Cămașă de înger
Numai cântecul risipit din corzile subțiri
mă lasă cu gândul înserat de plăcerea nopții,
pierde urmele de singurătate departe de trup,
sufletul șlefuit de credință se urcă la cer.
Mâinile aruncă din mine tot ce-i neviu din viu
și capătă culoarea amprentelor de inimă
împletind conturul cu fire lucioase de argint
ca pe o cămașă de înger rămas de veghe.
O lamă de cuțit cât o fantă-n metaforă
pune șoaptele-n sunete abia percepute
până prinde coajă și visul ce se pierde
pe urmele mântuirii din rugăciunea spusă.
Cred
că mâine se vor așterne cuvintele-n miez
și vor germina în faguri cu miere
sporind cântecul privighetorii-n apele dimineii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Regatul verde
Numai munții albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
șlefuiesc cerul și fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele știe tot ce se întâmplă,
lenevind în amiezele zilelor lungi.
Oglindă cât un lac rece și limpede, visătoare între brazi,
mai jos văile cu râuri acoperite de ceață
visul unde frumosul își pierde culoarea,
nu și plăcerea de a urca peștii-n amonte
ce sclipesc ca razele de lumină, ageri în salt
respiră aromele vieții.
Simbol intim al iubirii fertile.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (3 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu solzi de argint
în partea nevăzută a lunii
cine a pus steagul
de nimic nu se surpă nu se pierde
rămâne neștirbită pe mai departe
dorința de a desluși nevăzutul
trec sufletul prin cuvânt
și dau gândului îndemn de căutare
îm sălbăticia nemărginirii
luminoasele pante ale munților
cu solzi de argint
îmi încarcă imaginația
cu ispite la pândă
în nopți cu poezie
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascuns în hazard
Nu știu ce porți pe umerii
așa de albi și fragili
sculptați în zăpadă.
Aștept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănțuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.
Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranță
ce urcă prin sânge și capătă putere.
Și așa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte fără armură
Nu se mai storc lacrimi înșelătoare
ce lasă urme pe pomeții obrajilor
mai subțiri decât apa de ploaie,
se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
și se deschid cu arome pe limbă.
Grădina mușcă din faguri lumină
și nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.
Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veșminte de fildeș,
elefanții prind spaimă de moarte
și de rup totul în cale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.
Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.
Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.
De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.
Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.
Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.
De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La fel cum
ca un vis supus uitării
se pierde seva din substanța vie a creșterii
și moartea prinde rădăcini în trup
în clipele de revelație senină a gândului
când nu se fructifică în propoziții
nici în cuvinte fierbinți
numai o pată pe cămașa zilei de azi
te ferește să îmbraci zua de mâine
într-un gri murdar.
la fel cum
din aceeași băltocă prin care calci pe stradă
sar stropii pe încălțăminte și haine
și te obișnuiești cu situația
intervin foatrte multe obișnuințe care ucid
tot ce înseamnă inițiativă și protest
pentru a nu ne pierde cu toții în derizoriu
și nepăsare bolnavă.
această stare
nu mai determină pe nimeni
să lupte pentru binele comun
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditez la singurătate
Am crescut într-un ochi de viperă
ca un dușman de moarte,
mi-a rămas teama și mai ales precauția
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spațiu care trebuie să fie sigur.
Supus tuturor greșelilor
meditez o vreme la singurătate
și deschid pe nesimțite porțile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristețe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.
Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
și tu mă iubești
cu trupul luminos și înalt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări măiastre
Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandrețe în unghiuri de lumină,
răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.
Se năpustește printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrățișază-n arome
încărcându-se cu semnificația lor.
Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
și le lasă libere,
să se viseze păsări măiastre.
De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
și nimeni nu le oprește,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de mine
Dincolo de mine
cântecu lebedei ucis prea devreme
cu amănunte de negoț,
în sufletul pietrei urmele păsătrii Phoenix
cenușa fiindu-i spulberată de vânt
în istorii cu nisipul proaspăt al pustiului
pe țărmurile mărilor cu brațele rupte
de furtuna încrâncenată de zei.
Noaptea din mine caută răspunsul
în tăcerea sugrumață de deducții
din geometria spațiului curb
lăsată pradă logicii simbolice
încât nimic nu scapă din vedere.
În dimineața încrustată cu flori
și albine cu zumzet de luptă aprigă,
aduc dulceața cu dinții de miere în faguri
și pleacă la muncă
lăsând luptătorilor bucuria victoriei
împărțită apoi de Dumnezeu și lor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii se miră surprinși
Suntem ca două fructe galbene, coapte-n miros,
prin coaje pătrunde lumina în miez,
este o sevă care ne îndulcește dragostea,
curge subțire către izvoarele ei fermecate
și ce frumoși devenim când ne dezbrăcăm
de patimile zdențuite ale lumii.
Ne întrebăm în fiecare zi ce suflete avem
și de ce le cultivăm în acest trup docil stricăciunii
ce-și pierde echilibrul dat la început
fără putința de o reglare statornică.
ochii se miră surprinși,
adoptă întâmplările ce-i înspăimântă
cu imprevizbile lacrimi amare,
cunoștiințele oamenilor îi lasă pradă neștiinței
și tot ce știu nu se poate valorifica,
rămân ca niște ustensile nefolosite.
Trăim cu gândul și seperanța agățate de himere
într-un paradis aflat dincolo de hotarele percepției
în cântecul neauzit al sferelor înalte,
prin spații ce se întrepătrund cu o voluptate cosmică,
nu avem limite și temeri mărunte,
ci libertatea cuvânului din care am fost creați.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie și revelație
Nu un fapt este o poezie
ci revelația lui în cuvinte
ce urcă prin simțirea noastră
până ne închide în cercul luminii
și ne face să gândim frumos.
O femeie este și devine o muză
care este mai mult decât o femeie
din care adjectivele dau pe dinafară,
pune trăsăturile în ochii iubirii
și creează liniile subțiri ale atingerii
cu gândul plăcerii sublime.
În mine supraviețuiesc minunatele poeme
în care viața și dragostea se împletesc
și sufletul se încarcă
cu trăirea deplină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se face frig
Se face frig ascuns în gânduri,
nervii își ies din fire, resping totul,
trupul se simte greu, abia se poartă pe picioare.
Drumurile-s legate de ape și uneori rupte,
se lasă cu dureri la încheieturi și vise
ce sporesc depărtarea și curajul nebun,
se deschid ferestre.
Cerul se arcuiește cursiv peste orizonturi,
pământul înflorește-n somnul dimineții,
și visează rodul.
Raze de lumină cu arome de mentă sălbatică
îmbracă aerul în armonii înalte și crude.
Tot ce poate să fie are armuri subțiri,
faguri de plăcere-s dornici de umplere
numai cu iubirea celuilalt nufăr.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Risipă-n albastru
încerc să-mi vindec sufletul pârjolit
îi las amprentele să se șteargă
de pe filele scrise cu patimă
până tăcerea se va întrupa-n cuvinte
și devine risipă-n albastru
nopțile devin franjuri în vânt
culorile toamnei îmi absorb privirea
doar cântecul păsărilor răsună
nu le speria
ele păstrează melancolia frumos
gândește
lasă porțile memoriei deschise
și prinde la stâlpi
florile cunoașterii
din inima rănită de iubire
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seri și nopți de vis
Mulți cred că iarna acoperă tot urâtul
și primăvara îl pune din nou sub ochi,
dar nu-i nicio grabă să-l înlăture
ambele anotimpuri viu colorate,
ne umplu interiorul cu bucurii,
ne lasă cu inima în palme
și cu visele în buzunare.
Primăvara pe care o aștept are culoarea iubirii
și surâde-n săruturi odată cu frunzișul crud
în foșnetul risipit prin aerul solar.
Voi îmi cereți să nu ocolesc nicio plăcere,
să nu las clipele să se spargă irosite
în serile și nopțile de chitare verzi
și sunete de liliac înflorite-n silabe
pe care le-n șir la gâtul iubitei.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul ca un vis
Să rabzi mai mult decât poți
în umbra ei să nu te aștepți,
să se fluidizeze durerea în lacrimi,
dospește înțelegerea ca pentru pâine
și risipești credința în inimile altora
când în trup nu te mai răscolește ceva
deși nu se știe ce se poate întâmpla.
Iar gândul tău lăsat fără picioare
capătă contur de astru îndepărtat,
gândul tău ca o pasăre a universului
îi duce pacea pământului tandru,
gândul ca un vis ce pune semnul împlinirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum cântecul păsării
Lasă-mi hărăzit harul
ce mulți dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să știe.
Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar și ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.
Nimbul celor aleși
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunță pe sine la concert
în fiecare primăvară
și apoi tace.
Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi
Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subțire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.
Ea se cățăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.
De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.
Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii mirați
și nu observa nimic deosebit
la privitori.
Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca și literele arzând
în cuvintele hrană.
Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când s-au stins luminile serii
Bat clopotele în urechile nopții obosite
uneori numai furtunile se sperie
și oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.
De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ți spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopții în fiorul din trup
și așteptările tale pline de dorințe ascunse
au rămas în cuvinte răvășite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantații de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-și lasă polenul pe umerii fini.
Pământul la care mă întorc cu fața,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăției seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.
În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii și ierburile țării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalț înflorind iubirea în cântec.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!