Sub talpa ta

Sub talpa goală te-aş păstra, să-mi mângâi paşii pe ninsoare,
Când nopţile cu greu le car pe umbra mea rătăcitoare.
Nu mă lăsa să sângerez, călcând pe cioburi de iubire,
Cât eu îţi sunt un univers, cât eu îţi sunt nemărginire.

În palma ta mă scriu poem, să mă recite trandafirii
Şi versul meu de început, ca noaptea când se-nchină mirii,
Pe inelar să-l înfăşori, ca legământ de netrădare,
Să cânte albul peste noi, când ninge abuziv şi doare.

Ne troienesc pe umeri zori cu întrebări chinuitoare
Dar, nu-s răspunsuri pentru noi, cum nu e valul pentru mare
Decât un efemer oftat, pe-aceeaşi cale de tăcere,
Ce-şi lasă lacrima pe mal şi în albastra spumă piere.

Sub talpa ta de m-ai avea, mi-aş face iglu pentru-o viaţă
Chiar dacă mângâiera ta, cu-atâta iarnă mă îngheaţă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat între dileme...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final de poezie...

Sunt hologramă dintr-o altă lume
Pe un ecran expus în piaţa mare,
Unde mă strigă pescăruşi pe nume
Cu ţipete născute la-ntâmplare...

Sunt susur de izvor, doinind a jale
Prin dimineţi proscrise în apusuri.
Arunc cu rime-n nopţile murdare
De-atâtea fantomatice răspunsuri...

Sunt gândul interzis, oprit la vamă
Întors din drum, pe umeri, cu blesteme
Sunt scenaristă-n propria mea dramă
Sunt versul mov ce sfâşie şi geme...

Sunt firul de nisip ce curge-n grabă
Într-o clepsidră spartă de tic-tac-uri
Sunt literă orfană de silabă
Fără-adăpost şi pentru răni n-am leacuri...

Sunt... oare sunt, sau e doar nălucire?
Nu mă mai simt şi nici nu mă mai ştiu
Şi n-am nici cui să dau măcar de ştire
Că sunt devremele din prea târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-ţi violetu,-Anida,-n hibernare!

Adulmecă, Anida, trandafirii, bujorii albi care miros ca ei, sunt mesageri de dor şi ai iubirii şi ia şi un buchet de stânjenei!
Să nu-ţi trădezi vreodată violetul, e prea labil pentru un adulter şi toate florile-s la fel ca muritorii, cu un respir redus şi efemer...
Şi fă-ţi provizii pentru vremuri grele, când troienii-vor iernile culori şi albul va împărăţi o vreme, cât ne va fi Crăciun în sărbători...
Ierbarul să îţi fie la-ndemână, să-l răsfoieşti când furtuni-vor mări,
şi movul să-ţi alinte dezolanţa, când vineţiul va domni în zări...
Păstrează în poeme o glicină şi-n irişi mov îmbracă versul nud, şi nu uita să pui la rădăcină un strop de verde luminos şi crud...
Salcâmii lasă-i să te plouă-n voie, ca să te- îmbrace-n strai de alb nebun, să-ţi fie-a necuminte în iubire, când florile îşi fac din nea zăbun...
Nu te lăsa minţită de luceferi, că îţi vor înflori printre gheţari, doar brazii vor rămâne-n iarnă teferi şi-n univers explozii de quasari...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat în ghilimele...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final în poezie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iarnă pentru fiecare

Mai lenevesc postumele iluzii,
Pe braţe-ngreunate de tăcere;
Sunt goi salcâmii ce-au uitat să zbiere,
Doar, mai oftează-n ei, timid. Auzi-i!

Ascultă-i cum se roagă sub zăpadă,
Împovăraţi de-a albului cernire,
Ca tu să vii şi să le dai de ştire,
Că paşii ni-i încrucişăm pe stradă.

Ne-aşteaptă iarna, pe-amândoi, se pare,
Să ne găsim, chiar rătăciţi prin viaţă;
Tu eşti departe, aşteptări îngheaţă
Şi-i o ninsoare pentru fiecare.

