi.

În mine încolţeşte din nou fugarul timp
Cuvinte-obositoate le scriu în contratimp.

Neputincoasă stau în sufletul ce doare
Şi-aud ecoul greu în sunet de izvoare.

Eternitatea-i, pădurea fără glas
Dar n-o să-mi frângă visul, e tot ce a rămas.

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi timpul mă îngână, gândindu-se la cost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

poezie celebră de Grigore Vieru (17 octombrie 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, poeţii...

Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Şi le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-şi aruncă peste lume jumătăţile de vină,
Ca şi când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munţii-n spinare şi pădurile pe frunte
Şi din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame şi pe tâmplele cărunte
Aşezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.

Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nşelătoare,
Şi le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieţii doare
Şi pentru o dimineaţă şi o zi, plătim dobânzi.

Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linşăm în pieţe şi s-o ardem chiar pe rug,
Din duşmani să-mi fac prieteni şi să-i ţin pe lângă mine,
Şi tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.

Noi, poeţii, spargem pietre, din nisip facem castele,
Oprim timpu-n loc la vamă, să ne păsuiască-un ceas,
Scormonim într-un mesteacăn, să înnobilăm inele,
Pentru nenuntiţii lumii, neiubiţii ce-au rămas...

Noi cărăm cuvinte goale şi tăceri fără răspuns,
Dar, povara, nu-i povară, ne e hrană-ndeajuns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!