Violetta Petre

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ți cauți o poveste, să-ți sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îți așezi pe rană,
Să-ți mângâie tristețea și lacrimi și durerea!

Eu am rămas acasă și te aștept cuminte,
Doar gândul e cu tine și parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în brațe
Și scâncetul albastru nu pot să ți-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieții mele,
Așa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aștepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ți rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Violetta Petre

Să nu mai calci pe versuri!

Te răsucești prin mine, insomniac notoriu-
Ți-am pus hamac de versuri să-ți fie somnul dulce,
Dar tu te-mbeți cu sânge, sugând aleatoriu
Din orice poezie ce-n lacrimă se frânge.

Puteai să-ți lași la ușă, bocancii plini de ținte-
Mărșăluiești prin mine, soldat la datorie.
Eu îți deschid fereastra spre inimă, cuminte,
Dar, nu călca pe suflet, că nu-i butaforie!

Țintești de după atrii, șuvoaiele de viață-
Călău ce ține moartea în brațe ca pe-o divă.
În straie de-ntuneric, tic-tac-urile-ngheață,
Când îți reverși în mine, pornirea primitivă.

Oprește-te din fugă, mă doare-un vers de vară!
Dar, cum să vezi tu vara, în echipaj de luptă?
Te-aștept la o țigare, pe prispa dinspre seară,
Când, un amurg de tine, din mine se înfruptă.

Am să-ți arăt o hartă a drumurilor toate,
Să nu mai calci pe versuri, (eu sunt o poezie).
Și unde-așteaptă muza, să te târăști pe coate,
Căci de strivești o muză,-mi strivești sufletul, mie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Incandescentă refulare

Ca un țipăt de durere te ascult, când mă atingi
Ca o lavă din străfunduri te adun, când vise stingi.
Și te simt ca pe-o durere, ce își face loc spre cer
Când de-atâta dor, explozii, printre gemete, iar pier.

Roșu mă pictezi obraznic și m-aștepți la cotituri,
Să-mi aprinzi nedumerirea și săruturi să îmi furi.
Și cenușă să rămână când fierbine mă-nvelești!
Hai, mai cântă-mă în vise, și trezește-mă-n povești!

Cu furie, drumul vieții, ca un fluviu ți-l croiești
Pe un mal te-aștept cuminte, soarta să mi-o drămuiești.
Și de mână-n zorii vineți de atâtâtea așteptări
Să mă prinzi, să nu mă-ncumet, să mă sting în alte mări.

În incandescența asta, ce te fierbe ca în iad
Tu m-atragi ca pe-o ofrandă și ca jertfă am să cad
Pe altarul nemuririi, unde noapte am să-ți fiu,
Să-ți răsar cândva în ceruri, să nu fie prea târziu!

Și vulcan nestins, nebune, să mă ningi pe-un colț de stea
Și mă rog s-ajungi la mine... cu un strop din iarna ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Chiar de-i târziu...

Iubite, fă-mă ploaie și picură-mă-n sus
Acolo, în Castelul, unde, cândva m-ai dus
Și lasă-mi și cicoarea, să-mi țină loc de cer
Albastru, că-i atâta de sus și efemer...

Ascunde-mă-n ruine, sub ziduri de cetăți
Eu și cu poezia, ca două jumătăți.
Te-așez în poezie, în versul meu de dor
Ca timpul să îți treacă, pe lângă ploi, ușor...

Pictează-mă pe turnul ce-atinge-un univers
În care, noi, de mână, cândva,-mpreună-am mers!
Eu, de la țărmul mării, voi evada curând
Să mă așezi, iubite, în brațe, nu în gând...

Și te-oi iubi cum nimeni nu te-a iubit vreodat'
Profund, derezonabil dar și nevinovat.
Te voi lăsa să-mi intri sub piele pân' la os
Dar, să o faci, iubite, calin și drăgăstos...

Și să îmi pui în iriși un violet aprins,
C-am mai rămas cu movul culorii ce s-a stins,
Când ai uitat de mine, atâția ani la rând.
Am căutat iubirea, dar n-am vrut să o vând...

Am așteptat cuminte cu tine-n poezie
Să-ți fiu acum, iubite, chiar de-i târziu, soție...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniștea târzie,
Cu lacrimi și suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aș vrea să-ți simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul și măsura.

Tânjesc să-ți aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucișată.