La tine ninge ca-n poveşti cu zâne,
La mine viscoleşte prin poeme
Şi mi-e târziu şi ţie prea devreme,
Salcâmii, lângă ei, să ne adune.

Sunt goi salcâmii, dorm sub felinare
Eu car încă o iarmă în spinare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în exil

Sunt doar o umbră anonimă,
Ce-şi poartă paşii pe zăpadă
Şi dacă iarna e sublimă,
Nu ştie albul să mă vadă.

Nici cerul nu mă mai atinge,
De teama iernii ce m-apasă
Şi nici ninsoarea nu mă ninge
La cât sunt de cenuşăreasă.

Şi bate vântul dintr-o parte,
Obrazul, iar mi-l ocoleşte,
Îşi duce scâncetul departe,
Nici scâncetul nu mă iubeşte.

O stea se duce la culcare,
Îi scriu un vers să mă atingă,
Dar pentru mine, ochi nu are,
Cu-a ei lumină să mă ningă.

Un ram îşi plânge frunza deasă
Pe-aleea toamnelor nebune,
Eu îmi plâng voalul de mireasă-
O amintire ce apune.

Şi marea, marea mea iubire
Mă ocoleşte şi mă lasă,
La locul nostru de-ntâlnire,
S-aştept... şi nu mai sunt acasă,

Niciunde şi nicicând. Pădure,
Primeşte-mă la tine-n casă!
Poemul meu nu poa' să-ndure
Exilu-n umbra nemiloasă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşim iubire de oriunde...

Nu mi-e ruşine să cerşesc, ba mi se pare chiar firesc, să cer iubire oarbă
Chiar de n-o văd, o simt în piept, când, pe la colţuri mai aştept iubirile să-mi soarbă.
Eu am iubire pentru toţi, pentru neoameni, pentru hoţi, pentru nebuni mai multă,
Că îmi sunt fraţi de suferinţi, călcând în străchini şi cuminţi şi nimeni nu ne-ascultă...
Strigăm în vers, strigăm frumos, chiar de avem glasul pe dos, ni-e inima fierbinte,
Şi nu-nţelegem mai nimic, doar din iubire câte-un pic şi-un dram din cele sfinte...
Nu ne atinge vreun blestem, purtăm la piept câte-un totem, doar nepăsarea doare
Iar neiubirea-i beteşug, o scară-naltă înspre rug, malignă sufocare...
Cerşim pe străzi, cerşim în cer iubiri cu suflu efemer, doar cât să ne ajungă
Pentru o clipă de extaz, când în al nostru Alcatraz ne e noaptea prea lungă...
Nu mi-e ruşine să cerşesc darul cel mai dumnezeiesc din câte sunt pe lume
Uitaţi-vă în ochii mei şi veţi vedea iubire-n ei şi-n versurile-antume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca, spre zori cu tine,
Pe un câmp de rouă plin,
Printre frunzele puţine,
Şi-ntr-un vis mereu carmin.

Te-aş întinde -n dimineaţă,
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se ascund pe dup-o haină,
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare
Când mai zboară câte -o gâză,
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe -o mângâiere
Şi pe razele de soare,
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca spre zori, cu tine,
Pe un câmp de rouă plin...
Printre frunzele puţine
Şi-ntr-un vis, mereu, carmin.

Te-aş întinde-n dimineaţă
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se-ascund pe dup-o haină
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare,
Când mai zboară câte-o gâză
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe-o mângâiere
Şi pe razele de soare
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai crede...?

Dacă ţi-aş spune azi copile
Că eram mic şi mă duceam cu vaca,
Iar haina ruptă de pe mine,
Era prea mare şi-o călcam cu talpa?

M-ai crede sau m-ai lua în râs,
Sau ţi-ai întoarce privirea de la mine?
Pentru că ştii copile cât am plâns,
Si cât de greu a fost ca să te cresc pe tine.

Eu n-am avut copilărie, am muncit de mic,
Bunicii tăi nu m-au lăsat la şcoală,
Eu astăzi nu îţi cer ţie nimic,
Doar te aştept, azi curtea mi-e prea goală.

