Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai calci pe versuri!

Te răsuceşti prin mine, insomniac notoriu-
Ţi-am pus hamac de versuri să-ţi fie somnul dulce,
Dar tu te-mbeţi cu sânge, sugând aleatoriu
Din orice poezie ce-n lacrimă se frânge.

Puteai să-ţi laşi la uşă, bocancii plini de ţinte-
Mărşăluieşti prin mine, soldat la datorie.
Eu îţi deschid fereastra spre inimă, cuminte,
Dar, nu călca pe suflet, că nu-i butaforie!

Ţinteşti de după atrii, şuvoaiele de viaţă-
Călău ce ţine moartea în braţe ca pe-o divă.
În straie de-ntuneric, tic-tac-urile-ngheaţă,
Când îţi reverşi în mine, pornirea primitivă.

Opreşte-te din fugă, mă doare-un vers de vară!
Dar, cum să vezi tu vara, în echipaj de luptă?
Te-aştept la o ţigare, pe prispa dinspre seară,
Când, un amurg de tine, din mine se înfruptă.

Am să-ţi arăt o hartă a drumurilor toate,
Să nu mai calci pe versuri, (eu sunt o poezie).
Şi unde-aşteaptă muza, să te târăşti pe coate,
Căci de striveşti o muză,-mi striveşti sufletul, mie.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescentă refulare

Ca un ţipăt de durere te ascult, când mă atingi
Ca o lavă din străfunduri te adun, când vise stingi.
Şi te simt ca pe-o durere, ce îşi face loc spre cer
Când de-atâta dor, explozii, printre gemete, iar pier.

Roşu mă pictezi obraznic şi m-aştepţi la cotituri,
Să-mi aprinzi nedumerirea şi săruturi să îmi furi.
Şi cenuşă să rămână când fierbine mă-nveleşti!
Hai, mai cântă-mă în vise, şi trezeşte-mă-n poveşti!

Cu furie, drumul vieţii, ca un fluviu ţi-l croieşti
Pe un mal te-aştept cuminte, soarta să mi-o drămuieşti.
Şi de mână-n zorii vineţi de atâtâtea aşteptări
Să mă prinzi, să nu mă-ncumet, să mă sting în alte mări.

În incandescenţa asta, ce te fierbe ca în iad
Tu m-atragi ca pe-o ofrandă şi ca jertfă am să cad
Pe altarul nemuririi, unde noapte am să-ţi fiu,
Să-ţi răsar cândva în ceruri, să nu fie prea târziu!

Şi vulcan nestins, nebune, să mă ningi pe-un colţ de stea
Şi mă rog s-ajungi la mine... cu un strop din iarna ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de-i târziu...

Iubite, fă-mă ploaie şi picură-mă-n sus
Acolo, în Castelul, unde, cândva m-ai dus
Şi lasă-mi şi cicoarea, să-mi ţină loc de cer
Albastru, că-i atâta de sus şi efemer...

Ascunde-mă-n ruine, sub ziduri de cetăţi
Eu şi cu poezia, ca două jumătăţi.
Te-aşez în poezie, în versul meu de dor
Ca timpul să îţi treacă, pe lângă ploi, uşor...

Pictează-mă pe turnul ce-atinge-un univers
În care, noi, de mână, cândva,-mpreună-am mers!
Eu, de la ţărmul mării, voi evada curând
Să mă aşezi, iubite, în braţe, nu în gând...

Şi te-oi iubi cum nimeni nu te-a iubit vreodat'
Profund, derezonabil dar şi nevinovat.
Te voi lăsa să-mi intri sub piele pân' la os
Dar, să o faci, iubite, calin şi drăgăstos...

Şi să îmi pui în irişi un violet aprins,
C-am mai rămas cu movul culorii ce s-a stins,
Când ai uitat de mine, atâţia ani la rând.
Am căutat iubirea, dar n-am vrut să o vând...

Am aşteptat cuminte cu tine-n poezie
Să-ţi fiu acum, iubite, chiar de-i târziu, soţie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...
Cu lacrimi de iubire de sub pleoape.

