La fel cum
ca un vis supus uitării
se pierde seva din substanța vie a creșterii
și moartea prinde rădăcini în trup
în clipele de revelație senină a gândului
când nu se fructifică în propoziții
nici în cuvinte fierbinți
numai o pată pe cămașa zilei de azi
te ferește să îmbraci zua de mâine
într-un gri murdar.
la fel cum
din aceeași băltocă prin care calci pe stradă
sar stropii pe încălțăminte și haine
și te obișnuiești cu situația
intervin foatrte multe obișnuințe care ucid
tot ce înseamnă inițiativă și protest
pentru a nu ne pierde cu toții în derizoriu
și nepăsare bolnavă.
această stare
nu mai determină pe nimeni
să lupte pentru binele comun
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Urc în cuvinte
Urc în cuvinte și le înțeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se ivește peste tot.
Pentru ca o dorită liniște,
să se așeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toții părăsiți
într-un haos al nepăsării.
Cu ochii permanent atenți
străbați nefericirea prezentă
și te simți nostalgic în amintirea
siguranței vremurilor trecute.
La ce poți să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alții
și viața minunată trece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditez la singurătate
Am crescut într-un ochi de viperă
ca un dușman de moarte,
mi-a rămas teama și mai ales precauția
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spațiu care trebuie să fie sigur.
Supus tuturor greșelilor
meditez o vreme la singurătate
și deschid pe nesimțite porțile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristețe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.
Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
și tu mă iubești
cu trupul luminos și înalt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să simt noaptea la ea acasă
aceste cuvinte vor rămâne nespuse
și numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înțeleagă
mersul lucrurilor
acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poți întoarce
mă sperie că n-o să apuc dimineața
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
și timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde,
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc,
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crepusculul
Când ziua se îmbină cu noaptea
și-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viață pe fața ta albă
și se metamorfozează
în iubire divină.
Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăție iertată în ochii celorlați,
se stabilesc punți peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
își neglijează durerea lor pentru a mea
și-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.
Aici mă voi regăsi
și mă zidesc în stâlpii tăi de rezistență
până-ți voi duce iubirea desăvârșind-o
în crepusculul mușcat de soarele dimineții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu voi pierde
mă îndepărtez de țărmul iubirii
pe mările liniștii
cu vântul în pânze
spre portul uitării
am părăsit tot ce cunosc îndeaproape
fără să privesc în urmă
doar cu sentimentul căutării drumului
oriunde s-ar afla
cu durerea scăpării din brațele
împământeniri pe veci
și cu dorința
mulțumirii de sine
nimic nu voi pierde
din coloana în care m-am clădit
cu neam cu tot.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cămașă de înger
Numai cântecul risipit din corzile subțiri
mă lasă cu gândul înserat de plăcerea nopții,
pierde urmele de singurătate departe de trup,
sufletul șlefuit de credință se urcă la cer.
Mâinile aruncă din mine tot ce-i neviu din viu
și capătă culoarea amprentelor de inimă
împletind conturul cu fire lucioase de argint
ca pe o cămașă de înger rămas de veghe.
O lamă de cuțit cât o fantă-n metaforă
pune șoaptele-n sunete abia percepute
până prinde coajă și visul ce se pierde
pe urmele mântuirii din rugăciunea spusă.
Cred
că mâine se vor așterne cuvintele-n miez
și vor germina în faguri cu miere
sporind cântecul privighetorii-n apele dimineii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu ne desparte
adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
și tu aștepți în tăcere
umăr la umăr ne mișcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăiești pentru mine
atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acțiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunți
pari ruptă dintr-o altă realitate
întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îți torn în cuvinte înțelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susținute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede și rar
eu foarte încet și bine
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezamăgire
Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e și democrația destinată numai celor avuți,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulți.
Nici nu știu ce vom face fără niciun drept
cei din justiție sunt independenți, etc.
pot face ce vor și când vor
pot pune alte cuvinte în propoziții
pot schimba și pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democrația și dreptatea nu poți face nimic
cel mult poți deveni o victimă
care își cere să plece din țară.
Visele au devenit ruginite și desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.
Când mă îneacă dezamăgirea
și capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ține pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieții geroasă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este doar un crâmpei
Regia piesei mi-a mâncat din timp,
las actorii să joace,
privesc și mă întreb care parte din mine
trăiește ca niște cuvinte nefolosite
ori se regăsește în gesturi
care schimbă atmosfera cu emfază,
iar pe nesimțite se spulberă cauza invocată,
intervin așteptatele aplauze
care dau naștere unei rumori
când se iese ceremonios la rampă.