Imi amitesc că tremuram în luncă
Când pica brumă peste iarba ofilită,
Iar vita noastră începea să plângă
Si mă privea parcă cu milă şi obidă.

-Ehei copile, astăzi plâng,
Sunt amintiri ce dor mai rău ca boala,
Nu pot în braţe să te strâng,
Si cel mai mult mă doare depărtarea!

Că de-ai fi fost aici cu mine
Te-aş fi rugat ca să mă duci pe câmp,
Mi-au mai rămas puţine zile
Si nu am lacrimi să mai plâng.

Mi-aş fi dorit să văd ultima oară
Malul izvorului unde plângeam,
Să simti şi tu cum este să te doară
Când alţii râd de tine că tatal tau este ţăran.

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu pe talpa unui înger

Acoperă-mă cu plamele tale
si lasă ploaia să se prelingă printre degete,
voi râde ca un copil la furat de cireşe,
apoi îmi vei citi din acel poem
în care mi-ai cerut să intru goală,
cu luna prelinsă pe coapse...

Eu sunt fluturele din zona inimii tale,
acela care l-a privit pe Dumnezeu
cu fiecare respiraţie,
rămând o pată de cer pe pielea ta
din care, zboară păsări,
când îti muşti buzele de dor...

Şi scriu pe talpa unui înger cât de mult ne iubim!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cortegiu funerar prin iarnă

La fel ca mine, suntem mulţi sub cnut:
Ne biciuie necazurile-n ploaie,
Ca şi cum numai toamnă-am fi avut
Şi trupul în furtună se îndoaie.

Nu îndrăznim să mai privim în sus,
E răsăritul doar un vis ce doare
Şi azi şi mâine sunt doar un apus
Cu pleoapa nopţii-n semn de întrebare.

Bătrânii-şi roagă moartea azi, în cor,
Să scape de nelinişte şi teamă.
Doar rugăciunea le-a rămas şi lor
Şi-un câine vagabond ce-i bagă-n seamă.

E linişte prea multă-n burg şi ştiu,
Că e ciudată-această acalmie.
Şi, Doamne, pe pământ e prea târziu,
Să mai sperăm, că bine, o să fie.

E totul alandala-n univers,
Nimic nu mai urmează calea firii,
Nu-i nimeni liber pentru un demers,
Să nu mai fure hoţii trandafirii.

Atât de triste feţe sunt pe străzi,
Ca un cortegiu funerar prin iarnă,
Vânat de lupii ce aşteaptă prăzi,
Când albul, peste roşu, stă să cearnă.

O, de-aş avea putere precum scriu,
Cum aş închide lacrima-n sicriu!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor braţele şi versul de aducerile-aminte
Şi mă doare talpa goală care muşcă din prezent.

Tace floarea cea de miere şi cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o aşteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Îşi aşteaptă agonia şi să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeţii laolaltă, prinşi în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunţând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puţine pentru ce aş vrea să spun.
Ţin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblaţi prin minte
Şi pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

Vara îşi arată colţii, ca un rinocer la pândă-
Parc-aş vrea un pic de iarnă, să mă-mbrace în răcori.
Mi-am dus visele în piaţă, ''doar Eliza să le vândă''
Că e arşiţă în ele şi n-au loc la sărbători.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresie de iarnă

Roua îngheţată îşi lasă amprenta
peste suflete,
c-un oftat
peste gerul creionat
de fluturi albi,
rătăciţi sau poate, chiar...
Îndrăgostiţi.
De umbra plină de promoroacă,
a brazilor cristalizaţi,
de viscolul întunecat
şi de-un dor blestemat..

Ninge nefiresc de liniştit,
peste sufletele ce ard mocnit,
de atâta timp,
în care iarna a jelit,
natura care va renaşte,
atunci...
Atunci, când sufletul se contopeşte
cu poeziile unor poeţi,
ce-şi scriu cu mâinile tremurânde,
Poemele şi dorurile...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i rugăm să ningă, pe poeţi

Iubesc zăpada de sub talpa ta,
când îţi ia forma pasului grăbit,
iubesc sărutul nostru-n asfinţit,
chiar dacă este doar în mintea mea...