Când îţi ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale ieşeau fluturi,
Emoţii de bărbat adevărat!

Şi dac-afară este primăvară
Şi primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Şi vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Şi ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înţeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări şi... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcoreşti,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-opreşti,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruţi, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Aşa cum mi-am dorit a nins,
Cu o iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins aşa, cu sărutări nebune,
Şi m-am pierdut în alba-ţi reverie!
Ce simt? Aş vrea să pot a spune!
Este ceva, aşa..., precum o poezie...

poezie de Florentina Mitrică (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...,
Cu lacrimi de iubire, de sub pleoape.

Când îţi ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale ţâşneau fluturi,
Emoţii de bărbat adevărat!

Şi dac-afară este primăvară
Şi primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Şi vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Şi ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înţeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări şi... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcoreşti,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-opreşti,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruţi, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Aşa cum mi-am dorit a nins,
Iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins aşa, cu sărutări nebune,
Şi m-am pierdut în alba-ţi reverie!
Ce simt? Aş vrea să pot a spune!
Este ceva, aşa..., precum o poezie...

poezie de Florentina Mitrică (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare cerească

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Dar versul m-a abandonat,
Nici el nu poate să descrie
Ce iarnă grea ne-a condamnat.

Am vrut să-ţi spună trandafirii
Câtă durere-i pe pământ,
Dar azi e ziua nemuririi
În cer, în doruri şi-n cuvânt.

Am vrut să-ţi las un vers din soare
Aşa cum tu ai fost mereu,
În ceruri azi e sărbătoare
Şi-a lăcrimat şi Dumnezeu.

Am vrut să-ţi cânte primăvara,
Dar anul ăsta n-a venit,
N-am versuri să descriu povara
Şi iarna care ne-a lovit.

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Să urce ea la cer apoi,
Dar azi serbăm o veşnicie
Ce a rămas să plângă-n noi.

poezie de Alexandra Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea linişte...

E linişte în burg ca-ntr-un amurg,
Ce mângâie oglinda unei ape,
Eu smulg din linişte, cât mai aproape,
Să-mi fie clipa de tăcere şi îmi curg

Poemele pe portativul adormit-
Andante-n simfonii ambientale,
În cele patru puncte cardinale,
Să te găsească când ţi le trimit.

E unu-n care ning melancolii
Pe cetina ce-şi leagănă păcate
În albu-ngenuncheat de-mpietate,
Că e prea pur în marea de stihii.

Într-altul e un braţ înaripat,
Revendicându-şi cerul fără teamă,
Când sevele au început să geamă,
Înmugurind iubirea-n lung şi-n lat.

La răsărit, un gând de ţi-a rămas,
Cuprinde-mi versul însorit, de vară!
Numai să-l strigi, albastru se-nfăşoară
Pe umbra veche-a ultimului pas.

Şi dacă toate-acestea n-au ajuns,
Mai ai o şansă să mă bei cuminte
Dintr-un poem de-aducere aminte
În toamna ce în sânge ne-a pătruns.

E linişte în burg, pe strada-n care
Poemele sunt semne de-ntrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim o poezie

Ai tu, în simplitatea ta,
Ceva ce cucereşte,
Iar eu nu pot a nu te vrea
Când inima doreşte

Ai tu, în ochii tăi, un dor
Care pe-al meu îl cheamă,
Sărut să-ţi dea, să-ţi dea fior,
De dragoste şi teamă

Ai tu acel nedefinit,
Care aprinde cerul,
Să pot visa la infinit
C-am să-i dezleg misterul

Ai tu ceva şi amândoi
Iubim cu frenezie,
În lumea-n care numai noi
Trăim o poezie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vie comme elle vient...

Cad frunze de pe ramuri în dansul lor firesc,
Rămân braţele goale, eu după veri tânjesc;
Bat ploile-n ferestre într-un tic-tac parşiv
Şi ţipă violetul în straiul rogvaiv.

Şi visu-mi se îneacă în Styx-ul nemilos-
Sunt Lethe ce sădeşte uitarea pân' la os.
Şi de n-aş fi uitare, ce-amar în ochii mei,
Când toamnele se-ncuibă în florile de tei!

Mi-e sete de pădure, mi-e foame de-un fior
În mine anotimpuri se nasc şi mor de dor;
De dorul de albastru ce plânge pe la uşi,
Unde-a rămas copila orfană de păpuşi.

Orfană sunt de vară, orfană de părinţi-
Icoane-n raiu-acela în care stau cuminţi,
Unde nu-i întristare şi nici durere nu-i
Şi plouă-n mine dorul şi nu-l spun nimănui.

Doar îl aşez în versuri şi-n rugă îl strecor
Când sângerează-n mine atâtea veri şi mor
Încet, cu fiecare plecare şi mă tem
De viaţă, ca de-o caznă, sau ca de un blestem.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin poezie şi prin fapte

În spatele chipului nobil,
Că asta-i tot ce mi-a rămas,
Mi-ascund eu sufletul labil,
Sub ochelarii de pe nas.

În mine eu ascund torente,
Poeme, crize... sunt simţiri,
Sub inundaţii permanente,
Ascund zâmbind dezamăgiri.

Ascund în mine şi titanii...
Şi câteodată un rege blând,
Ascund şi timpul, ascund anii,
Prin versul simplu şi profund.

Ascund copilăria-n mine
Şi pe bunica ce-a murit,
Mă tem de mine şi de tine,
De asta voi nu m-aţi zărit.

Cândva voi fi ascuns de noapte,
Dar ca o stea, voi străluci,
Prin poezie şi prin fapte,
Etern şi tragic... voi trăi.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (30 octombrie 2015)
Adăugat de bombanici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în tăcerea nopţii

În întunericul de nepătruns,
vara, în tăcerea nopţii,
Stau rezemat, cu gândul dus,
sprijinit de stâlpul porţii.
Am trimis gândul la tine
ca să-ţi spună dorul meu.
Să-ţi spună că nu-mi e bine.
Fără tine-mi este greu.
Tăcerea nopţii mă-înfioară.
Tremură inima-n mine.
Ne lipseşti de-un an şi-o vară.
Rătăceşti prin ţări străine.
Nu mai ştiu de eşti în viaţă.
La copii, ce să le spun?
Cănd dă soare-n dimineaţă,
îşi plimbă ochii pe drum.
Oare-ai să mai vii acasă?
Dorul de ei nu te-îndeamnă
să te-ntorci? Să stai la masă.
Copiii să-ţi spună, MAMĂ!

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă tu, femeie, să-nflorească lutul!

(poezie dedicată cumnatei mele, în avans cu o zi, de ziua ei)

Primăvara asta e doar pentru tine,
Chiar dacă suspină verdele sub gene.
Stau îngenuncheate flori sub ghilotine
Şi-i pustiu pe stradă, linişte-n poiene.

Cântă, tu, femeie, să-nflorească lutul!
Glasul tău vibrează de iubiri uitate.
Calcă peste noapte, naşte începutul,
Lăstărind lumina, chiar pe jumătate!

Roagă-te la lună, cerul să te-asculte,
Când se pierde zborul printre dezolanţe!
Nu lăsa amurgul, mersul, să-ţi insulte
Şi nici vorba dulce să-ţi tacă sub gloanţe!

Şi când oboseşte aerul pe buze
De atâtea noxe şi blesteme grele,
Cheamă dintre stele, obosite muze,
Să îmbrăţişeze versurile mele.

Ţine-le în braţe, chiar în partea stângă-
Un buchet de gânduri, lacrima să-ţi şteargă,
Când aripa-n 'nalturi n-o să-ţi mai ajungă
Şi pleca-vom îngeri, toţi, în lumea largă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Un păcat numit Apollo" de Violetta Petre

Eşti iubirea vieţii mele, m-ai ales dintre o mie
De bărbaţi, tânjind să-ţi fie animal de companie,
Chiar de-s Doberman, pur sânge, suplu, sprinten şi voinic,
Mi-ai pus numele Apollo... pentru tine sunt prea mic!

