Am presărat petale

Am presărat petale pe patul aşteptării,
gândurile călătoreau departe.

Mă forţez să-mi mobilizez toate simţurile
existente în stare de veghe,
inima mi-a întărit trăirile furate,
am ridicat ochii spre cerul schimbător
cu toate sentimentele strânse-n mănunchi,
le-am lăsat să-şi îmbrace culorile potrivite
şi am plecat în lume.

Azi aud în mine clopoţeii de ceară
cum picură o ploaie de primăvară,
tu aluneci în petalele ce cad din meri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada cu meri

Nu pot prinde caii sălbatici ai deltei
mi-a plecat puterea din frâie,
mi-a fost înceţoşată vederea,
vă spun toate acestea vouă,
când surâsul femeii este clar
şi-l puteţi recunoaşte.

Înşelătoare sunt clipele care fug
şi se întorc de unde au plecat
nemaigăsindu-mă acelaşi om,
doar fructul retras în seminţele sale.
Ştiu, o să admir florile de mai
şi ce tinere şi frumoase sunt femeile
din caseta veche cu amintiri!

Îmi pare că iubirea izbeşte-n inimă
castelele-s ruinate-n nisip
şi tu rece-mi spui să privesc,
un vânt îngheţat dinspre miazănoapte
laşi nemăsurate gândurile.

cred, pe colinele smălţuite cu lut
voi mai cinsti-n primăveri,
livada cu meri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las cuvintele să-ţi descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
şi îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile şi mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele să-ţi descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
şi Dumnezeul la care mă închin
aşteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinţei înfloresc
şi fructul îşi răspândeşte sămânţa,
cu acest rod doresc să mă mântui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile se-nchină toate

Florile se închină toate

Florile se-nchină toate
Sus pe cer îţi duc polenul
O cunună de cuvinte
Pe petale scriu poemul

Îngerii-s tot mai aproape
Pe aripe-nalţă dorul
Cu tăcerea dintre şoapte
Inima curbează cerul

Şi-mpleteşte-n mine gândul
Lampioane de cuvinte
Iar tu să-mi veghezi penelul
De înfloreşti în cer la noapte

Şi asterne-mi peste ganduri
Sânziano dintr-o carte
Să înflorească dintre rânduri
Drumul spre eternitate!

Bologa Nicolae

poezie de Bologa Nicolae (26 iunie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism

Din când în când
fluturii se opresc
să-mi sărute mâna
şi mă ating uşor
cu aripile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
cerul se apleacă
să-mi sărute fruntea
şi mă atinge uşor
cu ploile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
florile se deschid
să-mi sărute plămânii
şi mă ating uşor
cu petalele trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
te apropii tiptil
să-mi săruţi cuvintele
cu toate culorile curcubeului.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-are bariere

să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare

ai reuşit să ajungi pe ţărmul aşteptării
unde întâlneşti imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă

în suflet ţi s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
şi nu pot s-o ating decât cu privirea

de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
şi caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze

apoi să-mi cânţi cu glas subţire
cum ştii mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelităţi
cineva le strânge şi le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă şi eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenţei
şi n-am simţit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să ştiu cum am venit
şi de ce?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenic al adevărului

în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
şi noi le aşteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează faţa
ne dau simţămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
care-şi caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegera vieţii
până când îi va pune cruce
şi va păşi mai departe
prin deşertăciune
cu înţelegere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfinul din mine

Îmi număram silabele şi una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-şi epuizeze cântecul pe note
şi noaptea o înfăşura în albastru.

Dimineaţa mi-a acoperit ochii,
braţele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau paşi,
aveau aripile unui delfin
şi întinderea era de apă.

Nişte voci îmi mângâiau mirate
evoluţia preexistentă în mister.
.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii de veghe

S-a dezis de îndată de uitare,
stare obişnuită
şi urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,

într-o conştiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre şi înalte.

Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.

Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaş umbros,

cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care răneşte.

Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă ţie!

Ajung cu gândurile în visele prezentului bolnav
hazardul rupe pagini din istoria recentă
eu nu le pot nici măcar desena
suntem prinşi într-un cerc vicios.

Trăirile noaste roase de amintiri
curg prin prezentul insalubru şi trist
scriu şi o lună sângerie nu înseamnă nimic
dar un popor stors de sânge înseamnă ceva.

Isprăvile iernii sunt cum trebuie să fie
îmbracă pământul
nu dezbracă femeile frumoase
la care cei cu bani vor să ajungă
e o harababură de sentimente.

Încă mă mai gândesc la o lume posibilă
să se îmbrace în hainele adevărului
şi nu la hoţi la drumul mare
care te aşteptă în orice clipă.

Doamne, îmi zic, cum am ajuns de săraci
cu duhul şi cu toate cele,
numai tu poţi să ne aperi
de aceşti monştri ai libertăţii
pentru care ne-am luptat degeaba
şi am ajuns să ne rugăm iarăşi la tine.
Slavă ţie!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă ploaie de primăvară

Dincolo de perdele bat stropii ploii,
acest anotimp se apropie de sfârşit.
Cuvertura de satin de pe patul meu nu poate ţine departe
frigul zorilor.

În vis, am uitat
că mă aflam în exil
şi-un un răstimp am fost vesel.

Nu te sprijini niciodată de balustradă când eşti singur.
O, munţii şi râurile mele....

Despărţirea a fost uşoră,
dar întoarcerea se dovedeşte mult prea grea...

Primăvară, vei pleca odată cu petalele care se scutură
şi cu vâltorile vântului spre paradis?

Pe mine mai îngăduie-mă pe-aici o vreme.

poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un univers de hârtie

Azi dimineaţă m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheaţă topită
nu mai eram eu cel vesel şi bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireşii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantaţii telurice
care se dezvăluie din interior.

Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aş duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viaţă
în care întregul peisaj era al meu,
şi-s lăsat să încap cu toate simţurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile şi apoi zboară
odată cu timpul.

Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
şi apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul şi-l deschid
minţii în creştere de aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute

Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.

Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.

Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.

Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de vitralii

îmi plăceai ştergând amintirile
ca pe nişte tablouri de patina timpului,
le-am lăsat aşa,
prăfuite,
să le mângâie doar misterele Lunii
în nopţi cu nori de vitralii
când mă gândesc la tine,

îmi plăceai citind viitorul
pierdut între două intrigi,
din nişte cărţi cu coperţi de copac,
le-am lăsat aşa,
întredeschise,
să-mi crească salcâmi şi liliac
într-o primăvară întârziată,

îmi plăceai împletindu-ţi visele în păr
şi toate florile câmpului,
le-am lăsat aşa,
nenumărate,
ca să-mi petrec restul zilelor
fiindu-mi dor
de tine.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi roz

De lacrimi roz am auzit aşa-ntr-o doară
Şi le-am zărit în ochii tăi de primăvară;
Am vrut dulceaţa să le-o gust, dar lanţuri groase
Nu m-au lăsat s-ating icoana de mătase.

Petale roz, un zâmbet roz, ce feerie!
Dar, ce păcat, privirea mea, nu le mai ştie.
Şi, poate că nici n-am avut parte de ele,
Că-ntotdeauna le-am zărit printre zăbrele.

Sau, poate-n vise mi-a plouat un roz de vară
Aştept pe gene, rozul tandru să-mi răsară;
Dar, horoscopul mi-a prezis o veste tristă:
Că rozul este interzis, chiar de există.

Într-un muzeu a fost închis în veşnicie
Şi ştiu acum, că viaţa-n roz, n-o să îmi fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!