Este doar un crâmpei
ce rupe din tine sentimente,
treci mai departe ca o noapte nebună
prin pădurile ce te umplu de frică
la fel cu o furtună care se întețește dintr-o dată
și-ți toarnă apă-n cap cu găleata
încât nu știi cum să faci să te salvezi,
lași totul pe seama divinității
care-ți controlează instincul
și poate scapi.
Îmbraci lumea cu frumosul de după
și faci un pariu cu viața
că moartea te găsește întotdeauna nepregătit
într-un loc unde n-o aștepți,
nu mai încapi în durere,
nici în bucurie
doar într-o clipă pierdută
fără să vrei.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teama se închide în trup
Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.
Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.
Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,
rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altfel, gândul pătrunde în mintea umană, acolo unde va fi conștientizat. "Am o idee!" - de fapt, această afirmație se traduce prin "Un gând a venit la mine!". Legea atracției, explicată într-un mod foarte derizoriu, spune că atragem ceea ce gândim. Parțial adevărat. Însă, înainte de a se ajunge la a atrage prin gând, are loc procesul de atragere a gândurilor în sine. E adevărat: omul atrage gândurile care vibrează pe aceeași frecvență cu el! De ce? Simplu: pentru că gândurile sunt entități energetice, cu vibrație proprie, care au doar o singură destinație: mintea prin care se pot manifesta. Vibrația proprie a omului îi permite gândului să pătrundă în mintea sa, unde va fi conștientizat. Odată ce gândul a fost conștientizat, primește spontan un plus de energie și se transformă în concept. Acesta este următorul nivel de evoluție al gândului. Când omul conștientizează un gând, de fapt acel gând tocmai a fost atras și a pătruns în mintea sa. Bula solitară (gândul) a simțit chemarea celor dragi (mintea aflată pe aceeași frecvență), după care s-a integrat în hora celor care au chemat-o (conștientizarea gândului de către mintea care l-a atras), iar în acest fel, vibrația sa proprie a devenit parte din vibrația minții în care s-a integrat, fără a-și pierde sinele fals.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Relația cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Înrădăcinat în cuvinte
nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.
Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,
nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcătosul
Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el își ascunde intenția
și faptele uită vorbele.
Pe drumuri bătătorite așteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.
În spatele său stăpânește întunericul,
ochii nu mai au țintă
doar un blestem vine din interior
și produce dispreț
în care se pierde fără să vrea.
Lumina pare o anihilare dușmană,
să-și caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde iertare nu este
Unde iertare nu este
continuă aprigă lupta.
Nici uitarea nu intervine,
rămâne o pată în amintiri
care nu se întinde, dar nici nu iese,
poate fi o cădere în gol
prin întunericul orb.
Timpul nu mai are răbdare,
ucide din vârstă și ultima dorință
fără să aibă remuscări,
un zid prin tăcere apără
chiar și pe cel învins
cu speranța revanșei.
Răul interior respiră și el binele
și încearcă schimbarea.
Cântar,
pe care din talere să-mi așez
greșelile dosite?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natural
într-un mod derizoriu
eram un troglodit al sistemului
îmi lăsam conștiința să odihnească acasă
când mă forțam să descopăr realitatea din afară
mă pierdeam în lucruri puerile
natural
trăiam într-o lume fictivă
cu senzația de moarte spirituală
atâta timp cât nu interesează pe nimeni
nici pe mine nu mă interesează
și viața curge din instinct
ca o apă între maluri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iepuri și femei
El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,
se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
și aruncă-n vânt cenușa gândului ars.
Își așază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe fața oglinzii
o poveste cu iepuri și femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.
Până se vor schimba nopțile la față
și vor pleca spre marea fără de țărmuri,
rămân sortit acelorași privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Har
nicio stare
nu mă scoate din minți și nici tu
doar tergiversările inutile
fiecare vorbă care-mi zgârie pereții
e doar o încercare
lumea e o cădere din limbaj
o scurgere a gândurilor în cuvinte
o dăruire cu har
care se așează la masa de scris
în inimă stă ascunsă o podoabă
bătută în iubire
pentru asta cei care o vor
trebuie să poarte în suflet
pe Domnul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Las ușa deschisă luminii
viața nu se lasă furată rămâne la ușă
o să mă strecor printre oameni
fără să înțeleg de ce
la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară
ca o pisică în miezul nopții de sânziene
privesc nepăsător sfârșitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească
îndoi colțurile zilei și aștept,
să ascund greșelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate
trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcușul
care vibrează
și unge
mă simt un învins
fără participare la luptă
până când va veni asfințitul
las ușa deschisă luminii
să se așeze în lucruri și ființe
noaptea se împăturește-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
și zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!