Iepuri și femei
El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,
se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
și aruncă-n vânt cenușa gândului ars.
Își așază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe fața oglinzii
o poveste cu iepuri și femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.
Până se vor schimba nopțile la față
și vor pleca spre marea fără de țărmuri,
rămân sortit acelorași privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu trebuie tulburate apele
Și-a țesut sub învelișul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care așteaptă răspuns.
După ce s-a sedimentat iubirea și ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina pătrunde înțelesul și-l urcă pe scară
mulți se vor chinui să-l atingă.
E o bucurie ce se risipește în oameni,
o bunăvoință însoțită de mulțumire.
El nu mai fuge,
voința-i se zbate pentru statornicie
și-i crește sentimentul că-și aparține.
În afară e o lume străină.
În lume te zidești viguros cu rădăcini
niciun vânt nu te înclină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoi așază piedici
teama de întuneric
îi scăpăra picioarele
acasă răsufla ușurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând
surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre
ochii deveneau iscoditori
se mișcau în orbite
un cuvânt, o avalanșe de vorbe
obligau
la un răspuns
era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauți
stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta deschisă
te cheamă
să treci prin foc
apoi așază piedici
să cazi
în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane
știa asta
se temeam să nu le lovească
și să declanșeze destinul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apele
Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopții,
le așează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.
Dimineața le spală cu lumina
pe fața vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrențuite
de formele de relief.
Doar orașele și satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
și oamenii se opresc să privescă
ambarcațiunile care trec într-o parte și alta
cu ochii flămânzi de frumusețe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina vine din spate
Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieții,
pământul se deschide cu bucurie
și aleargă de sub pași.
Cerul se-ntunecă și alunecă peste păduri
ca o haină cenușie fără mâneci,
mă-ntunec și eu, te privesc în ochi,
în ei totuși rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
și-mi luminează drumul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poema zilei
În dimineața însorită a zilei
lumina înflorește cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.
Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n așteptare
ca o ispită-n dragoste.
Curajul se naște pe tăișul sabiei
cu o reverență
ca simbol al onoarei.
În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina care ne stăpânește
Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
și cred că totul decurge normal,
lumea se mișcă după legile proprii
și după convingerile formate în timp.
Lumina care ne stăpânește pe pământ
ne va limpezi și poate ne ajută,
să înțelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea și dragostea universală,
ori spre diferența care ne face unici
cum percepem existența
și cum o structurăm în conștiința noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără timp pierdut
am închis în mine toate întrebările
n-am avut răspunsuri după care să pun virgule
am avut doar suspiciuni și frustrări
ce nu mă încântă
cu destule umbre tăiate în bucăți
îmi dojenesc simțurile care mă înșală
și mă ridic cu fața spre cer
să-l privesc ca pe o cupolă de catedrală
din genunchi pe lespezi reci
aud ciripitul păsărilor dimineții
cum se îmbină cu adierile de vânt
vreau să simt fiecare desfășurare a clipelor
fără grabă și fără timp pierdut
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul de lângă fântână
La o răscuce de poveste fără zmei
un om așezat lângă o fântână
își răcorește sufletul.
Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când așteaptă a înflorit și salcâmul,
se apropie seara și o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
și de ce se grăbește.
Poate trecutul îl împinge în față,
îl cheamă-n orașul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.
Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l privește lumea
și dorește să se regăsească
în mijlocul ei.
Pleacă din sine liber
spre alte zile și nopți
pe care le povestește nervos
și nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopțile îmi curg în călimară
Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiți.
Mă forțez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureșul lumii,
fără îngăduință scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.
Singurătatea s-a cuibărit pe la colțurile mesei
nu știu ce dorește de la mine,
nopțile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu fața la peretele din față
cu ochii înfipți în filmul cu fereastra luminată.
Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veți citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,
în care mi-am lăsat visele năstrușnice
și lupt acum pentru supraviețuire
ca un pește pe uscat îndreptându-se spre apă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până dincolo de dragoste
Fug de cuvinte și cad în neînțelegerea lor
până dincolo de dragoste,
iubiri întâmplătoare
mă cuprind în euforia lor bolnavă
și mă seacă de perspectiva imediată.
Tu nu poți să mă scapi
de pornirea telurică de vulcan interior
din care iese lava otrăvită
și arde târziul din mine,
grăbește nașterea sentimentelor pure
mă așază între mama și tata,
rupe zilnic răul din mine
și pune în loc mărinimia sufletului lor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe fiecare față o altă față
strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
știe pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care și-a crucuficat instinctele primare
și se hrănește cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufașe
își scoate din buzunar moneda de schimb
și o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.
de acum întregul femeii se vrea rodind
și calitățile ei puse în sângele bărbăției
să armonizeze cuvintele adânci ale simțirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare față
și-l scapă ca pe o haită de conducător
și-i dăruiește prin luptă altul.
cu timpul rămân doar zidirile
și ele se înalță
lângă piramide de suflet
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopți și zile violente
nopțile mele sunt cu femei de ploaie
cu femei de vânt și chiar cu fulgere
fără nimic normal
zilele la fel
nu mai recunosc timpul răzbunător
setos de distrugeri
s-a instalat în viața noastră pe nepregătite
și nu pleacă cu una cu două
rupe cu violență
ucide fără să vrea oameni
lumea se teme
nici nu știe ce să facă
așteaptă și chiar plânge
se crede nevinovată
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inspirație și poezie
Ca o luntre pe ape alunecă poezia,
țese imagini pe pânza cuvintelor
culese de pe umerii gândului,
memoria făcându-mă partaș.
Întoarsă pe toate fețele și luminată,
acoperită cu hlamida înțelepciunii
și scrisă pe hârtie
până totul capătă sens și trup,
devine șlefuită ca marmora.
Iar cel ce scrie pornește lupta
cu armele deprinderilor noi.
Dar ce-i ascuns nu se știe
și ce se știe se așează pe masă,
odată cu sufletul înflorit în scris
ceea ce se cheamă inspirație,
mai presus de orice filtrare
subțirele se întinde limpede
până ce întunericul devine lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea se întoarce, el gustă farmecul
ea se întoarce de unde a plecat hotărâtă
și rupe din sine tot ce s-a întâmplat
fără să găsească lumina de la început
dar aprinde câte o lumânare pentru fiecare inimă
dăruită princiar aproapelui.
el gustă farmecul uitat în iubire
până la ospățul nunții de aur
și atunci cu evantaiul fericirii va schimba boarea
ce umple memoria cu poeme
până va primi peștișorul cu nimb strălucitor
în apele cu năvodul zdrențuit
din mările sudului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina nu are drumuri
Număr pe degete posibilitățile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
rațiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.
Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.
Nu știu dacă voi ajunge,
dar toți mă încurajează
să nu mor.
Mă despart de păcatele lumii
și mă lepăd
până rămân gol și flămând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toate verbele în luptă
Când nedreptatea trece pe stradă
liber ca păsările sunt,
să plec sau să rămân,
aștept să se limpezească apele nopții.
Printr-o sită cu ochiuri mici
și fără gene lungi
se filtrează întunericul,
lumina se înalță deasupra.
Mă voi îndoi de tot ce se spune,
trecutul mă obligă să o fac
în jocul evolutiv
ce nu se lasă înfrânt.
Crezul meu obosit de așteptare
dorește o schimbare,
cu toate verbele în luptă
ceva trebuie să se întâmple,
dar lupta nu se va opri
fără pâinea rezultatelor
așezată pe masă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aromele florilor coapte
Are-n față lumina și-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l știe cum se măsoară cu pașii
spre punctul năvalnic al vieții.
Crește din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.
Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foșnită tremură prin frunze
de-ți mângâie fața înroșită și aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.
Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfețe locul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie a verdelui copt
În serile tale stelele rămân pe loc
pământul aburește oglinzile cerului,
iar nopțile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.
Târziu când se pornește cântecul dimineții,
păsări cu ciocul de smalț
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.
Aromele salcâmilor înfloriți
îmbată cărările ierbii de rouă
și nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.
Nestăpănită vibrație visează
luntrea care ne așteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimțite
printre plaurii plutitori ai iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea e o carte de vise
Iubita mea e o carte de vise,
Îngerii somnului o citesc,
Apele trec șipotind
Printre țărmuri de dragoste.
Noaptea de mătase,
Năframă albastră
Pe care o flutură-n aer
Cu gândul la iubirea-i de foc.
Cântecele doinite
Pe harpele vântului
Alungă înstrăinarea gândului
Din iubirile inimii.
Pașii ei ușori,
Urme ale umbrei luminii
Deschid porțile sufletului
Cu mângâieri de floare.
Ochii adânci de fântână
C-un licăr sprințar,
Izvor de bucurie aduc
În cel care-i privesc.
Vălurită marea întinsă
Poeme de suflet desfășoară,
Iubita mă invită pe mal
Ierburi să-mi pună la suflet.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!