În ochiul tău șăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...
Cu lacrimi de iubire de sub pleoape.

Când îți ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale ieșeau fluturi,
Emoții de bărbat adevărat!

Și dac-afară este primăvară
Și primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Și vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Și ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înțeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări și... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcorești,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-oprești,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruți, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Așa cum mi-am dorit a nins,
Cu o iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins așa, cu sărutări nebune,
Și m-am pierdut în alba-ți reverie!
Ce simt? Aș vrea să pot a spune!
Este ceva, așa..., precum o poezie...

poezie de (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...,
Cu lacrimi de iubire, de sub pleoape.

Când îți ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale țâșneau fluturi,
Emoții de bărbat adevărat!

Și dac-afară este primăvară
Și primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Și vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Și ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înțeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări și... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcorești,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-oprești,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruți, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Așa cum mi-am dorit a nins,
Iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins așa, cu sărutări nebune,
Și m-am pierdut în alba-ți reverie!
Ce simt? Aș vrea să pot a spune!
Este ceva, așa..., precum o poezie...

poezie de (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har și n-are vină.
Poate că-s vise-n nopți de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ți lase,
Tu să le iei și să le-așezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfințitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Și tu le mângâi lacrimi de durere
Când diminețile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ți scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Și un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare cerească

Am vrut să-ți scriu o poezie,
Dar versul m-a abandonat,
Nici el nu poate să descrie
Ce iarnă grea ne-a condamnat.

Am vrut să-ți spună trandafirii
Câtă durere-i pe pământ,
Dar azi e ziua nemuririi
În cer, în doruri și-n cuvânt.

Am vrut să-ți las un vers din soare
Așa cum tu ai fost mereu,
În ceruri azi e sărbătoare
Și-a lăcrimat și Dumnezeu.

Am vrut să-ți cânte primăvara,
Dar anul ăsta n-a venit,
N-am versuri să descriu povara
Și iarna care ne-a lovit.

Am vrut să-ți scriu o poezie,
Să urce ea la cer apoi,
Dar azi serbăm o veșnicie
Ce a rămas să plângă-n noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Intre expresie si adevar" de Alexandra Mihalache este disponibilă pentru comandă online la numai 14.01 lei.
Violetta Petre

Prea liniște...

E liniște în burg ca-ntr-un amurg,
Ce mângâie oglinda unei ape,
Eu smulg din liniște, cât mai aproape,
Să-mi fie clipa de tăcere și îmi curg

Poemele pe portativul adormit-
Andante-n simfonii ambientale,
În cele patru puncte cardinale,
Să te găsească când ți le trimit.

E unu-n care ning melancolii
Pe cetina ce-și leagănă păcate
În albu-ngenuncheat de-mpietate,
Că e prea pur în marea de stihii.

Într-altul e un braț înaripat,
Revendicându-și cerul fără teamă,
Când sevele au început să geamă,
Înmugurind iubirea-n lung și-n lat.

La răsărit, un gând de ți-a rămas,
Cuprinde-mi versul însorit, de vară!
Numai să-l strigi, albastru se-nfășoară
Pe umbra veche-a ultimului pas.

Și dacă toate-acestea n-au ajuns,
Mai ai o șansă să mă bei cuminte
Dintr-un poem de-aducere aminte
În toamna ce în sânge ne-a pătruns.

E liniște în burg, pe strada-n care
Poemele sunt semne de-ntrebare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit și rău mă doare, că doar câțiva mai sunt în prag...
Și ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie și poate chiar și mai târziu...

Tristețera mea nu e benignă, știu că v-ați săturat de ea
Dar ea e-n mine și știți bine că n-am să mă despart așa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea și știți
Toți cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiți...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult și nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie și să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă așa mi-e bine și mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud și nici nu văd.
Acolo cerul e albastru și niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă și nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscolește de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Și sper să îmi respect cuvântul și să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanța de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Trăim o poezie

Ai tu, în simplitatea ta,
Ceva ce cucerește,
Iar eu nu pot a nu te vrea
Când inima dorește

Ai tu, în ochii tăi, un dor
Care pe-al meu îl cheamă,
Sărut să-ți dea, să-ți dea fior,
De dragoste și teamă

Ai tu acel nedefinit,
Care aprinde cerul,
Să pot visa la infinit
C-am să-i dezleg misterul

Ai tu ceva și amândoi
Iubim cu frenezie,
În lumea-n care numai noi
Trăim o poezie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

La vie comme elle vient...

