Meditez la singurătate
Am crescut într-un ochi de viperă
ca un dușman de moarte,
mi-a rămas teama și mai ales precauția
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spațiu care trebuie să fie sigur.
Supus tuturor greșelilor
meditez o vreme la singurătate
și deschid pe nesimțite porțile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristețe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.
Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
și tu mă iubești
cu trupul luminos și înalt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre șerpi
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre prudență
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.