În mintea mea aleargă cai la trap,
eu la galop, în urma lor tânjesc,
ca-n herghelia lor şi eu, cândva,
să-ncap şi lângă armăsar să călăresc,

Să călăresc troiene de zăpezi
şi să-mi îmbrac copitele-n argint,
când iernile să ningă mai au trac
şi că ne ninge pe-amândoi, mă mint.

Mă mint că va mai ninge peste noi
şi că vom colinda de Sărbători
dar cerul e-mbrăcat în nori de ploi
şi noi, prin ploaie, singuri călători...

Ce singuri călători fără de drum
spre destinaţii scrise de destin!
rătăcitori pe la răscruci precum
un gând de viaţă gri şi clandestin.

Şi clandestine-s toate câte sunt,
iubirea-i interzisă-ntre nămeţi,
de-aceea nu mai ninge pe pământ...
să ningem noi iubire-n alte vieţi!

Sau să-i rugăm să ningă, pe poeţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea linişte...

E linişte în burg ca-ntr-un amurg,
Ce mângâie oglinda unei ape,
Eu smulg din linişte, cât mai aproape,
Să-mi fie clipa de tăcere şi îmi curg

Poemele pe portativul adormit-
Andante-n simfonii ambientale,
În cele patru puncte cardinale,
Să te găsească când ţi le trimit.

E unu-n care ning melancolii
Pe cetina ce-şi leagănă păcate
În albu-ngenuncheat de-mpietate,
Că e prea pur în marea de stihii.

Într-altul e un braţ înaripat,
Revendicându-şi cerul fără teamă,
Când sevele au început să geamă,
Înmugurind iubirea-n lung şi-n lat.

La răsărit, un gând de ţi-a rămas,
Cuprinde-mi versul însorit, de vară!
Numai să-l strigi, albastru se-nfăşoară
Pe umbra veche-a ultimului pas.

Şi dacă toate-acestea n-au ajuns,
Mai ai o şansă să mă bei cuminte
Dintr-un poem de-aducere aminte
În toamna ce în sânge ne-a pătruns.

E linişte în burg, pe strada-n care
Poemele sunt semne de-ntrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut din lacrimile tale

Şi chiar de nu aş fi deloc,
Aş apărea din suferinţă,
Să intru-n al iubirii joc,
Născându-mă dintr-o dorinţă

Deşi nu ştii, mă chemi mereu,
Ţi-e dorul strigăt către mine,
Eu te aud în visul meu
Şi imediat alerg spre tine

Oftatul tău străbate mări
Prin galaxii şi universuri,
Deschide-o cale peste zări,
În care îţi apar prin versuri

Şi chiar de nu m-ai aştepta,
Am să te mângâi pe cu seară,
Când tandru îţi voi recita,
Poeme pentru prima oară

De poate n-aş fi existat,
Te-aş fi iubit cu-nverşunare,
Pe lacrimi te-aş fi sărutat,
Atunci când sufletul te doare

Cumva mă inventezi din nou,
Din neant devin iubire iară,
Când glasul tău ca un ecou,
Mă caută şi mă-nfioară.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, poeţii...

Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Şi le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-şi aruncă peste lume jumătăţile de vină,
Ca şi când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munţii-n spinare şi pădurile pe frunte
Şi din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame şi pe tâmplele cărunte
Aşezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.

Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nşelătoare,
Şi le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieţii doare
Şi pentru o dimineaţă şi o zi, plătim dobânzi.

Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linşăm în pieţe şi s-o ardem chiar pe rug,
Din duşmani să-mi fac prieteni şi să-i ţin pe lângă mine,
Şi tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.

Noi, poeţii, spargem pietre, din nisip facem castele,
Oprim timpu-n loc la vamă, să ne păsuiască-un ceas,
Scormonim într-un mesteacăn, să înnobilăm inele,
Pentru nenuntiţii lumii, neiubiţii ce-au rămas...

Noi cărăm cuvinte goale şi tăceri fără răspuns,
Dar, povara, nu-i povară, ne e hrană-ndeajuns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!