Cad frunze de pe ramuri în dansul lor firesc,
Rămân brațele goale, eu după veri tânjesc;
Bat ploile-n ferestre într-un tic-tac parșiv
Și țipă violetul în straiul rogvaiv.

Și visu-mi se îneacă în Styx-ul nemilos-
Sunt Lethe ce sădește uitarea pân' la os.
Și de n-aș fi uitare, ce-amar în ochii mei,
Când toamnele se-ncuibă în florile de tei!

Mi-e sete de pădure, mi-e foame de-un fior
În mine anotimpuri se nasc și mor de dor;
De dorul de albastru ce plânge pe la uși,
Unde-a rămas copila orfană de păpuși.

Orfană sunt de vară, orfană de părinți-
Icoane-n raiu-acela în care stau cuminți,
Unde nu-i întristare și nici durere nu-i
Și plouă-n mine dorul și nu-l spun nimănui.

Doar îl așez în versuri și-n rugă îl strecor
Când sângerează-n mine atâtea veri și mor
Încet, cu fiecare plecare și mă tem
De viață, ca de-o caznă, sau ca de un blestem.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin poezie și prin fapte

În spatele chipului nobil,
Că asta-i tot ce mi-a rămas,
Mi-ascund eu sufletul labil,
Sub ochelarii de pe nas.

În mine eu ascund torente,
Poeme, crize... sunt simțiri,
Sub inundații permanente,
Ascund zâmbind dezamăgiri.

Ascund în mine și titanii...
Și câteodată un rege blând,
Ascund și timpul, ascund anii,
Prin versul simplu și profund.

Ascund copilăria-n mine
Și pe bunica ce-a murit,
Mă tem de mine și de tine,
De asta voi nu m-ați zărit.

Cândva voi fi ascuns de noapte,
Dar ca o stea, voi străluci,
Prin poezie și prin fapte,
Etern și tragic... voi trăi.

poezie de (30 octombrie 2015)
Adăugat de bombaniciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri în tăcerea nopții

În întunericul de nepătruns,
vara, în tăcerea nopții,
Stau rezemat, cu gândul dus,
sprijinit de stâlpul porții.
Am trimis gândul la tine
ca să-ți spună dorul meu.
Să-ți spună că nu-mi e bine.
Fără tine-mi este greu.
Tăcerea nopții mă-înfioară.
Tremură inima-n mine.
Ne lipsești de-un an și-o vară.
Rătăcești prin țări străine.
Nu mai știu de ești în viață.
La copii, ce să le spun?
Cănd dă soare-n dimineață,
își plimbă ochii pe drum.
Oare-ai să mai vii acasă?
Dorul de ei nu te-îndeamnă
să te-ntorci? Să stai la masă.
Copiii să-ți spună, MAMĂ!

poezie de (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Violetta Petre

Cântă tu, femeie, să-nflorească lutul!

(poezie dedicată cumnatei mele, în avans cu o zi, de ziua ei)

Primăvara asta e doar pentru tine,
Chiar dacă suspină verdele sub gene.
Stau îngenuncheate flori sub ghilotine
Și-i pustiu pe stradă, liniște-n poiene.

Cântă, tu, femeie, să-nflorească lutul!
Glasul tău vibrează de iubiri uitate.
Calcă peste noapte, naște începutul,
Lăstărind lumina, chiar pe jumătate!

Roagă-te la lună, cerul să te-asculte,
Când se pierde zborul printre dezolanțe!
Nu lăsa amurgul, mersul, să-ți insulte
Și nici vorba dulce să-ți tacă sub gloanțe!

Și când obosește aerul pe buze
De atâtea noxe și blesteme grele,
Cheamă dintre stele, obosite muze,
Să îmbrățișeze versurile mele.

Ține-le în brațe, chiar în partea stângă-
Un buchet de gânduri, lacrima să-ți șteargă,
Când aripa-n 'nalturi n-o să-ți mai ajungă
Și pleca-vom îngeri, toți, în lumea largă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Doar versul meu

Și tu ți-ai ridicat un zid de ceață,
Să nu te mai găsesc, să-ți cer un munte.
Știi, mi-ai promis, cândva, o dimineață
Cu norii așezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună și cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Și crește-n mine un deșert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-și scriu delirul pe pancarte
Și mă îmbie-n haine violete.

