
Am presărat petale
Am presărat petale pe patul așteptării,
gândurile călătoreau departe.
Mă forțez să-mi mobilizez toate simțurile
existente în stare de veghe,
inima mi-a întărit trăirile furate,
am ridicat ochii spre cerul schimbător
cu toate sentimentele strânse-n mănunchi,
le-am lăsat să-și îmbrace culorile potrivite
și am plecat în lume.
Azi aud în mine clopoțeii de ceară
cum picură o ploaie de primăvară,
tu aluneci în petalele ce cad din meri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre simțuri
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre mere
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre culori
Citate similare

Livada cu meri
Nu pot prinde caii sălbatici ai deltei
mi-a plecat puterea din frâie,
mi-a fost încețoșată vederea,
vă spun toate acestea vouă,
când surâsul femeii este clar
și-l puteți recunoaște.
Înșelătoare sunt clipele care fug
și se întorc de unde au plecat
nemaigăsindu-mă același om,
doar fructul retras în semințele sale.
Știu, o să admir florile de mai
și ce tinere și frumoase sunt femeile
din caseta veche cu amintiri!
Îmi pare că iubirea izbește-n inimă
castelele-s ruinate-n nisip
și tu rece-mi spui să privesc,
un vânt înghețat dinspre miazănoapte
lași nemăsurate gândurile.
cred, pe colinele smălțuite cu lut
voi mai cinsti-n primăveri,
livada cu meri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre femei, poezii despre vânt, poezii despre tinerețe, poezii despre nisip, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Las cuvintele să-ți descrie
Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.
Las cuvintele să-ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.
În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc să mă mântui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre mântuire
- poezii despre muguri
- poezii despre fructe
- poezii despre flori
- poezii despre dorințe
Florile se-nchină toate
Florile se închină toate
Florile se-nchină toate
Sus pe cer îți duc polenul
O cunună de cuvinte
Pe petale scriu poemul
Îngerii-s tot mai aproape
Pe aripe-nalță dorul
Cu tăcerea dintre șoapte
Inima curbează cerul
Și-mpletește-n mine gândul
Lampioane de cuvinte
Iar tu să-mi veghezi penelul
De înflorești în cer la noapte
Și asterne-mi peste ganduri
Sânziano dintr-o carte
Să înflorească dintre rânduri
Drumul spre eternitate!
Bologa Nicolae
poezie de Bologa Nicolae (26 iunie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre poezie, poezii despre noapte, poezii despre dor, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte

Optimism
Din când în când
fluturii se opresc
să-mi sărute mâna
și mă ating ușor
cu aripile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.
Din când în când
cerul se apleacă
să-mi sărute fruntea
și mă atinge ușor
cu ploile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.
Din când în când
florile se deschid
să-mi sărute plămânii
și mă ating ușor
cu petalele trecute deja
prin toate culorile curcubeului.
Din când în când
te apropii tiptil
să-mi săruți cuvintele
cu toate culorile curcubeului.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre optimism, poezii despre mâini, poezii despre fluturi sau poezii despre curcubeu

Speranța este o căsuță nouă
Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de așteptare,
chiar și trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
și fructifică.
Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc mințile,
numai locuiesc în trupul știut,
așa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mișcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.
Speranța este o căsuță nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre supărare, poezii despre numismatică, poezii despre naștere, poezii despre murdărie sau poezii despre idei

Inima mea n-are bariere
să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare
ai reușit să ajungi pe țărmul așteptării
unde întâlnești imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă
în suflet ți s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
și nu pot s-o ating decât cu privirea
de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
și caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze
apoi să-mi cânți cu glas subțire
cum știi mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre înălțime, poezii despre timp, poezii despre păsări, poezii despre frumusețe sau poezii despre aripi

Mi-au rămas ochii pe geam
Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelități
cineva le strânge și le dă mai departe.
N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.
Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă și eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenței
și n-am simțit nicio umbră.
Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să știu cum am venit
și de ce?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre poftă, poezii despre infidelitate sau poezii despre iarnă

Ucenic al adevărului
în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
și noi le așteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-și scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează fața
ne dau simțămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roșii
eu sunt ucenicul adevărului
care-și caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine își pierd întunericul pe drum
și diminețile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
și lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înțelegera vieții
până când îi va pune cruce
și va păși mai departe
prin deșertăciune
cu înțelegere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre sunet sau poezii despre simbolistică

Delfinul din mine
Îmi număram silabele și una s-a topit
în miezul cuvântului.
Încerca să-și epuizeze cântecul pe note
și noaptea o înfășura în albastru.
Dimineața mi-a acoperit ochii,
brațele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.
Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau pași,
aveau aripile unui delfin
și întinderea era de apă.
Niște voci îmi mângâiau mirate
evoluția preexistentă în mister.
.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre delfini, poezii despre voce sau poezii despre picioare

Rămân cum am fost
Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.
Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.
Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre răutate sau poezii despre respect

Cu ochii de veghe
S-a dezis de îndată de uitare,
stare obișnuită
și urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,
într-o conștiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre și înalte.
Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.
Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaș umbros,
cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care rănește.
Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre devenire sau poezii despre bucurie

Slavă ție!
Ajung cu gândurile în visele prezentului bolnav
hazardul rupe pagini din istoria recentă
eu nu le pot nici măcar desena
suntem prinși într-un cerc vicios.
Trăirile noaste roase de amintiri
curg prin prezentul insalubru și trist
scriu și o lună sângerie nu înseamnă nimic
dar un popor stors de sânge înseamnă ceva.
Isprăvile iernii sunt cum trebuie să fie
îmbracă pământul
nu dezbracă femeile frumoase
la care cei cu bani vor să ajungă
e o harababură de sentimente.
Încă mă mai gândesc la o lume posibilă
să se îmbrace în hainele adevărului
și nu la hoți la drumul mare
care te așteptă în orice clipă.
Doamne, îmi zic, cum am ajuns de săraci
cu duhul și cu toate cele,
numai tu poți să ne aperi
de acești monștri ai libertății
pentru care ne-am luptat degeaba
și am ajuns să ne rugăm iarăși la tine.
Slavă ție!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre prezent, poezii despre sărăcie, poezii despre roșu sau poezii despre posibilitate

Anotimpuri arse
când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopțile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
și fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ți vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăți cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanțele se vor topi
și vom tăia din cerul prea mare
porția noastră de suflet
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre anotimpuri, citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre zile, citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre timp, citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre suflet, citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre noapte, poezii despre Soare sau citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre Soare

Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară
Scurtă ploaie de primăvară
Dincolo de perdele bat stropii ploii,
acest anotimp se apropie de sfârșit.
Cuvertura de satin de pe patul meu nu poate ține departe
frigul zorilor.
În vis, am uitat
că mă aflam în exil
și-un un răstimp am fost vesel.
Nu te sprijini niciodată de balustradă când ești singur.
O, munții și râurile mele....
Despărțirea a fost ușoră,
dar întoarcerea se dovedește mult prea grea...
Primăvară, vei pleca odată cu petalele care se scutură
și cu vâltorile vântului spre paradis?
Pe mine mai îngăduie-mă pe-aici o vreme.
poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre râuri, poezii despre rai sau poezii despre munți

Într-un univers de hârtie
Azi dimineață m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheață topită
nu mai eram eu cel vesel și bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireșii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantații telurice
care se dezvăluie din interior.
Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aș duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viață
în care întregul peisaj era al meu,
și-s lăsat să încap cu toate simțurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile și apoi zboară
odată cu timpul.
Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
și apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul și-l deschid
minții în creștere de aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre trup și suflet
Cuvinte pierdute
Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.
Și le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Și le-am omorât din umbră toți strigoii.
Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă și imensă desfătare
Niște religve din vremuri abisale.
Să le culegi cu grijă și iubire.
La piept să le agheți ca mărțișor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre strigoi, poezii despre rouă, poezii despre prăpăstii sau poezii despre libertate
Nori de vitralii
îmi plăceai ștergând amintirile
ca pe niște tablouri de patina timpului,
le-am lăsat așa,
prăfuite,
să le mângâie doar misterele Lunii
în nopți cu nori de vitralii
când mă gândesc la tine,
îmi plăceai citind viitorul
pierdut între două intrigi,
din niște cărți cu coperți de copac,
le-am lăsat așa,
întredeschise,
să-mi crească salcâmi și liliac
într-o primăvară întârziată,
îmi plăceai împletindu-ți visele în păr
și toate florile câmpului,
le-am lăsat așa,
nenumărate,
ca să-mi petrec restul zilelor
fiindu-mi dor
de tine.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre nori sau poezii despre creștere

Lacrimi roz
De lacrimi roz am auzit așa-ntr-o doară
Și le-am zărit în ochii tăi de primăvară;
Am vrut dulceața să le-o gust, dar lanțuri groase
Nu m-au lăsat s-ating icoana de mătase.
Petale roz, un zâmbet roz, ce feerie!
Dar, ce păcat, privirea mea, nu le mai știe.
Și, poate că nici n-am avut parte de ele,
Că-ntotdeauna le-am zărit printre zăbrele.
Sau, poate-n vise mi-a plouat un roz de vară
Aștept pe gene, rozul tandru să-mi răsară;
Dar, horoscopul mi-a prezis o veste tristă:
Că rozul este interzis, chiar de există.
Într-un muzeu a fost închis în veșnicie
Și știu acum, că viața-n roz, n-o să îmi fie...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre muzee sau poezii despre interdicții

* * *
Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca și cum m-aș,, dezbrăca,, de...
De toate dorințele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viață,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ și cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopți efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!
Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt și de pustiul din gând!
Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine și de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinși,
Pictez cuvinte și dorințe pierdute,
Valul și țărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început sau poezii despre vinovăție