Îmi pui zgarda la plimbare seara-n drumul spre oraş,
Mă alergi prim magazine, şi apoi îmi dai relaş,
Mă adapi cu poezie şi când poposim la mall,
Îmi dai bere la cutie, însă fără alcool!

Jos, în aurita cuşcă îmi arunci, zâmbind, un os,
Mi-au căzut de-o vreme dinţii şi-i bătrân, nu-i bun de ros,
Ochii m-au lăsat, iar lanţul, scurt, mă face să turbez,
Aş da tot ce am pe lume, pentru-o zi de maidanez...

Însă stând ca o mumie, împăiat pe-o canapea,
Până-n ultima secundă, aprig te voi blestema:
Sper ca-n paiele din mine să se înmulţească molii,
Să-ţi atace astrahanul şi să-ţi intre în fotolii,

Căci geloasă, posesivă, nu o să m-arunci de-acolo,
Chiar şi mort, cu ochi de sticlă, tu mai crezi că sunt Apollo!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în cădere, visez pân' la durere...

Cu fiecare pas mai moare o secundă, cu fiecare ceas amurgul mă inundă şi-mi intră pe sub piele ca un intrus pervers cum şi în poezie se-aşază gându-n vers...
Mai gust o dimineaţă, ca pe un dar divin, amiaza mă răfaţă ca un pahar cu vin şi seara-mi cern tăcerea prin site de-aşteptări, cum îşi aşteaptă trenul locomotiva-n gări...
Mă mai îmbrac c-o toamnă cu poale ruginii, cu mânecile pline de strugurii din vii şi e cam greu veşmântul bătut de vânt şi ploi... ia-mi, Doamne, neputinţa de-a merge înapoi!
Când îmi cânta pădurea, foşnind din verde crud... acum doar ofilite cantate mai aud... şi de mai vine-o vară, la tine nu ajung, căci va fi drumul vieţii c-o toamnă mult mai lung...
Mă ning din ramuri frunze cu scâncetul lor surd, deşi-n căderi dansează, le este valsu-absurd... cum, paşi de dans să-ţi poarte pe drumul morţii trupul şi tu să-ţi legeni vise-n pieire, fără scrupul?
Şi ca şi frunza, toamna-n a ei degringoladă şi eu mai fur din vise şi-aş mai dansa pe stradă... deşi-n clepsidră resturi au mai rămas de timp, m-agăţ de o secundă dintr-un alt anotimp...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te ating, n-am îndrăznit... (poezie adamică)

Mă detaşez cu greu de tine, frumoasa mea, cu ochi de cer-
Mi te-au pictat poeţii-n versuri şi între colţi de rinocer,
Agonizând în poezie, pe câte-un vers, vânat uşor
Ai lăsat aripa să-ţi cadă pe munţi de lacrimă şi dor.

Te-am căutat prin mări, oceane, într-o lagună te-am găsit-
M-aş fi apropiat de tine, iubito, dar n-am îndrăznit,
Să-ţi tulbur liniştea albastră în care mă visai (mi-ai spus)
Abia acum, când stă iubirea ca o statuie la apus.

Te-aş fi privit în ochi şi poate, o lacrimă de aş fi fost,
Sub gene aş fi stat cuminte-n albastrul tău, ca-n adăpost.
Şi nici n-ai fi simţit iubito, cum te iubesc, te-aş fi iubit,
Ca pe un înger de zăpadă, dar să te-ating, n-am îndrăznit.

Şi te-am privit ca pe-o morgană, într-un deşert prea-ndepărtat-
Fugeai şi dispăreai ca timpul, dar de uitat, nu te-am uitat.
Am fost şi oază pentru tine, ca la nevoie să te-adun,
Din fire de nisip şi sare şi ploi pe frunte să îţi pun.

Mă detaşez cu greu de tine, te-au nins clepsidrele firesc,
Într-un album cu flori de gheaţă, din altă eră te privesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!