Și eu alerg nebună printre dune
Și strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Și cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezești și să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Și primăvara geme în ruine
Și orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ți recite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

Replică la poezia "Un păcat numit Apollo" de Violetta Petre

Ești iubirea vieții mele, m-ai ales dintre o mie
De bărbați, tânjind să-ți fie animal de companie,
Chiar de-s Doberman, pur sânge, suplu, sprinten și voinic,
Mi-ai pus numele Apollo... pentru tine sunt prea mic!

Îmi pui zgarda la plimbare seara-n drumul spre oraș,
Mă alergi prim magazine, și apoi îmi dai relaș,
Mă adapi cu poezie și când poposim la mall,
Îmi dai bere la cutie, însă fără alcool!

Jos, în aurita cușcă îmi arunci, zâmbind, un os,
Mi-au căzut de-o vreme dinții și-i bătrân, nu-i bun de ros,
Ochii m-au lăsat, iar lanțul, scurt, mă face să turbez,
Aș da tot ce am pe lume, pentru-o zi de maidanez...

Însă stând ca o mumie, împăiat pe-o canapea,
Până-n ultima secundă, aprig te voi blestema:
Sper ca-n paiele din mine să se înmulțească molii,
Să-ți atace astrahanul și să-ți intre în fotolii,

Căci geloasă, posesivă, nu o să m-arunci de-acolo,
Chiar și mort, cu ochi de sticlă, tu mai crezi că sunt Apollo!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și totuși, în cădere, visez pân' la durere...

Cu fiecare pas mai moare o secundă, cu fiecare ceas amurgul mă inundă și-mi intră pe sub piele ca un intrus pervers cum și în poezie se-așază gându-n vers...
Mai gust o dimineață, ca pe un dar divin, amiaza mă răfață ca un pahar cu vin și seara-mi cern tăcerea prin site de-așteptări, cum își așteaptă trenul locomotiva-n gări...
Mă mai îmbrac c-o toamnă cu poale ruginii, cu mânecile pline de strugurii din vii și e cam greu veșmântul bătut de vânt și ploi... ia-mi, Doamne, neputința de-a merge înapoi!
Când îmi cânta pădurea, foșnind din verde crud... acum doar ofilite cantate mai aud... și de mai vine-o vară, la tine nu ajung, căci va fi drumul vieții c-o toamnă mult mai lung...
Mă ning din ramuri frunze cu scâncetul lor surd, deși-n căderi dansează, le este valsu-absurd... cum, pași de dans să-ți poarte pe drumul morții trupul și tu să-ți legeni vise-n pieire, fără scrupul?
Și ca și frunza, toamna-n a ei degringoladă și eu mai fur din vise și-aș mai dansa pe stradă... deși-n clepsidră resturi au mai rămas de timp, m-agăț de o secundă dintr-un alt anotimp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Să te ating, n-am îndrăznit... (poezie adamică)

Mă detașez cu greu de tine, frumoasa mea, cu ochi de cer-
Mi te-au pictat poeții-n versuri și între colți de rinocer,
Agonizând în poezie, pe câte-un vers, vânat ușor
Ai lăsat aripa să-ți cadă pe munți de lacrimă și dor.

Te-am căutat prin mări, oceane, într-o lagună te-am găsit-
M-aș fi apropiat de tine, iubito, dar n-am îndrăznit,
Să-ți tulbur liniștea albastră în care mă visai (mi-ai spus)
Abia acum, când stă iubirea ca o statuie la apus.

Te-aș fi privit în ochi și poate, o lacrimă de aș fi fost,
Sub gene aș fi stat cuminte-n albastrul tău, ca-n adăpost.
Și nici n-ai fi simțit iubito, cum te iubesc, te-aș fi iubit,
Ca pe un înger de zăpadă, dar să te-ating, n-am îndrăznit.

Și te-am privit ca pe-o morgană, într-un deșert prea-ndepărtat-
Fugeai și dispăreai ca timpul, dar de uitat, nu te-am uitat.
Am fost și oază pentru tine, ca la nevoie să te-adun,
Din fire de nisip și sare și ploi pe frunte să îți pun.

Mă detașez cu greu de tine, te-au nins clepsidrele firesc,
Într-un album cu flori de gheață, din altă eră te privesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook