Păcătosul
Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el își ascunde intenția
și faptele uită vorbele.
Pe drumuri bătătorite așteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.
În spatele său stăpânește întunericul,
ochii nu mai au țintă
doar un blestem vine din interior
și produce dispreț
în care se pierde fără să vrea.
Lumina pare o anihilare dușmană,
să-și caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unde iertare nu este
Unde iertare nu este
continuă aprigă lupta.
Nici uitarea nu intervine,
rămâne o pată în amintiri
care nu se întinde, dar nici nu iese,
poate fi o cădere în gol
prin întunericul orb.
Timpul nu mai are răbdare,
ucide din vârstă și ultima dorință
fără să aibă remuscări,
un zid prin tăcere apără
chiar și pe cel învins
cu speranța revanșei.
Răul interior respiră și el binele
și încearcă schimbarea.
Cântar,
pe care din talere să-mi așez
greșelile dosite?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc de aproape rătăcirea
Vezi cum se scrie pe suflet fără cuvinte,
unii pun vorbele să dospească nimicnicia,
închid între paranteze trecutul bolnav
și-l uită apoi pe rafturi ascunse
vor să se disculpe de păcate.
În jur este o viermuială de suflete ne-nțelese
ținute departe de aspirații,
să-și caute singure rostul fără rost
într-o lume ostilă și prefăcută
unde nimic nu se iartă
fără să cumperi iertarea.
Privesc de aproape rătăcirea,
nimeni nu iese din ea odihnit
dar de intRat intră toți cu bucurie.
Vântul îmi cântă-n fluiere de nuc
povestea păsărilor chemate de dimineață
la concursul de înterpretare
al tainelor iubirii și vieții
rămase nedescifrate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit nu va fi...
Tot ce am țesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.
Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilința sărută sufletele înnegrite
și uită punând lumina să vegheze.
Sfârșit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.
Înțelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine și mă iartă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina care ne stăpânește
Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
și cred că totul decurge normal,
lumea se mișcă după legile proprii
și după convingerile formate în timp.
Lumina care ne stăpânește pe pământ
ne va limpezi și poate ne ajută,
să înțelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea și dragostea universală,
ori spre diferența care ne face unici
cum percepem existența
și cum o structurăm în conștiința noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare
el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți
poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii așteaptă
Amenințarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oșteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poți să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se îmbulzesc,
sănii de vânt aduse de cai
n-au loc pe cărări.
Bunicii povestesc întâmplări,
țes pânza florilor de gheață.
Copiii așteaptă
și visează cu ochii deschiși
o lume ce nu mai vine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o altă stare
Ai înghițit sufletul înainte de a muri
și ai rămas în stare latentă de așteptare,
care ascultă tot, luptă și revine la viață.
Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porțile deschise ale cetății necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să știe unde se duc.
Dacă totul trebuia să se întâmple așa
nimeni nu știe,
durerea filtrată-n suferință își râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
și fug la nevoie.
Refacerea simțurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
și-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neștiută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru fiecare păcat
pedeapsa este aceiași
memoria
justiția noastră
cea care nu iartă
nu doarme
nu uită
pedepsește
același sclav
făcut prizonier
la intrarea sa în viață
pe câmpia unde
se dau toate luptele
învingătorul
fiind cunoscut
cu mult înainte
acolo unde
așteaptă
lanțul biciul
umilința și decăderea
toate revoltele noastre
de după această cădere
fiind trecute ca fapte
întâmplătoare
drumuri călătoare
spre libertatea dintâi
dar orice ar fi
sclavul n-are scăpare
amintește-i doar
și va fi de ajuns
poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt" Editura "Universal PAN (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fapte nu vorbe
Faptele sunt mai necesare decât vorbele
au în ele substanța vie,
dimensiunea prestanței omului
ce urcă sau coboară în trepte
pe scara cu susținere proprie.
Lumea se înalță în fiecare zi
pe cerul înțelegerii sale
in așteptatul târziu
al umbrei.
Lumina trece din vorbe-n cuvinte
și se sedimentează în timp
desprinsă din faptele
făcute ori nefăcute.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă iartă Tu, Doamne
Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că și asta-i prea târziu.
Iartă-mi "Tu Doamne"greșala făcută
Și dă-mi tinerețea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânși și gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi
Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" și slug-am să-ți fiu.
Mă iartă"Părinte" ești bun și-nțelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ține în noapte... flămând și deștept
Și-mi place"Părinte"deși chiar, mă doare.
Mă iartă"Tu Doamne"că nu știu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Și-n lume eu strig... iubirea de"TINE"
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu aripi de foc
Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mișcarea.
Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoțesc apele și străbat munții,
dincoace și dincolo cetățile așteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toți cei ce iubesc curcubeul
ce-și varsă culorile în ape.
Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins și se poate prinde.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere, mamă, la revedere, tată!
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creștin.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
și mă căznesc așa cum niciodată,
și soarta mi-o blestem, și lașitatea...
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar știți si voi că sunt plecat la muncă,
și peste tot e-o criză blestemată
și dacă vin, stăpânii mă aruncă.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoțică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
și vă promit c-oi încerca la anul
să vin și eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-și ostoiască-aleanul.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moș Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la țintirim...
Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău și-al mamei tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
și liniștea cu clopote să bată.
Și-atunce firea-mi se va liniști,
simțind din depărtări că e iertată,
și buzele-mi uscate vor șopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!
poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt pornirea spre ură
Când gândesc să fac un rău
am o privire crudă și întunecată,
mă las păgubaș
și dinlăuntru răsare lumina pe față,
atunci mă birui
capăt alură de învingător.
Simt pornirea spre ură,
e un șarpe veninos
călcat unde-l doare.
În oameni se ascunde necuratul
care te îndeamnă la păcat,
dar pe urme merge și Dumnezeu
ce te cheamă să-i intri sub piele,
ești asemeni lui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt pornirea spre ură
Când gândesc să fac un rău
am o privire crudă și întunecată,
mă las păgubaș
și din lăuntru răsare lumina pe față,
atunci mă birui
capăt alură de învingător.
Simt pornirea spre ură,
e un șarpe veninos
călcat unde-l doare.
În oameni se ascunde necuratul
care te îndeamnă la păcat,
dar pe urme merge și Dumnezeu
ce te cheamă să-i intri sub piele,
ești asemeni lui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un bătrân de poveste
Mâine dimineață beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.
Știu doar că un bătrân bea apă din ele
și face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
și face umbră pământului.
Timpul trece și fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
și cu amintirile pe care le povestește,
i s-a făcut și înmormântare creștinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.
Lumea lui a dispărut și ea
și a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.
Credința sa în apa vieții sfințită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
și astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezamăgire
Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e și democrația destinată numai celor avuți,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulți.
Nici nu știu ce vom face fără niciun drept
cei din justiție sunt independenți, etc.
pot face ce vor și când vor
pot pune alte cuvinte în propoziții
pot schimba și pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democrația și dreptatea nu poți face nimic
cel mult poți deveni o victimă
care își cere să plece din țară.
Visele au devenit ruginite și desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.
Când mă îneacă dezamăgirea
și capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ține pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieții geroasă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!